Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

7 zile prin Olanda

Prima data cand am vizitat aceasta tara am ramas uimit! O tara in care totul este pus la punct, in care transportul public te poate duce oriunde, in care bicicleta poate fi folosita in siguranta, avand in vedere ca sunt piste nationale intre orase. Oamenii locului inalti si prietenosi :-).

Asa ca va prezint mai jos variantele sa ajungeti acolo in Septembrie, incepand cu cele mai ieftine.

Zboruri avion dus-intors:

  • Timisoara – Eindhoven  de la 33 euro – dar mie mi-a placut perioada 20.09-27.09  – cost avion 27 de euro – zbor cu Wizz air 
  •  Cluj Napoca – Eindhoven – de la 43 de euro – perioada 15.09 – 22.09 sau intoarcere in 24.09 – zbor Wizz air
  • Bucuresti – Eindhoven  – de la 58 de euro – in perioada 05.10-12.10  Zbor Wizz Air
  • Bucuresti – Amsterdam – de la 134 de euro – 7 zile, in perioada 12.09-16.09 – zbor KLM

* preturi valabile la momentul postarii

Transferuri:

De la aeroportul Eindhoven – aici gasiti detalii cu privire la cum sa ajungeti in zona centrala sau chiar la Amsterdam sau Antwerp (Belgia). Ca si rezumat – la acest aeroport sunt 2 linii de autobuz care fac legatura cu centrul orasului si anume liniile: 400 si 401. Linia 400 are opriri mai rare si ajunge cu max 5 minute mai devreme. Aveti in vedere ca linia 401 ajunge in 21 de minute in zona centrala – cost estimativ 2.20 euro de persoana pe sens.

De la Aeroportul Amsterdam Schiphol – aici gasiti detalii.  Cost estimativ 4.20 de euro; veti gasi foarte usor tonomatele pentru bilete si apoi statia de tren. Atentie ca imediat dupa ce coborati scarile rulante pentru a ajunge la platforma trenului trebuie sa compostati biletul, nu se composteaza in tren.

Transportul in Olanda:

Este extrem de bine organizat – in maxim 2 ore, cu trenul, puteti ajunge in toate orasele cu importanta turistica.  De asemenea, in gara centrala din Amsterdam, deasupra acesteia, se afla un hub de autobuze care va duc prin regiunea metropolitana a Amsterdam-ului. Aici vreau sa  amintesc 2 orase ce nu trebuie omise: Edam (poate il stiti de la branza cu acelasi nume – aici o veti gasi la ea acasa ) si Volendam – un mic orasel port la mare.

  • Aici gasiti mai multe detalii cu privire la cum sa va cumparati un bilet de tren
  • Si cu site-ul 9292 va puteti planifica usor calatoria cu transportul public
  • iamexpat – va sugereaza cateva link-uri de unde puteti sa inchiriati o bicicleta
  • la acest link veti vedea un planificator de rute, pe distante lungi, cu bicicleta in Olanda

Vremea in Septembrie in Olanda – in septembrie avem o medie de 16 grade Celsius  – nu uitati sa luati si o umbrela sau o pelerina de ploaie. In ultimii ani s-a constatat ca luna septembrie in Olanda este, de fapt, o prelungire a verii, bineinteles pastrand proportiile.

Ce este de vizitat:

In cele ce urmeaza voi prezenta un mic intinerariu pentru perioada 05.10 -12.10 din Bucuresti

Ziua 1

La ora 08.20 dimineata avionul aterizeaza in Eindhoven. Dupa care luam autobuzul spre centru – aici orarul autobuzelor.

Propunerea mea este sa vizitati centrul orasului dupa care sa va indreptati atentia spre Utrecht (ajungeti intr-o ora, cost 14.3 euro) sau chiar Amsterdam (ajungeti in max 2 ore, cost 19.2 euro)

  • In cazul in care doriti sa stati o noapte aici – preturile incep de la 80 de euro / camera dubla cu baie privata / noapte – detalii pe Trivago  si  Airbnb, preturi de la 263 ron
  • Top atractii in Eindhoven – gasiti aici
  • Vacante vancante – ne descrie propria experienta despre acest oras

Ziua 2

Utrecht – asa cum am mentionat mai sus, in maxim 1 ora ajungeti in acest oras pornind de la Eindhoven. Ceea ce este interesant la acest oras este ca aici veti vedea canalele cu acces pe 2 nivele si asta deoarece regiunea aceasta nu face parte din zona inundabila a Olandei .  

  • Cazarea – incepand cu 90 de euro pe noapte – mai multe detalii pe Hotwire si Airbnb – preturi de la 321 de lei
  • Top atractii conform celor de la Planetware
  • Top atractii conform celor de la Skyscanner. Observam ca nici altii nu se pot hotara

Zilele 3-4

Din Utrecht catre Amsterdam se ajunge in maxim 30 de minute cu trenul. Cand ajungeti in Gara Centrala sa nu va speriati – gara nu arata chiar bine  si sa  va asteptati ca in zonele turistice sa fie destul de multi oameni galagiosi (si destul de mult gunoi).

