The one who had the initiative to establish such a theatre, at a time a whole new world was being born, was actor and director Mihai Malaimare. Recollecting those initial moments back in 1990, Malaimare will be speaking about how he got the idea of founding such a theatre:
“I think there are a few things lying at the foundation of this theatre but one of them was the feeling of loneliness I had while roaming the streets of Bucharest on December the 21st 1989. I had a clear feeling that a world was dying and a new one struggled to surface and somehow I got stuck between. That was my first thorough analysis, when I realized that theatre was the only thing I knew how to make. As in the past I had tried to propose those from the UTC, the Young Communists Union the foundation of a Youth Theatre, I told myself that was the right time for the birth of such a theatre, all the more so I had some ideas on how to make it.”
The team which worked with Malaimare at the implementation of such a project included director Anca Dana Florea and two actors from Braila, eastern Romania, Anamaria Paslaru and Sorin Dinculescu. They cooperated in structuring the esthetic programme, which was that of an alternative theatre of non-verbal discourse. A disciple of French mime Jean Lecoq, Mihai Malaimare is not only the initiator of a movement unique in Romania, that of a pantomime movement, but also the creator of a special troupe of selected actors who honed their skills to perfection. Here is critic Marina Constantinescu:
“All the professional actors of the Masca Theare have been attending special courses which are no longer taught in school, I mean pantomime courses. Of course they are privileged to work with Malaimare, who had professionally studied this art with Lecoq, an extremely gifted mime. They have attended stilt walking courses, fencing courses…Practically these actors are the ones who leave the theatre premises in an attempt to reach for the public, and the impact is tremendous.”
At the beginning of a new year Malaimare shares with us some of the important projects for the theatre he is currently leading:
“2008 will be one of the three years during which I will not be director of the Masca theatre but its manager. This year I intend to raise the number of people visiting our webpage to at least 100 per day. I also intend to win an award in an international festival and to participate in at least three international and two national festivals…I would like to launch a new project called ‘A Young Actor’s Mask’ and stage a pantomimic version of Hamlet.”
Director Malaimare believes that a theatre must get socially involved and for this reason, the Masca Theatre comes with a series of social-cultural projects mainly addressing the audience in the Militari district, in Bucharest, where the theatre has its premises. Here is project coordinator Stefan Livadaru with details about some of the projects:
“The Masca Festival, includes not only theatre shows, but also music, interactive moments devoted to people of various ages, ranging from little kids to pensioners. We’ll continue to mount our traditional project ‘Halloween at the Masca Theatre’, which is going to be a mini spook show for some of our younger spectators. Another successful project, in its 11th edition, is ‘The Toy Fair’, during which the little ones can donate the toys they are no longer playing with to needy kids. We’ll also continue another of our projects, entitled ‘Cinemasca’, with many good films on view mainly for the young people in our district. Of course they can watch these films free of charge.
One of the most complex projects of the Masca Theatre is the ‘City Below the City’, staged in Bucharest’s underground stations. Since 2003, these stations have housed nearly 500 shows, ranging from picture and photo exhibitions to dance and theatre shows."
All these shows have had a positive impact on its audience. Here is Malaimare again:
“Masca was a theatre which struggled to exist, first to have its own premises and then to survive as a theatre, an alternative solution to the already existing companies. We won our first audiences with shows held in alternative spaces, in parks, in the street, on esplanades and later in underground stations. So we have an audience of our own, people who recognize us and enjoy our shows. But when we started playing indoor, when we replaced non-verbal street shows with spoken plays we had to find another audience."
“I think there are a few things lying at the foundation of this theatre but one of them was the feeling of loneliness I had while roaming the streets of Bucharest on December the 21st 1989. I had a clear feeling that a world was dying and a new one struggled to surface and somehow I got stuck between. That was my first thorough analysis, when I realized that theatre was the only thing I knew how to make. As in the past I had tried to propose those from the UTC, the Young Communists Union the foundation of a Youth Theatre, I told myself that was the right time for the birth of such a theatre, all the more so I had some ideas on how to make it.”
The team which worked with Malaimare at the implementation of such a project included director Anca Dana Florea and two actors from Braila, eastern Romania, Anamaria Paslaru and Sorin Dinculescu. They cooperated in structuring the esthetic programme, which was that of an alternative theatre of non-verbal discourse. A disciple of French mime Jean Lecoq, Mihai Malaimare is not only the initiator of a movement unique in Romania, that of a pantomime movement, but also the creator of a special troupe of selected actors who honed their skills to perfection. Here is critic Marina Constantinescu:
“All the professional actors of the Masca Theare have been attending special courses which are no longer taught in school, I mean pantomime courses. Of course they are privileged to work with Malaimare, who had professionally studied this art with Lecoq, an extremely gifted mime. They have attended stilt walking courses, fencing courses…Practically these actors are the ones who leave the theatre premises in an attempt to reach for the public, and the impact is tremendous.”
