Se pare că tot mai complicatele evoluții din Orientul islamic crează zbateri metafizice și la nivelul consumatorilor de pâine din Marea Britanie. Știm cu toții ca este un trend în industrie ca firmele să certifice diferite aspecte ale activității lor sau însușiri ale produselor lor.

Avem așadar producători care țin să ne precizeze că sunt certificați din punct de vedere al standardelor uzuale (protecția muncii, mediu, energie, siguranța alimentului, managementul calității, responsabilitate socială, protecția datelor personale etc), dar și halal, kosher sau vegan. Noțiunile de halal si kosher derivă din preceptele religiei islamice, respectiv mozaice cu privire la originea și condițiile în care trebuie prelucrată hrana. Pâinea nu este un produs alimentar în privință căruia, în mod normal, să existe dubii cu privire la încadrarea în aceste precepte. Dar, totuși pentru exportul produselor alimentare pe anumite piețe se pare că îndeplinirea acestor standarde spirituale este extrem de importantă.

Warburtons, una dintre cele mai vechi brutării din Anglia ( înființată în 1876, are peste 4000 de angajați în prezent și o cifră de afaceri de peste jumătate de miliard de lire), și-a certificat recent produsele Halal. Atunci când unul dintre clienți a observat semnul Halal pe ambalajele companiei și-a exprimat nemulțumirea pe Twitter, întrebându-se de ce 96 % din populație pot face abstracție de propria religie atunci când cumpără pâinea, dar se fac eforturi pentru inscripționări pe care doar 4 % din populație le doreste. De aici a plecat un adevărat tăvălug de discuții și comentarii care a obligat în cele din urmă compania să intervină.

Aceasta a precizat că „ne preocupă să oferim consumatorilor noștri o gamă de produse de calitate care să se potrivească diferitelor nevoi dictate de stilul de viață însușit de aceștia. În urmă cu doi ani, o serie de produse ale noastre au fost certificate oficial ca vegane, vegetariene, halal și kosher. Acest lucru nu înseamnă să facem altceva decât ceea ce am făcut noi întotdeauna, ci înseamnă doar că ușurăm accesul consumatorilor la informații pe baza cărora aceștia să ne cumpere produsele cu încredere.”

Problema rămâne totuși controversată pentru că eforturile de certificare în diferite direcții ale produselor alimentare și ulterior, de menținere a acestor certificări costă producătorii sume consistente. Acestea sunt incluse apoi, inerent, în preț. Pentru ce să certifici un produs alimentar despre care toată lumea știe cum se obține din punct de vedere al unui standard religios? Mulți vor spune că acest lucru este necesar din cauza faptului că pâinea poate conține ingrediente provenite de la animale, așa cum este considerată cisteina. Surpriza mea a fost însă să constat că pe grupurile de consumatori de produse alimentare de origine islamică întreg procesul de fabricație al pâinii este pus la îndoială în privința naturii sale halal. Deoarece drojdia de pâine produce în aluat o oarecare cantitate de alcool etilic (care se evaporă la coacere o dată cu o parte din apă), pâinea nu poate fi considerată halal. Alții intervin în discuție și citează din Coran sau din descrierile despre viața profetului Mahomed diverse situații în care acesta ar fi mâncat pâine sau s-ar fi referit în termeni benefici la pâine. Cu certitudine, o mulțime de musulmani din întreaga lume mănâncă pâine dospită, în mod tradițional, fără să-și pună probleme de natură spirituală, iar acesta este un argument destul de larg acceptat. Dacă ceva ar fi fost în neregulă cu pâinea, probabil că suita de lideri religioși care i-au urmat Profetului ar fi avut grijă să o interzică.