Dupa articolul precedent pe care l-am postat datorita amabilitatii unui prieten ce a avut infinita rabdare sa se documenteze si sa listeze toate capacitatile de productie duse pe apa sambetei de nenorocitii care s-au perindat in fruntea tarii de la marele deranj national din 89 si in urma caruia am primit din partea dumneavoastra multe mesaje, revin acum cu cu alt mesaj primit de la acelasi prieten in care se face referire la pozitia avuta de academicianul Dinu Giurescu pe aceasta tema.
Articolul il postez asa cum l-am primit, spre stiinta tuturor celor ce au crezut atunci in 89 ca se va schimba ceva in mai bine si mai ales spre stiinta celor care atunci erau prea mici ca varsta, pentru a inteleage ce se petrece.
"JAFUL ȘI DEGRADAREA DIN ECONOMIA ROMÂNIEI POST-DECEMBRISTE
Academicianul Dinu C. Giurescu a emis în 2009 o părere amară despre situația economică a României. De atunci s-au scurs patru ani, care au împins și mai mult țara spre o prăpastie a istoriei sale, cel puțin egală cu cea fanariotă. Alături de cele spuse de academicianul istoric au trebuit adăugate și alte date de mizerie din economia condusă de o pleiadă de afaceriști veroși și de politicieni veroși din așa-zisele partide democratice.
Dinu C. Giurescu spunea: Dl. Ministru al Economiei declara în ianuarie (2009), la reuniunea din Braşov a Partidului Democrat-Liberal: „La Ministerul Economiei am în vedere o politică de reindustrializare a României şi o politică de asigurare a securităţii energetice a României…; industria este cea mai importantă componentă de valoare adăugată brută la creşterea economică, a PIB” (sublinierea D.C.G.).
Domnia Sa are dreptate când reaminteşte aportul industriei în economie; o face folosind conceptul de reindustrializare. Un demers corect – după toate probabilităţile. După Lovitura de stat, cu ajutor străin, din 1989, noii guvernanți au trecut la prădarea țării și la vinderea pe bază de mită a unui covârșitor de capacități de producție, fabrici, uzine, complexe agro-zootehnice, a bogățiile subsolului și a unor rețele de infrastructură vitale ale țării.
Academicianul Dinu C. Giurescu a emis în 2009 o părere amară despre situația economică a României. De atunci s-au scurs patru ani, care au împins și mai mult țara spre o prăpastie a istoriei sale, cel puțin egală cu cea fanariotă. Alături de cele spuse de academicianul istoric au trebuit adăugate și alte date de mizerie din economia condusă de o pleiadă de afaceriști veroși și de politicieni veroși din așa-zisele partide democratice.
Dinu C. Giurescu spunea: Dl. Ministru al Economiei declara în ianuarie (2009), la reuniunea din Braşov a Partidului Democrat-Liberal: „La Ministerul Economiei am în vedere o politică de reindustrializare a României şi o politică de asigurare a securităţii energetice a României…; industria este cea mai importantă componentă de valoare adăugată brută la creşterea economică, a PIB” (sublinierea D.C.G.).
Domnia Sa are dreptate când reaminteşte aportul industriei în economie; o face folosind conceptul de reindustrializare. Un demers corect – după toate probabilităţile. După Lovitura de stat, cu ajutor străin, din 1989, noii guvernanți au trecut la prădarea țării și la vinderea pe bază de mită a unui covârșitor de capacități de producție, fabrici, uzine, complexe agro-zootehnice, a bogățiile subsolului și a unor rețele de infrastructură vitale ale țării.
Noii guvernanți, pe lângă faptul că nu au avut nicio legătură cu economia reală înainte de 1989, s-au triat dintre cei mai veroși trădători ai intereselor țării, motivând că jaful lor era justificat de ura împotriva lui Ceaușescu.
Jaful economic la scară mare a devenit o practică nepedepsită de nicio autoritate sau de nicio lege. Au apărut peste noapte averi uriașe ale unor nemernici fără școală și fără experiență sau studii economice.
