Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Destin

Zăceam în pat, uitată de tot ce era vesel şi frumos. Înainte de acea perioadă Nici măcar nu mi-aş fi putut imagina (puţin spus) dezordinea de pe lângă Mine; ca să nu mai vorbesc despre faptul că niciodată nu mi-a trecut prin cap că viaţa mă va aduce într-o perioadă de genul ăla. Momentul cel mai plăcut dintr-o zi era înainte de a adormi. Îmi plăcea să ştiu că voi adormi şi nu voi mai fi nevoită (măcar pentru câteva ore) să fac faţă vieţii. Când mă trezeam, mă obligam să adorm din nou.

Mă mai uitam la pregătirile pentru nuntă. Mi s-a părut extrem de nepotrivită şi exagerată
reacţia preotului
care a comparat-o pe Bianca cu o persoană posedată de diavol. Cât despre nuntă, mi s-a părut a fi ca o scenetă. Parcă nu a fost pentru ei ci parcă pentru a face o demonstaţie. De obicei persoanele publice (mai ales la nivel internaţional) se ascund când e vorba de evenimente de genul, nici pomeneală de a face nunta în 
direct.


Între timp începusem să socializez pe un chat. Maria mi-a scris povestea ei, poveste pe care o voi reda exact aşa cum a fost scrisă.

viata mea nu e
un exemplu bun de luat cu toate ca nu regret nici una din hotaririle me
le Doar faptul de a le lua prea tirziu sau prea devreme.
 
