APELE DE LA VĂCĂREŞTI
Actul de naştere al teatrului de revistă din România este legat de numele actorului și dramaturgului Matei Milo – părintele teatrului românesc - autor al textului primei “comedii-vodevil” jucată pe scenele din România: “Apele de la Văcăreşti”. Muzica revistei a fost compusă de la fel de celebrul Alexandru Flechtenmacher (compozitorul muzicii pentru “Hora Unirii”).
| Primii paşi ai revistei... |
“Pe la 1873 (notă: premiera a avut loc în 19 noiembie 1872), în sala Teatrului Bossel, care se afla peste drum de Palatul Telefoanelor, s’a jucat întâia revistă teatrală “Apele de la Văcăreşti”, scrisă de marele actor care a fost Matei Millo. Lucru nemaipomenit până atunci, revista aceasta s’a jucat de 35 de ori la rând, salvând astfel starea financiară a marelui actor, stare precară în vremea aceea. De unde titlul curios de “Apele de la Văcăreşti”? Un inginer, numit Berton, a dat alarma precum că a descoperit el, peste drum de uzinele Lemaitre, nişte izvoare cu ape feruginoase făcătoare de minuni. S’au găsit şi doctori care să ţină hangul inginerului, ba s’au apucat, mă rog, să şi numeroteze isvoarele. Bucureştenii care voiau şi ei un “Baden bei Wien”, s’au declarat mulţumiţi de invenţia inginerului şi au dat năvală să bea apele feruginoase ale lui Berton. Întâmplarea aceasta a dat mult de lucru cronicei scandaloase a timpului.“(1)
| Matei Millo |
Personajul “comediei-vodevil” scrise de Matei Millo este un tânăr romantic şi familist, Vrânceanu pe numele său. Tânăra lui soţie Sofica, “fire zburdalnică”, îşi părăseşte căminul conjugal pentru o aventură cu un tânărul donjuan Mustăcică. În pelegrinările lor pe la noile izvoare bucureştene, Sofica şi Mustăcică sunt însoţiţi de mătuşa Zambila, care se trateaza şi ea la “isvorul nr.3” din Văcăreşti cu celebrele “ape de întinerire”:
“Ah! Ce ape minunate
Apele din Văcăreşti
Lecuiesc multe păcate
Şi ne-ajunsuri căsniceşti!
Hai! Hai! La Văcăreşti
Sufletul să’ţi răcoreşti
Şi la ochişori drăceşti
Inimioara să-ţi pârleşti!”
Related Articles
Matei Millo – interpret al rolului principal dar şi al unor roluri secundare – se pare că a creat personaje amuzante şi pline de vervă. Iar apropourile la păcatele lumii politice a vremii au rămas memorabile. Într-una din scene, jucând rolul unui vânzător de ziare ( “Patria”, “Poporul” şi “Românul”) – scapă câteva dintre ele pe jos. Ridicându-le, marele actor declamă “cu amărăciune şi revoltă”: “Priviţi, "Patria" sfâşiată, "Poporul" călcat în picioare. Şi "Românul" dat prin noroi… Ah domnilor, nu vă jucaţi cu focul că vă veţi frige rău…”.
La fe de caustică – şi actuală încă – este replica “cavalerului Capitalberg”, un întreprizător german venit să facă afaceri în România: “Toate partidele la dvs. se fac unul pe altul hoţ, pungaş, gheşeftar, trădător. O partidă spune că cealaltă vinde ţara. Cealaltă strigă că altă partidă trădează patria. Atunci noi străinii credem toate partidele şi venim cu bani ca să cumpărăm marfa dvs. şi… pe dvs. cu totul!”. Succesul spectacolului a fost atât de mare încât a fost jucat la teatrul Bossel întreaga stagiune – fapt neobişnuit pentru acele vremuri - şi a fost prezentat mai apoi cu succes în faţa unor săli care “gemeau de lume” din Piteşti, Slatina, Craiova, Buzău, Focşani, Roman şi Botoşani.(2)
CER CUVÂNTUL
După marele succes de public al spectacolului “Apele de la Văcăreşti”, în stagiunea imediat următoare (1874-1875), revista debutează şi pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (“Teatrul cel Mare” – cum era numit pe atunci). Premiera spectacolului “Cer cuvântul “ sau “Ambiţul coanei Frosa” - revistă în 7 tablouri - a avut loc în 21 ianuarie 1875.
