Țineam un șarpe fără coadă în brațe, părea un costrictor ca mărime, dar încerca să mă muște între degetul mare și arătător și eu îl știam de veninos... Am ezitat să-l arunc cât colo pentru că primisem instrucțiuni să nu cumva să-l pierd, că jar mănânc. Mai primisem o indicație pe același ton categoric, dar o uitasem deja pentru că luminile ce apăruseră pe cerul nopții erau din ce în ce mai vizibile și mă fascinau. Am dat drumul șarpelui, fără să-mi pese că va muri, de fapt mă durea în cot de el, mai ales că încercase să mă muște, deci aveam justificare... L-am privit cu coada ochiului cum se zvârcolește pe pământ și m-am dus mai departe căscând ochii la cer. Aveam senzația că sunt observată de formațiunea de lumini ce aterizase și în fața căreia, ceilalți oameni se dădeau în spectacol încercând să-și arate talentele. Apoi, s-a format un comitet de primire, eu eram îmbrăcată frumos, eram elegantă și surâzătoare, iar un domn, tot elegant, mă prezenta audienței. Eu chicoteam timidă, dar știam că-mi merit locul acolo, într-un fel de prezidiu, chiar dacă nu știam exact ce am de făcut... Să recit, să citesc dintr-o carte a mea? Mă hlizeam doar, știind că ideea va veni la momentul potrivit. Dintr-o dată am simțit îngrijorare pentru șarpele ăla fără coadă ce-mi fusese lăsat în grijă... Oadăfac, de ce ar ține cineva așa de mult la un șarpe?

      Apoi, totul a început să se năruie... Norii de praf acopereau luminile colorate de pe scena cu prezidiul, spectatorii fugeau fără vlagă, care-ncotro, știind că fuga e zadarnică, fugeau totuși, din instinct de conservare. Bine, și de teamă, atâta că erau conștienți că nu au unde să se ascundă și din acest motiv până și teama era zadarnică. Pământul era răscolit de cutremure, gemea și scărțâia din plăcile tectonice. Apoi, după ceva vreme, s-a liniștit și oameni prăfuiți s-au ridicat de pe jos și au început să meargă cu ochii goi. Fără țintă, din inerție. Eu rămăsesem pe loc într-o încremenire totală, nu mă temusem deloc, mă gândeam doar la nenorocitul de șarpe fără coadă pe care-l lăsasem să se zvârcolească până la moarte în țărână, dar speram că recentele cutremure îmi oferă cea mai bună scuză pentru că nesocotisem indicația de a avea grijă de el. ”Dracu` să-l ia de șarpe!” mi-am zis, ”n-are cum să fie mai important decât mine pentru nimeni!”.

    Gata, mă spălasem pe mâini ca Pilat din Pont, mi-era doar ciudă pe mine că nu avusesem curajul să-l înfrunt pe cel ce mi-l dăduse în grijă, știind ce fobie de șerpi am. Mi-am adus aminte că mă uitasem seara la Striptease cu Demi Moore și rămăsesem cu imaginea pitonului unei alte stripărițe în minte. Apoi m-am trezit, dar simt atingerea rece și perfidă, colții ce încercau să-mi străpungă pielea între degetul mare și arătător și acum.