Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Am bagat bani la Caritas.

Nu stiu cati dintre voi isi mai amintesc sau au stiut vreodata despre Caritas. Pentru cei care habar n-au, a Fost probabil cea mai mare schema Ponzi care a functionat in Romania. Se intampla pe la inceputul anilor ’90 si romanii s-au imbulzit sa depuna bani cu speranta ca in 3 luni vor lua de 7-8 ori mai mult. Ca orice joc din asta piramidal, Caritas nu a fost gandit sa ajute oamenii, ci sa ii imbogateasca pe cativa. Pe langa acestia au mai profitat si cativa norocosi care au fost printre primii care au bagat bani. Totusi Caritas s-a terminat prematur pentru ca au inceput sa dea bani peste rand.

Nu, nu sunt chiar asa de batran incat sa fi pus bani la Caritas in nume propriu. Dar parintii mei au facut-o si din pacate s-au ars. Au fost printre ultimii care au depus inainte sa se prabuseasca. Norocul lor ca au fost cumpatati si n-au facut ca altii care si-au vandut casele, masinile si animalele din grajduri ca sa bage banii acolo. Au pus o suma mica si cand s-a dus dracului au zis „aia e” si au mers mai departe. 

Zilele trecute discutam cu un var Despre Cripto Monede. Si facuse o analogie cu Caritasul. Bagi bani si speri sa te imbogatesti. Cu cat baga mai multi intr-o perioada scurta de timp, cu atat ai sanse mai mari sa scoti mai mult. Cu cat trece timpul, cu atat ai sanse mai mari sa pierzi. Doar ca regula nu e valabila pentru toate monedele si pentru toti cei care baga bani. 

Probabil va intrebati de ce vorbesc despre Cripto Monede. N-are lumea nevoie de inca un „specialist” care sa-si dea cu parerea. Si aveti dreptate, nici macar nu ma pricep la asa ceva. Insa am un feeling ca s-a ajuns la un nivel la care cripto monedele nu mai sunt de interes doar pentru un segment de „geeks and nerds”. Tot mai multi indivizi incep sa fie angrenati in fenomen, tot mai multe branduri, institutii financiare, banci etc., vorbesc despre subiect. Asta face fenomenul „crypto” din ce in ce mai atractiv pentru tot felul de categorii de oameni.

Exemplul cu Caritas-ul e unul fortat. Dar e un exemplu de perceptie din partea unui anumit segment. Si sa nu credeti ca nu vor fi oameni care sa-l asocieze cu o schema ponzi si sa nu participe. Ohoooo, credeti-ma ca sunt destui cei care spera sa se imbogateasca peste noapte si fara prea mare efort. Numai ganditi-va ca maine Dorian Popa sau Selly ar spune ca au investit in crypto. Dar bineinteles ca mai sunt si alte segmente. Nu sunt doar geeks&nerds si oportunisti. 

Daca judecam strict in termeni de marketing si asemanam fenomenul crypto cu un produs trebuie sa intelegem ca acesta trece printr-o succesiune de pasi asemanatoare cu ciclul de viata al oricarui produs. A fost faza de lansare in care ca de obicei au fost atrasi experimentalistii, cunoscatorii si usor, usor anumiti lideri de opinie din zona tech. Faza de lansare se cam apropie de sfarsit si ne pregatim de faza de crestere, daca nu cumva am intrat deja in aceasta.

Si nu va grabiti sa spuneti ca deja cresterea s-a produs pentru ca „uite unde a ajuns Bitcoin-ul!!!”. Nici pe departe! Spun asta pentru ca abia acum urmeaza trecerea catre lideri de opinie din alte segmente in afara de tech. Si dupa acestia urmeaza „the early adopters” si mai departe „followerii”. Si nu vor fi putini. Din nou, ganditi-va la Dorian Popa si Selly. Si multiplicati cu Logan Paul, Kylie Jenner si altii. 

