„Nu vreau să fiu prea dur cu Rusia, deoarece vreau să ajung la o înțelegere cu această țară.” Aceasta este doar o parte din declarațiile șoc făcute de președintele Trump la conferința de presă din 16 februarie 2017. Întrebarea ce urmează acestei afirmații este cui prodest o mare înțelegere ruso-americană în momentul de față. Sau cum ar spune Michael McFaul, fostul ambasador american în Federația Rusă, de ce SUA să caute o înțelegere cu Rusia?

Modul în care Trump percepe relațiile ruso-americane a evoluat, cel puțin din punct de vedere discursiv, din campania electorală până la preluarea mandatului, cunoscând variații semnificative. Dacă în timpul campaniei, viitorul președinte al SUA lăsa să se înțeleagă că va recunoaște anexarea Crimeei și îl cauționa pe Vladimir Putin în privința unei posibile invazii ruse a Ucrainei, acum Trump cere imperios ca Federația Rusă să se retragă din Crimea, iar principalul avocat al unui raprochement ruso-american, consilierul pe probeleme de securitate națională, Michael Flynn a demisionat. Între timp președintele sugerează cu jumătate de gură că sancțiunile împotriva Rusiei nu vor fi ridicate prea curând, dar echivalează moral comportamentul Washingtonului cu cel al Kremlinului.

Pe urmă administrația Trump transmite mesaje de susținere către NATO, prin vocea lui Jim Mattis, șeful Pentagonului, deși acestea sunt asezonate cu avertismentul că dacă aliații europeni nu-și sporesc cheltuielile militare, angajamentul american față de alianță se va „modera”. Aproape simultan, Pentagonul declară că Federația Rusă a încălcat tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF) prin dezvoltarea unei rachete de croazieră sol-sol. Iar Departamentul de Stat publică pe siteul său o cercetare care arată că sancțiunile „țintite” impuse după criza din Ucraina sunt eficiente împotrivaa Moscovei. Brusc însă, într-o conferință de presă care i-a șocat până și pe cei mai solizi suporteri ai lui Trump din Partidul Republican, președintele SUA își reiterează dorința de a cădea la o înțelegere cu Rusia.

În concluzie, la o lună de la preluarea mandatului Donald Trump nu are o politică clară în privința Rusiei și operează cu premise greșite în relația bilaterală. Întrebările fundamentale care se pun în momentul de față sunt: care sunt avantajele unei înțelegeri cu Rusia în acest moment? De ce administrația Trump insistă pe această temă? Și când va fi încheiată această înțelegere?

Un argument des invocat în favoarea unei înțelegeri cu ruso-americane este nevoia de a contracara Daesh/ISIS în Siria și Irak. Rusia pare să fie aliatul perfect deoarece în Siria luptă împotriva statului islamic, nu-i așa? Fals. În Siria, Moscova îl sprijină pe Bashar Al Assad și nu combate terorismul decât în măsura în care afectează regimul acestuia din urmă și interesele rusești din regiune. Intervenția Rusă din Siria a vizat eliminarea facțiunilor sprijinite de SUA și de occident și restaurarea regimului Assad. Apoi, Rusia prin campaniile sale de dezinformare și propagandă a creat percepția că SUA s-ar afla în spatele Daesh/ISIS. Jim Mattis a atras atenția că Washingtonul și Kremlinul nu vor  coopera militar în Siria și Irak în viitorul apropiat.

Al doilea argument în favoarea unei înțelegeri ruso-americane ține de dosarul iranian. Deși acordul care pune capăt pe termen lung programului nuclear iranian, JCPOA, a fost încheiat în 2015, acesta nefiind însă agreat de președintele Trump și de Partidul Republican. În cercurile republicane și conservatoare se consideră că de fapt acest acord doar amână accesul Iranului la armele nucleare și nu se atinge de arsenalul de rachete balistice pe care îl deține și îl dezvoltă Teheranul. Dar se pierd din vedere două aspecte importante: în primul rând Rusia a făcut parte din grupul de state care au negociat cu Iranul acordul JCPOA, iar în al doilea rând Kremlinul nu are de ce să adopte o atitudine belicoasă față de Teheran. Legăturile dintre cele două state sunt prea strânse pentru ca Washingtonul să obțină ceva mai mult din partea Moscovei pe acest dosar, chiar și prin ridicarea sancțiunilor. A se vedea de exemplu furnizarea de sisteme antiaeriena S-300 Teheranului imediat după încheierea acordului privind dosarul nuclear.

În fine, al treilea argument, în favoarea relansării relații bilaterale ține de reducerea arsenalelor nucleare ale SUA și Federației Ruse. Între cele două state s-a încheiat deja un acord în 2011, New START, care e valabil 10 ani, până în anul 2021. Este prudentă tatonarea terenului în privința unui nou acord având în vedere că New START mai este valabil doar 4 ani. Pe această temă însă poziția noi administrații este mai mult decât discutabilă.

Președintele Trump a pornit cu stângul în acest caz: într-o convorbire telefonică avută cu Vladimir Putin acesta s-ar fi plâns că tratatul avantajează în mod nedrept Federația Rusă. Asta, după ce și-a întrebat consilierii ce este New START, conform unor scurgeri de informații venite de la Casa Albă. Lăsând la o parte cum Donald Trump a determinat că New START este un acord prost pentru SUA înainte să se fi informat cu privire la prevederile acestuia, rămâne întrebarea fundamentală: de ce Vladimir Putin ar negocia un nou tratat de reducere a arsenalelor strategice care să favorizeze Washingtonul? Ridicarea sancțiunilor impuse după anexarea Crimeei nu reprezintă o monedă de schimb eficientă în acest caz.

Pe scurt nu prea există argumente sau interese americane în acest moment ca sancțiunile să fie ridicate în favoarea relansării relațiilor cu Federația Rusă. Primul pas în acest sens ar trebui să vină dinspre Moscova, nu dinspre Washington oricum. Un început în acest sens ar fi respectarea de către Rusia a acordurilor de la Minsk, lucru care nu se întâmplă în prezent.

Realitatea din teren e următoarea: Administrația Trump dorește încheierea rapidă a  unei „mari înțelegeri” cu Federația Rusă, însă nu există un interes național american clar la mijloc, iar argumentele în favoarea acesteia sunt în cel mai bun caz, retorice. Motivele pentru care administrația de la Casa Albă dorește acest lucru nu sunt clare, iar ultimele revelații în privința fostului consilier Michael Flynn ridică semne de întrebare majore în privința direcției în care se îndreaptă mandatul lui Donald Trump.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut în Revista 22