Fabricile Vel Pitar se alătură celor 197 de brutării pe care grupul mexican Bimbo le deține în toată lumea. Pentru că m-au amuzat strădaniile unor jurnaliști de a vorbi în termeni de „moștenire” despre impactul afacerilor Vel Pitar pe piața românească am să sintetizez și eu aici: da, Vel Pitar a adus modernism în piață prin investitii in tehnologii noi, marketing, sisteme de management, logistică, preocupări salutare pentru siguranța alimentară, produse noi, educație pentru multe promoții de absolvenți ai institutelor de învățământ superior din domeniul industriei alimentare, a dictat trendul de consum și a educat cât de cât consumatorii. Dar, a și dat-o în bară cu campanii media, concertate prin propriul grup de presă, bazate pe pseudoștiință și tactici împrumutate din tehnologia fake news: ne amintim cu tristețe de covidul sau virusul gripal care se transmite prin pâine, de interpușii plătiți să susțină aberații științifice și manipularea penibilă a consumatorilor, presiunea pusă pe autorități inclusiv prin intermediul unor personaje din mediul academic dotate cu studii imbecile despre cum covidul de mărimea unei mingi de tenis nu trece prin ochiurile unei pânze de tifon reprezentând ambalajul de polietilenă sau de profesorii de la Politehnică, instigați, de un fost coleg de facultate al patronului ajuns în jungla postdecembristă „mare” profesor universitar, să „modeleze matematic” cum 500 de români se îmbolnăvesc zilnic de Covid de la pâinea neambalată. Ne-am ales, în urma sforilor trase pe la ANPC, cu o legislație unică în Europa care incriminează produsele congelate fără nici un fel de fundament științific și definește pâinea ca fiind un produs alimentar care nu are voie să conțină mai mult de 5 g zaharuri la 100 de grame de produs (ceea ce exclude din categoria pâinii o multime de produse de panificatie fara adaos de zahar, doar pentru că provin din tehnologii cu fermentatie avansată sau care utilizează ingrediente sau procedee care conduc la hidroliza accentuată a amidonului din făină). Ca să parafrazăm o expresie dragă poporului nostru: au exagerat, dar au și făcut (sincer, într-un popor ca ăsta, nici nu știu dacă există vreo altă cale). Să zicem, totuși, că beneficiile au fost mai mari decât pierderile. Bimbo, înseamnă literalmente bebeluș sau băiețel (via bambino) într-o serie de limbi latine, dar în argoul nord-american a ajuns să  desemneze o tânără atrăgătoare, dar cam proastă, de la o melodie cântată acum 100 de ani de Grant Clarke și Walter Donaldson (My Little Bimbo Down on the Bamboo Isle).

Probabil, că cealaltă știre care a marcat viața grupului la acest început de an este faptul că Bimbo se confruntă în SUA cu o serie de procese demne de competența specialiștilor de la Asociația Prețuiește Calitatea (prietenii știu de ce): un judecător american a respins plângerea intentată unei subsidiare a grupului Bimbo ( Bimbo Bakehouse LLC ) de către o rezidentă al statului Illinois care acuza organizația că vinde o pâine sub denumirea de „Brown Bread”. Mai exact, Rabia Hamidani susținea că eticheta pâinii înșeală cumpărătorii făcându-i să creadă că pâinea este mai sănătoasă și conține mai multe cereale integrale decât conține de fapt, pe baza nuanței maro a pâinii, a unei coji cu bucăți vizibile de cereale și a afirmației „fără conservanți sau arome artificiale” prezente pe fața principală a ambalajului. Conform plângerii, tărâțele conferă produselor din cereale integrale o culoare maro distinctă, în timp ce cerealele rafinate sunt de culoare albă. Reclamanta a susținut că culoarea maro a pâinii provine din melasă uscată și nu din cereale integrale, având în vedere că făina de grâu îmbogățită a fost cel mai predominant ingredient, iar făina integrală a fost al treilea. În plus, a afirmat că numele produsului „Brown Bread” „profită de ipotezele și convingerile consumatorilor cu privire la culoarea mai închisă a produselor din cereale integrale”. Hamidani a susținut că compania a încălcat Legea privind protecția consumatorilor din Illinois și prevenirea practicilor de afaceri înșelătoare prin declarații false, înșelătoare și omisiuni cu privire la „cantitatea absolută și relativă de cereale integrale în comparație cu cerealele rafinate” din produs.

Curtea a respins existența unei potențiale fraude, deoarece eticheta produsului nu face referire la cantitatea de cereale integrale și nici măcar nu se refera la  „grâu integral” sau „bob integral”. De asemenea, curtea a respins, drept nejustificată, cererea reclamantei de acțiune în instanță deoarece, prin introducerea acțiunii, reclamantul a demonstrat că era conștient de presupusa deficiență a produsului și, prin urmare, era puțin probabil să sufere un prejudiciu în viitor.