Ofertele de avion sunt uneori mai interesante din alte orase ale tarii decat din Bucuresti. Si ma refer nu numai la pret ci si la destinatii, zile si ore de plecare/intoarcere.  Prin urmare zboruri cu escale interne sa fie (uneori)! 

Mai tineti minte cum ne planuisem noi sa plecam in Spania cu escala in Cluj?

Alicante – Murcia – Granada: plan detaliat de calatorie

Iata, asadar, ca inainte sa ajungem in regatul lui Don Quijote am trecut mai intai in Cluj. Pentru mine a Fost a treia oara cand am ajuns pe aceste taramuri ardelenesti, si de fiecare data a fost la fel.

Prima data am fost cand eram la liceu (adica, privind retrospectiv, aproximativ in era medievala…). A fost prima mea calatorie fara parinti la mare departare de casa. Si a fost cu grupul, in interese de scoala. Ce a fost adevarat atunci a ramas adevarat si pana in ziua de astazi:

• imi displace sa calatoresc in grup mare, cu oameni necunoscuti
• accentul ardelenesc se lipeste de mine ca marca de scrisoare
• imi place la nebunie felul de a fi a oamenilor de acolo. Asezat. Amabil. Potolit.

De atunci imi amintesc vag despre o cafea cu alcool delicioasa numita mazagran, o piata centrala care are de o parte catedrala ortodoxa si de cealalta catedrala catolica precum si un rau lat. In vizita din anul acesta am inteles pe propria piele ca amintirile false chiar exista: catedrala ortodoxa s-a dovedit a fi la cateva strazi distanta de cea catolica, iar Somesul, portiunea care trece prin oras, nu este cine stie ce lat… probabil de asta se numeste si “Mic”. Cat despre mazagran, niciodata de atunci nu am mai gasit un mazagran care sa semene cu cel din amintirea mea. Adica dulce si cald. Ci doar varianta rece, implicit amar si destul de alcolizat. Adica aproape asa cum ar trebui sa fie, avand in vedere ca mazagranul este considerat “original ice coffee”…

A doua oara a fost cand mi-am depus dosarul de inscriere la facultate – varianta de rezerva in cazul in care planul de a urma studiile la Bucuresti n-ar fi iesit. Am plecat in ziua in care am dat examenul in Bucuresti, iar vizita a durat cateva ore. Petrecute in taxi, pe la secretariatele universitatii si in gara. Tot ce imi amintesc este ploaia care parea sa nu se mai termine si un oras gri dar mai dezvoltat decat la prima vizita. N-a fost nevoie sa apelez la varianta de rezerva, deci nu m-am mai intors.

Si iata-ne ajunsi in zilele noastre. Experienta de zbor mi-a aratat din nou ca lumea este mica si deosebit de inghesuita . In aeroport ne-am intalnit cu niste prieteni pe care i-am vazut ultima data in Londra, iar in avion am stat langa cineva cu care m-am cunoscut in New York! Mada, Bogdan, pe oriunde va aflati, “Howdy!”.

Zborul propriu-zis dureaza aproape o ora. De abia ne-am obisnuit cu decolarea ca deja au sosit stewardezele cu sandwich-ul, deabia am ajuns la jumatatea sandwich-ului ca deja ne pregatim de aterizare. Aeroportul din Cluj a scos de la naftalina nostalgia aeroportului din Baneasa. Mai tineti minte banda de preluare a bagajelor de cala de 10 metri lungime ?

Am ajuns in oras cu taxi-ul (Nova Taxi). Am facut comanda si taxi-ul a venit in 3 minute. Doamna de la dispecerat, foarte amabila, m-a intrebat daca vin dintr-un zbor intern sau unul international. Raspunzandu-i m-am gandit ca aeroportul o fi pe doua nivele. Iesind din el am descoperit ca usa de la iesiri interne era la 15 metri de usa de la iesiri internationale . Taxiurile clujene au tarife diferite de zi si de noapte. Si mult mai ridicate decat cele din Bucuresti (tariful de noapte la care ne-am incadrat noi si care este intre 22:00 si 06:00, este de 2.5 lei/km). Ceea ce ne-a dus la un pret al cursei de aproximativ 25 de lei, pana in centrul orasului.

