Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

The Salt Street Journal nr. 143



Nr. 143 / 1 Octombrie 2002, Iasi - Romania

Daca prostia ar durea?

Texte scrise de: Daniel Grigoroscuta, Sabina Dodan si Ionut Apostu

Introducere

Oare daca prostia ar durea s-ar auzi de departe tipetele de durere? Sau prostia tine mai degraba de o stare launtrica, care odata exteriorizata iti compromite propria imagine? Cu siguranta prosti au fost si vor mai fi atata timp cat acest concept devine tot mai present in viata de zi cu zi, la fiecare colt de strada, in fiecare magazin, in privirea tot mai multor oameni, simpli de felul lor…

Daniel Grigoroscuta



Prostul daca nu-i fudul...

De mic copil am auzit printre tovarasii de joaca expresia - tema a numarului curent - "daca prostia ar durea...", la care fiecare adauga cate ceva, de obicei pentru a-si jigni interlocutorul, sau un prieten comun, absent. Inca de atunci, spunand aceasta, ne excludeam, prin excelenta, din categoria prostilor. Niciodata nu ne-am simtit, poate doar adverbial, dar nu si adjectival, "prosti".

Pana nu demult, credeam ca nu exista oameni prosti; credeam ca doar printr-o apreciere subiectiva si nedreapta cineva poate fi considerat prost de catre cei din jurul lui; credeam ca "prosti" sunt numiti pe nedrept oameni care nu si-au propus lucruri mari in viata, care nu au deloc pretentii de la ei insisi, oameni care "vaneaza" doar lucrurile "mici" din viata (scopuri marunte). De curand insa aceasta conceptie mi-a fost rasturnata si mi-am dat seama ca... prostia (in stare pura, asa cum o ilustreaza Creanga in "Prostia omeneasca") exista totusi. Mi-a fost dat sa asist in tren, calatorind dinspre Bucuresti inspre Iasi, la o discutie "inchegata" pe baza unei prietenii "incropite" inca inainte de a pleca trenul din gara. Asadar, oameni care abia s-au cunoscut de cateva minute (mai apoi ore), au avut toata noaptea o discutie de-a dreptul infantila, abundand in stupiditati, in pareri si principii imediat schimbate pentru a-i canta in struna partenerului de discutie. Inteleg discutiile intre pasageri pornite din acea nevoie de sociabilitate, de comunicare, dar discutia (pe care n-am suportat-o si am stat pe culoarul trenului mare parte din drum) parca intrecea tot ce am auzit. Spre final, am aflat ca doi dintre pasagerii prinsi in discutie erau patroni si detineau 3 magazine in Iasi, plus inca alte cateva mici afaceri pe la tara. Multe proverbe mi-au mai trecut prin minte in noaptea aceea, dar si vorbele lui Andrei Gheorghe: "Dupa asemenea discutii, cum sa nu devii megaloman? E prea mare ispita..."

Un ultim fapt, care tine sigur de fudulie, si nu stiu cat tine de prostie, e imaginea majoritatii tinerilor de la noi din tara. Mi-a spus cineva care studiaza in Franta ca acolo tinerii (liceeni si studenti), indiferent de categoria sociala, umbla imbracati simplu, cel mai frecvent tricou si jeans. Ma gandesc la noi, telefoane mobile sunand in timpul orelor, in salile de concerte, in biserici, la blue-jeans-ii "jegosi" ultima moda si alte "elemente" ce tin de o ferchezuiala ca de bal pentru... doar o simpla zi de scoala. Discutam subiectul si cu un bun prieten, care mi-a zis: "Ce sa-i faci, Dane? Asa e balcanicul, fudul!" Da, asa sunt balcanicii, si mie mi-a venit in minte si urmarea: "...parca nu e prost destul".


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 24 - Daca prostia ar durea?")

Sabina Dodan



Prostia nu doare...

