Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Placinta domneasca de la Et Cetera


Anul asta am ajuns in sfarsit sa vad si o parte din Republica Moldova, o mica parte, dar sa cunosc multi oameni extraordinari in aceasta calatorie. Sunt multe de spus, dar si mai multe de pastrat in amintire pentru ca n-as putea sa transmit prin vorbe emotia simtita acolo. As fi dorit sa pun cateva imagini intr-un fel de show-slide, fara comentarii ca sa va faceti o parere proprie dar aceasta platforma nu are aceasta functie sau nu o stiu eu folosi. Deci, dincolo de asta, fiind un fel de team building aceasta excursie, am avut un program gandit de colegii din Chisinau care s-au straduit sa ne arate cate ceva si sa ne faca sa ne simtim cat mai bine cu ei. In ultima zi am fost in vizita la o vinarie, Et Cetera, destul de aproape de Purcari. La Et Cetera e o afacere de familie acum - nu va povestesc tot ce am aflat ca-s multe de spus - doi frati fiind cei care conduc de fapt vinaria, unul din punct de vedere al obtinerii vinului, celalalt din punct de vedere financiar. Dar, toata familia participa la acest business pentru ca la vinarie se organizeaza vizite pentru a vedea procesul tehnologic de obtinere a vinurilor, a podgoriei propriu zise, a gradinii si spatiilor adiacente, work-shop-uri. Tot complexul are un restaurant cu un meniu interesant iar preparatele sunt aproape exclusiv realizate cu produse proprii, spatii de joaca pentru copii si, cel mai important, gazde primitoare. Sa revenim la reteta de placinta invatata acolo: este tipica locurilor ni s-a spus, este in doua variante - cu branza dulce multa si bine scursa, oua si marar sau cu cartofi, ceapa, sare si piper. La work-shop-ul organizat pentru noi au participat aproape toate generatiile: ca supervizor mama celor doi proprietari, ca organizator unul dintre frati, ca participant direct fiica lui si ajutor nepoata cea mare ce era in vizita acolo. Ne-a placut tuturor aerul de joaca dar si seriozitatea cu care ni se explicau niste lucruri si de diferenta de a face pentru uz casnic sau cantitati mai mari pentru cei care-i viziteaza. Asa de emotionata am fost uneori ca am uitat sa fac fotografii. Tot ce am mancat acolo a fost asezonat cu vin produs de ei, la alegere dar adecvat preparatelor puse pe mese. Apropo, complexul are si un mic magazin din care puteti achizitiona sticle cu vin care sa va aminteasca de vizita acolo si pe care sa-l savurati indelung cu cei dragi. Vinul. Atat, ca nu ma mai opresc... sa trecem la reteta, care e de post!
ACEASTA RETETA ARE COMBINATII NEPERMISE LA DIETA RINA
Aveti nevoie de:


pentru foi
500 g faina alba de paine
250 ml apa calduta
1 lingurita sare
1 lingura otet de mere

pentru umplutura
400 g cartofi albi cruzi
150 g ceapa
1 lingurita piper proaspat macinat
1 lingurita sare

pentru uns foile si tava aproximativ 100 ml ulei

Aluatul se face amestecand faina cernuta cu sarea, otetul si apa calduta turnata in etape, amestecand initial cu o lingura si apoi cu mana. Trebuie framantat cu simt de raspundere, de preferat de mana pentru ca este un aluat fara drojdie si capata elasticitate pe parcurs si daca nu aveti un motor puternic la robot riscati sa nu va Iasa Cum Trebuie. Se lasa la odihna cel putin 30 de minute, acoperit cu panza sau folie alimentara.

Toata povestea si sansa ca placinta sa iasa cum trebuie, foile sa fie crocante si sa se separe, ca Umplutura sa se coaca este ca sa respectati timpii de asteptare intre etapele de pregatire a foilor. Cat aluatul se odihneste faceti umplutura astfel: cartofii cruzi curatati ii taiati felii cam de 0,5 cm si apoi transversal cat mai subtire ca sa iasa ca in imagine

Ceapa o tocati cuburi marunt, dar nu foarte, adica sa se vada cu ochiul liber cubuletele :) Se adauga imediat peste cartofi, se pune si piperul macinat proaspat si se amesteca. Ceapa nu lasa cartofii sa se oxideze si le da o aroma deosebita la copt. Nu se pune sarea acum ci numai cand se va pune umplutura in placinta pentru ca ar fi prea umeda!