la virsta de 14 ani am plecat la tatal meu (parintii mei sunt divortati de cind Aveam eu 5 ani), Dupa 2 luni m-a violat si din cauza asta nu am mai putut sta in aceeasi casa cu el. hotarirea de a imi lua viata in cap si sa ma descurc singura nu o regret dar o sa regret toata viata ca nu am putut termina si eu o scoala. (vrioam sa devin avocat militar :).
la virta de 15 ani plecind cu sora mamei in ungaria sa facem bisnita am ajuns vinduta fara sa stiu la un austriac(era granita cu austria). am fugit cind am inteles situatia direct la politie si am cerut sa fiu trimisa in lager ...
la virsta de 16 ani m-am vindut pe bani vecinului de casa ptr ca mama mea era in spital cu un rinichi putred in ea si doctorul nu vroia sa o opereze fara 100 DM pe atunci. tot atunci in drum spre spital (Tg.Mures) am fost cucerita de un barbat f atragator cu o masina f frumoasa care de la intrebarea unde e spitalul a ramas langa mine , a sustinut-o pe mama in spital a facut cadourile necesare doctorilor etc. si mi-a oferit o slujba in oras... dupa 1 saptamina mi-am dat seama ca nici vorba de lucru ceea ce credeam eu ci tipul era peste.. deci prostitutie pana la 17 ani doar aveam datoriile de spital ale mamei de platit fata de el care nu s-au mai terminat. am luat hotarirea sa merg la politie si tipul si toata gasca lui au ajuns arestati dar si a trebuit de frica sa ma ascund...
la 17 ani din acelasi cerc de mai sus dar de data asta fara peste am ramas imreuna cu unul dintre clienti eu 17 ani el 36. mi-am spus l-am prins pe dzeu de un picior am facut palnuri serioase imreuna : familie copii afaceri etc. la 18 ani eram cea mai tinara femeie de afaceri din romania, o firma f mare in Tg. Mures, la 19 ani inca o firma in bistrita si pana la 20 ani inca una la suceava una la v dornei inca una in Tg Neamt si una in Bacau . totul mergea perfect si eu aveam usile deschise peste tot si toata lumea imi spunea sarut-mina. la 21 de ani tipul o lasa pe o fata gravida cu care umbla deja de 3 ani adica chiar de la inceput si eu nu stiam nimic. tot visul meu s-a spulberat intr-o secunda. din dezamagire fata de comportamentul lui catre mine am incercat sa ma sinucid. d.zeu m-a salvat. toate firmele deci automat si toate datoriile erau pe numele meu. am inteles de ce tipul inca isi mai dorea sa ramina cu mine si nu cu fata gravida. dar nu puteam sa plec si nici sa iau o hotarire caci ptr mine nu exista alta cale decit prostitutia. consideram atunci ca el mi-a dat o sansa sa ies de acolo de asta nu isi merita sa il dau afara din firma si din casa , cu toate ca munca era doar a mea. in fine am resiztat intr-o minciuna si falsitate pana la 25 de ani. eram terminata psihic. intre timp ori de cite ori am incerqact sa termin liceul tipul m-a manipulat f inteligent impingindu-ma de la spate sa mai deschidem inca o filiala.
In sfirsit am avut curajul sa iau din firma 120 de euro adica bani de drum si sa fug in germania la un hotel-restaurant ca femeie de servici. nu vorbeam germana. si locul imi convenea (vorbeam italiana si familia era italo-greca.) in sfirsit eram libera dar cu datorii enorme in romania fata de institutii si datorii extreme fata de furnizorii italieni. dar eram libera ca om.
in familia italiana unde am aterizat in germania era si un baiat de aceeasi virsta ca mine doar 6 luni mai mare. Familia era minunata. eu f harnica si asa ca m-au indragit dar mama lui plingea tot timplu. fiindu-mi sefa nu mi-am permis sa o interb de ce plinge dar mi-am zis daca preiau din sarcinile ei cu siguranta o voi ajuta. in acelasi salar am inceput sa lucrez si in bucatarie la facut mincare nu doar curatenie si si la receptia hotelului. atunci si-au dat seama ca eu nici de o culoare nu sunt femeie de servici ci ca am o pregatire..... eu aveam doar pregatirea vietii dar f buna.
nici eu nu stiu cum dar am ajuns prieteni cu fiul lor adica prieteni intimii... si doar atunci am sezisat ca in fiecare dimineata la ora 8 baiatul lor e luat de un unchi cu masina dus undeva si apoi adus innapoi dar parca nu mai era aceeasi persoana de la ora 8 dimineata. dupa un timp am intrebat-o pe maicasa. unde merge Michele in fiecare dimieata cu unchiul Carmelo? mama lui a inceput sa plinga si mi-a zis intreaba-l pe sotul meu. l-am intrebat si el surprins spune : cum nu ti-a posvestit Michele? Face tratament cu Metadon si merge la doctor in fiecare dimineata ca sa primeasca metadonul. eu habar nu aveam ce e aia si ma miram de ce nu isi ia tratamentul acasa ca fiecare om. atunci mi s-a explicat ce e asta. totusi cuvintul heroina si dependenta nu exista in mintea mea . eram sigura ca prin dragostea lui dzeu se pot rezolva toate. daca eu am reusit sa scap de viata mea din romania va reusi si michele sa se lase de heroina. si aceasta tema ne-a apropiat f mult pe mine de familia lui Michele. si am devenit prietena cu mama lui adica sefa mea. 
pe atunci 2002 se putea sta doar 3 luni in afara eu eram deja de 6 si am spus plec pana la arad cat sa intru in tara ptr viza si vin innapoi. zis si facut. dupa alte trei luni autoritatile germane mi-au dat ultimatum sa plec duin germania. intre timp michele cobora doza de metadon si eram oficial impreuna cu acordul parintilor lui pe care l-am cerut eu ca sa ma asigur ca relatia mea cu feciorul lor nu afecteaza si mai rau familia..... 
cind a aparut decizia nemtiilor de a ma trimite acasa Michele a hotarit sa ne cosatorim. am acceptat. el si familia lui aveau nevoie de mine si eu aveam nevoie de ei. pe considrent spus de tatal lui Michele , pe tine te-a trimis d-zeu in familia noastra. ramii la noi te rog., au fost cuvintele lui. Mama lui Michele , indifrent ce se va intimpla in viata tu esti ca si copilul meu si un acoperis il vei tot timpul la noi. ei stiau situatia mea din romania. fara tata cu doi frati bolnavi de distrifie mulsuclara progresiva care erau prin spitale si camine prin roamnia si o mama care doream pe strada caci avea si are un barbat alocoolist etc.....si mai stiau si cum a fost relatia mea precedenta.....
am ajuns in rominia. nici macar nu aveam unde merge dar a fost musai sa ies din germania. michele trebuia sa astepte actele lui din italia si sa ma urmeze in romania sa ne casatorim. in loc de citeva zile am asteptat 3 luni. ne-am casatorit ca doi ciini abandonati. nimeni nu era cu noi nici din partea lui si nici din partea mea...
ne-am intors in germania. cit ce am ajuns parintii lui michele erau alte persoane. toata lumea era schimbata... si erau reci si se facusera ca de gheata. eram convinsa ca nu le-a convenit casatoria dar nu stiam de ce.. in loc de felicitari am fost intrebata daca am facut contract prenuptial. eu de colo de ce sa fac am intrebat ? ptr ca michele are un copil de un an cu o fata care a lucrat la noi ca ospatarita. A cazut cerul pe mine. dar viata merge innainte , mi-am spus. au inceput certuri ca in filmele de groaza intre michele si familia lui. el era bine intetionat lupta ptr indepententa de forma o noua familie cu mine doar noi doi si sa ne indepartam de tatal lui ptr ca din cauza lui devenise dependent de heroina in urma cu citiva ani. Normal ca eu eram de parte lui dar am si incercat sa explic familiei lui ca nu vrem sa ii abandonam sau sa nu mai fim cu ei ci vrem doar de an face si noi o familie. si uite asa am ajuns sa ne dea pe amindoi afara din casa cu toate ca aveau 2 hoteluri si 6 apartamente a cite 5 camere. dupa ce ne-*am casatorit eu nu am mai primit salar si michele nu avea voie sa primesca bani ptr ca ii da pe heroina.El terminase tratamentul cu metadadon ca sa il cred a fost si in clinica si eu aveam in sertar actele de la doctor care demonstrau ca el nu a mai pus mina pe nimic. tatal lui era convins ca doctorul i-a facut acte false... si tot asa . dupa ce ne-au dat afara pe amindoi ptr ca cerusem 3 euro sa imi cumpar tampoane (scuze expresia) am explodat si eu , ptr ca socrul mi-a zis ca o sa imi cumpere soacra miine. noi lucram amindoi de doi ani ptr tatal lui doar pe mincare si cazare din cite un
pachet de tigari la 2 zile amindoi.
unchiul lui ne-a lasat sa stam ascunsi in unul din apartamentele lor si michele si-a cautat de lucru. eu nu imi gaseam ptr ca intre timp nu invatasem deloc germana in familie se vorbea italiana. dupa ce a lucrat o luna pe santier nu i s-a platit nimic caci lucrase la negru si daca nu-i convine i sa spus sa dea firma in judecata. primise pe acea luna un avans de 100 de euro.
iar eram amindoi fara lucru. la orice tentativa de a cauta eu de lucru parca pierise toata taria mea nu reuseam sa spun nici macar bunaziua in germana. intre timp m-am apucat cu dictionarul sa invat limba macar sa ma prezint si sa spun buna ziua.
dupa ce a fost pacalit si de alte persoane care ii oferau ocazional de lucru, s-a hotarit michele sa mergea la tatal lui sa ceara macar partial din salarul meu pe care nu il mai primisesem deloc. nu a primit decit raspunsul ca doar stam in casa lui fara chirie. Atit unchiul lui cit si tatal aveau afacerile impreuna. Incerc eu sa vorbesc cu soacra si iar m-a dat afara din casa.
m-am dus acasa plingind si plina de frica dar nu ptr mine eu il aveam pe dzeu de partea mea ci ptr michele ptr ca stiam unde il pot impinge toate esecurile si mai ales refuzul tatalui lui.
am luat ziarul in mina poate gasesc vreo familie romana sau italiana sa imi pfer serviciile. si dau peste un anunt in germna. acum sau niciodata, lucrezi 5 zile pe saptamina si primesti garantat 5000 euro pe luna. nu era nevoie de diploma ca sa inteleg ce spune anuntul....... si il dau ziarul la michele ca sa imi traduca mai bine. nu una nu alta m-am prezentat la anuntul respectiv. era o casa de intilniri adica un sinonim cu bordel ... seful de acolo cind m-a vazut i-a lasat gura apa dar nu vroia sa ma accepte caci nu vorbeam germana. Am fost in stare si am reusit sa il iau intre 4 ochi si prin gesturi i-am explicat cu lacrimi in ochii ca nu vorbesc germana dar ii aratm patul acolo stiu ce trebuie sa fac.
l-am convins si m-a acceptat. in prima zi de lucru am facut 375 euro . un program era 25 de euro deci iti dai seama ce sa intimplat cu mine cu fiecare barbat care ma atins. atunci s--a dus viata mea si eu o data cu ea. mam casatorit in germania sa devin prostiuata mi-am spus si socrii mei sunt cei mai bogati din trei tari germania italia si grecia. doar ca sa salvez o persoana de la heroina. Michele spune si azi ca eu iam salvat viata. am inceput sa avem bani dar plingeam amindoi in fiecare zi eu nu il mai suportam pe el si el pe mine nici asa. dar gatea , facea curatenie etc... eu la lucru. Michele e mecanic auto si mie imi plac masinile asa ca banii cistigatii i-am investi in masinii vechi adica ALT TIMER pe care el trebuia sa le restaureze. si ne-am si mutat singuri. eu eram terminata si psihic vai de mine. am ajuns si in spital din cauza clientilor etc. intre timp am invata germana in acel bordel si am mers si la scoala 6 luni sa fac un curs de germana.
aveam ginduri de a pleca de linga Michele ma simteam rau de tot mergeam la lucru cu sticla de vodca in geanta. la ora 10 eram beata crita dar faceam 100-500 pe zi pe care i-am bagat pe toti in masini si toate sculele si piesele necesare ptr asa ceva. Michele in acelasi timp cumpara depozita si plingea pe ele. dar era acum curat primisem de la doctor rezultatul analizelor ca , nu mai are nici un procent de drog in corp. ok a meritat efortul , dar eu si viata mea si familia pe care mi-am dorit-o din totdeauna. gata trebuia sa pun punct si sa divortez dar michele ma santaja psihic si emotional ca daca il las se apuca de heroina isi face o sper doza si se omoara. am cazut in genchi si lam intrebat pe dzeu ptr 100000 ora de ce esti asa de rau cu mine ce am facut si cit mai am de platit. fratii mei murisera amindoi intre timp . nu aveam putere sa fac nimic doar sa pling si sa strig la cer. nu aveam putere sa il las si nu aveam unde sa ma duc si nu stiam pe cine sa intreb de o vorba buna de un sfat . avem 30 de ani, si cunosteam sexual toata germania. nu aveam prieteni nu aveam cunostinte eram gata eram terminata. imi era rusine sa vorbesc cu cineva ca sa nu ma intrebe unde lucrez. aveam doar acuzatiile din partea familiei lui Michele ca il acoper la consul de heroina si chiar ii dau bani si chiar eu iau heroina. nu am de ce sa te mint. el era curat si eu nu am atins niciodata asa ceva. acuzatiile dureau rau te tot
intr-o buna zi s-a indurat d-zeu de mine si mi-a dat curaj sa ii propun lui Michele sa luam tot ce aveam si sa ne mutam in Italia-Sicilia sa uitam tot ce a fost in germnia si sa o luam de cap. atunci mi-am facut ptr prima data un plan ascuns. Il mut pe el In sicilia si eu ma intorc in germania sa imi fac viata mea, mi-am zis. pe ce considerente. din 2002 toamna pana 2008 primavara nu am fost o data luata in brate de barbatul meu sau sarutata sau dusa la o plimbare sau sa mincam o inghetata , absolut nicmic. chiar actul sexual era doar ptr el si dura 30 de sec. chiar din prima zi a fost asa.... 
Aveam o singura dorinta deja de multi ani deja de pe la 8 ani : sa traiesc si eu macar o zi o singura zi fara sa pling si sa fiu fericita, o singura zi din viata mea, doar atit....
I-am propus pe fata planul meu caci nu am fost in stare sa il mint. si a acceptat. eu vroiam sa ii dau tot lui doar o singura masina si ciinele sa mi-l dea mie.
dar dat fiind metalitatea lui siciliana-greco si oricum avea nevoie de acordul familiei sa se mute in Sicilia a luat legatura cu tatal lui. casile din sicilia una la mare una in oras oricum erau goale tot timul ani intregi. Michele era singurul urmas din toata familia lui si a unchilor . mai are o sora 15 ani mai mica ca el. dar nu avea nimic pe numele lui..... 

