În contextul Ordonanței 67 a fost o oarecare rumoare printre asociațiile patronale, producători, retaileri și instituții guvernamentale legate de modul în care este definită pâinea albă simplă. Așa cum am precizat anterior pâinea albă simplă este cea căreia i se aplică, la procesator, de la 1 august prețul plafonat la prețul de producție + 20 %. Am precizat în articolele anterioare că prețul de producție, așa cum este el reflectat de prevederile legislației contabile nu acoperă clase întregi de cheltuieli ale procesatorului, cheltuieli care ar putea depăși ușor marja de 20 % la care a fost plafonat prețul de vânzare la procesator (o parte din amortizări, cheltuieli de ambalare, marketing, desfacere, inclusiv distribuție, mare parte din salariile TESA, cheltuieli financiare, cheltuieli generale ale firmei etc). Una dintre specificitățile producției în industria de panificație este aceea că marea majoritate a fabricilor de pâine au flote auto proprii cu care asigură livrarea pe trasee rurale care pot acoperi sute de kilometri pătrați dintr-o anumită arie geografică. Este un aspect care se întâlnește mai rar în alte tipuri de producție alimentară, acolo unde logistica poate să fie externalizată cu ușurință. Cu alte cuvinte, riscul ca procesatorii să ajungă să vândă în pierdere, i-ar fi tentat pe aceștia să găsească soluții care să limiteze categoriile de produse care ar fi făcut obiectul plafonării folosindu-se de lipsa unei definiții clare a pâinii albe simple. Pe de altă parte, Guvernul are interesul de a aplica această măsură unei categorii cât mai largi de produse de panificație, astfel încât să poată trage foloase de imagine cât mai consistente. Problema era că singura definiție a pâinii din legislație se regăsea într-un ordin din 2014 al ANPC, iar aceasta suferea de mari lacune științifice, făcând inclusiv confuzia dintre zahăr și zaharuri. După consultări îndelungi, patronatele au propus autorităților o definiție a pâinii albe simple care excludea produsele ambalate: „ Pâine albă simplă reprezintă produsul neambalat, fabricat din faină albă de grâu, drojdie, sare iodată, apă, printr-o metodă de fermentare (directă sau indirectă) la care nu se adaugă alte materiale auxiliare (ex. semințe, cartofi, mălai, zaharuri, uleiuri, grăsimi, etc). La fabricarea pâinii albe simple se pot utiliza, doar cu rol tehnologic, aditivi alimentari, adjuvanți tehnologici, enzime alimentare, gluten.” Această definiție se apropia din punct de vedere istoric de sensul noțiunii de pâine albă simplă din reglementările de dinainte de 1989 elaborate de Ministerul Industriei Alimentare prin organismele de specialitate (ex. Centrala Industrială de Morărit și Panificație). În 1989, STR 3232 definea produsul pâine albă simplă ca fiind obținut din făină alba tip 650, drojdie comprimată, sare și apă. Funcție de cerințele tehnologice pâinea alba mai putea conține o serie de amelioratori, precum: acid lactic, acid ascorbic, acid citric, acid acetic, diamalț, lecitină etc. Produsul putea avea gramaje între 0,3 și 0,7 kg și diverse forme (rotund, oval sau lung), cu sau fără crestături. 

Într-o adresă transmisă către patronate și organizațiile reprezentative Ministerul Agriculturii, sub semnătura ministrului Barbu, a venit cu următoarele precizări: pâinea albă simplă cu gramaj cuprins între 300 – 500 g, fără specialități reprezintă: produsul fabricat din făină albă de grâu, drojdie, sare iodată, apă printr-o metodă de fermentare (directă sau indirectă) la care nu se adaugă alte materiale auxiliare (ex. semințe, cartof, mălai, zaharuri, uleiuri, grăsimi etc); la fabricarea pâinii albe simple se pot utiliza, doar cu rol tehnologic, aditivi alimentari, adjuvanți tehnologici, enzime alimentare, gluten. Produsul poate fi prezentat sub formă vrac, ambalat individual, feliat sau nefeliat; 

Practic, Ministerul Agriculturii a introdus în definiția pâinii albe simple și produsele de panificație ambalate. În absența unor prevederi clare cu privire la modul în care se calculează costul de producție și a modului în care se face repartizarea cheltuielilor de ambalare, depozitare și distribuție, pentru mulți producători ambalarea pâinii riscă să devină o afacere necompetitivă. 

În altă ordine de idei plafonarea preturilor la pâine este o decizie neinspirată din punct de vedere economic, deoarece vine într-un moment în care prețurile pe filieră scad oricum în mod natural datorită recoltei de grâu nou. În plus, piața de pâine din România are caracter hiperconcurențial, fiind caracterizată de existența unor capacități de producție de două ori mai mari decât necesarul de consum. Prin urmare, e greu de presupus că pe acest tip de piață se pot forma înțelegeri cu un impact semnificativ asupra prețurilor de vânzare. Drept dovadă faptul ca avem în continuare cel mai mic preț la pâine din Europa.

O greșeală, din punctul nostru de vedere, este și aceea că ministerul nu discriminează prin această clasificare produse de panificație care deși respectă simplitatea ingredientelor, includ totuși eforturi de proiectare semnificative sau investiții majore în calitate, valoare nutrițională, revenirea la tehnologii traditionale sau nu conțin aditivi. Intră aici pâinea cu maia, pâinea artizanală, în general produse a căror valoare de piață se situează cu mult peste prețul lor de producție și provin de pe linii de fabricație de capacitate mică. Una este să-i plafonezi prețul de vânzare unei fabrici care produce 50 000 de pâini pe zi și alta brutăriei din colț care produce câteva zeci sau sute de pâini. Statul este oricum cel care ar beneficia cel mai mult, pe termen lung, din încurajarea acestui tip de produse: reducerea costurilor cu sănătatea populatiei, încasări mai mari din TVA etc. Încadrarea acestor procedee și tehnici ca fiind obisnuite va duce la descurajarea investitiilor și implicit la pierderea de competitivitate a industriei romanesti.

Adresa transmisă patronatelor mai precizează că termenul mălai 1 kg din Ordonanța 67 include atât malaiul Superior cât și pe cel Extra.