Inflația este un subiect de interes major atunci când apar noile cifre lunare privind inflația și rata inflației. Inflația reprezintă o creștere generală și susținută a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, reducând puterea de cumpărare a monedei. Unul dintre cele mai cunoscute indicatori ai inflației este indicele prețurilor de consum (CPI), care măsoară schimbările medii în timp ale prețurilor plătite de consumatorii urbani pentru o coș de bunuri și servicii. Inflația afectează deciziile consumatorilor și afacerilor, având un impact semnificativ asupra bugetelor personale și a deciziilor de cheltuieli. Inflația influențează negativ puterea de cumpărare a consumatorilor, determinându-i să cumpere mai puține bunuri și servicii sau să opteze pentru alternative mai ieftine. În același timp, afacerile se confruntă cu creșterea costurilor de producție și pot fi tentate să crească prețurile, ceea ce duce la ceea ce se numește inflație cauzată de creșterea costurilor. Cu toate acestea, afacerile trebuie să fie atente, deoarece majorările de prețuri pot duce la scăderea vânzărilor. Și totuși, unii antreprenori au imaginat noi căi de ieșire din acest aparent cerc vicios, dar aceste căi nu sunt decât fețe aparent diferite ale aceluiași fenomen, inflația.

Fenomenul „shrinkflation,” caracterizat de reducerea subtilă a greutății sau cantității produselor pentru a crește prețurile, este prezent și în România. O anchetă realizată de Libertatea în diverse lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri a evidențiat că producătorii și retailerii încorporează această tactică fără a face publice schimbările. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) argumentează că această practică nu contravine legii atâta timp cât sunt respectate regulile de etichetare, iar greutatea reală este marcată pe ambalaj. Practica nu este, de fapt, incriminată legal nicăieri în lume, deși în cercurile economiștilor dezbaterea asupra implicațiilor etice adună mulțimi și de o parte și de alta a baricadei. Fenomenul „shrinkflation” reprezintă o strategie utilizată pe scară largă în industria alimentară și nu numai. Producătorii și retailerii reduc cantitatea sau greutatea produselor fără a ajusta în mod corespunzător prețurile, determinând consumatorii să plătească aceeași sumă pentru mai puțin produs. Această practică subtilă poate avea un impact semnificativ asupra costului de viață al consumatorilor. În țări precum Franța, guvernele au luat anumite măsuri pentru a obliga producătorii să marcheze produsele care au suferit „shrinkflation,” astfel încât consumatorii să fie informați cu privire la modificările dimensiunii sau greutății acestora. Cu toate acestea, în România, aceste măsuri nu sunt în vigoare, lăsând consumatorii să depindă în mare parte de propria lor vigilență în ceea ce privește etichetarea și prețurile.

De fapt, în România, politicile guvernamentale, din care face parte și deja celebra ordonanță de plafonare a prețurilor sunt create de funcționari complet lipsiți de viziune și îmbrățișate ca soluții salvatoare de către politicieni lipsiți de minimum de pregătire intelectuală sau experiență profesională. Din acest motiv, fenomene precum shrinkflația rămân singura cale de supraviețuire a producătorilor de alimente în fața tăvălugului de reglementări impuse de cei care nu acceptă sau nu cunosc piața. Opinia că un adaos de 20 % la prețurile de producție ar putea să acopere toate cheltuielile reale ale unei firme din domeniul morăritului și panificației este lipsită de orice fundament economic și denotă o profundă ignorare și lipsă de cunoaștere a pieții.

Pe lângă notiunea de shrinkflation, discutată de cei de la Libertatea, există și cea de skimpflation, o strategie în care afacerile economisesc la calitatea produselor sau serviciilor, tinzând să ofere mai puțin pentru aceeași sumă de bani. Aceste schimbări pot include servicii mai reduse sau reducerea calității produselor, dar sunt de obicei dificil de detectat de către consumatori. Un exemplu de skimpflație este fenomenul pe care îl întâlnim în acest moment în magazinele în care clienții își scanează singuri produsele și plătesc înainte de a ieși. Contrar impresiei că acest fenomen este unul inerent evoluției tehnologice, el este, de fapt, strămoșul unui eveniment întâmplat cu mai bine de 100 de ani în urmă (1916), atunci când a apărut primul supermarket cu autoservire. Și atunci, proprietarii magazinului Piggly Wiggly deschis în Memphis, Tennessee, au oferit coșuri clienților pentru a-și achiziționa singuri produsele de la raft, renunțând la angajații care făceau acest lucru.  Următorul nivel în acest trend pornit cu mai bine de un secol în urmă este ca magazinele să nu mai aibă nici măcar personalul de pază, practic, să fie transformate în spații în care pătrunzi, te servești și plătești fără să interacționezi cu forța de muncă scumpă și sâcâitoare.