Prostia ii doare pe ceilalti. Se spune ca cei care sufera de aceasta "maladie" nu-si dau niciodata seama de existenta ei. Ei sunt prostii fuduli incapabili sa se diferentieze de ceilalti. E greu sa vorbesti deschis despre prostie fara sa jignesti. In psihologie ea este descrisa de termeni ca debilitate mintala, cu idiotie, retard sau imbecilitate, chiar handicap mintal, dar (!) are intotdeauna un suport fizic sau psihic, factori si cauze pe care medicii si psihologii au sarcina de-a le identifica. Abia apoi se incearca educarea si reabilitarea celor in cauza.

Prostia "cealalta" e simpla, nevinovata, reiese dintr-o simpla discutie sau printr-un singur gest. Oamenii nu cred ca pot fi impartiti in "prosti" sau "destepti", ar fi o mare iluzie pentru ca in fiecare zac abilitati si capacitati care n-au fost inca descoperite, asa imi place sa cred despre cei pe care eu ii consider ca fiind prosti. Ma gandesc de fiecare data ca persoana respectiva se tradeaza prin ceva ce nu cunoaste sau n-a aflat inca, ea poate cunoaste insa ceva ce eu nu cunosc! Prostia este mai degraba simplitate, e necunoastere, e neputinta. Ea nu-i face mai putin fericiti pe cei care-o "poseda".

Esential este insa cum fac fata cei pe care prostia-i deranjeaza. Multi dintre ei arunca doar eticheta si apoi le este mila. Prostii in schimb spun: "ei, asta-i destept tare!" sau "asta se crede destept!". Intre cei doi nu-i decat o diferenta de atitudine si de cum se simte fiecare astfel. Prostu' poate nu stie ca-i prost, desteptul poate-a aflat prea devreme ca-i destept...


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 24 - Daca prostia ar durea?")

Ionut Apostu



Cum se traduce prostia?

Multa vreme am considerat ca prostia este acea stare de inadaptabilitate la conditii si cerinte diferite. Oare a fi prost inseamna a fi marginalizat? Sau poate prostia este acea stare interioara care te face sa fii altfel? Poti fi prost tocmai pentru a fi altfel decat toti ceilalti.

Multa vreme am crezut ca prostia poate fi considerata un adevarat fenomen de masa. Dar a venit Miskin si mi-a spulberat aceasta teorie despre prostie. Dupa Dostoievski, prostia este acea stare in care se afla idiotul, o stare mereu impotriva torentului care curge in sens invers. Prostia pare a fi acea stare de inconstienta, in care ratiunea este desupra sentimentelor normale. Prostia actioneaza impotriva ratiunii umane de masa. Prost esti daca nu mergi in acelasi sens cu marea majoritate.

Multa vreme am crezut ca prostia tine de vremuri si categorii sociale. Dar a aparut iarasi printul Miskin, “tont si prost”, in saloanele burgheze ale Sankt Petersburg-ului. Un personaj pe cat de ciudat pe atat de iubit de mai toti cei cu care intra in contact. Cu siguranta prostia nu tine de categorie sociala, si nicidecum de vremuri. Prosti au fost si vor mai fi…

Cu siguranta prostia este o stare generala, un fenomen ce nu cunoaste limite. Prostia tine de atitudine, vorba si de cele mai multe ori de tinuta exterioara. Daca e vorba de atitudine atunci nu putem sa nu mergem cu rationamentul pana la gandire. Ce gandesti pana la urma aia vei face. Cu siguranta a fi prost inseamna sa nesocotesti ce este in jurul tau, sa nu tii seama la ce se intampla. Prostia este ca un val tras peste ochi, care il strangi tot mai tare pe fata in loc sa te straduiesti sa il dai deoparte. Astfel pierzi frumusetea care poate sa iti aduca atat de multa bucurie. Ajungi sa iti bati joc de Miskin, sa il ridiculizezi si mai mult, sa distrugi universul lui.

“Caci voia lui Dumnezeu este, ca facand ce este bine, sa astupati gura oamenilor nestiutori si prosti”. (1Petru 2:15)


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 24 - Daca prostia ar durea?")



