Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Din copilăria Regelui Mihai

M.S. Regele Mihai s-a născut în 25 octombrie 1921 în castelul Foișor din Sinaia. La numai șase ani, copilul căruia îi plăcea să cânte la pian, să joace șah, să-și călărească poneiul sau să conducă mașinuțe devinea Regele României. O copilărie fericită veți spune. Dar nu a fost deloc așa. Micul Rege a domnit aproape trei ani, din luna iulie 1927 și până în iunie 1930. În tot acest timp a crescut despărțit de tătăl său și trebuia să își îndeplinească îndatoririle de suveran al României. Despre această perioadă Regele Mihai își amintea: Aceste ieşiri oficiale, care erau destul de puţin numeroase, constituiau de fapt singurele momente în care participam la viaţa Regatului, singurele momente în care aveam parte de manifestările de respect datorate unui Rege. La drept vorbind, eu m-aş fi lipsit bucuros de aceste obligaţii pe care le suportam fără a le înţelege. A-ţi îndeplini datoria, atunci când ai şase ani, este întotdeauna o corvoadă. Asistam la parade sau la treceri în revistă militare, ceea ce - departe de a mă distra - îmi provoca un sentiment de plictiseală şi de stinghereală. Reîntors acasă, redeveneam un copil retras şi singuratic ". (M.S. Regele Mihai în “O domnie întreruptă”, dialog cu Philippe Viguié Desplaces, Ed. Libra 1995)


Prima domnie a Regelui Mihai s-a încheiat în 8 iunie 1930, când a fost detronat de propriul sau tată. El a primit atunci titlul – „ridicol” în opinia marelui nostru istoric și om politic Nicolae Iorga - de Mare Voevod de Alba Iulia. Întoarcerea tatălui avea să-i aducă fostului şi viitorului Rege noi suferinţe. Regina Elisabeta, „mama fostului rege și fosta soție a actualului rege” nu se poate împăca cu aventurile amoroase ale Regelui Carol al II-lea și părăsește România. Mihai, rămas la Bucureşti, și-a pierdut mama la scurt timp după cei cinci ani în care a crescut în absența tatălui. Nu a scapat nici de „corvoada” prezenței la evenimentele oficiale. Ce însemna aceasta corvoadă o să încerc să vă arăt în „fotoreportajul” de azi. Am ales o lună a anului 1931 și am cules din revista „Realitatea Ilustrată” toate știrile despre evenimentele la care a participat Voevodul Mihai. Nu uitați ca Voevodul Mihai nu împlinise încă 10 ani:

Duminică  s’a desfăşurat la hipodromul Băneasa, clasica alergare „Derby-Român”, într’o atmosferă pe cât de selectă, pe atât de entuziastă. Suveranul, Voevodul Mihai şi ex-regina Elisabeta a Greciei au onorat cu prezenţa lor evenimentul spotiv, aclamaţi fiind de numerosul public. Clişeele publicate în această pagină, reprezintă pe Regele Carol, Voevodul Mihai, ex-regina Elisabeta a Greciei şi d. C. Argetoianu, îndreptăndu-se spre tribuna regală.” (“Realitatea Ilustrată” – 11 iunie 1931)

La hipodromul Băneasa

Pe câmpia Ghencea din apropierea Capitalei, s’au executat marți 2 Iunie crt., o serie de exerciţii militare, pentru atacuri cu gaze şi apărare contra lor. Regele Carol, Voevodul Mihai, d-nii miniştri Argetoianu şi Manoilescu, au luat parte la desfăşurarea operaţiilor, interesându-se de-aproape de mersul lor. În fotografie: Voevodul Mihai plimbându-se pe câmpul de exerciţii.” (“Realitatea Ilustrată” – 11 iunie 1931)

Pe câmpul de exerciţii

Ziua de 8 Iunie, aniversarea de un an de la urcarea pe tron a Regelui Carol, a fost serbată cu un deosebit fast în toată ţara. În afară de serviciile religioase oficiate în toate bisericile, s’au organizat reviste militare şi meeting-uri de aviaţie în oraşele de reşedinţă ale escadrelor aeronautice. Serbările din Bucureşti, — concomitente cu congresul  internaţional de aviaţie,— au  dat prilej unor excelente manifestaţii aeriene, printre care şi un rallye internaţional, cu punctul de reper Bucureşti. Totodată s’a desvelit la Băneasa o placă comemorativă, pe locul unde a aterisat avionul, care l-a adus pe regele  Carol, la 6 Iunie 1930.“ (“Realitatea Ilustrată” – 11 iunie 1931)


  
La mitingul aerian de la Băneasa

“România a fost vizitată săptămâna trecută de caravana „Citroen”, care a făcut demonstraţii automobilistice în toată țara. Fotografia de sus reprezintă pe Regele Carol, primind explicaţiuni din partea reprezentantului fabricei, asupra transportării unui tun de câmp prin tracţiune automobilă.” (“Realitatea Ilustrată” – 11 iunie 1931)

Lânga un tun al caravanei Citroen

Suveranul şi Marele Voevod Mihai asistând la plecarea ştafetei grănicerilor, care va face ocolul României.” (“Realitatea Ilustrată” – 11 iunie 1931)

Salutând plecarea ștafetei grănicerilor

Marele Voevod Mihai a vizitat de curând uscatoria de porumb din Constanţa. Lămuririle au fost date de d-nii ing. Gâlcă şi arhitect G. Mazilu.” (“Realitatea Ilustrată” – 18 iunie 1931)

