Tu ce faci când descoperi o pânză de păianjen atârnată prin colțul camerei în care locuiești:

1. Prima reacție , nu e mirarea?! (Ohohooo?!)
2. Apoi, încruntarea, nervozitatea.(Hmmm, ce cauți tu aici?!)
3. Și următorul pas nu e, cumva, distrugerea?! (Na! Acum e curat!)

Cam asta ar face majoritatea oamenilor normali dar, cum eu fac parte din altă categorie, am evitat cu intenție pasul 3.

Mi-am ridicat telefonul de pe birou, i-am tras imediat o poză, apoi m-am gândit că ar da bine și o povestioară …dar scurtă, una cât mai scurtă.

Așa mi-am amintit de marele Ernest Hemingway cu a lui “cea mai scurtă(dar și tristă) poveste din lume” .

Apoi, am avut o revelație cum că, nu întotdeauna o imagine face cât o mie de cuvinte. Pentru că este foarte important și numărul de cuvinte din care este alcătuit dicționarul fiecărui observator!

Și pentru că acum totul se glazurează cu un pic de cuantică(știință la modă) și filosofie, ca un fel de “taofizică” a literaturii moderne, nici eu nu mă pot lăsa mai prejos, și încerc să-mi pun la bătaie spiritul de observație, imaginația, informația adunată de până acum ș.a.m.d. și ies în față cu cea mai scurtă – dar veselă – povestire de până acum(a mea, normal, că doar nu cea “din întreaga lume”)!

Ce a ieșit? Uite!

Povestioara mea + Poza cu pricina

“De vânzare: Vestă antiglonţ. Neterminată!” ,

versus “cea mai scurta povestire din lume“, a lui Ernest Hemingway:

“De vânzare: pantofi bebeluşi. Niciodată purtaţi.”

Există şi o legendă care sună cam aşa:

“pe când lua masa la restaurantul Luchow’s, împreună cu alţi câţiva scriitori, a pretins că poate să creeze o povestire de numai şase cuvinte. Desigur, ceilalţi l-au luat în ras. Hemingway le-a spus să pună zece dolari în mijlocul mesei. Dacă eşua, se angaja să le plătească aceeaşi sumă. Dacă reuşea, urmă să îşi păstreze tot potul. A însemnat rapid şase cuvinte pe un şerveţel, pe care l-a înmânat apoi mesenilor. Aceştia au recunoscut că îşi merită banii de pe masă. Era o povestire cu introducere, conţinut şi încheiere!”

Istoria povestirilor foarte scurte începe acum mai bine de 2.500 de ani, cu “Fabulele lui Esop”, însă cel care le-a consacrat în literatura universală a fost Ernest Hemingway: în 1925 publica 18 foarte scurte povestiri în volumul “In Our Time”.

Și câteva citate, bineînțeles(dar nu ale mele, ați înțeles):

“Scriu o pagină genială şi 91 de pagini mizerabile. Şi încerc să arunc mizeriile la gunoi.”

“Când eram mic mi se spunea: aşteaptă să te faci mare şi ai să vezi tu. Acum sunt mare şi nu văd absolut nimic.”

“Nu e nimic nobil în a fi superior unui alt om. Nobil e să fii superior celui care erai tu ieri.”

“Oamenii cumsecade, dacă te gândești puțin la asta, au fost mereu oameni veseli.”

“Bărbații întotdeauna vor o femeie nouă: pe cea mai tânără sau mai matură sau pe cea, de care n-a mai avut. Dacă ești brunetă ei vor o blondă, iar dacă ești blondă ei vor o roșcată. Așa sunt ei creați și nu puteți să-i învinuiți pentru asta. Ei au nevoie de o droaie de soții, dar e foarte greu pentru o singură femeie – să fie o droaie de femei.”

“Mergând pe bicicletă înveţi cel mai bine geografia unei ţări.“->Mai bine de atât nici că se putea! Recunosc adevărul din spatele vorbelor. La fel am pățit-o și eu, deci e confirmat 100% !

Dar asta e o altă poveste, tot scurtă … pe altădată(va urma).