În anul 1929, încă prea mic pentru a se ocupa cu adevărat de "problemele statului", Regele Mihai era un copil care alearga fericit pe aleile Peleșului. Era însă și un copil urmărit mereu ochii presei pentru că, nu-i așa, românii trebuiau să știe ce le face suveranul. Tocmai pentru a satisface această curiozitate, la începutul lunii noiembrie a anului 1929, reporterul A. Dumbrăveanu pășea în zorii zile pe aleile din fața reședinței regale de la Sinaia. Datorită articolului scris în uma acestei vizite - publicat în numărul din 2 noiembrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată” - vom putea, după aproape nouă decenii, să reconstituim povestea unei zile din copilăria regelui Mihai:
Related Articles
Citește aici prima parte a articolului: programul unei dimineți a regelui Mihai la Peleș și povestea “automobilului dăruit de unchiul Niki”.
PRIMII PANTALONI LUNGI AI REGELUI
| Primii pantaloni lungi ai Regelui |
Jos, la scara castelului Peleș, reporterul nostru fotograf e pregătit cu aparat, casete și răbdare multă. Suveranului, care îl recunoaște, i se spune că va fi fotografiat. Coboară din automobil, vine până în fața reporterului nostru fotograf și-i fixează aparatul. Berman cunoaște dorința regelui: nu-i de dată recentă. Îi întinde deci aparatul și regele întoarce “obturatorul" și apasă de buton. Sgomotul produs de pânza care cade rapid îl nedumirește.
- Ce-i asta?
- Obturator.
- Obt-u-rat…
- Obturator, Majestate…
- Mă duc să mă îmbrac.
Regele, cu părul vâlvoi, a dispărut pe scări. I se aud până afară pașii ce urcă pe scara de stejar. Toaleta suveranului nu durează decât câteva minute. Se înfățișează alături de aghiotantul său personal, dl. maior Mardare, într'o ipostază cu totul nouă: poartă o haină gris, croită pe talie, și pantaloni lungi… Cravata la culoare. Noua îmbrăcăminte - nouă fiindcă arborează pentru prima oară pantalonul lung – îl face să privească serios în jurul său. Inspectorul general Costescu îi urează:
- Să le purtați sănătos, majestate…
- Mulțumesc, Costescu.
Inspectorul a zărit, la picioarele regelui, o manșetă rebelă. Se apleacă și i-o îndoaie la loc.
- Așa majestate, acuma ești mare…
Regele e încântat: surâde satisfăcut, cu două gropițe în obraji și își umflă pieptul. Își examinează dunga pantalonului pe care o pipăie, apoi se uită la cei ai inspectorului.
- Din aștia vreau eu… - spune Regele.
- O să ai și din ăștia... Dar mie îmi plac mai mult ai Măriei Tale…
Regele se pune la dispoziția reporterului fotograf.
ÎN FAȚA OBIECTIVULUI
| Vreau aici în fața leului... |
- Unde vrei să mă fotografiezi?
- Unde preferă Majestatea Voastră.
Suveranul nu așteaptă mai mult. O ia înainte, coborând scările galeriilor terasei. Un adevărat labirint. E când coborâș, când urcuș. Suveranul aleargă înainte, se pierde din ochii celor care îl urmează și care ajung jos înaintea lui.
- Unde-i Majestatea Sa?
Nici un răspuns. Întrebarea e repetată. Și apoi, un râs sglobiu. Dintr'o galerie, Regele coboară în grabă, mulțumit că s'a putut ascunde o clipă. Se așeazá în fața unui leu de piatră care străjuiește intrarea.
- Vreau aici în fața leului...
În fața obiectivului, a deschis ochii mari, a zâmbit și-a vârât ștrengărește o mână în buzunar. De departe se aude sgomotul unui motor. Regele așteaptă o clipă nemișcat, până ce vede pus la punct aparatul, apoi întreabă:
- Automobilul acela e un Hupmobile...
- Nu se poate, Majestate.
- E Hupmobile. N'ați auzit cum făcea puf, puf, puf…
- Era un Pakard, Majestate, țăcănea…
- Nu… Nu țăcănea. Făcea puf, puf, puf… Auzi… Se aude încă…
Regele a dus mâna la ureche și ascultă atent.
