Să-mi strâng cenușa de pe scânduri,
Să pot să mai respir în lipsa ei,
Ce greu mi-ar fi s-o zic în rânduri,
Ce simplu, ar fi să nu.

Dac-aș opri-o, prea liniște ar fi,
Pierdut în monoton de seară.
De-aș crede, ce ușor m-ar amăgi,
S-o dau la schimb pe o comoară.

Dar am pași repezi, scurți, dar mari,
Ce nu opresc în loc pentru secunde,
Dorințele-mi sunt singurii pensionari,
Ce aud liniște în amănunte.

M-arunc într-o prăpastie, în negru,
Crezând că am curaj de-actor,
Nu am salvat nimic, fiind alegru
Și mă trezesc fiind mereu, un amator.

De Sava Victoria