Hyde Park

Daniel Bud - Taxele si dobanzile
Roxana Gacea - Cervantes
Lena Grigoroscuta - O zi in Pirinei
Eduard Orasanu - Jurnal Florentin
Alin Cristea - Exercitii de admiratie: John Ford

Daniel Bud



Taxele si dobinzile

Taxele si dobinzile – o importanta sursa a mizeriei nationale

De ce este saracia coplesitoare in Romania? Din mai multe motive. Amintesc citeva: guvernare totalitara chiar si dupa 1989; legislatie comunista; nesepararea puterilor in stat; tergiversarea tranzitiei spre economia de piata; coruptia generalizata a tuturor institutiilor de stat; nerespectarea drepturilor omului; nerespectarea proprietatii private; birocratia dezarmanta; etc. Toate acestea sunt ratiuni care mentin romanul in saracie. Exista doua ratiuni care pe undeva sunt incluse in “legislatia comunista” dar la care merita sa ne oprim: taxele si dobinzile.

1. Taxele de stat.

Romania are un nivel prea ridicat de taxe pe profit si nu numai. Un principiu economic de baza afirma cresterea economica odata cu reducerea taxelor. Exemplu: daca se face profit din vinzarea unui imobil in SUA, acesta nu este taxat daca se reinvesteste intr-un alt imobil in acelasi an fiscal. Scutirea de taxe pe profit incurajeaza economia si pompeaza bani nu numai in buzunarul investitorului, ci si in cel al chiriasului/firmei care va inchiria imobilul. Avind o oferta mai mare pe piata (adica mai multe imobile de inchiriat), pretul inchirierii de locuinte/spatiu comercial va fi mult mai scazut.

2. Dobinzile bancare.

Romania are nu nivel mult prea ridicat al dobinzilor bancare. De exemplu, cum poti sa cumperi o locuinta in Romania daca ai un venit mediu pe economie? Va las sa raspundeti d-voastra la aceasta intrebare. In SUA, posibilitatea cumpararii unei case/locuinte ii este deschisa oricarei persoane care are o slujba, adica un venit constant. In momentul de fata, se poate cumpara o casa/apartament in SUA cu zero avans, si cu o dobinda anuala cuprinsa intre 5.9-6.3 %/an pe termen de 15 sau 30 de ani. Aceasta inseamna ca la un imprumut de 50.000$ pe un termen de 30 de ani cu 6.25% dobinda pe an, rata lunara va fi in jur de 300$. Un alt exemplu: daca o persoana (de la 18 ani in sus) doreste sa cumpere un camion (25-50.000$) pentru a deschide o afacere proprie, banca ofera in citeva minute un imprumut cu do dobinda de 5%/an. La automobile pentru uz personal dobinda poate fi chiar si de 0%/an.

Cind privim diferenta de sistem, este elocventa diferenta intre sistemul capitalist si cel comunist/socialist. Ea este foarte sugestiva, cred eu, si daca ne referim numai la domeniul taxelor impuse de stat si al dobinzilor bancare.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)

Roxana Gacea



Cervantes (III)

Mult timp am trait cu prejudecata ca arhitectura este cea mai neinsemnata dintre arte, sau, mai mult, ca nici macar nu este o arta. Pana ce am descoperit numele Antonio Gaudí (1852 - 1926), alaturi de care era atasata imaginea uneia dintre constructiile sale. Cand am privit Templul Expiatori de la Sagrada Familia pur si simplu m-au trecut fiorii. Asta da, arta!

Cum a inceput arta lui Gaudí? Primele sale constructii au pornit de la stilul gotic renascentist si pe acest fundament si-a continuat lucrarile. Caracterul suprarealist al arhitecturii sale l-a facut sa fie numit liderul miscarii Art Nouveau in Spania. Fara a tine cont de clasica structura arhitectonica, el suprapune sisteme diferite si altereaza ordinea vizuala prestabilita. Forma rasucita imbinata intr-o configuratie gotica dovedeste, insa, ca Gaudí nu poate fi nicidecum clasat intr-un anumit curent artistic, pentru ca insusi stilul lui original creeaza un curent aparte: "gaudianismul".