in fine porneste la drum cu tatal lui spre sicilia sa organizeze totul. pe drum politia i-a ridicat permisul si dreptul de a mai conduce in germnia ptr ca surpriza era sub droguri dar cannabis de data asta. nu am mai spus nimic decit sa imi intaresc hotarirea de a divorta.
dupa 10 zile sau intors si michele isi luase permisul italian cu care nu putea conduce pe teritoriul germaniei. si-a adunat hainele etc citeva maruntisuri citeva scule si sa plece sa se mute definitiv in sicilia. eu trebuia sa il conduc pana la granita din cauza permisului. de acolo nu mai avea interdictie. automat am luat si ciinele cu mine . dupa ce am trecut granita mi-a luat toate actele si bani si cheile de la casa si ciinele deci ma obligat sa merg cu el in sicilia. nu m-am opus ca sa nu ma bata. devenise alt om f agresiv si ori supunea ca se omoara pe el ori pe mine daca ma dau jos din masina. si asa ca am ajuns in sicilia. am incercat sa ii explic ca tot ce avem e inca in germania si din ce o sa traim. Normal planul era ca eu dupa ce il conduc pana la granita sa ma intorc sa organizez totul in tiruri si sa ii trimit totul in sicilia . el a facut planul, si el oricum nu era in stare sa organizeze totul si nici nu erau bani ptr asemenea manevra. deci urma sa imi reiau iar meseria ca sa fac rost de bani sau sa vind ceva din masini.
oricum am ajuns in sicilia fara voia mea si amindoi aveam in buzunar 1000 de euro. cu aia am trait cam 2 luni in sicilia . eu acasa el la lucru pe unde apuca si din cind in cind era platit din cind in cind nu. el nu vroia sa merg la lucru acum era rindul lui zicea sa ma intretina. de tot capitalul din germania nu vroia sa auda ptr ca era cistigat murdar spunea el. doar eu stiam cit de murdar era cistigat totul ! cite piese si surube sunt intr-o masina tot atitea lacrimi am varsat si eu pe intuneri si in baie ascunsa in bordell ca sa nu ma vada nimeni. dar totusi mai bine sa le aiba tot capitalul decit proprietarul cladirii care trebuia sa ii platesc chiria. si mai era si apartamentul din germania care ramasese asa cu toata mobila si toate lucrurile care la fel le-am cistigat singura cu pretul vietii mele si a valorii mele personale.
dar banii sau terminat caci mai era cite ceva de platit pe linga casa incalizirea si apa pe baza de curent etc. am inceput sa imi cau de lucru. peste tot in zona ptr ca eram ROMINCA nu ma-u acceptat. mi s-a spus in fata. dar adevarul era ca un oras intreg era invidios pe familie, ptr ca stiau cit sunt de bogati , dar vina era a lui Michele in ochii oamenilor ca trebuia sa stea linga tatal lui in germania. mi-am spus ca sunt intr-un film , nu imi venea sa cred.
dupa in total 4 luni cind aproape muream de foame deja de ceva timp mincam pe la rudele lui michele unde iti dai seama cum eu ma simteam de penibil si rusinos. so oricum ne eram invitati decit de ris si de rusine sa rida de noi. iar am cazut strigindu-l pe dzeu. ok i-am spus am gresit futu-i mama ei de viata am ales grestit sa pacatuiesc fata de biblie dar sa iti fu-ti biblia si credinciosii tai. numai pe mine ma vezi ca am pacatuit pe ei nu ii vezi ce inima au? nu vreau nimic de la nimeni dar macar da-mi putere , atita tot da-mi putere, te rog iar iertare nu pot sa iti cer caci miine iar am sa pacatuiesc. chiar la asemnea cuninte spuse din durere dzeu m-a ascultat. dupa o saptamina a venit unchiul lui michele din germania cu nevasta la mare in sicilia. primul luctu bun au cumparat mincare in casa. a doua zi s-au urcat cu masina pe ciinele meu. iar m-am suparat pe dzeu ptr ca nu aveam bani sa o duc repede la urgente si etc. cred ca unchiul lui i s-a facut mila de mine sau m-o fi auzit cum ma cert cu dzeu prin strigate si plins. si mi-a dat 100 de euro sa fug la veteriar. primul soc a trecut dar nu mai erau sperante ca va mai putea merge vreodata. iar ma-m enervat pe dumnezeu. era doar un ciine de ce trebuie sa plateasca ptr pacatele mele? de ce? in plus ii aveam pe fratii mei in cap care erau percet normali din toate punnctele psihice dar bola le-a luat incect incet putearea de a merge sau a minca singuri. acum sa am si un ciine care nu poate merge, ciinele era nevinovat ptr hotaririle mele. nu era corect. si am spus doamne ia durerea de la catelusea mea si da-mio mie te rog eu am gresit si nu ea. ma crezi sau nu catelusa mea avea lacrimi in ochii si s-a ridicat de pe pamint si se tragea pe doua labute din fata si se uita dupa mine daca o vad ca se misca. apoi s-a tirit la mine si mi-a lins lacrimile de pe fata. O cheama Amore si e un labrador maro original. avea 2 ani, am crescuto de la 4 saptamini. singurul lucru care mi l-am cumparat ptr mine. din toti banii facuti nu am fost niciodata ca orice femeie la shoping ptr mine sau sa imi cumpar un parfum. am mai facut un lucru din banii cistigati pe care l-am ascuns lui michele. singurul lucru care l-am mintit in 7 de casatorie. trimiteam si la mama cite 100-200 de euro ca sa isi cumpere m
edicamente sau sa plateasca spitalul pe urma batailor pe care le incasa zilnic de la sotul ei.Dar sa ma intorc. deci rudele lui erau la noi, adica la ei acasa noi eram musafiri dupa cum mi sa si spus de nenumarate ori in fata. au trecut trei saptamini timp in care am mai incercat in doua lucuri sa lucrez, unul chiar pe santier cu barbatii. am lucrat intr-o zi cit trei barbati la un loc si tot ma dat afara pe motiv ca barbatii se uita dupa mine in loc sa lucreze. ok am inteles dar totusi discriminarea a durut. binenteles ca nu mi-a platit ziua.
ajunsa acasa spun dezamagita ce sa intimplat si prind curaj si zic eu ma intorc in germania, macar sa vind tot sau sa aduc aici sa incepem o afacere. avem in germania un capital destul de mare.
Michele prins la mijloc cu rudele lui a fost de acord sa ma lase sa plec cu rudele lui in masina, oricum mergeam toti 3 la aceesi adressa in germania. debia mai tirziu am inteles de ce unchiul lui mi-a sustinut ideea. am pornit din sicilia fara nici un ban , amarit si abatuta si plina de frica ptr ca stiam ca sunt toate chiriile neplatite si nimeni nu v-a astepta la cheremul meu sa vind prima data ceva si apoi sa platesc. deci stiam ce ma asteapta.
Intorcerea in germania a fost pe la alte rude unde la ora 8.30 sera m-au obligat sa ma pun in pat si sa sting becul ca doar nu eu platesc curentul. am ajuns si in germania. primul lucru am rezolvat apartametul, adica mi-am luat hainele si efectele personale iar restul m-am inteles cu proprietarul sa il las in schimbul chiriei neplatite.valoare destul de mare in comparatie cu ce ii datoram si el stia dar totusi iam mai semnat o hartie ptr factura de curent cu un rest de 20 de euro. l-am mintit nu i-am platit nici pana azi si chiar atunci o luna mai tirziu m-a amentitat cu autoritatile doar ii semnasem o hirtie la mina.....
am reusit sa prind curaj ptr prima data sa folosesc unul din 100 de nr de telefoan pe care le aveam bagate in poseta de clientii din bordel. era doctor neurolog un om f de treaba. i-am spus la telefon care e problemea mea , ca daca mai pun piciorul in bordel chiar nu mai am nici o sansa sa imi refac viata. m-a inteles si chiar fiind la 500 km departare a venit l-a mine in oras m-a imprumutat cu 2000 de euro doar atit a putut sa fure de la nevasta-sa si sa ii dau cind voi vinde ceva din masini. am multumumit la dzeu dar tot amvrut sa mor cind dupa ce mi-a dat banii mi-a propus si varianta sa ii dau innapoi in natura. i-am raspuns regula mea de aur. eu nu ma culc cu nimeni pe bani in afara bordelului. acolo e o meserie si sa merg cu tine in hotel e altceva. a inhatat banii de pe masa i-am dat adressa mea de la garaj ca sa vada ca nu vreau sa il folosesc si ma poate cauta cind vrea si am plecat. dar banii nu erau suficienti ptr a plati chiria res la garaj si proprietarul avea pus sechestru pe usa. mai aveam nevoie si de o masina caci fara era greu sa ma misc. am cumparat o masina cu 400 de euro , am immatriculato dar bai cu asigurarea. depindeam de familia lui michele sa imi faca asigurarea pe masina. intre timp m-am mutat in apartamentul unde am locuit la inceput cu michele dupa ce parintii ne-au dat afara. la etajul superior locuia unchiul si matusa lui. cind le-am cerut ajutorul ptr asigurarea la masina, mi-au raspus cum ramine cu banii pe care i-am dat in fiecare luna sotului tau ca sa plateasca pensia alimentara la acel copil. adica vrea 15.000 de euro . mi-as fi dorit sa ma ingita pamintul. de unde sa va dau eu atitia bani cind siti de ce am venit aici , in sicilia muream de