Deşi astăzi pare greu de crezut, în urma cu doar 100 de ani femeile din România duceau încă o luptă acerbă pentru a cucerii dreptul de a activa în domenii rezervate până atunci exclusiv bărbaţilor. Prezenţele feminine în lumea justiţiei – femeile avocat, procuror sau judecător – sunt astăzi obişnuite. Acum un veac însă, într-o lume dominată politic, economic şi social de către bărbaţi, lupta unei femei – Ella Negruzzi - care încerca să îşi facă din avocatură o profesie năştea polemici aprinse în societatea românească. Ea continua lupta dusă anterior de Sarmiza Bâlcescu, românca căreia – deşi a fost prima femeie doctor în drept din Europa – nu a i s-a acordat niciodată dreptul de a pleda în instanţă.
Elena (Ella) Negruzzi (n. 1876, Hermeziu, jud. Iaşi – d. 1949, Bucureşti) a fost fiica scriitorului şi omului politic Leon C. Negruzzi. A urmat cursurile Facultăţii de drept din Iaşi şi, în urma absolvirii acestora, a solicitat în anul 1913 să fie admisă în baroul Iaşi. "Gazeta Ilustrată" din 27 aprilie 1913 consemna astfel evenimentul: "prin admiterea d-nei Ella Negruzzi în baroul Iași, s'a deschis în România o nouă carieră femeei. Avem și noi o femeie avocat. Greu a fost numai începutul,- nu va trece mult și imitatoarele se vor număra cu zecile. Înscrierea în barou a d-nei Ella Negruzzi - căreia îi urăm din toată inima isbândă în nobila misiune de a apăra pe cei slabi și desmoșteniți - o putem considera ca definitivă. Căci, nu încape îndoială, Curtea de apel, sesizată de protestarea unui număr de avocați din Iași, va respinge apelul, confirmând hotărârea consiliului de disciplină. Gestul avocaților în chestiune, oricât ar fi el de lipsit de cavalerism, e foarte explicabil: e manifestarea instinctului de conservare, îmboldit de teama ca femeea să nu-i dispute bărbatului și locul din pretoriul justiției."
| Ella Negruzzi în "Gazeta Ilustrată" din 27 aprilie 1913 |
Deşi acceptată într-o primă fază, cererea d-nei Ella Negruzzi de a fi primită în baroul Iași a fost respinsă la Curtea de apel – motivul invocat fiind acela că neavând dreptul de a vota, fiind femeie, nu putea fi nici să profeseze în calitate de avocat. Decizia baroului din Iaşi a născut polemici aprinse în societatea românească. Părerile erau împărţite. Presa vremii consemna pe larg evenimentul şi dezbătea „cazul d-nei Ella Negruzzi”. Am ales pentru voi câteva pasaje dintr-un articol semnat de G. Ranetti şi publicat de revista “Furnica” în anul 1914. Marele publicist critica – cu umor bineînţeles – respingerea cererii formulate de Ella Negruzzi de a fi primită în barou: “Curtea de Casaţie secţia I a respins recursul doamnei Ella Negruzzi contra deciziei Curţii de Apel de la Iaşi care anulase înscrierea sa în baroul local. Va să zică bărbaţii sunt politicosi şi galanţi cu damele numai în tramvai, unde le cedează locurile lor pe bancă cu plăcere (şi încă ş’atunci când ele sunt tinere şi nostime!) sau prin saloane, unde nici un reprezentant al sexului mustăcios n-ar comite crima de-a ieşi pe uşă înaintea unei cuconiţe (ah, pardon… après vous madame!); dar când e vorba să recunoaştem meritele unei femei, dreptul ei elementar de a’şi întrebuinţa şi valorifica în lupta vieţei talentul, cultura, munca, spre a se putea hrăni şi a fi în acelaşi timp folositoare societăţii, atunci noi bărbaţii îi opunem un non possumus absolut. Şi, mă rog, pentru ce? (…)Dacă s’a dovedit de atâtea ori că femeile pot fi scriitoare geniale (rugăm pe madam Smara să nu crează că ne permitem să facem aluzie la dumneaei), savante ilustre, medici eminenţi, etc., de ce oare n’ar fie ele’n stare să profeseze şi avocatura, mai cu seamă că – pe lângă studiile uşurele ce necesitează – principala calitate ce se cere unei persoane în aceasta carieră e tocmai marele defect ce-l atribuim noi femeilor: limbuţia. Pentru ce nu ?“(articolul “Cazul D-nei Ella Negruzzi” – semnat Tarascon – “Furnica” din 13 februarie 1914)