Averile monstruoase realizate prin fraudă directă, sau prin falsuri și “inginerii” financiare tâlhărești nu au fost niciodată cercetate de conducerea statului, pentru că lupii nu vroiau și nu puteau să se mănânce între ei, indiferent din ce partid făceau parte (exista un singur partid, cel al bandiților cu gulere albe și al distrugătorilor de țară).
Jaful economic la scară mare a devenit o practică nepedepsită de nicio autoritate sau de nicio lege. Au apărut peste noapte averi uriașe ale unor nemernici fără școală și fără experiență sau studii economice.
Averile monstruoase realizate prin fraudă directă, sau prin falsuri și “inginerii” financiare tâlhărești nu au fost niciodată cercetate de conducerea statului, pentru că lupii nu vroiau și nu puteau să se mănânce între ei, indiferent din ce partid făceau parte (exista un singur partid, cel al bandiților cu gulere albe și al distrugătorilor de țară).
Dinu C. Giurescu mai spunea: Un demers care ne aminteşte de industria existentă până în 1989 este idificator. Atunci, România era o ţară industrial-agrară. „Industrializarea socialistă”, aplicată cu rost, dar şi fără rost, a avut ca rezultat construcţia şi punerea în funcţiune a sute şi sute de fabrici, întreprinderi şi linii de producţie noi, răspândite în mai toate judeţele ţării. Istoria României în date (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003) consemnează principalele unităţi ale feluritelor ramuri, inclusiv acelea ale industriei uşoare şi alimentare, toate realizate sub regimul socialist, mai ales pe timpul conducerii statului de către Nicolae Ceaușescu.
Astăzi România importă aproape tot: chibrituri, săpun, cremă de pantofi, perii de dinţi, conserve de tot felul, cămăşi, haine, pantofi, aparatură casnică, aparatură electronică, hârtie, birotică de tot felul, vase de bucătărie, sticlărie, materiale de construcţii şi izolaţii, carne de pui, carne de porc, roşii, castraveţi, pepeni, mere, pere, căpşuni, struguri, caise, piersici… România agrară nu-şi mai poate hrăni locuitorii cu produsele solului şi recurge la importuri din Turcia, Grecia, Spania, Italia, Franţa, Germania, Ungaria. Combinatul „Comtim” de lângă Timişoara (1.000.000 porci anual) a fost falimentat şi închis în anii ‘90. Presa remarca de curând costul ridicat al cărnii de porc adusă din import!!!
Mai există industria farmaceutică română? Rămâi mirat când farmaciile îţi vând un medicament fabricat în România. Mărete structuri industriale au fost demolate și tăiate pentru valorificarea la fier vechi. Nu răspunde
niciun guvern ? Tote structurile industriale distruse erau averea statului. De starea sau conservarea lor trebuia să răspundă guvernele și parlamentele ce s-au succedat. Va veni oare ora pedepsei populare ?
niciun guvern ? Tote structurile industriale distruse erau averea statului. De starea sau conservarea lor trebuia să răspundă guvernele și parlamentele ce s-au succedat. Va veni oare ora pedepsei populare ?
De la o ţară industrial-agrară în anii ‘80, România este astăzi o ţară a tot importatoare, o piaţă de desfacere a produselor aduse din altepărţi. Are situația unei foste colonii !!! Ce a devenit industria existentă în anii ‘80? Câtă a rămas, câtă a dispărut? Poate că în unele cazuri tehnologia utilizată era depăşită şi nu mai putea fi valorificată în continuare. In alte cazuri, nu mai exista piaţă de desfacere – am pierdut-o pe propria noastră mână, mai ales,
pieţele din Federaţia Rusă şi din alte părţi. Dar este sigur că o bună parte din industrie a fost dată la o parte fără vreo motivaţie reală, ci numai din perspectiva câştigului strict personal.
pieţele din Federaţia Rusă şi din alte părţi. Dar este sigur că o bună parte din industrie a fost dată la o parte fără vreo motivaţie reală, ci numai din perspectiva câştigului strict personal.