Se scoate aluatul din bol - cam aceasta textura trebuie sa aiba

Se imparte in 12 bile egale de circa 65 g. Apoi fiecare se framanta tinand cu mana stanga fixata pe planseta si aducand cu dreapta aluatul dedesubt - e aceeasi manevra ca si cum se spala rufe pe planseta :) Se formeaza niste mingiute care se pun pe panza curata presarata cu faina si se acopera tot cu panza. Se lasa la odihna cel putin 30 de minute.



Se scoate cate o bila, in ordinea formarii lor, se intinde ca o turta de dimensiunea unei farfurii de desert, cam 12 cm diametru si se pune la loc pe panza. Se repeta manevra pana se intind toate mingiutele de aluat. Se lasa turtele acoperite iar 30 de minute la odihna.

Acum pregatiti tava in care puneti placinta, eu am preferat forme rotunde medii de unica folosinta pentru ca trebuia transportata la prietena mea unde sarbatoream Ziua Nationala a Romaniei. Puneti la indemana o ceasca in care e uleiul si pensula. Se unge tava cu ulei si se trece la intinderea primei foi. Intai luati turta in mana si de jur imprejur intindeti marginea subtiind aluatul, tinand turta peste pumnul stang strans, apoi cu degetele de la ambele maini intindeti de aluat subtiindu-l cat mai uniform. Foaia trebuie sa fie subtire sa se vada prin ea :)

Se intinde in tava, dar sa treaca de margini, ca si cum ati acoperi tava cu foaia. Cu pensula o ungeti cu ulei si impingeti usor ca sa ajunga pe fundul tavii. Nu iese aerul din prima, abia greutatea foilor va face asta, dar trebuie sa incercati dupa Fiecare Foaie Pusa.



Cand ati pus 6 foi, fiecare bine unsa dupa ce a fost intinsa peste precedentele din tava, adaugati umplutura. Nu inainte de a adauga sarea in amestecul de cartofi cu ceapa si de a amesteca bine. O asezati uniform si o presati putin cu dosul lingurii.

Apoi intindeti, una cate una, in timp ce cele ramase stau acoperite, celelalte 6 foi care se vor pune una peste alta peste umplutura. Nu uitati sa ungeti cu ulei fiecare foaie pusa inainte de a intinde alta peste ea! Apoi apasati cu o furculita de mai multe ori de jur imprejur ca sa se formeze o margine ferma si taiati cu un cutit surplusul de aluat la nivelul de sus al tavii. 


Mai presati inca o data, ajustand marginile uniform, o ungeti si deasupra cu ulei si o puneti la copt in cuptor preincalzit la foc mediu care sa nu depaseasca 180 de grade pentru 35-45 de minute. Cand se rumeneste usor si uniform este coapta si in interior, foile trebuie sa plesneasca la atingere.

Nu am intins foile perfect, profesoara de la Et Cetera m-ar fi certat ca nu am avut rabdare suficienta, dar m-ar fi incurajat ca se obtine cel mai bun rezultat cu antrenament :) Eu sunt indulgenta cu mine si zic asa: s-a copt foarte bine umplutura, gustul a fost asa cum stiam ca trebuie sa fie deci a fost foarte bine pentru prima incercare fara ajutorul nimanui!

Incercati! Daca aceasta umplutura nu va este pe plac faceti cea mai cunoscuta umplutura: 400 g branza dulce de vaci, scursa bine, 4 oua batute, o lingurita de sare si marar tocat marunt vreo mana.
Ambitia mea a fost sa fac ceva de ziua Romaniei care sa fie de sarbatoare si sa fie pe placul celor care o consumau! De aceea nu am fotografii cu sectiunea, dar o sa editez cu prima ocazie, va promit.


This post first appeared on Bucataria Elenei, please read the originial post: here

Share the post

Placinta domneasca de la Et Cetera

×

Subscribe to Bucataria Elenei

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×