Cateva dintre cele mai renumite constructii ale sale sunt catedrala Sagrada Familia, Casa Batllo si Casa Milo, toate situate in Barcelona. Cea mai insemnata ramane, totusi, Sagrada Familia. Inceputa in 1882, catedrala a fost proiectul cel mai ambitios al arhitectului, pe care, insa, nu a reusit sa-l finalizeze pana la moartea sa. Constructia a fost terminata abia dupa cel de-al doilea razboi mondial. Simbolul este principalul material pe care Gaudí il foloseste in arta sa. Sagrada Familia se vrea a fi o explicatie vizualizata a misterelor credintei crestine. Fatadele reprezinta scene ale nasterii, mortii si invierii lui Hristos, iar cele 18 turnuri sunt simboluri ale celor 12 apostoli, 4 evanghelisti, al Fecioarei Maria si al lui Hristos.


(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")

Lena Grigoroscuta



O zi in Pirinei

A trecut aproape o luna de cand sunt in Franta, mai exact in Pau si aceasta dupa ce am trait 20 de ani in Romania si numai in Romania. De aceea orice comparatie, intentionata sau nu, e cu Romania, iar lucrurile care m-au impresionat, m-au impresionat fiindca in Romania sunt altfel!

Stiam despre Pau inainte de a ajunge aici ca la echipa locala de basket a debutat Ghita Muresan pe plan international si, in plus nu-mi erau necunoscute vorbele lui Lamartine: "Pau este cea mai frumoasa priveliste de pe uscat, dupa cum Napoli este cea mai frumoasa priveliste de pe apa". In luna ce-a trecut am aflat si am trait multe; am ales insa pentru acest numar una din cele mai frumoase zile, 14 septembrie, zi petrecuta in Pirinei cu un grup de tineri crestini.

Cu punctualitatea ei nu stau tocmai bine, dar nu am curaj sa condamn lucrul acesta la ei, fiindca nu e intre cele care m-au impresionat... Am plecat cu o ora mai tarziu decat era programat, dar cred ca timpul a fost recuperat pe o distanta de 150 km, parcursi desigur in masini, pe sosele care permiteau o viteza de 120-130 km/h fara probleme. Am ajuns la 2200 m cu masinile, lucru surprinzator pentru mine, avand in vedere "experienta montana" din tara. Si mai surprinzatoare a fost insa pregatirea turistilor pentru drumetie la coborarea din masini: toti in afara de mine aveau bastoane speciale pentru munte, toti cu aceeasi exceptie aveau crema pentru protectia pielii impotriva vantului si soarelui si as putea continua. Traseul a fost greu si foarte aventuros, in special datorita portiunilor abrupte de stanca acoperita de gheata. Peisajele pe care le-am vazut sunt greu de descris. O splendoare, nu alta! Am vazut un canion urias si un crater vulcanic foarte interesant din punctul de vedere al corpului geometric de care se apropia prin forma!

La 2500 m erau mai multi turisti decat am vazut la aceasta altitudine in Romania; motivul cred ca e altitudinea mare la care ajungeau masinile. Cel mai in varsta turist avea 80 de ani, lucru impresionant!

Cu sau fara bastoane, cu sau fara bocanci speciali sau mai stiu eu ce, am ajuns in varf la 3006 m doar jumatate dintre noi. La aceasta altitudine mi s-a spus ca am trecut testul si sunt admisa in grupul de tineri! Ciudat test! Acolo a fost fantastic! Varful respectiv era de fapt in Spania. De o parte se vedea Spania, de cealalta parte Franta, iar eu eram romanca. Privelistea era de vis, dar ceilalti nu pareau sa traiasca visul. Cred ca a fost doar al meu si a luat sfarsit repede, caci eram iar in intarziere. Am trait si un mare regret acolo sus: ca prietenii mei cu care am colindat Carpatii nu sunt cu mine. As fi dat orice sa fie langa mine cineva - l-as fi preferat pe fratele meu - care sa imi inteleaga starea si cuvintele
romanesti care au ramas doar in gand...

