Imi amintesc cum am cunoscut-o pe pustoaica aceasta
Lucram intr-un platou de televiziune, cu un director de productie extrem de strict si sever cand era vorba de tinuta si conduita, iar in lumea aceea cenusie si apasatoare a intrat ea, cu parul vopsit violet, turcoaz, o nebunie intreaga.
Dumnezeule cum a reactionat acel director.
Este greu sa nu fi impresionat imediat ce o cunosti.
Vorbeste mult si repede, este tot timpul cu zambetul pe buze, poznasa, aducand culoare in cel mai intunecat abis.

Zilele acestea am descoperit blogul ei.
Cumva, tacanita aceea mica producea sapun facut manual.
Habar am cum reuseste, nu ma pricep la calitate, dar ceea ce m-a impresionat cu adevarat este omul.
Nu de putine ori in jurul meu vad oameni ce-si pun bariere singuri. Ce se opresc pentru ca nu indraznesc sa creada in mai mult.
Oameni ce imbatranesc trist, infranandu-si tot timpul visele.
Si exista nebuni frumosi. Cum este aceasta copila, cum este Ana, care reusesc, doar ei stiu cum, sa surprinda de fiecare data.

Imi amintesc ca atunci cand eram copil, undeva la bunici la tara, faceam baie intr-o copaie de lemn cu apa adusa de la cativa kilometri, de la “colectiv”.
Nu am inteles niciodata care era treaba cu puturile, dar bunicii si strabunicii mei probabil ca stiau ei de ce alegeau anumite izvoare.
Presupun ca la fel este si cu aceste sapunuri create manual.
Am crescut spalandu-ma pe cap cu „sapun de tara”, fara sampon, gel de corp sau uleiuri minune. Iar privind la pozele din copilarie nu pot sa nu admir ce par cret si frumos aveam. Asta cu sapunul facut de bunica.

De ce acest text?
Nu obisnuiesc sa promovez lucruri si nici acum nu o fac.
Eu vorbesc strict despre oameni.
Aceasta copila curcubeu indrazneste sa creada in imposibil.
In felul ei atipic si nonconformist incearca sa dea cu tifla celor care se tem sa fie diferiti.
Ieri am scris un text in care spuneam ca daca ar fi sa aleg un om alaturi de care sa incep ceva, orice, as alaege-o fara sa clipesc pe Ana.
Nu datorita sentimentelor, ce evident ca i le port, cat pentru faptul ca are acea nebunie creatoare, este genul de om care te va surprinde de fiecare data cu ceva.
Ana este genul de om care atunci cand ceilalti se opresc la o granita, la o limita si spun :
-Pana aici, de aici in colo eu nu mai fac un pas pentru ca nu se face, pentru ca nu e normal, ea paseste razand inainte, ca un copil inconstient, fara sa-i pese de consecinte, de reguli, de bine sau rau.
Are propriile reguli, propriu sistem de valori, pentru ea nu exista cuvantul nu se poate.

Recunosc ca nu stiu nimic despre sapunuri.
Tacanita asta mica imi este colega, dar nu am avut curiozitatea de a o intreba mai mult despre tot ce inseamna ceea ce face ea.
Daca doriti sa aflati o puteti face aici:
https://miky-dudeck.blogspot.ro/
sau pe facebook aici :
https://www.facebook.com/Sapunuri-de-casa-417861935299366/

Desi evident ca intr-un fel ii promovez paginile, Textul Meu nu este despre sapun.
Textul meu este despre culoare, despre oameni diferiti ce nu-si fixeaza ei insasi lanturi pentru a ramane ancorati de pamant.
Realizez ca este timpul sa fac si eu niste schimbari in viata mea.
Sa pornesc pe niste drumuri.
Nu stiu daca sa creez stele sau sa plantez flori, dar cu siguranta am nevoie in jurul meu de astfel de oameni.
Recunosc sincer ca sunt binecuvantat si am langa mine nu doar o nebuna, am o nebuna si jumatate.
Poate ca intr-o zi va scrie si despre noi cineva, admirativ, pentru curajul si puterea noastra de a reusi.

Intr-o lume gri si insipida, este nevoie de oameni vi, de oameni colorati, oameni ce ies din turma.
Pe blogul meu voi scrie intotdeauna despre astfel de oameni.