Ai zburat vreodata deasupra unui camp de maci? Sa treci pe deasupra lor si sa-i saruti in treacat, murdarindu-ti nasul de polenul lor? Este incredibil.
Cerul albastru sus, oceanul rosu la picioarele tale si parfumul acela sufocant ce-ti ineaca toate sentimentele in fericire.
Jur ca as fi vrut sa-ti aduc cativa si tie. Sa-i saruti cu buzele tale carnoase, hranindu-i cu privirea ta.
Dar nu am putut iubito!
Nu am putut sa rup nici macar o petala, nici macar o tulpina, pentru ca locul lor este acolo, iar locul tau este aici.

Sti cat de mult iubesc macii.
Poate pentru ca sunt atat de salbatici, ca tine? Sau poate pentru ca in preajma lor ma simt intotdeauna ametit, derutat, drogat de fericire, iar acest sentiment ma face sa ma simt diferit?
Sau poate pentru ca rosul aprins al lor imi aminteste intotdeauna de culoarea ta?

Dar tu? Tu ii iubesti atat de mult?
Esti pregatita sa le saruti sufletul?
Atunci inchide ochii si prinde-ma de mana. Renunta la tot ceea ce te tine legata de aici si acum si desprinde-te de realitatea ce-ti leaga picioarele ca o ancora. Nu exista alt drum pentru a saruta macii.
Oamenii nu pot saruta sufletul lor, este nevoie de magie. O potiune magica.
Este nevoie de trei picaturi de iubire, doua de visare iar restul, pana umpli intreg vasul, de incredere.
Amesteca toate acestea cu sufletul, apoi bea pana uiti de tine.
Tine-ma de mana, ridica-te pe varfuri…si zboara.

Nu este usor.
Dar nici atat de greu cum iti imaginezi tu.
Trebuie doar sa crezi.
In tine, in mine in faptul ca de fiecare data cand ne vom parbusi, ne vom tine de mana si ne vom ridica din nou.
Vom colinda iubito.
Vom zbura peste cascade imense si vom privi fascinati caii salbatici cum zburda pe campii nesfarsite. Vom face dragoste ascunsi in norii pufosi, iar tu iti vei prinde in parul ravasit bucati de stele ce-ti vor lumina zambetul desavarsit. Ne vom amesteca cu stoluri de pasari calatoare invatand ce inseamna libertatea. Iar atunci cand vom obosii, vom cobora acolo pe pamant si vom dormi pierduti in campul salbatic de maci.

Inchide ochii.
Uita de hartiile din fata ta. Nimic nu este real. Imagineaza-ti acel camp rosu de maci. Pierde-te in el. Esti desculta, simti petalele cum iti mangaie gleznele. Dar totusi nu calci pe ei. Plutesti. Esti atat de linistita.
Lasa sufletul sa se desprinda de realitate, de tot ce te apasa acum si priveste campul de maci din fata ta. El este acolo. Trebuie doar sa vrei sa-l privesti.
Intorce-te de unde ai plecat. Visele nu au ucis pe nimeni. Realitatea da.
Strange-ma tare de mana si hai sa zburam deasupra campului de maci.
Este randul nostru sa fim fericiti.

In incheiere am sa-ti spun o legenda veche despre cum au aparut macii:

Se zice că, pe vremuri, trăia o văduvă într-o căsuţă de la marginea pădurii şi avea un băiat cuminte şi bun. Erau foarte săraci. Într-o zi biata mamă nu mai avea ce pune pe masă, şi a trimis băiatul în satul vecin la un văr pentru a împrumuta ceva de mâncare. Femeia i-a dat băiatului un ştergar frumos, ca să nu îl trimită cu mâna goală.
Băiatul s-a grăbit să plece. Trebuia să treacă prin padure, apoi peste un câmp, iar la marginea câmpului era satul vecin. Mama şi-a sărutat feciorul şi l-a trimis cu „Doamne ajută!”. Apoi ea s-a apucat de dereticat prin curte.
Timpul a început să se scurgă. Au trecut câteva ore, dar copilul nu se mai întorcea. Apoi s-a făcut seară. Femeia îngrijorată a pornit în căutarea lui. A trecut prin pădure strigându-l. A ajuns la marginea câmpului şi tot nu a zărit băiatul. Inima îi bătea cu putere, iar lacrimi fierbinţi îi curgeau pe obraji. A început să alerge pe câmp, căutându-l în toate părţile. De atâta grabă, opincile se rupseră de tot, dar femeia nu mai simţea ghimpii şi mărăcinii câmpului ce-i înţepau picioarele la fiecare pas. Se gândea doar la copil şi se ruga necontenit Maicii Domnului să nu fi păţit ceva.
Şi fiecare strop de sânge unde cădea se preschimba într-o floare mare şi roşie. Aşa s-a umplut câmpul de maci. Într-un târziu, l-a găsit. Zăcea, dragul de el, întins, căci slăbit şi nemâncat cum era nu avusese putere să ajungă până în celălalt sat. Bucuroasă că în sfârşit l-a aflat, femeia şi-a luat copilul în braţe şi l-a adus înapoi acasă, mulţumind cerului că şi-a găsit băiatul.
Şi de atunci au rămas macii pe câmpuri! Macii amintesc de dragostea oricărei mame şi de efortul şi sacrificiile pe care aceasta le face pentru copiii ei. Se mai zice că nimeni nu a putut vreodată să numere toţi macii de pe un câmp, aşa cum nenumărate sunt sacrificiile pe care le face o mamă pentru copiii ei.

Da, Ana, in felul tau si tu esti acea mama.
Sunt atat de mandru de tine.