Te uiți la Mine cu chipul trist
Și-n ochii tăi mă văd,
Dar nu exist,
Iar din privirea ta de gheață
Îți cade totuși o lacrimă pe față.
De ce te miri?
Tu n-auzi oare, cum
Strigă liniștea în depărtare?
De ce ți-ascunzi chipul divin
În împietrirea sferelor de gheață,
Iar lacrima ce alunecă încet
Arde totul pe-a ta față?
De ce te miri,
De ce te uiți la mine
Atât de împietrit,
Te chinuie uitarea?
De ce ți-s ochii atât de goi
Și totuși lacrima te doare,
Căci nu mai este vreme de-mpăcare?
De ce te miri,
Tu nu simți cum buzele-ți de gheață,
Încetul cu încetul, se trezesc
La viață?
Încerci să strigi,
Încerci să urli de durere,
Dar nu auzi decât tăcere…
De ce te uiți la mine
De parcă nici n-aș exista
Și picături de lacrimi
Cerșesc iubirea mea?
Dar totul e zadarnic,
Un munte s-a născut,
Un munte de durere
Din lipsă de cuvânt.
De ce te uiți la mine?
Povara nepăsării pe veci
M-a alungat.
De ce te miri?
Mi-ai spus să plec
Și am plecat.
În mine toate visele
Au înghețat,
Aș vrea să mai rămân
Aș vrea și să te iert,
Dar tu mă vei ierta?
De ce te uiți la mine
Cu chipul împietrit,
De ce nu întinzi mâna
Către mine,
Iar eu din pragul unui asfințit
Voi răsări spre tine?
Chiar m-ai uitat?
În clipa răvășită de păcat,
În brațele-ți tremurândă
Mă zbat,
Dar tu nu vezi,
N-ai cum să vezi,
Dar ai putea…
Dac-ai privi puțin
Prin inima ta!