foame. imi raspunde unchiul lui, daca tu nu poti face banii astia atunci cine ? atunci am inteles . au aflat de meseria mea. nu datoria sotului meu ci asteptarea neamurilor sa ma duc oficial in bordel ca sa le platesc datoria am dat-o pe miina lui dumnezeu. am facut primul meu atac de panica unde nu stiam ce e si de frica m-am bagat sub pat. coboara unchiul lui , nu stia ca sunt sub pat. opreste caldura in tot apartamentul scoate sigurantele de la curent si desface robinetul de apa. nu am scos nici un cuvint nici nu am respirat. a plecat, a iesit de sub pat , si am cazut iar in genuchii intr-o discutie aprinsa cu dumnezeu. probabil m-a auzit de sus caci sa intors si mi-a aruncat pe podea o patura pe care o foloseau tot timpul sub bunica lor care se pisa in pat. am acceptat-o ptr ca eu nu aveam nimic si era frig. m-a ajutat cu asigurarea a doua zi caci am promis ca ii dau o masina valoare de 10.000 de euro ptr numele de la asigurare. la casatorie eu mi-am pastrat numele de fata. deci ptr o semnatura ! mi s-a spus ca din respect atita timp cit vreau sa locuiesc in casa lor in sicilia sa merg la parintii lui michele sa le spun buna ziua. nu vroiam , dar am mers. cit ce am intrat si dau sa le intind mina imi spune socrul meu iesi afara curva ca ne-ai facut de rusine la tot orasul si atunci sa mai vi in fata noastra cind vei plati tot ce am cheltuit eu cu michele ca sa il cresc. am facut al doilea atac de panica in fata lor dar tot m-au impins pe usa afara. ca o paranteza, in tot timpul michele a incercat la indemnul meu sa il fac partas pe tatal lui la hotaririle noastre. garajul de exemplu era inchiriat de la un prieten al socrului. el a pus vorba buna eu banii. ptr ca vroiau sa pacaleasca un furnizor dar eu nu stiam socrul a depozitat in garajul meu o linie intrega de bucatarie in valoare de 150.000.00 euro. eu stiam ca din cauza ca face renovare in resturant.binenteles ca a primit o cheie de la garaj ca sa poate ajunge la marfa lui cind vrea! binenteles ca eu nu am cerut nici o chirie ca sa fie bine in familie si noi adica eu stateam in casa lor in sicilia fara sa ofer chirie. cind ma-u impins de spate afara nu m-am gindit deloc la garaj durerea de sentimente era prea mare. am mers la garaj seara cind m-am calmat putin si ramin blocata in fata garajului. usile erau toate deschise. apropiate dar deschise nicidecum incuiate. atunci i-am inteles jocul financiar pe care el il pregatea. dar eram prea ranita sa imi pese de afacerile lui. ceea ce al meu era pe jumatate disparuse din garaj inclusiv jumatate din masini. in supararea mea mai apare si proprietarul care nu mai vrea sa plece fara o garantie scrisa sau sa ma culc cu el caci el oricum stie ce fel de femeie sunt eu ptr ca ma vazuse in bordel. deci el era cel care a povestit totul familiei lui michele.
am luat o ranga in mina si i-am dat timp 10 secunde sa iasa afara din garaj daca nu il omor i-am spus ori tu ori eu , unul nu maim pleaca viu de aici. a plecat, a fugit la socrul meu si amindoi m-au dat la politie ptr amentintare cu moartea. dupa citeva ore cind eu incercam sa adun doua idei in cap ce sa fac cum sa ma organizez a aparut politia si mi-au pus interdictie sa ma apropiu de proprietar , tot mie. am intrebat atunci daca nu mai mai aproii de el cum ii voi plati chiria restanta? nu am primit nici un raspuns mi sa ras in fata. chiria era de platit la negru deci nu puteam sa ii platesc prin banca. politia nici macar nu a sezizat ce le destanuisem. nici nu era treaba lor, era treabea finatelor ptr asta. am ramas singura in garaj. far hotariri fara trecut fara viitor doar inconjurata de lupi care vroiau indirect sa ma distruga daca nu le dau ceea ce vor.
am pus anunt la ziar si am incercat sa vind totul la un pret de nimic doar sa ma scap si sa plec.
dar nu suna nimeni, nici un intresant. eu nu aveam telefon deci legatura era la unchiul lui michele si ptr ca germana mea era germana de puff nu puteam da detalii despre ce vreau sa vind.
3 saptamini au trecut fara nici un rezultat , cu restul de bani ramasi din imprutul doctorului am platit ceea ce la nemtii e musai. si totul era restantante adunate pe timpul cit michele ma blocat in sicilia.
dupa 3 saptamini am vindut ceva exact cit sa platesc un TIR inchirie sa transporte tot capitalul care deja imi era scriba de el in sicilia. dar nu aveam bani de benzina si de sofer si proprietarul nu mi-ar fi dat voie sa incarc totul fara sa ii platesc chiria. socrul meu care aflase de la fratele lui ca am vindut ceva l-a anuntat pe proprietar sa fie pe faza ca vrea sa o sterg fara sa platesc. nu te mira , te rog, marfa lui sa zic asa bucataria era la mine in garaj inca si ocupa jumate din suprafata.dupa amenintarile de rigoare ale proprietarului i-am dat jumatate din banii pe care ii astepta promitindu-i ca ii dau si restul in citeva zile. am sa merg la lucru si cind ies doar prin fata casei dumitale trec si am sa ti-i dau. a doua zi m-am dus la lucru. intr-o ora m-am imbatat si atunci creierul meu a facut clic. ceva s-a intimplat in mine. m-am uitat in jurul meu si am ineput sa dau in toate fetele care imi iesau in cale. am batut jumatate de puf si doar fete nevinovate. nu a putut sa ma opresca nimeni . m-au blocat bodiguarzi, sefa m-a implorat sa termin se bucura ca m-am intors doar eram cea mai frumoasa si mai buna femeie pe care a avut-o vreo data. dupa ce s-au indepartat de mine am plecat in baie la dulapul meu si mi-am mai pus o vodca in paharul de cola. nu stiu care a spus ceva si iar le-am luat la bataie pe toate in vestiar. iar nu prea le-a salvat nimeni din mina mea. eu dadeam si el plangeau, cu cit strigau ele mai tare cu atita aveam mai multa forta in mine si imi placea sa dau si mai cu putere. cindva nu am mai avut in cine sa dau si m-am imbracat si am iesit afara. l-a usa bodiguardul imi spune , fata tu ai program pana la ora 20 nu poti pleca. atit mi-a trebuit el 2 metri eu femeie si tot l-am pus la pamint cu nasul spart . la aer curat afara am realizat si eu ce am devenit si ce sunt de fat dar prea tirziu. partea buna asta a fost ultima mea zi de bordell.
erau luna decembrie la inceput. era frig. trebuia sa ma intorc totusi in acel apartament unde ti-am scris mai sus conditiile pe care mi le-a aranjat unchiul sotului meu. afara pe strada chiar in fata casei centrul orasului era blocat ptr piata de craciun. lumini, parfum, mos craciun , vata de zahar, migdale pajite, castane maro si vin cald dulce cu scortisoara! s-a rupt inima in mine si m-am intrebat daca esxista Isus, doar sarbatoarea pe strada era in onoarea nasterii lui!!!!!
doua saptamini nu am iesit din casa si nici nu am vorbit cu nimeni. doar am baut si mi-am cumparat si eu cannabis. doar am fumat si baut doua spatamini, si m-am rugat . am baut, am fumat si m-am rugat, doua saptamini. dupa doua saptamini l-am cautat iar pe baiatul care vindea de fumat si fara sa il cunosc i-am spus daca te paltesc mergi ca sofer pe tir sa transporti lucrurile la sotul meu acasa. sa uitat la mine lung m-a masurat din cap pana in picioare si m-a intrebat in sicilia? da i-am raspus. Ma vor lasa sicilieni sa ma intorc viu si cu Tirul innapoi? i-am raspus asta nu stiu. am sa merg si nu vreau bani doar bani de mincare dar nu ma trimite singur mi-a spus. nu aveam alta solutie decit unchiul lui Michele, care intre timp vindu-se ceva. am vorbit cu el i-am dat masina promisa de la innceput cu tot cu acte si mi-a cerut 100 euro pe zi plus mincare si tigari pana cind se va intoarce.
am incarcat cu chiu cu vai doar 3 masini si sculele ce mai ramasesere prin garaj ( doar gasisem usile deschise). si au pornit la drum. dupa 1 saptamina inca nu erau innapoi. tirul a fost blocat pe drum ptr ca unchiul lui a schimbat ruta hotarita si in afara de 500 km in plus am ajuns in mijlocul grevei din italia unde toate tirurile erau blocate. dupa 12 zile au ajuns innapoi in germania. baiatul care era un strain ptr mine a inceput sa se scuze ca nu din vina lui ca sofer au ramas in sicilia mai mult decit blocase greva ci ptr ca unchiul lui michele avea treburi de rezolvat. si il intreb care erau treburile, si in fine de ce nu a dus tirul la firma de unde l-am inchriat caci oricum erau suparati foc pe mine si cerea penalizarii de intirziere, greva fiind nici decum problema lor. baiatul zice iti dau cheia si uitate tu singura in tir.
