Când visele țes plasă

trecutul de-o clipă transformându-l

să rămână amar doar în gând,

încât destrămate,

pe fruntea-mi fără scut,

toate stelele se lasă

și să-mpletesc cuvânul, nici nu-mi mai aduc aminte.

Am început să mergem pe câmpul înflorit

și frumusețea rozelor ne-a vrajit

scrisori de dragoste din petale făcând,

la început niciunul că avem tălpi însângerate neobservând.

Probabil bucățile din noi,

ce le lăsăm pe spini 

ne cheamă să privim în urmă

că e dureros ceea ce trăim.

Și ambii lacrimi de ne căutăm

să  plângem ochii de seară

în ceară înfășurăm 

plânse doar sub lună

picături amare.

UniVersdeVersCartedeIubireღAD