At the beginning of a new year Malaimare shares with us some of the important projects for the theatre he is currently leading:
“2008 will be one of the three years during which I will not be director of the Masca theatre but its manager. This year I intend to raise the number of people visiting our webpage to at least 100 per day. I also intend to win an award in an international festival and to participate in at least three international and two national festivals…I would like to launch a new project called ‘A Young Actor’s Mask’ and stage a pantomimic version of Hamlet.”
Director Malaimare believes that a theatre must get socially involved and for this reason, the Masca Theatre comes with a series of social-cultural projects mainly addressing the audience in the Militari district, in Bucharest, where the theatre has its premises. Here is project coordinator Stefan Livadaru with details about some of the projects:
“The Masca Festival, includes not only theatre shows, but also music, interactive moments devoted to people of various ages, ranging from little kids to pensioners. We’ll continue to mount our traditional project ‘Halloween at the Masca Theatre’, which is going to be a mini spook show for some of our younger spectators. Another successful project, in its 11th edition, is ‘The Toy Fair’, during which the little ones can donate the toys they are no longer playing with to needy kids. We’ll also continue another of our projects, entitled ‘Cinemasca’, with many good films on view mainly for the young people in our district. Of course they can watch these films free of charge.
One of the most complex projects of the Masca Theatre is the ‘City Below the City’, staged in Bucharest’s underground stations. Since 2003, these stations have housed nearly 500 shows, ranging from picture and photo exhibitions to dance and theatre shows."
All these shows have had a positive impact on its audience. Here is Malaimare again:
“Masca was a theatre which struggled to exist, first to have its own premises and then to survive as a theatre, an alternative solution to the already existing companies. We won our first audiences with shows held in alternative spaces, in parks, in the street, on esplanades and later in underground stations. So we have an audience of our own, people who recognize us and enjoy our shows. But when we started playing indoor, when we replaced non-verbal street shows with spoken plays we had to find another audience."
source : http://old.rri.ro/arh-art.shtml?lang=1&sec=13&art=8520
Actor de teatru și film, creator al Teatrului Masca, pe care l-a condus de la înființarea lui, în anul 1991, până anul acesta, Mihai Mălaimare s-a dedicat de câteva decenii teatrului nonverbal, pentru care s-a pregătit, printre alții cu Jacques Lecoq la Paris, despre care a scris, pe care l-a promovat asiduu în România. Ca regizor, a semnat zeci de spectacole cu trupa sa. Ca om de teatru cu spirit pedagogic, a pregătit la Masca o mulțime de actori atrași de mirajul teatrului gestual. Aventura sa a început în urmă cu mulți ani, când a plecat de la Teatrul Național din București și și-a creat propria trupă, cu care a cutreierat Europa în anii de glorie și pe care vrea să o ducă mai departe acum, când trece printr-un moment nefast. Despre reușite și înfrângeri, despre obstacolul pe care Masca trebuie să-l treacă acum, despre nevoi și neputințe, despre crize personale și crize generale am stat de vorbă cu Mihai Mălaimare la Festivalul Sinaia Forever, desfășurat în primele zile de septembrie, când trupa Masca a colorat orașul.
Spuneți că în aceste vremuri grele și teatrul este în pericol, inclusiv Teatrul Masca. În ce sens?În aceste ultime decenii am trecut de la regimul comunist la un regim capitalist, care nu știe cuvântul adevărat, iar oamenii sunt, evident, victimele acestei tranziții. Dacă au caracter, au suferit în perioada comunistă, iar acum sunt pe patul morții. Dacă nu au caracter, se descurcă superb, n-au ce căuta în teatru. Dar n-aș spune că în teatru nu există oameni lipsiți de caracter, căci există mari actori, de exemplu, lipsiți de caracter. Mă refer la maeștri, la cei care creează ceva, nu doar roluri, care creează siaj, nevoia de a fi alături de ei, condiția de a dărui ceea ce știu, ceea ce au. Cât despre situația de la Masca, actorii care au mers cu mine de la început și sunt în continuare cu mine sunt oameni de 50 de ani. Or, Masca se definește drept un teatru de gest, pantomimă, expresie corporală, în care condiția fizică este sine qua non. Tinerii au intrat într-un proces de formare, dar el nu este unul obișnuit, firesc, care are un termen de prelucrare, cel din marile școli europene, cum ar fi școala lui Jacques Lecoq. Or, noi nu avem timp, noi trebuie să creăm spectacole. Suntem victimele nevoii de avea sediu. Avem un sediu superb în București, o minune care a costat 3,5 milioane de euro, și suntem obligați să creăm pentru un public român care crede că a te duce la teatru înseamnă a merge pe Bulevardul Magheru, nu în altă parte, nu la Masca. Nu spun că nu avem spectatori. Avem, dar nu atât de mulți, încât să ne oblige să jucăm în fiecare zi sau de două-trei ori pe zi. Teatrul românesc trăiește o criză.