Skimpflatia se vede și în serviciile oferite de hoteluri, care nu mai curăță camera în fiecare zi, ci la interval de câteva zile, în bufetul suedez devenit cvasipredominant la micul dejun, înlocuirea produselor proaspete reprezentate prin legume și fructe cu chifle sau produse preambalate. Companiile pot ajunge lesne să folosească ingrediente de calitate mai slabă sau să renunțe total la unele dintre aceste ingrediente. Consumatorii nu-și vor da seama de acest lucru decât dacă nimeresc din greșeală un produs mai vechi și compară cele două etichete. În cazul alimentelor, produse pentru care consumatorii au și o memorie bazată pe propriile lor simțuri, lucrurile de genul acesta sunt mai ușor de detectat, dar ce te faci cu produse precum hainele, acolo unde reducerea calității poate fi insesizabilă sau defectele care apar pot fi puse lesne pe intervenția altor factori decât cei care au stat în realitate la apariția lor?

Într-un articol publicat în august Barak Orbach, un economist din mediul academic american, consideră că shrinkflația trebuie judecată din perspectiva mediului concurențial instalat pe o piață, dar și din perspectiva așteptărilor reale ale consumatorilor. El dă de exemplu situația pieței de ciocolată din SUA, dominată de Hershey și Mars. Cu toate că sunt dominante, nici Hershey, nici Mars nu dețin putere de monopol în niciun subsegment al pieței. Acestea concurează în condiții de interdependență. Hershey și Mars monitorizează constant acțiunile celuilalt. Ori de câte ori o companie ia în considerare ajustarea prețurilor sau modalității de ambalare, ia în calcul reacțiile probabile ale celeilalte. Ca rezultat, creșterile paralele ale prețurilor nu sunt neapărat un indicativ de fixare ilegală a prețurilor. În timpul pandemiei, când costurile de producție au crescut semnificativ, ambele companii au recurs la creșteri directe de prețuri și la reducerea dimensiunilor produselor. Acestea și-au apărat aceste tactici, argumentând că „ratele de inflație au determinat creșterea costurilor de producție și prețul ingredientelor precum zahăr, făină și lapte” și că „costul fiecărui dintre aceste articole” a „depășit rata globală de inflație a consumatorului din SUA”.

Care este impactul reducerii dimensiunilor asupra bunăstării consumatorilor de ciocolată? Răspunsul depinde de circumstanțele relevante. De exemplu, să presupunem că costul marginal al ciocolatei crește cu 10%. O creștere a prețurilor de această magnitudine va influența probabil alegerile de achiziții a consumatorilor. În schimb, o reducere cu 10% a cantității de ciocolată din ambalaje poate trece aproape neobservată și nu i-ar enerva pe consumatorii de dulciuri. De fapt, părinții ar putea chiar aprecia o reducere a cantității de ciocolată pe care copiii lor o consumă.

Pe piața românească de panificație, o piață fragmentată, în care fiecare concurent îl urmărește pe fiecare, creșterea prețurilor este oricum riscantă. În realitate, genul acesta de piețe îi avantajează pe producătorii mari, cei care pot în orice moment să recurgă la o diversificare strategică a furnizorilor (pe baza unor argumente legate de cantități achiziționate și avantaje logistice aceștia pot obține prețuri de achiziție mai mici), lăsând-ui pe producătorii mici la cheremul pieței. În aceste condiții, redimensionarea produselor sau a calitătii ingredientelor sunt singurele opțiuni concrete aflate la îndemâna mcilor producători din piață pentru a încerca să-și mențină competitivitatea. În acest tablou, politicile guvernamentale pe care Guvernul Ciolacu se încăpățânează să le promoveze, se potrivesc ca nuca în perete. Plafonarea prețurilor de vânzare nu face decât să înrăutățească perspectivele consumatorilor care nu numai că vor plăti mai mult pentru același produs, dar vor cumpăra mai puțin și cu o calitate mai slabă.