Nu Pot Numi cuprinsul în care cugeţi Tu,
Sau cum în el Numirea de Tine e mereu
Un gând de totdeauna ce-n necuprins căzu:
„Eu sunt cel care este… Sunt singur Dumnezeu.”

Nu pot numi Numirea de Sine ce-a umplut
Ceva ce noi numim visând, iubire,
Ceva ce noi pricepem c-a fost fără-nceput,
Dar ce e începutul, nu ni s-a dat a ştire…

Nu pot să-nlănţui moartea de care voi muri
Cum nu pot înverzirea din pom s-o dau afară.
Ştiu doar că din culoare în mine-o izbucni
O nouă şi măreaţă şi sfântă primăvară.

Aşa că pot Numire din El să fiu… Atâta!
E deajunsul vieţii când o trăiesc cereşte.
Nu vreau să ştiu iubirea ce e, neabătuta,
Ştiu doar că e ca zarea: din ce-o străbat, tot creşte.