A trecut aproape un an de când am scris sau publicat ceva pe cele 34 de bloguri ale mele...

Și câte nu s-au întâmplat de-atunci...

Câte nu s-au schimbat...

Câte nu am învățat...

Dar, mai presus de orice, câte nu mai am de învățat...

Dar despre toate astea altă dată, acum vreau doar să scriu despre cum mă simt când văd că cineva cumpără una dintre cărțile publicate de mine.

Așa cum am dezvăluit mai demult, mai toate cărțile mele în format tipărit se comercializează pe Amazon. În fiecare lună, Amazon îmi trimite banii câștigați în contul meu curent în mod automat. Primesc un mesaj, dar nu verific niciodată cât și cum.

Dar de fiecare dată în care primesc acest mesaj, mă strâng în spate.

O miriadă de simțiri contrastante se bat cap în cap în mintea mea.

„Cine o fi cumpărat și cum a găsit cartea mea?

Pe ce criterii s-a bazat când a cumpărat-o?

De ce?

S-o facă cadou poate? Cui?!

Oare cum a reacționat când a primit-o? Trebuie să arate îngrozitor.

Numele meu este scris așa de mare... Mi-e rușine numai când mă gândesc.

Nu merit. Nu sunt vrednică.”

Mă simt nedemnă de atenția cititorilor.



Ieri, a trebuit să fac modificări la contul meu de autor. Am intrat pe Amazon și marea mi-a fost mirarea când am văzut câte dintre cărțile mele tipărite s-au vândut în perioada asta.

Am început să tremur și ochii mi s-au umplut de lacrimi, dar vina, rușinea, stânjenirea m-au copleșit. 

Cum poate un autor să-și câștige existența când îi este jenă că poveștile lui/ei se vând?

Pentru asta muncesc, să-mi câștig o pâine. Să scriu o carte îți poate lua luni bune. 15-20 ore pe zi. Șapte zile pe săptămână.


Nu te gândi că vând mii de cărți, nu. Nici pe departe. Dar chiar și una de-aș vinde, tot m-aș simți stânjenită și recunoscătoare.
Sunt autori care nu vând nimic. Și-au scris/scriu povești minunate.