Ne-am cazat la Transilvania Cowboy Cottage. Si din asta am inteles urmatoarele lucruri:

• taximetristii din Cluj sunt mult mai amabili decat alte specimene pe care le-am intalnit in Bucuresti. Al nostru oferindu-se sa intre pe straduta inchisa ca sa ne duca pana in batatura
• clujenii se pare ca nu prea sunt impacientati de probleme de siguranta. Poarta casei a ramas descuiata toata noaptea, baza fiind, conform proprietarului, pe cainele gospodariei. Un caine deosebit de discret
  

  Cum Latra Cainele Din Bucuresti ?
  – Ham-ham-ham ! Ham- ham-ham !
  Cum latra cainele din Cluj ?
  – No… daca-i musai… Haaam !

• exista oameni pe lumea asta foarte pasionati. Spatiul in care am stat (o bucatarie open space + living room + baie) adapostea peste 300 de cai sub diferite forme: statui mai mici si mai mari, picturi, goblenuri. Toti inghesuiti intr-un spatiu de 25 de metri patrati, lasandu-se treptat descoperiti la lumina difuza din incapere.

• domnul proprietar a mai pus o caramida la imaginea pe care o am despre clujeni de oameni cumsecade. S-a oferit sa ne comande el taxi la plecare. Adica la 4 dimineata. In conditiile in care noi ne-am cazat pe la 22:30. Evident ca i-am multumit frumos dar am insistat sa isi vada de somn.

Dupa ce ne-am instalat, adica pe la 23:00 am pornit la plimbare. Numai ca afara ne astepta frigul cu cele -7 grade ale lui. Adica o diferenta de 10 grade fata de Bucuresti. Pana si telefonul cu GPS-ul parea putin afectat de problema. Prin urmare, cu capul bine strans intre umeri si cu pas rapid am facut un tur de minima rezistenta prin centru:

• Teatrul si opera – checked
• Catedrala ortoxoxa – checked
• Piata centrala cu statuia lui Matei Corvinul si Catedrala catolica – checked
• Intoarcerea la baza.

La ora aceea, toate magazinele inchise. Si fie ca era prea noapte, fie ca nu vedeam noi prea bine de frig, n-am gasit nici un restaurant sau carciuma deschise in drumul nostru, sa ne incalzim nitel sufletele. Cei drept, nici nu am cautat prea abitir. In schimb am gasit cel putin doua grupuri de oameni bine imprieteniti cu bautura. Primisem insa recomandari pentru urmatoarele locuri:

• Baracca
• Cabinet de Vin&Cocotte
• Cafe Bulgakov

La intoarcerea spre locul de cazare, aflat in centru, am descoperit insa ca pravalia damelor de companie era inca deschisa la colt de strada si ca frigul parea ca nici nu exista pentru ele si fustele lor scurte. Neasteptata priveliste, ce sa zic… pe care am decis sa nu o capturez pentru eternitate, alegand sa imi protejez scula (fotografica, evident) de orice posibila agresiune.

In propria-ne companie am ajuns la caldurica emanata de soba de teracota din casa. Ne-am culcat pentru vreo 3 ceasuri sub grinda de care atarnau un pistol si o sfoara groasa (de streang?!). N-am inteles ce voia sa sugereze proprietarul cu aceste doua piese de rezistenta, insa per total pot spune ca am stat in camera cu cel mai alt-fel simt al esteticului din toata experienta mea. Ceea ce este fain.

Cu noaptea in cap ne-am trezit, am chemat taxiul si dusi am fost spre aeroport. Nici la plecare domnul caine nu s-a sesizat. Ne-am petrecut timpul reglementar de asteptare inainte de imbarcare intr-un aeroport cu scaune reci si cu un vanticel care se strecura taios printre usile deschise pasagerilor ce se indreptau spre autobuze. Am pornit astfel zgribuliti spre urmatoarea destinatie,  Murcia, dar despre care vom scrie intr-un articol viitor.

In concluzie, nici de data asta n-am inteles mare lucru din acest oras. Din pacate… Dar speram intr-o data viitoare, in care sa ne putem bucura de el mai pe indelete.

Apropo, de ce mai foloseste lumea CFR-ul sa ajunga la Cluj?