În vizită la uscătoria de porumb

Concomitent cu congresul internaţional al Federaţiei aviatice din întreaga lume, care s'a ţinut în Bucureşti, am avut de înregistrat o serie întreagă de exibiţii aviatice, de cea mai mare însemnătate. Printre altele trebue să menţionăm în primul rând sosirea cu avionul a Arhiducelui Anton de Habsburg, logodnicul Principesei Ileana, care şi-a pilotat personal aparatul, călătorind singur dela Paris până aci. Totodată au fost în trecere prin România şase avioane de mare bombardament, aparţinând aparţinând armatei franceze şi făcând parte din al douăzeci şi doilea regiment dela Chartres. Escadrila a sburat sub comanda colonelului Delauney. Raidul Franța-România făcut de această escadrilă, care a trecut Alpii la 5000 metri înălţime, s’a petrecut în cele mai bune condiţiuni. Fotografia, reprezintă pe Regele Carol, Marele Voevod Mihai, Principesa Ileana şi Arhiducele Anton de Habsburg, la aeroportul Băneasa, după aterisarea escadrilei franceze.” (“Realitatea Ilustrată” – 18 iunie 1931)

Așteptând o escadrilă franceză  pe aerodromul Băneasa

Luni 15 Iunie s’a deschis Parlamentul, ambele Corpuri fiind convocate în incinta Camerei Deputaţilor, unde Suveranul a citit mesajul regal de deschidere. Fotografiile noastre reprezintă: În prima: Landoul regal coborând dealul Patriarhiei. În trăsură, Suveranul, Marele Voevod Mihai şi Principele Nicolae. În a doua fotografie: Regele Carol citind mesagiul de deschidere a corpurilor legiuitoare; în lojă îl putem observa și pe Voevodul Mihai.”  (“Realitatea Ilustrată” – 18 iunie 1931)

        
Târgul Moşilor şi-a pierdut ceva din farmecul naiv de odinioară, s’a industrializat şi aceasta desigur nu poate fi pe placul copiilor. Chiar Marele Voevod Mihai, vizitând deunăzi Moşii, se pare că a avut aceasta impresie, deoarece nu l-am văzut amuzându’se excesiv, pe când era plimbat prin marile magazine de ceramică, 'prin expoziţia etnografică, prin pavilionul industrial... E adevărat că s’au rărit acum barăcile acoperite cu câte-o rogojină, corturile zdrenţuite, dar a pierit odată cu ele şi ceva din sgomotoasa veselie de altădată. Încercarea puterii şi-a schimbat capsa pocnitoare cu un bec electric, caruselul e pus în mişcare de un motor de automobil, iar lampa de carbid, e înlocuită cu lumină electrică. Pare că nici circurile nu mai sunt atât de interesante ca atunci când Marele Voevod, avea numai câţiva anişori şi când vedea pentru prima oară elefanţi, cu pielea ca de pneu de automobil şi maimuţe ridicule. Acum Marele Voevod, a privit cu oarecare blazare, e aproape un adolescent — cu o seriozitate nedesminţită de nici un zâmbet, agilităţile groteşti ale maimuţelor şi clownii  pudraţi din arene. Tot sportul a rămas ultimul refugiu, chiar în acest târg al Moşilor în care distracţiile americane abundă.

La expoziția etnografică  din Târgul Moșilor

Un sport nou pentru Măria Sa Mihai a fost în întortochiatul Montagne Russe. Însoţit de colonelul Grigorescu, Marele Voevod s’a suit cu un curaj imperturbabil în vagonet şi a făcut întreaga călătorie uruiitoare, cu hopurile ei şi virajele ce ameţesc, gustând farmecul acestei viteze, plină de surprize. Când vagonetul, — după ocolul aerian — a ajuns în punctul de unde pornise, Voevodul a cerut să se mai dea odată în Montagne Russe. Evident însă că se cere oarecare prudenţă, atunci când e vorba de ameţitorul Montagne Russe şi de un vlăstar de viţă regală, aşa că d.colonel Grigorescu a sfătuit protocolar pe Măria Sa să renunţe la prelungirea unei călătorii pe eşafodajul din Luna Park.
Se pare însă că Voevodul a pus condiţiuni: l-au atras nişte automobile electrice, ce fac un sgomot asurzitor şi au trolee ca tramwayele şi iată pe severul colonel alături de Marele Voevod la volan, în acel automobil cărucior, care are o cârmă de direcţie atât de rudimentară, încât merge într’adevăr  pe două poteci, luând-o când la dreapta când la stânga. Dar ameţirea intră în farmecul distracţiilor dela Moşi. În fine, dacă n’ar fi fost Montagne Russe, Voevodul n’ar fi plecat cu impresii atât de puternice din Târgul Moşilor. La plecare potrivit tradiţiei, un invalid i-a oferit baloane, care fâlfâind în urma maşinei provocau exclamaţiile trecătorilor:
—  Voevodul a fost la Moşi !“ (“Realitatea Ilustrată” – 18 iunie 1931)

În Montagne Russe în Târgul Moșilor

Marele Voevod Mihai primeşte pe scările palatului regal, ştafeta grănicerilor care a făcut ocolul României.” (“Realitatea Ilustrată” – 25 iunie 1931)

Primind ștafeta grănicerilor

Suveranul şi Marele Voevod Mihai, au vizitat săptămâna trecută Postul Central de pompieri. (“Realitatea Ilustrată” – 25 iunie 1931)

În vizită la Postul Central de Pompieri

“După Caravana “Citroen”, o nouă manifestare automobilistică ne-a vizitat țara: Caravana “Ford”. În fotografie: Suveranul cu Voevodul Mihai primind explicațiuni în Piața palatului regal, din partea conducătorului caravanei Ford.” (“Realitatea Ilustrată” – 25 iunie 1931)

Primind Caravana Ford


This post first appeared on De Ieri ÅŸi De Azi, please read the originial post: here

Share the post

Din copilăria Regelui Mihai

×

Subscribe to De Ieri ÅŸi De Azi

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×