Daca va imaginati ca acesta crestere va fi exploziva si de scurta durata, iarasi va inselati. Fenomenul crypto nu inseamna doar bitcoin sau ethereum. Discutam despre sute sau mii de monede. Desigur, luate fiecare in parte toate au propriul ciclu de viata. Dar per total fenomenul va avea o crestere constanta, presarata pe ici pe colo si de momente de cadere. Va fi de fapt o succesiune de astfel de episoade pana cand se va ajunge intr-o faza de maturitate si se va stabiliza. 

Iar acest lucru, maturitatea/stabilizarea, se va intampla in momentul in care vom ajunge sa folosim aceste monede pentru everyday trading. Desigur, nu toate monedele vor atinge acest stadiu. Multe chiar sunt niste mici Caritas-uri chiar daca n-au fost neaparat gandite asa. Unii vor profita si vor castiga, dar mai multi vor pierde. Insa monedele care au cu adevarat o utilitate practica in spate vor rezista si vor ajunge in maturitate. 

Pana la aceasta faza mai avem insa ani buni. Pentru ca o asemenea stabilitate poate fi atinsa cu acordul extins al guvernelor, al institutiilor financiare centrale, al gigantilor bancari. Trebuie sa existe un cadru de reglementare, institutii de reglementare s.a.m.d. Stiu, existenta acestora contravine principiilor care au stat la baza crearii de cripto monede, insa din momentul in care investitorii s-au diversificat, a devenit tot mai clar ca va fi nevoie de reglementare. 

Orice ciclu de viata ajunge si la un declin. Insa cred ca acest moment este mult prea indepartat incat nici nu-l putem estima. Este dupa linia orizontului probabil. Unii spun ca daca cripto monedele vor inlocui banii, atunci cripto monedele vor disparea cand la randul lor vor fi inlocuite de altceva. Altii spun ca vor disparea doar in situatia in care vom renunta definitiv la asocierea unei valori financiare bunurilor din jurul nostru. Dar asta vine mana in mana cu disparitia proprietatii private si noi cei care am trecut deja prin comunism stim ca asta nu functioneaza on the long run. 

In concluzie, daca vreti sa investiti in cripto monede, studiati bine fenomenul. Nu e neparat un nou Caritas dar poate fi pentru unii. Intotdeauna vor fi unii care vor castiga mai mult si unii care vor pierde tot. Diferenta o va face poate uneori norocul, dar de cele mai multe ori competenta si informarea. Deci pana la urma conteaza pozitia de pe care intri in acest „joc” si asteptarile pe care le ai. 

In alta ordine de idei, astept sa ma imbogatesc!

PS: Sunt multe lucruri in jurul nostru in care credem fara sa ne punem prea mult problema existentei acestora, a provenientei sau a utilitatii. Religia este un exemplu bun. Zeii, indiferent ca au fost mai multi sau mai putini, au existat si exista in mintea credinciosilor atat timp cat acestia cred in ei. Daca acest lucru ar inceta, probabil maine conceptul de religie ar deveni o fantezie iar bisericile ar deveni doar muzee (see a pattern here?).

Unii spun acelasi lucru despre cripto monede. Si pentru unele dintre acestea este adevarat. Exista pentru ca oamenii le dau o valoare prin speranta ca le vor aduce profit. Tocmai din acest motiv singurul sfat pe care vi-l dau este sa incercati sa intelegeti cum functioneaza tehnologia si sa investiti in monedele care au fost concepute cu o utilitate in spate. Asta in conditiile in care un doriti sa faceti „specula”. 

Thumb by Harrison Kugler on Unsplash. 

The post Am bagat bani la Caritas. appeared first on Marketing in cuvinte si imagini.



This post first appeared on Marketing In Cuvinte Si Imagini - Blogul Lui Adrian Monoranu, please read the originial post: here

Share the post

Am bagat bani la Caritas.

×

Subscribe to Marketing In Cuvinte Si Imagini - Blogul Lui Adrian Monoranu

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×