Iertatu-m-ai pădure

Pădurea-ngenuncheată în sertare,
îmi curge-n rugăciuni s-o iert,
o simt şi deschid ochii, mă deştept,
eu sunt cel ce-ar trebui să-i cear' iertare.

În orb s-au scurs atâţia ani,
nu s-a văzut nicio schimbare
dar a sosit timpul în care
inconştienţa costă bani.

Acum citesc atâtea cărti, atâta trudă
salvată pe un stick în buzunar.
Mi-am renegat condiţia de-avar
şi-am renunţat la viaţa-mi crudă.

Pădurea-mi mulţumeşte într-o odă,
ce o ascult mereu când mă ascund,
în sărutarea desişului pătrund
şi mă-nveleşte părinteşte-ntr-o pagodă.