În Cazanul Iernii se adună toate

Cerul stă să crape, gardu-i la o parte,
prin uluci împarte viscolul sămânţa,
uliţi stau deşarte sub zăpezi turbate,
sufletu-le-îngheaţă ca şi suferinţa,
sufletu-le-îngheaţă ca şi suferinţa...

De pe crengi de gheaţă vrăbii zgribulite
cad ca nişte zdrenţe pe pământ lihnite,
suflete zdrobite, suflete lihnite
cad ca nişte zdrenţe de pământ zdrobite...

Nu-i nicio fărâmă car' să potolească
foametea şi frigul să le-nlocuiască,
să-mblânzească viscol, să topească gheaţă,
să-mblânzească viscol, să topească gheaţă,
tot să clocotească...

Fără-mpotrivire în cazanul iernii se adună toate:
ceru-nsărcinat, gardul fără dinţi,
viscolul turbat şi copii cuminţi,
ce s-ascund în case fără doar şi poate,
suflete deşarte, suflete deşarte,
temerile cărnii se ascund de moarte...