am crezut ca mor de indignare. tirul meu era plin de fructe si legume din sicilia care au fost vindute a doua zi. atunci seara nu am zis nimic ca stiu ce e in tir si din ce cauza ei au intirziat atit pe cheltuiala mea. si imi face calculul unchiul lui ptr zilele pierdute din cauza mea si toata trauma lui care a tras-o pe traseu si cit de obositor a fost drumul ptr el la virsta lui si imi datorezi 3000 de euro si plus 50 de euro care i-am imprumutat sotului tau ..... am strins din dinti am strins din pumni si i-am spus am sa tii dau. a doua zi, mai erau citeva zile pana la craciun l-am sunat iar pe doctorul care ma ajutase la inceput si i-am propus eu sa nu intilnim in hotel. a venit ca un fulger mi-a dat iar 2000 de euro si de data asta nu a putut el sa ma atinga. nu stiu de ce dar nici nu imi mai pasa de nimic. am povestit mult cu el toata noptea si am plins pe umarul lui si si el mi-a povestit ceva din viata lui. cindva in viata cind o sa ai bani am sa te rog sa mii dai innapoi mi-*a spus dar daca nu te vei putea lispsi , nu iti fa probleme, mi- a spus el ! un strain ! m-am intors in locuinta , fara sa stiu incotro si de unde sa incep sau unde sa ma duc. parca mergend la moartea mea proprie am pornit inspre sicilia lasind totul balta si restul de masini in garaj si fara sa salut pe nimeni. a fost cel mai ingrozitor drum din viata mea. la fiecare benzinarie ma opream si imi spuneam , nu te duce in sicilia ca va fi rau de tot, nu te duce e periculos. dar nu aveam alta solutie, si la urma urmei eram inca casatorita si catelusa mea era in sicilia. dupa trei zile (normal 24 de ore ) am ajuns in sicilia. in ajunul de craciun. sotul meu m-a intimpinat de parca l-a vazut pe dracul si nici macar buna ziua nu mi-a spus. mi-a ingaduit citeva secunde cu catelusa mea care face salturi de 1 m de bucurie sa ma vada si apoi m-a intrebat citi bani ai adus ca e craciunul si nu avem bani... astea au fost cuvintele lui.
in urmatoarele luni adica pana la 1 martie sanatatea mea psihica sa dus de tot si eu in rugaciunile mele cu dzeu sa imi dea putere sa duc totul am ajuns sa imi gasesc un raspuns la toate. cum ca eu sunt nascuta ca si proba a lui dzeu si el a pus pariu cu toti sfinti sa vada cit rezist... in martie 1 a ajuns mama la mine din romania sa ma viziteze. eu eram pe alta planeta , in alta lume unde eram convinsa ca eu sunt incarnarea lui isus si de asta a venit mama la mine caci urmeaza sa fiu rastignita. atit doar i-am spus mamei sa plece din sicilia cit mai e in viata. a plecat fara sa priceapa nimic din ce i-am spus dar cu aceeasi frica ca mine.
dupa ce a plecat ma batut michele ptr prima data pe motiv de ce nu am plecat cu mama ca el nu mai are nevoie de mine. si daca nu fug dupa ea cu urmatorul autobus ma va taia bucatele si ma va trimite el prin posta in fiecare zi o bucata din corpul meu. eu l-am crezut oricum eu in lumea mea stiam ca va trebui sa fiu rastignita . el nu stia nimic din gindurile mele dar ma vedea ca citesc zilnic noul testament si sunt foarte retrasa. in rest eram normala dar nu mai vorbeam cind ma intreba ceva doar plangeam. chiar cind dadea in mine cu ce apuca nu raspundeam innapoi. mi-am zis in mine il iubesc prea mult pe Isus ca sa accept ca eu sunt el. nu voi accepta niciodata ptr ca ce e sfin e sfint si ce e pamintesc e pamintesc. nimeni nu va putea fi vreeodata incarnarea lui Isus mai ales eu si clic in subconstient mi-am gasit ancora. deci dzeu nu ma abandonase, dar imi luase mintile. atunci iar m-am rugat cu inima deschisa la dzeu si doar atit i-am cerut sa nu ma lase sa murdaresc in gindul meu singurul lucru sfint din viata mea pe Isus, ptr ca e un pacat care nu se iarta niciodata. macar povoara asta sa nu mi-o dea ca sa mai am o sansa dupa ce mor macar atunci sa mi se linisteasca sufletul. normal ca si la inceput nu erau bani in casa dar era bataie zilnic fara motiv. intr-o zi de lulie imi spune michele vezi cum faci sa dispari din viata mea si din casa mea ptr ca in luna august vreau sa fiu singur sa imi petrec si eu concediul . unde sa ma fi dus si inca mai aveam probleme din cind in cind ca daca ies din casa cineva ma va omor pus de michele. nebunie sau nu noi lucuiam la 3 km de cea mai periculoasa zona mafiosa din sicilia si nu doar. acolo sunt nascuti cei mai mari sefi de sefi si persoanele care deranjeaza sau sunt inutile mai dispar si azi fara urme. deci aveam motive sa imi fie frica. ... oricum la inceput de august imi spune michele urca in masina ti-am facut rost de bani de drum sa pleci la maica-ta. si ma duce la autocar binenteles ca nu mi-a dat voie sa iau nici macar haine de schimb sau ceva. absolut nimic, doar pasaportul in mina si atit. m-a lasat la autocar unde un romin de al nostru nu vroia sa ma lase sa ma urc cu biletul platit pe motiv ca pasaportul meu avea urme de la dinti catelusei mele. dar nu erau deloc datele din pasaport afectate. si imi mai spune ca daca la granita la romini cineva imi va vedea pasaportul cum arata el isi pierde serviciul din cauza mea. eu eram in lumea mea dar totusi puteam sa realizez ce supune si un aotocar intreg auzea motivele lui si nimeni nu l-a contrazis. mi-am zis in sinea mea o sa vina o zi la fiecare dintre voi cind o sa va amintiti de situatia asta si de prostiile pe care le spune un futut de angajat de la atlasib care doar incarca pachetele si ce spunea el nu statea nici in cer nici pe pamint. ce treaba are politia de frontiera mai frate cu serviciul tau de angajat la atlasib, doar nu mi-ai eliberat tu pasaportul, l-am intrebat. ce vina ai tu si de ce imi spui asemnea prostii. sa bagat soferul alta persoana la fel de timpita ca si incarcatorul de bagaje : hai ma las-o nu vezi cai amarita, o aranjez eu la vama daca ne face probleme. Iar mi sa facut frica dar era singura solutie sa plec din sicilia macar sa ajung in Italia . Mi-am zis cu orice pret trebuie sa ies de pe insula, cu orice pret. si ma-m rugat la dzeu sa ma fereasca de ei sa imi faca rau dar totusi sa se faca voia lui doar sa imi dea putere.
am iesit de pe insula. dupa ce am trecut in italia m-am mai linistit si mi-am spus tare mie ca eu voi vi cindva incercarea vostra data de dzeu sa vada cum va comportati si cum ma comport eu ca om. aveam impresia ca tot autocarul e cu ochii pe mine. dar am tacut si mi-am vazut de gindurile mele. mi-am spus vreau la mama, vreau doar la mama ea o sa ma apere de voi de toti.eu nici macar nu realizasem cine statea linga mine. in apropiere de roma deja se facuse seara pur si simplu nenorocitul de linga mine incepe sa ma mingie pe picior incet incet urcand in sus . am incremenit si dupa citeva secunde am sarit ca un arc strigind cit mi-a luat gura de tare ca e un nesimtit si sa isi iei miinile de pe mine. el raspunde doar nu ti-oi face alta gaura in plus si tot autocarul inceep sa rada. soferul imi spune sa stau jos si sa tac daca nu ma va da jos din autocar si atunci voi vedea eu ce insemna molestare sexuala. am inceput sa pling si l-am rugat sa imi schimbe locul cu altcineva. mai mult a ris tot autocarul de mine. am rugat femeile mai in virsta de pe linga mine sa schimbam locul, iar nimic am rugat barbatii mai in virsta sa schimbam locul iar nimic. porcul de linga mine iar ma pipaie . m-am ridicat l-am scuipat in fata si m-am asezat pe scarile de la autocar simtindu-ma in ultima cursa a vietii mele. nu am tras seama ce sa vorbit oricum toti ma criticau pe mine ca eu m-am dat la baiat si acum nu imi mai place... vine soferul la mine si ma ridica pe sus si ma pune pe scaun la locul meu ca doar asa nu avea voie sa conduca cu pasageri pe scari. cit ce ma pune prin impinsaturi pe scaun baiatul educat ma ia la bataie si iar un autocar intreg, da un autocar intreg de romini fututi il sustine tot pe el. chiar o femeie destul de in virsta care aveao o cruce la git de aur de doua degete il intreaba ce a facut ai prins-o cu altul, atunci da-i ca isi merita. am ajuns la roma, cit ce a facut pauza am sarit din autocar sa ma duc cit vad cu doi ochii si soferul fuga dupa mine. ii spun sa ma lase in pace daca nu strig dupa politie. ma mai iminge odata si zice poti sa pleci unde vrei dar prima data imi semnezi o hartie ca tu de buna voie renunti la calatorie nu sa zica cineva ca noi ti-am facut ceva. i-am semnat intr-o agenda pe care pun pariu ca nu a folosit-o nicioada si in cunvintele femeilor mai in virste chiar intrebata direct : aha ti-ai gasit deja altul pe aici si ti-o trage ca lumea de asta ramii, nu-i asa. Mi-am spus doamne Isuse asta e un vis si am sa ma trezesc si atunci imi voi da seama ca dor visez, ca totul nu e adevarat.... nu poate fi adevart, e doar un vis.... 