| "Teatrul cel Mare" |
Textele cupletelor au fost semnate de Petre Grădişteanu, Nicolae Tincu, Mihail Zamfirescu, Ciru Economu şi Al. Lara iar muzica a fost compusă de Eduard Wachmann. Din distribuţie făceau parte din nou nume mari ale teatrului românesc precum Matei Millo, Frosa Sarandy, Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu, Eufrosina Popescu și Irina Poenaru. Desi spectacolul a scandalizat pe cei care nu considerau genul demn de scena Teatrului Naţional, revista s-a jucat cu succes întreaga stagiune iar bucureştenii au fredonat multă vreme cupletele acesteia. Textele cupletelor revistei “Cer cuvântul” sau “Ambiţul coanei Frosa” satirizau atât moravurile societăţii aristocratice a vremii, cât şi guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu. Rolul Coanei Frosa satiriza comportamentul Eufrosinei Catargiu, soţia primului ministru de atunci. Într-un dintre scenele de succes ale revistei, actriţa Aristizza Romanescu - care reprezenta Cişmigiul – satirizează obiceiul “lumei bune” de a se plimba cu barca pe lacul din centrul Bucureştilor, în mijlocul scandalului infernal făcut de broaştele care îl populau din belşug:
“Ce petrecere frumoasă
E în Cişmigiu pe lac,
Barca mică şi voioasă
Te conduce după plac.
Oac, oac, oac
Tiri-tiri-tam!
Ici şi colo câte-un peşte
De amor ne tot vorbeşte,
Iar brotacii toţi în cor
Declar broaştelor amor…
Oac, oac, oac
Tiri-tiri-tam!”
Cu referire la primul ministru Lascăr Catargiu s’a cântat acest cuplet:
“Lascăr e Rege
Frosa regină
Şi toţi lingăii
Au guşa plină.
Ne era nevoie numai decât
Fostul guvern să’l dăm în gât.”
Într-un alt tablou, Grigore Manolescu îl ironiza - imitându-l - pe marele actor de melodramă Mihail Pascaly:
“Era copila mea,
Pila mea!
Erau copii mei,
Piii mei…
Piii mei!”
Scena care stârnea însă cel mai mare haz era aceea a statuii lui Mihai Viteazul, care aştepta de mult timp să fie inaugurată. “În mijlocul scenei, învelită în pânză, trona statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul - din faţa Universităţii – opera sculptorului francez Carrier-Belleuse. Statuia fiind gata de multă vreme, lumea aştepta nu nerăbdare ziua inaugurării, fixate de mai multe ori şi amânată de teama unor manifestaţii studenţeşti. În public circulau diverse versiuni, unele puse pe seama proastei execuţii a statuii, altele pe seama opoziţiei guvernului Austro-Ungar, care l-ar fi influenţat pe Prinţul Carol să amâne solemnitatea dezvelirii statuii. Ezitările guvernanţilor au indispus opinia publică şi întregul tineret studenţesc considera această atitudine lipsă de patriotism, ceea ce şi era în realitate. În tabloul revistei, Mihai Viteazul scotea din când în când capul de după pânza de sac, ca să mai răsufle, în timp ce comperii făceau aluzii satirice privind mobilul acestei întârzieri.” (2).
| Aristizza Romanescu |
Cu acest al doilea spectacol, revista a ajuns deja aproape de maturitate. Au urmat spectacolele “Ai cuvântul” şi “Nu aveţi cuvântul” pe scena de la Bossel, “Nazat” a lui Iacob Negruzzi şi Max Rosetti pe scena Teatrului Dacia. Revista devenise deja un gen consacrat şi marii cupletişti români au început să devină vedetele grădinilor bucureştene.
Citește și: Despre dame cochete în… cuplete
Surse:
(1) articolul „Când s’au dat primele reprezentaţii de revistă în Bucureşti” – semnat Ioan Massoff – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iulie 1939
(2) Nicolae Dinescu – “Revista de altădată” – editura “Meridiane” 1973