Aici puteti avea 2 abordari – abordarea clasica in care vizitati Amsterdam-ul pentru acea “libertate” sau sa vizitati si zonele mai putin turistice sau zonele culturale, care va asigur ca va vor impresiona. Desigur, oricand puteti combina aceste doua abordari :-).  De vizitat musai pe langa Amsterdam: Haarlem, Leiden,Zaandam,Delft, Edam, Volendam:

  • aici informatii cu privire la cum sa vizitati orasele Edam si Volendam
  • aici cum sa vizitati toata regiunea Amsterdam-ului

Si ca si pont – va recomand, daca aveti timp, sa vizitati insula TEXEL  – va asigura ca o sa fie o incantare sa vedeti plaje imense, campuri pline cu.. oi care pasc in liniste. Veti vedea o altfel de Olanda, partea rustica a sa. Ca sa ajungeti aici luati din Amsterdam trenul catre Den Helder – in maxim o ora ati ajuns. Dupa care intrebati localnicii cum ajungeti la port. De aici luati  feryboat-ul (2.5 euro / persoana)  catre insula – durata calatorie 15 minute. De acolo folositi transportul public pentru a ajunge la cea mai importanta plaja Vururtorenweg – este imensa!!!

  • Cazarea in Amsterdam este scumpa – incepe de la 100 de euro pe noapte camera dubla cu baie privata – detalii pe Trivago, Airbnb, hotels.com sau hotwire. Puteti sa va cazati si pe partea dreapta a garii Centrale (Amsterdam Nord) unde este mai ieftin – pentru asta trebuie sa utilizati un feriboat gratuit cu care sa traversati raul; durata calatoriei este de 20 minute. Regula de aur privind cazarea este sa aveti in prealabil o rezervare cu anulare gratuita dar sa tot verificati site-urile de rezervari pana in perioada plecarii si, daca apare o oferta, sa o “pescuiti”.
  • Top  10 atractii gratuite: aici, precum si top 20 atractii gratuite conform alicee-traveler
  • Top 10 atractii aici
  • Cartierele Amsterdam-ului – aici
  • Edam – Volendam
  • Top Leiden
  • Top Haarlem
  • Top Delft

Ziua 5 : The Hague  – din Amsterdam se ajunge cu trenul in maxim 50 de minute.

Este un oras ce merita vizitat – mie mi s-a parut ca este impartit in 2 – orasul in sine si statiunea The Hague, care este la mare, unde veti gasi o plaja mare si frumoasa cu o promenada foarte interesanta. Cand iesiti din gara aveti impresia ca ati nimerit intr-un oras cu zgarie nori, dar este doar o strada cu cladiri inalte, iar daca iesiti de pe aceasta, in dreapta si in stanga veti revedea casele specifice olandeze. Ca sa ajungeti la mare trebuie sa luati tramvaiul 9 din apropierea garii centrale.

  • 12 atractii conform Planetware
  • Atractiile orasului conform site-ului oficial
  • Cazare incepand cu 80 de euro camera dubla cu baie privata / noapte – Trivago sau AirBnb – incepand de la 300 de lei pe noapte

Ziua 6  – spre Rotterdam & Kinderdijk

Dupa ce am trecut prin Utrecht, Amsterdam, Delft, Haarlem, Edam, Volendam, The Hague pot spune ca orasul Rotherdam nu m-a convins si de aceea aici va recomand doar sa aruncati o privire, dupa care sa ne continuam drumul spre Kinderdijk – acolo unde sunt Morile de Vant. De la Haga la Rotterdam calatoria cu trenul dureaza 20 de minute

  • top 12 atractii in Rotterdam – aici

Ca sa ajungem in Kinderdijk – daca pornim pe la pranz din Gara Centrala Rotterdam – trebuie sa luam metroul pana la statia Rotterdam Lombardijean – dupa care pornim cu autobuzul 90 spre morile de vant, este un bun prilej sa vedem si “satele”din Oldanda – durata calatorie maxim 1 ora. Aici gasiti informatii despre locul cu pricina si aici programul. Costul unul bilet pentru un adult este de 7.5 euro, dar daca este cumparat online se acorda discount 10%. Consider ca in maxim 2 ore veti vizita intreg locul si este timpul sa mergem sa innoptam in Eindhoven – durata calatorie 2.10 h .

Cazarea in ultima zi costa: de la 70 de euro pe Trivago

Ce se mananca in Olanda?

  • 15 feluri de mancare de incercat in Amsterdam – aici
  • 10 mancaruri olandeze pe care trebuie sa le incercati – aici

Preferatele mele au fost sortimentele de gouda (cu cat mai vechi, cu atat mai grozave), batonul de branza afumata din Volendam (am uitat cum se numeste :(((( ). In Leiden si in Volendam am mancat hering crud cu ceapa precum, creveti si alte fructe de mare. Mmmmm, foaaaarte bune toaaate!

Evenimente in septembrie – detalii gasiti aici si aici.

Un lucru este cert: Olanda este o tara cu o suprafata redusa care a realizat lucruri marete! Ca si vizitator dupa o saptamana imi veti da dreptate si o veti clasa printre destinatiile favorite, destinatie ce inca mai are multe de spus si la care va veti reintoarce cu placere! Cine stie, poate de ziua regelui, in luna mai, atunci cand este deschis si parcul de lalele Keukenhof :-).



This post first appeared on Trivo.ro, please read the originial post: here

Share the post

7 zile prin Olanda

×

Subscribe to Trivo.ro

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×