dar dupa ce autocarul a plecat l-am urmarit de dupa un colt mi-am dat seama , nici o sansa asta nu a fost vis si nu e vis.
dar eram singura, fara bani, fara mincare, fara nimic dar singura.
acum ce voi face unde merg si cum fac rost de bani? si iar ma apuca psihoza , de data asta stiam ca proba vietii e pentru mine personal fara sa ma mai simt incarnarea cuiva, adica dzeu vrea sa vada cum ma descurc fara sa fac bani prin sex. asa as fi facut rost de bani intr-o jumatate de ora, cel mult. parcarea era plina de tiruri cu barbati doritori de asa ceva. dar stiam ca trebuie sa ma descurc fara sa apelez la varianta asta. era proba vietii mele.
si mi-am spus am sa merg pe undeva la tara am sa bat din usa in usa poate ca cineva va avea nevoie de ajutor la ceva pe linga casa. stiu sa lucru foarte bine si sunt foarte silitoare indiferent de munca ceruta si chiar stiu sa gatesc foarte bine, si foarte obisnuita cu munca la tara. in vreo doua luni fac destui bani sa plec definitiv din italia. dar cu ce plec din statia de benzinarie si ma uit in jurul meu si vad un tir cu nr romanesc, ma adresez politicos daca cumva merge inspre venetia si daca ar putea sa ma ia si pe mine. raspuns tu ce oferi ptr asta. am spus doar timpitul dracului si am plecat. de ce venetia ca solutie de rezerva doua femei italience doua prietene sotii ale fostilor mei parteneri de afaceri locuiesc pe linga venetia. una are un restaurant cealalta o fabrica. mi-am spus ca femei ma vor ajuta sa imi dea de lucru vreo luna de zile ca sa plec de aici , dar imi era rusine sa ma vada ce am devenit fata de cine eram la 20 de ani.
dusa pe ginduri asezata pe bordura imi sare in ochi un tir frumos albastru. Oau !albastru culoarea care in foarte multe tablouri a lui Da Vinci si Saldavr Dalli il reprezinta pe Isus, semn bun barbatul nu imi va cere sa fac sex cu el. si ma indrept catre el nici macar nu am sezisat ca era grec. prin semne ma inteles ce il rog si ma luat in tir el oricum mergea acolo sa se imbarce pe vapor ptr Grecia. intradevar mi-a oferit din mincarea lui mi-a oferit o sticla de fanta si m-+a lasat sa dorm in patul de sus. dimineata eram la intrarea in port in venetia. nu s-a dat la mine , dimpotriva cind m-am dat jos si i-am multumit mi-a dat un pachet de tigari si ca 15 euro toti in monede. m-am bucurat si i-am multumit lui Isus ca mi-a trimis un om bun.
dau sa pornesc catre centru stiam unde e gara dar m-am oprit pe o banca in parc caci era asa de frumos si adorm la soare. m-a trezit politia actele la control, cu toate ca era ziua si parcul era plin de pesoane tolanite la soare, toti turisti. doar eu actele la control, si atunci realizez ca eu nu mai am pasaportul. baieti frumosi si de treaba ma duc cu ei la sectie cu barca pe apa. atunci am ris singura, ma plimb cu politia cu barca prin venetia, mi-a placut si m-am gindit la Isus. sa merg cu barca pe apa la ventia era unul din visurile mele doar ca era un vis cu un barbat romantic si nu cu polizia....si da trebuia sa fie gondola si nu barca cu motor
am dat declaratie , mi-au luat amprente si l-au sunat pe sotul meu acasa sa confirme identitatea mea. Michele nici macar nu a intrebat ce caut la venezia caci eu trebuia sa fiu in Romania. le-am cerut politistilor sa imi faca un act la mina ca sa am ceva un act de identitate, de accea hirtie stiam ca voi avea nevoie la consulatul nostru ca sa primesc pasaport provizoriu, fara acte nu mai puteam sa caut de lucru si nici sa ies din tara... bine a fost raspunsul dar veniti miine la ora 10. si zic ce solutii am acum fara bani fara acte unde sa stau pana miine, putei va rog sa sunati la consulatul meu ca sa cer ajutor? nu nu suntem mos craciun mi-au raspuns. miine dimeata la ora 10 sa fie aici . dute unde vrei fa ce vrei noi nu te putem ajuta. eu am mintit putin, adica am spus ca geanta mi-a fost furata si aveam si pasaportul acolo. nimic. m-am intors in parc unde am fost gasita. imi era foame, imi era frig, si nu stiam ce sa fac. Am dormit in parc, doamne daca as fi stiut ca aia era prima nopte din urmatoarele 60 de nopti. nopatea parcul sa umpult de boschetari si alte categorii specifice oamenilor care traiesc pe strada si prin parcuri. a fost ca in jungla. fiecare stia ca eu sunt noua pe acolo m-ai ales barbatii. dar am rezistat schimbind banca si incercind sa stau pe linga cei mai in vrista sau unde erau si femei. am mers la politie a doua zi mi-au dat o copie dupa declaratiea din seara precedenta si mi-au aratat usa. din banii ce ii aveam mi-am cumparat un piapten o pereche de chiloti si tampoane caci imi venise si ciclu. restul i-am tinut ptr mincare, adica un croassant. doamne ce frumos mirosea a patiserie....dar stiam ca doar unul pot cumpara ca nu se stie ce va urma. m-am plimbat prin venetia toata ziua fara tel si fara scop, dupa masa zic gata nu imi pot permite concediu trebuie sa caut de lucru ca sa pot sa merg la roma. venezia ! bineteles ca fara acte nu m-a luat nici un restuarant la spalat vase macar. fara acte musai neaparat la consulat. exista doar in roma sau milano. milano zic e mai aproape ma urc in tren fara bilet si ma ascund in toaleta. la urmatoarea statie am fost data jos de controlor. l-am rugat sa imi dea amenda ptr tot drumul dar sa ma lase sa ajung la milano. nici o sansa ori imi tragi o muie ori de dau jos, au fost cuvintele lui. m-am dat jos binenteles. eu aveam proba mea. fara sex pe bani sau sex pe interes. si aceeasi chestia mi sa repetat o luna intrega. iar o statie iar jos. de multe ori predata la politia garii care iar doar declaratie unde imi sunt actele si iar trimisa pe strada. intre timp am descoperit cosurile de gunoi. cele din gara si cele de la mc donald au foarte multe bunatatii. pe linga piete sunt fructe pe jumate bune la cosurile de gunoi si pe linga resturante esti batut daca te apropii de cosul de gunoi din spatele localului. de o luna de zile nu ma spalam, eram cu aceleasi haine, dormeam pe unde apucam si miroseam ingrozitor. si privirile omanilor pline de dispret, eram terminata, dar treubuia sa ajung la milano. am incercat sa fug si inveres catre austria... nici o sansa. am inceput sa cersesc ptr bani de bilet ... a fost lucrul cel mai rusinos dar mai rusinos era sa primesti doar o privire plina de dispret. am inceput sa ma atajez de oamenii strazii cerindu-le din mincarea lor, au impartit-o multi cu mine. odata in gara a venit o familie de tigani cu rochii lungi si din vorba in vorba erau din romania. mama familiei mi-a dat haine de schimb inclusiv chilotii si mi-a explicat cum sa fac la toaleta din gara sa ma spal in wc ca e singura solutie. s-a prins ca femeie ca igiena mea intima e lucru care ma afecteaza cel mai rau. am ascultat-o si i-am multumit de sfaturi si de haine. din gara in gara din parc in parc am ajuns la milano. surpriza la milano avem doar ambasada si nu consulat si ambasada nu poate ajuta cu nimic nici macar sa ma aresteze sau sa faca ceva orice cu mine doar sunt romanica si ambasada mea trebuie sa ajute doar ma vedeau cite nevoie am de ajutor. si eu mai vroiam pe cheltuiala lor sa ajung acasa dar macar sa ma spal undeva . curatenia personala ma afecta grav sa pot sa ma apropii de oameni. nimic m-au dat afara din ambasada si sa nu mai pun piciorul niciodata pe acolo ca daca nu.... daca nu ce ? am sperat eu poate ma aresteaza si asa macar pot sa ma spal. nici o sansa. am inceract sa sar gardul ca sa dau motive de arestare, am spar geamul de la portar, nici asa nu m-au vrut. sa ma duc la roma la consulat mi-au spus. am pornit iar la drum... a mai durat o luna sa ajung la Roma. de la gara pana sa gasesc consulatul a durat o saptamina pe jos prin roma. am ajuns sa strig in gura mare cine e romana ca sa intreb unde e consulatul nostru. nimeni nu stia adresa corecta. m-am dus la politie singura sa ii rog sa imi caute adresa de la consulatul meu. ii rugam cu lacrimi pe afurititi de italieni politisti sa imi dea doar adresa, nimic doar ca de fiecare data amprete si declaratie cine sunt si ce caut in tara lor. cindva deja nu mai stiam de mine.... am ajuns si la consulat printr-un om de la posta care i s-a facut totusi mila si a cautat adresa ptr mine. am ajuns la consulat deja aveam sperante. eu nu eram spalata de 60 de zile si nu dormeam tot de atitea ptr ca in parc era periculos in gara nu aveai voie si etc.