Răspunsurile vor veni cândva, dar nu curând. In prezent, reindustrializarea este la ordinea zilei. Sau, cel puţin,
aşa ni se spune. In realitate este inexistentă. O refacere a industriei proprii va întâmpina, foarte probabil, o îndărătnică rezistenţă. Aceea a importatorilor. Aceea a grupurilor de interese şi a unei părţi a birocraţiei care se vor bate să nu se schimbe nimic. Se va adăuga dificultatea majoră a găsirii fondurilor necesare. Reindustrializarea va cere şi un consens al partidelor politice, indiferent de orientările lor programatice (toate cu nuanțe de stânga). Se va cere imperios schimbarea politicilor fiscale pentru ca întreprinzătorii, îndeosebi cei mici şi mijlocii, să se dezvolte şi să dea de lucru oamenilor. Se va solicita voinţă politică pusă în aplicare timp îndelungat.
aşa ni se spune. In realitate este inexistentă. O refacere a industriei proprii va întâmpina, foarte probabil, o îndărătnică rezistenţă. Aceea a importatorilor. Aceea a grupurilor de interese şi a unei părţi a birocraţiei care se vor bate să nu se schimbe nimic. Se va adăuga dificultatea majoră a găsirii fondurilor necesare. Reindustrializarea va cere şi un consens al partidelor politice, indiferent de orientările lor programatice (toate cu nuanțe de stânga). Se va cere imperios schimbarea politicilor fiscale pentru ca întreprinzătorii, îndeosebi cei mici şi mijlocii, să se dezvolte şi să dea de lucru oamenilor. Se va solicita voinţă politică pusă în aplicare timp îndelungat.
Dar cine să realizeze ceva pentru economia României ? Noul guvern Ponta, din decembrie 2012 ? Este un guvern care a tăiat toate fondurile pentru dezvoltare economică, iar suma infimă alocată investițiilor merge spre obiective neproductive. Toate acestea constituie bariere reale. Rămâne de văzut dacă şi în ce măsură vor fi înlăturate.
Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei pieţe interne funcţionale pentru producţie şi consum. Următorii doi-trei ani vor arăta dacă România se va îndrepta pe acest drum sau dacă va rămâne o piaţă de desfacere a produselor din import, inclusiv hrana.
Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei pieţe interne funcţionale pentru producţie şi consum. Următorii doi-trei ani vor arăta dacă România se va îndrepta pe acest drum sau dacă va rămâne o piaţă de desfacere a produselor din import, inclusiv hrana.
Pentru informarea opiniei publice şi îndeosebi a tineretului în vârstă de 18-35 de ani, am extras din volumul Istoria României în date, Editura Enciclopedică, 2003, unităţile de producţie industrială puse în funcţie între 1969 (Congresul al X-lea P.C.R.) şi 1989 (până la Congresul al XIV-lea).
A. Unităţi industriale: fabrici, întreprinderi, uzine, secţii:
1969 - Piese de schimb şi reparaţii de utilaj chimic (Găeşti)
1970 - Fibre artificiale (Săvineşti); laminorul de 6 ţoli (Uzina de ţevi – Roman); laminorul de benzi la rece (Combinatul siderurgic – Galaţi)
1971- Laminor de benzi la cald (idem)
1972 - Carton şi confecţii de carton (Drobeta Turnu Severin); anilină (Făgăraş)
1973 - „Electro-Argeş” (Curtea de Argeş); alumină (Tulcea); ammoniac (Slobozia); Combinatul metalurgic (Târgovişte); aparataj electric auto (Sf. Gheorghe)
1974 - Prefabricate din beton (Timişoara); plăci aglomerate din lemn (Bistriţa); rulmenţi (Alexandria); lianţi şi azbociment (Fieni); plăci aglomerate din lemn (Miercurea Ciuc)
