De foarte multe ori, relatările unor întâmplări din copilăria unor viitori regi sunt foarte interesante. Destinele lor viitoare pot fi întrezărite în preocupările, în cuvintele sau în jocurile lor preferate. La fel cum în fotografiile pruncilor regăseşti trăsături ale adultului de mai târziu, în atitudinile sau poznele din copilărie regăseşti germenii comportării lor ulterioare. Reportajele din presa interbelică despre copilăria viitorului Rege Mihai I mi se par o dovadă în acest sens. La fel mi s-au părut și povestea unor întâmplări din copilăria viitorului Rege Carol al II-lea. Le-am găsit într-un reportaj semnat Alex F. Mihail și publicat în numărul din 3 iunie 1934 al revistei “Realitatea Ilustrată”: "Despre „micul principe Carol”, aproape fiecare bucureştean, mai bătrân, are amintiri. Cine nu l-a întâlnit pe trotuar, prin grădinile publice sau chiar în tramway! Uneori lua vreun vagon la Cotroceni sau la podul Sf. Elefterie, stând deobicei în picioare, pe platformă - şi plătind un bilet, ca orişicare pasager. Venea astfel până în strada Brezoianu; aici cobora şi o lua pe jos până la palatul din Calea Victoriei, unde locuia regele Carol I-iul."
| Doi viitori regi: Principele Ferdinand și Principele Carol (stânga) Viitorul Rege Carol al II-lea în brațele tatălui său - Regele Ferdinand (dreapta) |
Un adevarat român
Related Articles
"Bătrânul se bucura foarte mult, când îl vedea sosind pe neaşteptate. Dealtfel nu se mira prea mult, căci el însuşi avea obiceiul să umble pe jos, pe Calea Victoriei, prin grădina Cişmigiu şi - în timpul expoziţiei jubiliare - prin Parcul Carol. Într’o zi îi dădu micului principe o sumă de bani, de altfel nu prea mare, ca să-şi cumpere câte ceva. Fiind curios să ştie cum întrebuinţase nepotul său banii, ceru să vadă obiectele cumpărate. Spre surprinderea lui, Suveranul constată că tânărul principe ştiuse, cu puţini bani, să facă importante cumpărături.
- „Bravo!” - îi spuse, plin de mândrie, foarte mulţumit de buna chibzuială şi de simţul practic al nepotului său.
Dorind să afle preţul fiecărui obiect, în parte, rămase totuşi nedumerit, deoarece cheltuiala întrecea cu mult suma de bani, pe care copilul o avusese la dispoziţie.
- „Am rămas dator restul...” - explică acesta cu candoare.
- „Acuma văd că eşti un adevărat român!!” — ar fi spus râzând regele."
Primul galop
"Eram soldat, de sentinelă la un post din curtea palatului de la Cotroceni. De după un colţ de clădire apăru prinţul, pe acea vreme un copil de vreo şase ani. Călărea un
cal mic, pe care-l ţinea de frâu un lacheu. Făcură astfel înconjurul curţii, la pas, de câteva ori, trecând prin faţa mea. Admiram copilul, care avea o ţinută splendidă de călăreţ. De altfel, ascultător, era foarte atent la poveţile ce i se dădeau.
- De ce ţii calul de frâu? - spuse principele la un moment dat adresându-se lacheului. Asta mă cam plictiseşte. Doar nu-i nici o primejdie... Calul merge la pas... D-ta poţi rămâne mai la o parte să te odihneşti.
Convins, lacheul desfăcu cureaua de care ţinea calul. În clipa următoare, principele dădu pinteni animalului.
- Apoi, nu ne-a fost aşa vorba! Opriţi! Alteţă!! - exclamă lacheul speriat.
| Principele Carol împreună cu Regina Maria și cu Regele Ferdinand |
Dar calul se şi avântase în galop mare... Lacheul cam burtos, începu să alerge gâfâind, chemând disperat în ajutor alţi lachei. Zadarnic! Călăreţul sprinten tăiase curtea în diagonală şi acum sbura pe poartă afară, peste câmp. În urmă, un număr de lachei ieşiră pe poartă alergând într’o cursă disperată. Prințul, după ce făcu un ocol mare pe câmp, se întoarse râzând în curtea palatului, fără să-l fi putut ajunge nimeni. Aci îşi opri brusc telegarul, aşteptând cu mâna în şold. Toţi lacheii, asudaţi şi roşii la faţă îl inconjurară, deconcertaţi, deabia ţinându-şi răsuflarea.
- Ei! Ce v’aţi speriat aşa? V’am arătat că ştiu să călăresc, ca să nu mai ţie nimeni, zadarnic calul de frâu!..."
Principe... la înălţime
"A doua zi, mă aflam în tabăra de la Cotroceni a reg. VI „Mihai Viteazu”. Era anunţată inspecţia „principelui moştenitor” Ferdinand. Acesta sosi într’o caleaşcă, împreună cu „principesa moştenitoare” Maria şi micul principe Carol. Întru întâmpinare ieşiseră la un podeţ al taberei, colonelul Boerescu, comandantul regimentului, însoţit de ofiţerii superiori. Deodată, înainte de a se opri caleaşca, micul principe sări sprinten jos din trăsură şi alergând spre colonel îi strigă:
- D-ta ştii să te urci într’un pom?... Eu ştiu...
| Principele Carol al II-lea elev la Școala Militară |
Şi fără să mai aştepte vreun răspuns, înainte ca principele Ferdinand şi principesa Maria să fi avut timpul de a trece podeţul sau să-l fi putut opri cineva, mica Alteţă se şi afla în vârful unui copac al aleii. Colonelul şi ofiţerii stăteau acum smirnă, cu mâna la chipiu, uitându-se când la perechea princiară moştenitoare când la Alteţa din vârful copacului."
Pasionat de filatelie
"Mi-l mai aduc aminte pe principele Carol şi ca filatelist. Crescuse mai mare şi vizita Palatul poştelor. Se uitase la diferitele maşini din ateliere, ceruse multe explicaţii şi încercase să lucreze cu unele unelte. Dar mai cu seamă l-au interesat mărcile poştale. Cunoştea mărcile diferitelor ţări vechi şi noi, colecţiile celebre, ştia să aprecieze mărcile rare şi a avut o adevărată bucurie când directorul poştei de pe atunci i-a făcut cadou un album cu mărci poştale (…)".
| Principele Carol elev al Școlii Militare |
Sursa: articolul “Regele Carol pe când era copil” - semnat Alex F. Mihail - publicat în numărul din 3 iunie 1934 al revistei “Realitatea Ilustrată”.