ajung la rind, prima intrebare sunteti cuma rrom, eu zic, poftim ce legatura are intrebare. sunt rominca din parti romani cu domiciliu in rominia cu rezidenta de 5 ani pe germania si inregistrata la italieni pe baza casatoriei in sicilia. mi s-a spus sa astept. dupa 30 min . domna dvs nu rezultati ca ati fi locuit vreodata in italia deci ne-ati furnizat date false ( primaria din loc. lui michele la ordinul lui socrul meu nu a inregistrat actele de casatorie, chiar daca au fost trimise prin consulate si ambasade). deci ei nu ma puteau ajuta cu nimic. eram disperata , chiar daca aveau dreptate ce legatura au italienii din sicilia cu drepturile mele la consulatul meu? eram convinsa ca sunt nebua. totusi m-am calmat si am cerut audienta la consul. in felul in care aratati consulul nu vrea sa va primesca dar daca competacti formulare astea va facem hirtie pe trei zile in locul pasaportului cu care puteti iesi din italia, dar sa stiti ca e valabila doar 3 zile. m-am bucurat era o speranta chiar daca stiam ca trebuie sa fac rost de bani de bilet. dupa ce am complectat mi se spune mergeti afara in curte exista automat de poze si faceti doua. am mers la automat si am inceput sa pling ... trebuiau euro sa bag in el ca sa fac poze. nu mai tin minte vreo 3 sau 4 euro.. am inceput sa cer la romanii nostri care erau la rind pana la urma un barbat nu mi-a dat in mina caci ii era scrirba de mine dar a bagat banii in automat. si au iesit doua poze strimbe pe care consulatul nu le-a acceptat. eu plin iar ce sa fac acum? nu am bani nici de poze macar le-am spus si atunci mi se da cireasa pe tort dar iti trebuie oricum102 euro taxa ptr eliberare hirtie de iesire din tara. am lesinat pe loc. cind mi-am revenit eram in fata consulatului aruncata pe iarba cam dupa o tufa, ca doar nu se puteau face rominii nostri de rusine sa treaca vreun politist sa ma vada. lacrimile imi tisneau din ochii fara sa le pot opri. sa dus si ultima mea speranta.
tot nu vroiam sa fac sex pe bani si oricum dupa cum ajunsese nici pe gratis nu m-ar fi vrut cineva. am luat-o catre gara si am spus am doua solutii 1. sa incerc totusi sa ajung la nr de telefon a lui mama sa ii cer sa faca rost de bani sau sa ma duc la bisericii sa cersesc. de la toate credincioasele catolice de biserici am fost data afara fara ca macar sa mi se permita sa ma rog nu sa ajung sa le spun rugamintea mea. speranta mea era ca poate vreun preot bun chiar daca dureaza mult sa ma trimita la vreo familie sa lucrez orice. am fost alungata afara ca un ciine. solutia 2 sa ma intorc iar in sicilia sa il rog totusi pe michele sa o sune pe mama caci nr ei nu m-a lasat sa il iau nici la plecare. dar trebuia sa incerc. dar aveam o problema bani de tren? dar am avut putin noroc. am luat trenul de la roma la calabria si un baiat de treaba ma lasat sa stau pe locul lui ma acoperit cu haina lui pe care mi-a si lasat-o cadou si i-a spus controlorului ca ala e bagajul lui si el e singur in compartiment. banuiesc si in ziua de azi ca i-a dat ceva la nasu ptr mine. cind m-am dat jos mi-a dat 10 euro. iam folosit sa trec cu bacu in sicilia. cind am ajuns dincolo deja ploitia pe mine. m-au inchis o jumatate de zi in celula ca sa verifice spusele mele, eu stiind ca nu pot devedi ca am locuit in sicilia si de fapt ma intorc iar acasa iar am lesinat de frica. de data asta m-au ajutat ei mi-au cumparat chiar si o bucata de pizza din gara si o cafea si unul dintre ei mi-a dat si 5 euro.
mi-a spus sa ma asez pe banca in gara si sa astept. dupa vreo 2 ora a venit un politist la mine mai mare in grad si mi-a spus : te urci in tren cu mine, te asezi in fata mea caci atunci controlorul nu iti va cere bilet. doar asa te pot ajuta . iam multumit din toata inima si am ajuns cu bine la 50 km de casa. cind ne-am dat jos mi-a spus sa astept si s-a intors cu un bilet ptr destinatia mea finala. nu am sa il uit niciodata. am ajuns acasa la sotul meu. nici nu mi-a dat voie in casa. l-am rugat sa ma lase macar sa ma spal si sa schimb si sa imi dea nr de telofon a lui mama. caci 200 din toat ce am muncit si facut ptr el ar fi fost pre mult neobrazarea mea. m-a lasat sa intru si el a plecat. eu mi-am luat putin ciinele in brate si dupa atita oboseala am adormit pe loc in sufragerie pe sofa. m-a trezit politia care ma aresta nici eu nu stiu de ce. m-au dus la politie si dupa citeva ora de interogatoriu cine sunt si ce vreau m-au dat afara caci imputisem toata sectia.
vina mea ca am adormit si am pierdut ocazia de a ma spala si schimba. m-am intors la michele acasa. am sarit poarta am furat certificatul de casatorie, am adunat citeva haine ce am prin in mina, nu conta, erau curate si cind sa ies m-a prins michele. m-a batut m-a violat si m-a dat afara. cel putin aveam haine de schimb, dar nu ma spalasem si nu aveam nr lui mama. am inceput sa merg din casa in casa la toate rudele lui si prietenii lui din copilarie sa primesc doar posibilitatea de a ma spala. multi mau dat afara multi mau lasat sa intru dar sa sa nu ma asez nicaieri si fiecare la sunat pe michele ca sa intrebe daca au voie sa ma ajute . rezultat nu am obtinut nici un fel de ajutor. ce nu ti-am spus e ca eu am adus o verisoara de a mea sa stea cu mine in sicilia care dupa ce sa culcat cu michele sa incurcat cu un vinzator de droguri si s-a maritat cu el. eu m-am opus atunci la inceput , credeam ca nu e bine sa isi ieie asemnea sot si din cauza asta ea nu mai vroia sa aiba rapoarte cu mine. in situatia in care ajunsesem nu aveam alta solutie decit sa merg la ea. nu vroiam sa o deranjez cu nimic doar sa imi dea nr de telefon al mamei sau al bunicii. venam din aceeasi casa. tatal ei frate cu mama. nu a vreut sa imi deschida usa si am plecat. citeva ore mai tirziu ma cauta prin oras prietenul ei care furase nr de telefon al mamei si bunicii fara ca ea sa stie si mi le-a dat. probail ca stia ca doar mama ma va putea ajuta.
dar nu aveam bani sa o sun. am adormit la gara ascunsa dupa o capita de fin. dimineata imi spun ca voi merge totusi in oras poate ca din atitea cunostinte cineva va avea mila sa ii trimita un mesaj la mama.( simteam ca mama e la fel de disperata ca si mine. ea deja ma cauta pe toate caile posibile si se ruga in toata romania la atoate autoritatile chiar le cerea sa ma aresteze orice doar sa ma caute ca ceva nu e in regula cu mine. Normal ca au luat-o de nebuna. )
