Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Cat va costa energia electrica incepand cu 1 ianuarie 2018

De la 1 ianuarie, piaţa energiei electrice pentru consumatorii casnici se liberalizează 100%, iar ANRE doar avizează tatrifele finale pentru consumatorii care nu au trecut pe piaţa concurenţială, şi au rămas cu actualele contracte la aceiaşi patru mari furnizori, în regim de ultimă instanţă, Enel, CEZ, E.On şi Electrica.

ANRE a anunţat recent o scădere a tarifelor finale care vor fi plătite, în primul semestru al anului viitor de toţi consumatorii care rămân alimentaţi în regim de serviciu universal, de 0,34% la nivel naţional. Ulterior, ANRE, a publicat şi avizele referitoare la preţurile finale pentru fiecare dintre cei patru futnizori de ultimă instanţă, astfel că puteţi vedea cât veeţi plăti, în funcţie de regiunea în care locuiţi.

ANRE a anunţat zilele trecute că a aprobat acesta tarife pentru primul semestru al anului viitor (tarif CPC-componentă de piaţă concurenţială), şi că ele sunt mai mici cu 0,34% faţă de cele plătite în momentul actual, în condiţiile în care furnizorii ceruseră o creştere de 10%, generată de costurile mai mari pe care le au avut cu achiziţia energiei de pe piaţă pentru clienţii lor, în acest an.

Iată mai jos care sunt tarifele pentru fiecare regiune din ţară, pentru joasă tensiune, pe baza cărora, dacă nu aţi trecut pe piaţa concurenţială, vă puteţi calcula factura viitoare.

Muntenia Sud (Municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu). Tariful avizat pentru Enel Energie Muntenia este de 0,4508 lei/kWh, Exclusiv Tva.

Banat (Judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara). Tariful avizat pentru Enel Energie este de 0,4785 lei/kWh, exclusiv TVA

Dobrogea (Judeţele Tulcea, Constanţa, Ialamiţa, Călăraşi). Tariful avizat pentru Enel Energie este de 0,4877 lei/kWh, exclusiv TVA

Oltenia (Judeţele Argeş, Teleorman, Vâlcea, Dolj, Gorj, Gorj, Mehedinţi). Tariful avizat pentru CEZ Vânzare este de 0,4998 lei/kWh, exclusiv TVA.

Moldova (Judeţele Iaşi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Botoşani, Suceava).Tariful avizat pentru E.ON Energie România S.A este de 0,4975 lei/kWh, exclusiv TVA.

Muntenia Nord (Judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi). Tariful avizat pentru Electrica Furnizare SA este de de 0,4738 lei/kWh, exclusiv TVA

Transilvania Nord (Judeţele Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Satu Mare, Maramureş). Tariful avizat pentru Electrica Furnizare SA este de 0,4710 lei/kWh, exclusiv TVA

Transilvania Sud (Braşov, Harghita, Covasna, Mureş, Sibiu, Alba). Tariful avizat pentru Electrica Furnizare SA este de 0,4711 lei/kWh, exclusiv TVA, scrie economica.net

Sincer nici nu imi doresc sa schimb providerul de energie electrica, tot cu cei care au fost am ramas am o intrebare poate vede si altcineva sa ne spuna si noua daca cumva ai o avarie se defecteaza ceasul sau cablul pe cine chem pe electrica sau pe digi energy daca cumva ma mut de la electrica la digi ?

Sunt niste intrebari fara raspuns si mai este o chestie te muti la digi sau altii si vrei sa te intorci la electrica am inteles ca platesti o taxa destul de mare sau sunt cazuri ca nu te mai primeste inapoi, parerea mea ramanem la cine am fost.



This post first appeared on Radio Noise Romania, please read the originial post: here

Share the post

Cat va costa energia electrica incepand cu 1 ianuarie 2018

×

Subscribe to Radio Noise Romania

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×