1975 - RIFIL (Săvineşti); aparataj electrotehnic de joasă tensiune (Botoşani); produse din beton cellular autoclavizat (Adjud); uree (Săvineşti); utilaj chimic (Borzeşti); tractorul cu încărcător hidraulic (Craiova); linie de ciment (Fieni); linie de var (Fieni); mecanisme şi transmisii (Reşiţa); locomotive Diesel electrice de 4000
CP (Craiova)
1976 - Hidrofugarea uleiurilor provenite din ţiţei naftenic
1977 - Feroaliaje (Tulcea); îngrăşăminte chimice (Arad)
1978 - Aglomerate, la Combinatul siderurgic Galaţi; Hidromecanica II (Braşov); amoniac şi acid azotic (Tg. Mureş); mase plastice pentru construcţii (Bistriţa); aparate de măsurat şi control (Vaslui-Rediu)
1979 - Ciment (Taşca-Bicaz); ţevi sudate (Zimnicea); noua rafinărie de petrol de la Borzeşti; instalaţii pentru producerea de normal-parafine (Piteşti); maşini unelte, accesorii şi scule (Baia Mare); Rafinăria Midia-Năvodari; sârmă şi produse din sârmă (Buzău); faianţă (Baia Mare); mase plastice (Sf. Gheorghe); amoniac (Făgăraş)
1980 - Panouri electropneumatice (Bacău); aparate de măsură şi control (Suceava); produse sodice (Giurgiu); furnalul 3 (Călan, întreprinderea Victoria); acumulatori pentru autoturisme (Bistriţa)
1981 - Materiale refractare (Turda); complexul de cracare catalitică pentru producerea de benzină, motorină şi gaze asociate (Piteşti); piese grele turnate din oţel (Lugoj); linia automatizată de turnare a pieselor complexe din utilaje de aluminium (23 August, Bucureşti); oxigen şi azot (Combinatul de îngrăşăminte chimice, Arad); primul laminor la Combinatul siderurgic Călăraşi; turnătoria de oţel la Combinatul de utilaj greu din Iaşi; piese turnate şi forjate din oţel (Bistriţa); ţevi inoxidabile şi oţeluri aliate la Uzinele „Republica” (Bucureşti); linia de fabricare a tuburilor de sticlă magnesia (Târgovişte); fibre sintetice (Câmpulung Muscel); utilaj minier (Tg. Jiu); piese turnate (Slatina); clorură de amoniu (Borzeşti); fenolacetonă (Brazi)
1982 - Fabricarea în serie a strungurilor „Carusel” cu comandă numerică (Uzina mecanică Roman); materiale refractare (Brăila); producerea formolului şi acetonei (Brazi); laminor de benzi electrotehnice (Combinatul de oţeluri superioare, Târgovişte); prima autobasculantă Diesel electrică de 110 tone (Întreprinderea mecanică Mârşa, Avrig); prelucrarea cherestelei din lemn de plop (Cernavodă); instalaţia de separare electromagnetică a metalelor rare din nisipuri (Electroputere, Craiova); instalaţia de alchilamină (Râmnicu Vâlcea); izolatori de medie şi înaltă tensiune (la Electro-mecanica, Turda); celuloză chimică (Brăila); oţeluri speciale (Cristuru Secuiesc).
1983 - Plăci aglomerate din lemn (Palas-Constanţa); laminorul de ţevi de 20 ţoli (Întreprinderea de ţevi, Roman); sulfură de carbon (Brăila); instalaţia de alchilare cu acid fluorhidric (Teleajen); instalaţia de producere a cauciucului polibutadienic (Brazi); polipropilenă (Teleajen); combinele autopropulsate de recoltat porumb (Întreprinderea de autocamioane Braşov); instalaţia mobilă de sudat şine de cale ferată (Braşov); întreprinderea de biosinteze (Calafat); instalaţia de foraj multifuncţional (Ploieşti)
1984 - Rulmenţi (Bârlad); „Mecanica” Vaslui; amidon şi glucoză (Calafat); locomotiva Diesel electrică de 1100 CP (23 August, Bucureşti); prelucrarea maselor plastice (Tulcea); uzina cocsochimică (Reşiţa); nutreţuri combinate (Zalău); ciment Medgidia II; fibre sintetice (Caransebeş)
1985 - Tramvaie cu comandă multiplă (Timişoara); troleibuze (Iaşi)
1987 - Utilaj tehnologic (Bistriţa); ferite (Urziceni); „Electrotimiş” (Timişoara); ţevi (Slatina); utilaj minier (Satu Mare); Combinatul metalurgic (Tulcea)
