Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Printre sașii de altădată la biserica din Hărman

“LângăBrașov, la o distanță de cca 1.4 kilometri, se află un sătuleț de sași, numit Hărman. Înainte cu vreo 800 de ani, cavalerii germani ai cruciadelor, care se întorceau în patrie, poposeau aici. De atunci locuitorii satului au păstrat unele tradiții și costume speciale, ce se îmbracă la sărbători”. Așa își începea reporterul interbelic fotoreportajul intitulat „Drumul spre biserică la Hărman”, articol publicat în numărul din 11 martie 1936 al revistei “Realitatea Ilustrată”. Am căutat informații despre acest monument istoric și am aflat că Biserica evanghelică fortificată din Hărman a fost construită în secolul al XIII-lea pe ruinele unei foste bazilici romane, construită probabil cu un secol mai înainte.

Biserica fortificată din Hărman - azi

Istoria acestei biserici fortificate este rezumată astfel pe site-ul oficial al monumentului: Începuturile localității Hărman sunt legate de stăpânirea Ordinului cavalerilor teutoni asupra Țării Bârsei din perioada 1211-1225, timp în care au fost întemeiate așezări și au fost atrași coloniști germani. Fortificaţiile din jurul bisericii au fost extinse şi întărite masiv în decursul secolelor XV-XVII. Astfel a luat naștere una dintre cele mai mari și mai bine păstrate biserici fortificate  din Țara Bârsei. Într-o perioadă de frământări interne de amploare, în timpul domniei principelui nebun Gabriel Báthory, în jurul anului 1612, Hărman a fost singura localitate din Țara Bârsei care s-a impus în fața inamicului şi a putut rămâne fidelă conducerii Brașovului. Preotul evanghelic al Hărmanului a jucat deseori un rol important în cadrul capitolului Țării Bârsei, confreria regională a preoțimii săsești.” (cf. http://ro.harmaninfo.com/

Este de remarcat faptul că – în comparație cu multe alte monumente istorice cu valoare de patrimoniu – biserica din Hărman este complet restaurată și poate fi vizitată de toți iubitorii de frumos și de istorie. Probabil însă că o parte din parfumul de epocă medieval a acestui loc s-a estompat, în parte datorită plecării sașilor din Hărman (Herman - în dialectul săsesc sau Honigberg – “Muntele mierii” - în germană). Vom putea însă să recompunem atmosfera din perioada interbelică a acestui loc ajutați de fotoreportajul publicat în numărul din 11 martie 1936 al revistei “Realitatea Ilustrată:

Drumul spre biserică, în fiecare Duminică dimineață, pare o viziune din Evul Mediu. În străvechea biserică credincioșii se adună cu costumele străbunilor. Chiar biserica a fost clădită la începutul secolului al 13-lea și până la răsboiul de 30 de ani a fost catolică. De atunci însă a trecut în stăpânirea comunității evanghelice. Altarul a fost ridicat de Carol al XII-lea, regele Suediei, care în 1712 a trecut din Turcia, pe acolo. De la pupitrul, de unde altă dată predica preotul catolic, vorbește astăzi pastorul evanghelic. El vorbește de virtutea străbunilor care se străduiau totdeauna să trăiască în bună înțelegere cu diferitele națiuni care-i înconjurau.


Locuitori ai Hărmanului de altădată
în drum spre biserică

Orga – atât de rară în bisericile evanghelice - răsună, iar corul cântă coruri bisericești. Bărbații și femeile stau în bănci separate. Serioși și evlavioși, ei murmură psalmii.

 
Serioși și evlavioși, sașii murmură psalmii

Vechile costume prind viață, serviciul religios s'a sfârșit. Ca la o expoziție de costume din secolul al 13-lea se perindă, prin fața ochilor noștri, diferitele porturi care ne lasă să ghicim starea și rangul social al fiecăruia. O mireasă și un ginere. Mireasa, cu coada împletită, îmbrăcată în alb, pe umeri cu un guler negru de catifea. Pe cap poartă o năframă cu ciucuri, căptușită cu o stofă înflorată. Din păr coboară două panglici lungi, brodate și ele cu flori. Ginerele pășește mândru, lângă ea. Pe haina sa, împodobită cu catarame de metal, se află fixată o coroniță de mirt. În mâna stângă mirele poartă o crenguță de rosmarin. Acesta este semnul mirelui.
 
Ginere din Hărman

Tinerele căsătorite au și ale un costum special: mâneci largi, flori de aur în păr, pe frunte o panglică colorată, și un văl pe spate; fixate de păr mai multe panglici colorate. 



Mamele tinere își aduc copiii Duminica la botez. Portul lor este diferit de al celorlalte. Basmalele lor sunt negre, împodobite cu dantelă în colțuri, panglica înflorată este purtată pe gât, în formă de șal. Sugaciul este dus spre apa sfințită într’o cuvertură de catifea, împodobit cu aur.


Un copil dus la botez

Cele mai în vârstă poartă costumul vechilor patriciene: rochii negre, mantale lungi, împodobite cu blănuri. Chiar și preotul poartă un anteriu la fel cum îl purtau strămoșii săi”.

Fotografie din timpul predicii



This post first appeared on De Ieri ÅŸi De Azi, please read the originial post: here

Share the post

Printre sașii de altădată la biserica din Hărman

×

Subscribe to De Ieri ÅŸi De Azi

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×