- E Hupmobile…
- Dacă spune Măria Ta, așa o fi...
Reporterul fotograf intervine, rezervat, în discuție:
- Unde mai dorește Majestatea Voastră?
- Colo, la fântână. Lânga broasca lui...
Suveranul a arătat spre unul din funcționarii din apropiere și se îndreaptă spre fântână. Sare cu ușurință și ferindu-și pantalonii peste bordură și deschide un robinet. Apa țâșnește sgomotos în toate părțile.
- Aici, lângă broasca asta.
| Aici, lângă broasca asta... |
Broasca e de metal. Regele vrea să pozeze lângă ea, fiindcă-i reamintește una din marile lui spaime: era, anul trecut la Mamaia, unde își făcea baia. Fiindcă se aventura în larg, personalul, ca să-l facă să stea mai mult la mal, i-a atras atenția că mai încolo sunt șerpi veninoși. Regele s'a ferit o bucată de vreme. Dar într'o zi, cu plasa de prins pești în mâini, a înaintat în apă. Deodată, a zărit uimit cum în plasă se sbătea un animal hidos. A aruncat plasa cât colo și a început să fugă la mal. Un valet i-a sărit înainte:
- De ce fugi, Măria Ta?
- Șerpi... acolo sunt șerpi.
- Unde?
- În plasă.
Valetul s'a dus și a adus plasa. O broască se sbătea între sfori. Servitorul a început să râdă:
- Asta e broască, Majestate!
De atunci, regele râde de câte ori vede broasca de la Neptun. Dar mai ales râde de funcționarul care i-a spus povestea cu șerpii și căruia i-a rdămas porecla: “Broasca”.
Dupăce a auzit mișcarea produsă de “obturatorul" aparatului, Regele n'a mai așteptat invitația fotografului. Se duce spre scările galeriilor de la terase și se așează în fața lor. Obișnuit în fața obiectivului, regele ia o poziție comodă și așteaptă.
- Zâmbiți, Majestate!
Gropițele s'au ivit în obraji.
- Mai vesel, Măria Ta…
Buzele s'au deslipit și gura lasă să se vadă un șirag de perle. Pe urmă, clișeu după clișeu înregistrează, în mai puțin de o oră, un rege de opt ani în treizeci și șase de poze diferite…
Zeppelinul trece la trei și-un sfert…
| Zeppelinul survolând Castelul Peles - 1929 |
Regele aude dintr'o discuție între aghiotantul său personal și inspectorul Costescu o frază:
- Zeppelinul trece la trei și-un sfert.
Ridică mâneca hainei și se uită la ceas. E un ceasornic-brățară mic, dăruit de bunica sa, ex-regina Sofia a Greciei.
- La cât vine, Mardare? Zeppelinul?
- La trei și-un sfert.
- Și ce e Zepelinul?
- Un balon mare care trece pe aici.
- Vreau să-l văd și eu.
- O să-l vezi Majestate. Merge și Alteța Sa...
- Unde?
- La Predeal.
- Se vede mai bine de acolo?
- Desigur.
- Dar mă luați și pe mine?
- Sigur!
- Atunci să mănânc mai repede.
- E devreme.
- Să vedem cât e ceasul... La mine e unsprezece.
- La mine - răspunse adjutantul - e unsprezece fără zece.
- Merge prost. Al meu merge bine. Să-l controlăm la mama.
Apoi, către reporterul fotograf:
- Mă duc să mănânc ca să plec la Zeppelin și pe urmă vin. Mă aștepți?
- Aștept, Majestate.
Și regele cu părul de vis, blond, urcă în goană scările, se oprește în capul lor, controlează dunga pantalonilor și dispare urmărit cu duioșie. La o fereastră a castelului, a apărut un căpșor auriu. O voce dulce, maternă, se aude aproape, dinlăuntru:
- Mihai… Mihai…
- A urcat sus, Alteță!
Sursa: articolul “Regele Mihai în fața obiectivului” – semnat A.Dumbrăveanu - publicat în numărul din 2 noiembrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată” – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