Cand scriu aceste randuri de la fereastra camerei mele, care e la etajul 9, se vad Pirineii. Se mai vad si alte lucruri care ar merita atentie si care poate s-ar incadra mai bine in subiectul acestui numar. Daca cititorul a descoperit in textul de mai sus detalii care sa fie in concordanta cu subiectul, e bine (dintr-un anumit punct de vedere). Daca nu, a fost "prostia" mea sa descriu o zi in Pirinei intr-un numar ca acesta...


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)

Eduard Orasanu



Jurnal florentin

Chiar incepand din uriasa gara a Florentei te simti intr-un babilon sau turn babel, dar iti revii repede cand ti se spune: "Atentie, aici hotii de buzunare sunt romani!".

Subteranele sunt pline, e zumzaiala si forfota. La Icafe-ul din gara o ora de navigare costa 4 Euro, ce vremuri erau in Socola cu 10 mii de lei pe ora. Ciudat la trenurile din Italia este ca nu au placutele care sa spuna de unde si incotro se duc, trebuie sa fii cu ochii in patru ca sa nu te urci intr-un tren gresit. Da, si aici trenurile au intarziere. Apoi nebunia cu compostatul biletelor inainte de urcare, ele se composteaza in niste cutii galbene, inghit biletul pe sfert si ii pun data.

Orasul e asemenea unei turte dulci de culoare rosie, nu te poti desprinde. Zeci de cofetarii, zeci de restaurante, zeci de pizzerii, librarii si magazine. Trebuie sa mergi orb si fara pofte ca sa ajungi unde ti-ai propus. Dar unde, pai toate drumurile, pentru inceput duc la trei obiective: Battistero (baptistierul), cladire superba renascentista cu trei porti. Una dintre ele e cea mai celebra: Porta del Paradiso. Basorielefurile sunt sculptate de artistul florentin Lorenzo Ghiberti. Ele povestesc istoria biblica a lumii (Adam, Eva, Avraam) si a mantuirii (Hristos). In fata acestor porti nu e clipa sa nu fie cineva, pai nu degeaba se cheama portile paradisului. Fata in fata cu aceasta poarta e catedrala S. Maria del Fiore. Monumentala si fara de grai e cupola (artistul constructor e Brunelesco). Prima piatra a catedralei s-a pus in anul 1296, dar inaugurarea cea mare a avut loc in 1887. In interiorul catedralei se afla o pieta de Michelagiolo (nu Michelangelo). Se pare ca aceasta pieta si-ar fi sculptat-o ca piatra funerara chiar pentru el, dar a cumparat-o un Medicii. Orasul e plin de semnele familiei Medicii. Langa cele doua edificii se afla o constructie subtire si inalta: Campanile de Giotto. Rolul ei nu l-am prins, dar in ansamblul arhitectural e o bijuterie.

Florenta aduce mult cu-n templu, oare pagan, oare al frumosului. Greu de zis, cladirile te coplesesc (un biet depozit de grau e o bijuterie). Ciudat sa te indoiesti, nu toate cladirile sunt emblematic crestine. Da, sunt crestine, dar si Diavolul pune umarul la constructia de asemenea edificii. Unde e Hristos? Pai cine-L cauta? Asiaticii, zambitori si pusi pe fotografiat. Americanii, pensionari, evanghelisti, botezati in biserici de lemn? Romanii, spaniolii, grecii, marocanii?

Am mancat o pizza intr-o hruba aproape de caterdala, pe peretii "pesterii" se lasau mesaje. In toate limbile. Nici cea romana nu lipsea: "Ba, coboara de pe cal...". Cum romanul e poet abstract nu am priceput.

In gara din Florenta se puteau cumpara doua volume cu opera lui Dostoievski. Pentru cunoscatori...


(recomandam a se vedea: "Eduard Orasanu - Jurnal florentin")

Alin Cristea



Exercitii de admiratie: John Ford (1895-1973)

Orson Welles: "La Hollywood exista doar trei regizori: John Ford, John Ford, John Ford."