E o criză de interes față de el însuși. Cei care merg la teatru, care fac parte din tortul acela de spectatori din care se alimentează toate teatrele, sunt cam 200 000 de oameni în București. Dacă împărțim la numărul de teatre și de spectacole, rezultă cam jumătate de sală pentru fiecare spectacol și teatru. E puțin. Potrivit unui sondaj recent făcut de Ministerul Culturii, românii nu sunt deloc interesați de cultură, nu numai de teatru, ci de tot ceea ce înseamnă cultură. Cultura îi abate de la preocuparea pentru bani, business, descurcăreală. Văd ani grei pentru cultură în general și pentru teatru în special. Pe de altă parte, teatrul românesc va trăi drama dezinteresului celor instituționalizați în teatre față de propria lor meserie și instituție. S-a importat din străinătate sintagma teatru independent, iar acesta omoară clipă de clipă teatrul instituționalizat.
Adică?
După părerea mea, finanțarea pentru teatrul independent depășește în momentul de față finanțarea pentru teatrul instituționalizat. La Zilele Bucureștiului, ArCub, structură a Primăriei Capitalei, a propus la premii Festivalul Național de Teatru, Festivalul Național de Teatru Independent și Undercoud – Festival de Teatru Independent de Orice. Deci eu pot să mă gândesc că Primăria Capitalei intenționează să renunțe la teatrele ei, care ar fi trebuit reunite sub semnul teatrului metropolitan, care ar fi trebuit să aibă un festival propriu, o revistă proprie, un anume tip de vizibilitate, proprie unei capitale europene. N-o avem și n-o vom avea, pentru că nimeni nu e interesat de așa ceva, de exemplu.
Teatrul independent nu e deloc atât de independent, pe de o parte, iar finanțarea pe care o obține nu înseamnă automat un plus de calitate pentru producții, asta vreți să spuneți?
Se tot vorbea că, dacă actorii ar fi mai bine plătiți, ar fi mai buni. Nici vorbă! Să fim serioși! Actorii adevărați n-au fost niciodată actori pentru că au vrut în primul rând să câștige. Teatrul independent nu e independent, ci foarte dependent de teatrul pe care vrea să-l distrugă. Din rândurile teatrului instituționalizat pleacă spre teatru independent regizori, actori, scenografi, care fac imediat ceva, câștigă repede ceva mai consistent decât salariul de dincolo și se întorc, mutând de colo-colo poncife și stricând, uneori, și într-o parte, și în cealaltă. Fenomenul trebuie să-l privim cu toată seriozitatea. Dar mă întorc la Masca. Inevitabil, actorii tinerii în care am investit au de răspuns la problema existenței zilei de mâine. Unii au familii, alții își construiesc. Toate astea sunt în detrimentul condiției teatrului. Masca are acum un repertoriu de 27 de spectacole, iar în momentul de față nu putem juca niciunul fără repetiții, fără reluări. Au plecat actori tineri, care, chiar dacă nu au strălucirea actorilor de vârstă, sunt importanți, pentru că au fost distribuți în multe roluri, unele importante. Plecarea lor creează o problemă. În loc să avansăm, dăm doi pași înapoi, ne repunem pe linia de plutire și abia după aceea ne gândim la ce putem face. Eu nu mai sunt managerul Teatrului Masca, pentru că justiția lui Băsescu m-a condamnat drept incompatibil, în pofida tuturor evidențelor și a documentelor prezentate. Dar, într-o societate în care Parlamentul este scuipat – pe bună dreptate, înclin să cred, căci a ajuns o oficină politică -, toată lumea râde și te condamnă când vii cu aprobare de la Parlament. Manager este acum Anca Dana Florea, care a inițiat multe dintre marile proiecte ale teatrului de-a lungul anilor. Tranziția nu este însă ușoară. Eu aveam un ritm de lucru, ea are altul. E greu și pentru cei din subordine să se adapteze atât de repede și uneori lucrurile scârțâie. Dincolo de asta, dincolo de această perioadă care va trece, rămâne constatarea clară că actorul tânăr nu mai poate fi pregătit, pentru că nu are timp, pentru că e atras de altceva și, aproape cu durere trebuie s-o spun, pentru că nu mai vrea. Deci avem o problemă. Încă păstrez un dram de optimism, dar nu știu dacă Teatrul Masca va mai exista din toamnă. Dacă da, va fi o victorie pe care o voi clama.
mai multe aici : https://yorick.ro/mihai-malaimare-teatrul-independent-nu-e-independent-ci-foarte-dependent-de-teatrul-pe-care-vrea-sa-l-distruga/