in timp ce mergeam catre centru orasului se apropie de mine o femeie politist si ma intreaba de toate. ii spun pe scurt in ce situatie sunt si o rog frumos sa ma ajute cu o baie sau cel putin un mesaj la mama. imi spune sa astept pana dupa masa cind va termina serviciul si ma va lua la ea acasa dar nu poate sa ma cazeze. nici nu vroiam sa o deranjez chiar atit de mult.... la ora 18 a venit sa ma ia dar cu trei politisti dupa ea si cu doctorul meu de familie, cel care se acupa de familia lui michele din generatii in generatii. imi spun politisti sa urc in masina sa mergem undeva toti sa mincam impreuna ( doctorul asista) si ma urc in masina. deja imi imaginam unde o sa imi fie cina ( la arest) dar era foarte bine si asa , si nu am bagat in seama prefecatoria lor. ca eu mergem acum cu politistii la cina!?!.
nu am aterizat in arest ci in clinica de psihatrie. m-am apus dar dupa un pumn si o injectia am devenit ingeras. a doua zi dimieata m-am spalat in sfrsit am primit de la ceilalti bolnavi psihici haine de la un baiat chilotii lui de la o fata sutien si bluza de la alta sampon, etc... si de la doctori foarte multe tablete colorate si injectii, si mincare. ma luat un doctor in cabinetul lui si vroia sa ii semnez o hirtie , am citit ce era , eu declaram ca sunt o prostituata ca ei m-au prins asupra faptului si ca eu am batut-o pe o politista si ca am amentitat cu mortea de asta doresc sa ramin la psihatrie doua saptamini. nu am vrut sa semnez si automat doctorul ma trimis in salon fara nici o vorba iar m-ai tirziu mi-a spus ca eu sunt schizofrenica un pericol si o rusine ptr societatea lor de asta voi sta trei saptamini in clinica. in acest timp doctorii lau contactat pe michele si lau chemat la clinica, el ma putea scoate caci imi era sot, dar el a dat declaratie impotriva mea. si am mai primit o saptamina.
cel putin aveam mincare, dormeam intrun pat si ma spalam in sfirsit zilnic pe dinti. au venit si serviciile sociale cu doua romance de a noastre specializate pe asemnea cazuri si mi-au spus ca ma vor ajuta cind ies din clinica sa ajung acasa in ro era tot ce imi doream. nu le-am mai vazut niciodata , au transmis msj prin doctor ca nu au fonduri sa imi cumpere un bilet de 75 euro. dar deja eram obisnuita.
intre timp la orele de aer liber aveam voie sa vorbim cu vizitatorii adica fosti internati bolnavi psihic care veneau zilnic in vizita ptr ca stiau pe propria piele ce insemna sa fii acolo fara sa fi bolnav. in toate cazurile erau deciziile luate de familie ca si in cazul meu. intr-o zi a venit un baiat in vizita care mi-a pus pur si simplu un telefon in mina, zicindu-mi : te-am vazut acum 2 sapt. dar am asteptat pensia mea de handicapat fizic sa iti fac cadoul asta caci sigur te va ajuta dar te rog sa imi raspunzi si mie la tel cind te sun. l-am intrebat de ce ma ajuta mi-a raspus sa il intreb pe Isus, atunci am stiut ca isus nu m-a abandonat niciodata. pe baiat il chema Paulo.
dupa ce am iesit din clinica nu aveam unde sa merg si paulo sa oferit sa stau la el pana fac rost de bani de drum si de consulat. am acceptat, el a dormit in scaun si eu in pat dar noaptea au coborit parintii lui de la etaj pe el l-au bautut si pe mine m-au dat afara. am dormit pe banca in parc. intre timp luasem legautra cu mama, si asptam sa imi trimita bani. a umblat mama mea saraca exact in genunchi la fiecare membru de familie si la fiecare cuostinta si la fiecare persoana care ma conostea caci doamne cit am mai ajutat eu pe toata lumea pana la 25 de ani. toti iau inchis usa in fata. a astepat pensia lui bunica , sotul ei o batea sa nu ma ajute si pana sa vina pensia lui bunica a umblat la toti preotii din imprejurimi sa ii roage sa dea slujbe ptr mine sa ma ajute dzeu sa ajung acasa. undeva pe linga Cluj se pare caci ea sa ruagt prea tare si a fost auzita, ptr mine, caci mi-a povesti ca dupa slujba la usa o asteaptau persoanele din biserica care au pus mina de la mina si fara cuvinte i-au dat cit au putut ei saracii sa isi poata ajuta fata sa ii vina acasa de pe drumuri. a venit si pensia si totul impreuna era 105 euro pe care mi-a trimis. noroc ca o functioanara de la posta m-a crezut si mi-a dat banii trimisi de mama fara pasaport sau buletin. caci inca nu aveam. ma pornesc iar catre roma dupa ce am dormit iar o saptamina in parc, si inca o data batuta de un tunesian ca nu am vrut sa duc cu el... mam dus la politie dar el avea acte si locuia acolo si eu nu, asa ca am ramas cu bataia si un dinte spart. ca sa cumpar bilet de tren deja am stricat din bani, dar ma incredeam in dzeu. inainte sa pornesc la drum paulo ma bagat pe asuns in casa in baie ca sa ma spal. asa ca macar eram curata si haine aveam de schimb primite cadou . mai am si azi toate hainele :). in tren m-am aprpiat de un grup care fumau canabis grupa mare. toti tineri fete si baieti. din germania (acele doua saptamini) nu am mai fumat. le-am cerut sa fumez si eu un pusti de 15 ani zici tu ce dai daca eu iti dau de fumat. eu ii spun du da-mi sa fuz ca apoi iti arat. si am fumat cu ei cu toti. cind am terminat am intrebat oficial cine are un prezervativ? pustiul avea unul. ii zic cit dai sa te invat cum sa il folosesti? copilul raspunde am doar 20 de euro. l-am luat de mina l-am bagat in baie si l-am invatat in 45 de secunde cum se face. cind am iesit ma intrebata un prieten de al lui daca nu vreau sa il invat si pe el. am marit tariful 30 de euro si asa am facut 110 euro. si am spus gata baieti atitia aveam nevoie sa pot sa ies din tara voastra. am ajuns la roma am fost la consulat am facut poze m-am intors in sicilia caci de acolo aotocarul era mai ieftin si mi-a mai dat paule 14 euro atitia avea si m-am suit in autocar in acealsi loc aceeasi agentie ... am pornit din 12 august 2008, si am ajuns acasa la mama 20 noiembrie 2008. cuma am recuparat din oboseala acumulata intr-o luna. mi-am luat un job unde eram platita doar cit sa imi cumpar tigari cu toate ca incepeam de la ora 6, intre timp am intrat o singura data pe net inainte de craciun am scris caut lucru in germania si o singura adresa a iesit cu un salon de masaje, am dat telefon am stabilit conditiile ( stiam ca e bordel) ei mi-au platit biletul de avion, paulo mi-a trimis in ro 200 de euro ca in caz daca dau de necazuri sa pot pleca, mi-am facut buletinul si pe 5 ian 2009 am ajuns in München. cu michele am locuit in koblez 600 km departare. am lucrat in puf pana in aprile de pasti apo am mers in romania am platit toate datoriile si din 2002 caci eram caututa de curtea de conturi si de finaze. m-am intors in müncen mi-am inchrit un apartament micut si am deschis propriul salon de masaj erotic. doar masaj erotic. am masat si eu citeva luni, mi-am facut un lesig ptr um mercedes 350 automatic la care mai am de platit inca doi ani ( are 7 ani dar nu ma deranjeaza deloc), m-am mutat intr-un apartament cu 870 euro chirie gradina de 200 mp. si m-am oprit si din masaje. inchirez zilnic camerele am 2 la fete care fac masaze erotice. eu le fac publicitatea ,impresariatul , cumpar matreriale si le urmaresc sa faca doar masaje erotice.

sperca nu te-am plictisit.

tot binele din lume ti-l doresc

nu am recitit asa ca greselile gramaticale si de ortografie te rog sa le ierti.


Acest capitol îi este dedicat Mariei. Succes!
Capitol publicat la ora 4:51.
 
Fahrenheit 451 - François Truffaut (după cartea Fahrenheit 451Ray Bradbury).


This post first appeared on Prima Carte Blog Din România!, please read the originial post: here

Share the post

Destin

×

Subscribe to Prima Carte Blog Din România!

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×