Cel mai mare regizor american (alaturi de William Wyler), regele westernului,
"caruia ii imprima un continut social si pe care il ridica la nivelul epopeii antice" (Jean Mitry), "un om a carui viata si arta s-au unit in configuratia istoriei Statelor Unite" (The Virgin Encyclopedia of the Movies). Se recunoaste, in general, ca John Ford a dat, prin filmele sale, cel mai complet tablou al Americii. A realizat peste 140 de filme, fiind singurul regizor care a obtinut 4 premii Oscar pentru regie: Denuntatorul (1935), Fructele miniei (1940), Casa din vale (1941), Omul linistit (1952). Nu a participat niciodata la ceremoniile de premiere. Alte repere celebre, caracteristice unor etape de creatie: Calul de fier (1924), Patru fii (1928), Patrula mortii (1934), Diligenta (1939) - 'cel mai bun western din istoria cinematografului', My Darling Clementine (1946), Rio Grande (1950), Cautatorii (1956), Omul care l-a ucis pe Liberty Valance (1961).

"Considerat a fi 'regizorul american cu viziunea cea mai limpede si cu stilul vizual cel mai consistent', el isi asuma rolul de narator in imagini a sagai Americii pe care o transpune in termeni umani. Filmele sale au solemnitatea unei carti de istorie si sentimentalismul unei balade, fiind populate cu eroi simpli si frusti, inzestrati cu o demnitate biblica. Schema narativa de baza: raportul unui individ solitar si, eventual, in afara legii, cu un grup relativ restrins, pe fundalul unui spatiu deschis, undeva in Vestul pe atunci fara frontiere. Cultiva virtutile camaderiei atit pe ecran cit si in viata, lucrind cu aceeasi echipa de actori (John Wayne, Henry Fonda, James Stewart) si, pe cat posibil, in aceleasi decoruri naturale (asa-numita Ford Country)." (Dictionar de cinema, 1997)

"Nici un regizor american nu s-a aventurat atat de departe in peisajul trecutului american, in epocile lui Lincoln, Lee, Twain, O'Neill, in epoca celor trei mari razboaie, a migratiilor in Vest si peste Atlantic, a indienilor din Mohawk Valley si Sioux, a incursiunilor irlandeze si spaniole si in politica greu de mentinut a oraselor poliglote si a statelor de frontiera." (Andrew Sarris) (Secolul cinematografului, 1989)

"Unitatea operei sale nu este data totusi de concentrarea asupra problemei americane, ci de viziunea sa politica singulara asupra vietii. Tema cea mai des abordata este infrangerea, esecul, tragedia, dar si gloria implicita pe care o aduc acestea." (Peter Bogdanovich) (Cinema - un secol si ceva, 2002)

"In timpul ultimului razboi mondial, John Ford a luptat in marina americana. In batalia de la Midway si-a pierdut un ochi. Din aceasta experienta a vietii sale vor iesi trei filme: un documentar, 'Batalia de la Midway', filmat si comentat de el insusi; un film 'Escadronul Torpedo' (1942), despre viata ostasilor masacrati in aceasta batalie (film care n-a iesit pe piata, dar a fost trimis familiilor celor ucisi); si un scurt-metraj '7 decembrie 1943' despre atacul de la Pearl Harbour." (Stelele Oscarului, 1996)

John Ford: "Caut inainte de toate simplitatea, intr-o actiune rapida, brutala... Ceea ce ma intereseaza pe mine sint consecintele unui moment tragic asupra unor indivizi diferiti. Sa vezi cum se comporta fiecare in fata unui fapt crucial sau intr-o aventura exceptionala." (Lumea filmului, 1971)


(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)



In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:

Hai Liberare!
Sf. Parascheva

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: [email protected]
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 700 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS


This post first appeared on SSJ, please read the originial post: here

Share the post

The Salt Street Journal nr. 143

×

Subscribe to Ssj

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×