1988 - Uzina de prelucrare a minereurilor de cupru (Zlatna)
A. Unităţi industriale: fabrici, întreprinderi, uzine, secţii:
1969 - Piese de schimb şi reparaţii de utilaj chimic (Găeşti)
1970 - Fibre artificiale (Săvineşti); laminorul de 6 ţoli (Uzina de ţevi – Roman); laminorul de benzi la rece (Combinatul siderurgic – Galaţi)
1971- Laminor de benzi la cald (idem)
1972 - Carton şi confecţii de carton (Drobeta Turnu Severin); anilină (Făgăraş)
1973 - „Electro-Argeş” (Curtea de Argeş); alumină (Tulcea); ammoniac (Slobozia); Combinatul metalurgic (Târgovişte); aparataj electric auto (Sf. Gheorghe)
1974 - Prefabricate din beton (Timişoara); plăci aglomerate din lemn (Bistriţa); rulmenţi (Alexandria); lianţi şi azbociment (Fieni); plăci aglomerate din lemn (Miercurea Ciuc)
1975 - RIFIL (Săvineşti); aparataj electrotehnic de joasă tensiune (Botoşani); produse din beton cellular autoclavizat (Adjud); uree (Săvineşti); utilaj chimic (Borzeşti); tractorul cu încărcător hidraulic (Craiova); linie de ciment (Fieni); linie de var (Fieni); mecanisme şi transmisii (Reşiţa); locomotive Diesel electrice de 4000
CP (Craiova)
1976 - Hidrofugarea uleiurilor provenite din ţiţei naftenic
1977 - Feroaliaje (Tulcea); îngrăşăminte chimice (Arad)
1978 - Aglomerate, la Combinatul siderurgic Galaţi; Hidromecanica II (Braşov); amoniac şi acid azotic (Tg. Mureş); mase plastice pentru construcţii (Bistriţa); aparate de măsurat şi control (Vaslui-Rediu)
1979 - Ciment (Taşca-Bicaz); ţevi sudate (Zimnicea); noua rafinărie de petrol de la Borzeşti; instalaţii pentru producerea de normal-parafine (Piteşti); maşini unelte, accesorii şi scule (Baia Mare); Rafinăria Midia-Năvodari; sârmă şi produse din sârmă (Buzău); faianţă (Baia Mare); mase plastice (Sf. Gheorghe); amoniac (Făgăraş)
1980 - Panouri electropneumatice (Bacău); aparate de măsură şi control (Suceava); produse sodice (Giurgiu); furnalul 3 (Călan, întreprinderea Victoria); acumulatori pentru autoturisme (Bistriţa)
1981 - Materiale refractare (Turda); complexul de cracare catalitică pentru producerea de benzină, motorină şi gaze asociate (Piteşti); piese grele turnate din oţel (Lugoj); linia automatizată de turnare a pieselor complexe din utilaje de aluminium (23 August, Bucureşti); oxigen şi azot (Combinatul de îngrăşăminte chimice, Arad); primul laminor la Combinatul siderurgic Călăraşi; turnătoria de oţel la Combinatul de utilaj greu din Iaşi; piese turnate şi forjate din oţel (Bistriţa); ţevi inoxidabile şi oţeluri aliate la Uzinele „Republica” (Bucureşti); linia de fabricare a tuburilor de sticlă magnesia (Târgovişte); fibre sintetice (Câmpulung Muscel); utilaj minier (Tg. Jiu); piese turnate (Slatina); clorură de amoniu (Borzeşti); fenolacetonă (Brazi)
1982 - Fabricarea în serie a strungurilor „Carusel” cu comandă numerică (Uzina mecanică Roman); materiale refractare (Brăila); producerea formolului şi acetonei (Brazi); laminor de benzi electrotehnice (Combinatul de oţeluri superioare, Târgovişte); prima autobasculantă Diesel electrică de 110 tone (Întreprinderea mecanică Mârşa, Avrig); prelucrarea cherestelei din lemn de plop (Cernavodă); instalaţia de separare electromagnetică a metalelor rare din nisipuri (Electroputere, Craiova); instalaţia de alchilamină (Râmnicu Vâlcea); izolatori de medie şi înaltă tensiune (la Electro-mecanica, Turda); celuloză chimică (Brăila); oţeluri speciale (Cristuru Secuiesc).
