Elena Cuza (născută Rosetti, în 17 iunie 1825), soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza – cunoscută și ca Elena Doamna – a fost o femeie timidă, retrasă, lipsită de încredere în forțele sale. Avea o fire total deosebită de cea a energicului și nestatornicului ei soț. Dubla alegere a lui Cuzadin ianuarie 1859 a venit ca o surpriză pentru ambii soți. În pofida tuturor infidelităților, Doamna Elena Cuza i-a fost alături domnitorului până la moarte, atât în perioada domniei cât și în perioada dureroasă a exilului. Mai mult decât atât, deși nu a avut copii, Elena Doamna a înfiat și crescut ca o mamă adevărată pe cei doi fii – Alexandru Ioan și Dimitrie - avuți de Cuza cu Elena Maria Catargiu-Obrenovici.
| Doamna Elena și Alexandru Ioan Cuza |
În primăvara anului 1909, Vespasian I. Pella, colaborator al ziarului conservator-democrat “Opinia”, aflat în vizită la Piatra Neamț, a întâlnit-o pe Doamna Elena Cuza și i-a ascultat confesiunile. Era cu câteva luni înainte de moartea acesteia, în 2 aprilie 1909. Amintirile Elenei Cuza au fost consemnate în articolul “Convorbire cu Elena Doamna” – publicat în ziarul “Opinia” – numărul din 24 ianuarie 1909 (disponibil online în Digiteca Arcanum). Iată pasajele desprinse din mărturisirile Elenei Doamna care se referă la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Principatelor Unite:
Confesiunile Elenei Doamna
“Iată-mă ajuns în strada Ștefan cel Mare. De o parte și de alta se înșiră case mici, gospodării frumoase, cu grădinuțe de brazi în față. În dreapta străzei se ridică și se întinde liniștit îmbătrânitul munte Cozla, cu plantațiile sale de brazi și cu frumosul parc al orașului. (...) Privesc casa Doamnei Elena Cuza, casa ce adăpostește bătrînețele sfinte ale primei și ultimei Doamne a Romîniei! O casă mică, modestă, de culoarea albă și cu o înfățișare veselă și liniștită.”
La Doamna Elena Cuza
O privesc...
Vai ce frumoasă figură, ce înfățișare distinsă, ce trăsături caracteristice de noblețe și mîndrie, de bunătate și blîndețe.
- Sunt fericită, îmi spune Ea, cînd aud că țara sărbătorește Unirea și pe Cuza Vodă, slăvindu-se de cei de azi actele mari și frumoase ale celor de ieri, și faptele lor vor fi slăvite de cei de mîine.”
Doamna Elena Cuza despre alegerea lui Cuza
Și Doamna Elena, clătinînd din cap, scoase un oftat adînc și ochii Ei se luminară și se deschiseră mari, pare că ar fi voit să cuprindă cu ei, de o dată, o întreaga epocă.
- Eram tînără. Nu ne mai gîndiam nici Eu, nici Cuza la o asemenea întîmplare, care a avut un rol atît de hotărîtor asupra vieței Noastre. Moldova era frămîntată de alegerea Domnitorului și lupta se dădea mai mult între Mihail și Grigore Sturdza: între tată și fiu. Ambii aduseseră în Iași lăzi încărcate cu galbeni ca să cumpere domnia. Era la începutul lui Ianuarie 1859, acum 50 ani.
Soțul meu era Colonel făcut de către Vogoride și făcea și el parte din membrii adunărei naționale a Moldovei. Era pe timpul căimăcăniei, de trei. Noi locuiam în casa părintească a Soleștilor Rossetti din Iași. În oraș începuseră să sosească membrii adunărei naționale. Cuza era din partidul Național, dar între membrii acestui partid, vreo 30 la număr, nu se putea face nici o înțelegere comună asupra candidatului de ales la domnie. Unii voiau pe Lascăr Catargiu, alții pe Negri, un foarte de ispravă bărbat, alții pe Mavrogheni. Cuza, văzînd desbinările dintre amicii săi, se desinteresa de alegeri. Un singur lucru voia El, ca să nu se aleagă vreunul din Sturzești, căci aveau și ei susținătorii lor în adunare.”