Au urmat aproape şase ani de procese până când Ella Negruzi şi-a câştigat dreptul de a pleda în instanţă, devenind astfel prima femeie avocat din România. A profesat ca avocat în barourile Iaşi, Covurlui (Galaţi) şi Bucureşti. Ella Negruzzi a fost întreaga sa viaţă o militantă activă pentru acordarea de drepturi sociale, economice, politice sau culturale femeilor. Mai mult decât atât, Ella Negruzzi a fost în perioada interbelică un avocat eminent dar în acelaşi timp şi un om politic activ, membru al Partidului Naţional Ţărănesc, fiind una dintre primele femei alese în funcţia de consilier local în Bucureşti. Vă propun în încheiere un interviu acordat în anul 1933 reporterului W. Şerban al revistei “Ilustraţiunea Română” de către Ella Negruzzi cu ocazia “Jubileului de 10 ani al femeii-avocat”:
LA D-NA ELLA NEGRUZZI
“Cine nu cunoaşte acest nume? Îndrăzneala de a pătrunde în avocatură, într'o vreme când femeia era încercuită de graniţe trasate de prejudecăţi stârnea comentarii răutăcioase pe toate buzele. Lupta care a dus la izbândă a fost dârză. Un suflet mare se afirma, croind o largă pârtie pentru cele care vor urma. Soneria cochetului apartament din str. Cometa 13 vibrează prelung. Mărturisesc că încerc oarecari emoţii. O tânără subretă cu chipul voios deschide fără întârziere. Intru în vestibul. Dintr'o cameră alăturată răspund voci vesele, întovărăşite de triluri de râs. Vasăzică prima noastră femeie avocat nu e o specialistă pedantă, în creierul căreia tronează numai textele de legi ? O uşă se dă în lături şi maiestuosă, cu chipul totuşi încărcat de blândeţe şi comunicativitate, apare patroana casei.
| D-na Ella Negruzzi - fotografie din revista "Ilustraţiunea Română" (22 februarie 1933) |
- Ce doriţi d-voastră ?
Îi explic scopul vizitei.
- Sunt mulţumită că şi presa ia parte la jubileul nostru.
Într'o cameră caldă, luminoasă, tapetată cu covoare ce odihnesc privirea, d-na Ella Negruzzi prinde a depăna amintirile:
- Înscrierea în barou am făcut-o în 1923 la Iaşi, fiind admisă de comitetul de disciplină cu majoritate de voturi. La debut, Burada, primul preşedinte, a ţinut un frumos discurs. Debutul l-am avut alături de maeştrii Dissescu şi Take Ionescu în procesul Amira, având ca adversar pe dl. Rosenthal.
- Aţi avut emoţii?
- Foarte mari.
Educaţia primită acasă juca un rol important. Emanciparea femeii era în concepţia multora de atunci, ceva utopic. Vremurile s'au schimbat. Astăzi abia ne putem da seama de rolul important pe care-l are o femeie, ca apărătoare. Orice s'ar spune de lipsa de logică a femeii, totuşi fiind mai sentimentală şi mai subiectivă, se identifică cu cauza într’atât, încât găseşte în sufletul ei motivele temeinice pe care să-şi sprijine apărarea.
- Cariera întâmpină greutăţi ?
- Destul de mari. În primul rând din cauza unel concurenţe adesea neloiale şi poate şi din cauza mândriei, care caracterizează pe femeie... Ea nu cere... Clientela trebuie să-i se propună.
- Aş dori să-mi povestiţi o întâmplare anectodică de la bară.
D-na Negruzzi surâde.
- La debut, pledând contra d-lui Rosenthal, domnia sa a spus: Pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti...
- Ce credeţi despre viitorul femeii avocat?
- Neavând mari posibilităţi să se manifeste la bară, ea îşi îndreaptă activitatea spre secretariat. Acele tinere avocate care se disting, se pun ele singure în valoare.
Stau doar de căteva minute alături de această demnă luptătoare a cauzei feminine şi cutele sincerului ei suflet s'au şi deschis. Capăt siguranţa că'n el nu întâlneşti cotituri sau asperităţi. Îţi explici atunci de ce femeile năpăstuite, bogate sau sărace, spre ea se îndreaptă.”
(articolul “Jubileul de 10 ani al femeii-avocat” – semnat W. Şerban – “Ilustraţiunea Română” din 22 februarie 1933)