1983 - Plăci aglomerate din lemn (Palas-Constanţa); laminorul de ţevi de 20 ţoli (Întreprinderea de ţevi, Roman); sulfură de carbon (Brăila); instalaţia de alchilare cu acid fluorhidric (Teleajen); instalaţia de producere a cauciucului polibutadienic (Brazi); polipropilenă (Teleajen); combinele autopropulsate de recoltat porumb (Întreprinderea de autocamioane Braşov); instalaţia mobilă de sudat şine de cale ferată (Braşov); întreprinderea de biosinteze (Calafat); instalaţia de foraj multifuncţional (Ploieşti)
1984 - Rulmenţi (Bârlad); „Mecanica” Vaslui; amidon şi glucoză (Calafat); locomotiva Diesel electrică de 1100 CP (23 August, Bucureşti); prelucrarea maselor plastice (Tulcea); uzina cocsochimică (Reşiţa); nutreţuri combinate (Zalău); ciment Medgidia II; fibre sintetice (Caransebeş)
1985 - Tramvaie cu comandă multiplă (Timişoara); troleibuze (Iaşi)
1987 - Utilaj tehnologic (Bistriţa); ferite (Urziceni); „Electrotimiş” (Timişoara); ţevi (Slatina); utilaj minier (Satu Mare); Combinatul metalurgic (Tulcea)
1988 - Uzina de prelucrare a minereurilor de cupru (Zlatna)
Nu au fost incluse în această enumerare: construcţiile de nave maritime, hidrocentralele, deschiderea de noi mine, metroul bucureştean, platformele de foraj maritim, instalaţiile de foraj minier, Canalul Dunăre-Marea Neagră, extinderile la uzinele sau întreprinderile existente, şantierele de irigaţii; construcţiile de locuinţe; noua amenajare a cursului Dâmboviţei (Bucureşti).
B. Unităţi de producţie din industria uşoară şi alimentară, intrate în producţie între 1969-1989, în ordinea cronologică a punerii lor în funcţiune:
1969 - Fabricile de: zahăr (Buzău); articole de sticlărie (Bucureşti)
1971 - Filatura de bumbac (Slobozia)
1972 - Produse lactate (Tg. Jiu)
1974 - Sticlărie pentru articole de menaj (Bistriţa); Filatura de bumbac (Alexandria); porţelan pentru menaj (Curtea de Argeş)
1975 - Textile (Năsăud); malţ (Reghin); mobilă (Curtea de Argeş); mobilă modulată (Arad)
1976 - Ţesătorie de bumbac (Baia Mare)
1977 - Relon V (Săvineşti); tricotaje (Focşani)
1978 - Confecţii (Scorniceşti); vase emailate (Sighişoara); ţesături din in (Paşcani); zahăr (Paşcani); mobilă din panouri înobilate; mobilă corp (ambele la Bistriţa)
1979 - Confecţii (Sighetu Marmaţiei); bumbac cordat (Tg. Lăpuş); confecţii (Vulcan); vase emailate (Focşani)
1980 - Confecţii (Săveni, jud. Botoşani); mobilă (Bălceşti, jud. Vâlcea); filatură de bumbac cordat (Negreşti, jud. Vaslui)
1981 - Mobilă (Pucioasa); filatură de bumbac (Murgeni, jud. Vaslui); fire artificiale (Viscofil, Bucureşti); mătase („Victoria” din Iaşi); filatura de bumbac (Abrud); tricotaje (Panciu, jud. Vrancea); ulei de in şi soia (Ţăndărei); zahăr (Ianca)
1982 - Tricotaje (Nehoiu, jud. Buzău); mobilă stil (Nehoiu, jud. Buzău); filatură de bumbac (Flămânzi, jud. Botoşani); scaune pliante (Câmpina); conserve şi semiconserve din peşte (Constanţa); bere (Bragadiru, Bucureşti); mătase (Brăila); zahăr (Arad)
1983 - mobilă (Tg. Mureş); textile neţesute (Râmnicu Vâlcea)
1984 - Mobilă (Tecuci); industrializarea sfeclei de zahăr (Timişoara); furnire estetice (Comăneşti)
1987 - Confecţii (Curtea de Argeş)
NOTĂ : Enumerările distinsului academician sunt departe de a se apropia de cruda realitate. Pe desupra, România se găsește și pe panta unei decadențe morale și spirituale de neimaginat."
