Ieri a fost ziua lui Daniel (La mulţi ani Daniel!), deci am sărbătorit cum se cuvine, până la o oră decentă.
Eram bântuit de un singur gând... să mă trezesc devreme, ca să am timp să mă pregătesc pentru seminarul de conta.
M-am trezit... dar la 7:55... şi mi-a fost puţin imposibil să îmi fac cafea, să mă îmbrac şi să ajung la facultate într-un timp atât de scurt... lăsând la o parte mahmureala.
Ajuns la facultate, am hotărât să mă aşez într-unul din ultimele rânduri ca să nu fiu prea observabil, plus că nu prea eram în stare să îmi ţin capul drept.
Îmi tot repetam în gând: "stau ora asta şi plec, nu mai rezist".
“-Văd că sunt din ce în ce mai puţini, oricum văd mereu aceleaşi feţe, Cine vrea să înveţe, învaţă, cine nu...”
Mda, clar, nu mai plec.
“- Ora de astăzi va fi una interactivă, eu voi vorbii mai puţin iar voi mai mult. Ia să vedem cine iese la tablă... din ultimul rând se ajunge cel mai repede la tablă. Să iasă... tu! Cel din spate!”
Mă uit eu în spatele meu... gol. Sh1t. Care era şansa să mă aleagă pe mine dintr-un amfiteatru întreg? Şi rupt de somn şi mahmur...
Dar m-am descurcat, băiat deştept. Noroc că am făcut conta în liceu (not).
Mnoh, ce să te faci şi cu cadavrele astea didactice...
