Nr. 152 / 13 februarie 2003, Iasi - Romania
Ce sunt pocaitii?
Introducere
Despre "ce sunt pocaitii?" se poate afla din marturisirile de credinta, din manualele de dogmatica si din cele de istorie ale crestinismului. Se mai poate afla din viziunile si talmacirile asupra Scripturii ce se nasc in bisericile reprezentative, loc unde impresioneza ori liderul, ori numarul credinciosilor, ori arhitectura bisericii sau adunarii, ori corul. Se poate afla in fundatiile, asociatiile si gradinitele crestine. Dar se mai poate afla si de la persoana la persoana, in bisericile cele mai mici.
Despre "ce sunt pocaitii?" se pot afla lucruri minunate si luminoase, dar se pot auzi si mizerii, asa cum se poate gasi si gunoiul. Se poate afla despre iubire si sacrificiu, asa cum se poate afla despre egoism si prostie. Se poate afla despre modele credibile, dar si despre impostori cu epoleti sau cu frustrari (sau cu diploma). Se poate auzi despre mantuire si efort, dar se poate gasi si trandaveala si curvie. Se poate auzi despre tot.
Noi nu putem decat sa fim sinceri, nu cuprinzandu-le pe toate, nu numindu-le pe toate, nu acuzand, nu dispretuind slabiciunea, nu salvand falsitatea si nu ocolind adevarul.
Texte scrise de: Daniel Bud, Adrian Plamada, Catalin Lata, Sabina Dodan, Ionatan Pirosca si Cristina Olariu
(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)
Daniel Bud
Pocaitii romani – o incercare de identificare
Cine sunt pocaitii? O intrebare simpla la prima vedere. Aproape orice definitie va fi socotita de unii, partizana. Un crez general suficient de larg ca sa fie acceptat de cei mai multi si suficient de specific ca sa diferentieze protestantismul de catolicism sau ortodoxism, ar putea fi sumarizat prin trei devize folosite in perioada Reformei: sola fide, sola gratia, si sola scriptura. Intelegerea doctrinei despre credinta, har si Scriptura este una din cheile care pot defini un pocait roman.
Se afirma ca Reforma protestanta a inceput in oraselului Wittenberg din Germania in ziua de 31 octombrie 1517, prin raspindirea celor 95 de teze ale calugarului augustinian Martin Luther. Trebuie amintit faptul ca protestantii Reformei nu au dorit sa creeze o ruptura in sinul Bisericii Catolice, ci au dorit sa o reformeze. Majoritatea continutului doctrinar al reformatorilor nu era original. Ideile lor au fost cladite pe traditia teologica patristica si medievala.
Protestul reformatorilor a fost indreptat in special impotriva directiei de atunci a teologiei Bisericii Catolice. Aceasta, printre altele, promova un fel de “neprihanire dobindita si prin fapte.” Protestul lor elimina orice merit in mintuire si o fixeaza in harul divin si a darului oferit de Dumnezeu, credinta. Ei au cimentat doctrina protestanta a mintuirii prin har si prin credinta in solul Scripturii, ca autoritate suprema.
Protestantii au tradus Scriptura in limbile nationale. Erau constienti ca citirea Scripturii trebuie sa devina o practica religioasa intilnita in casele credinciosilor. Din pacate, inca si astazi istoricilor romani le este greu sa recunoasca influenta protestanta in traducerea Noului Testament in limba romana. William Tyndale, cel care a tiparit Noul Testament in limba engleza in 1525, a sfirsit prin a fi strangulat si ars pe rug de catre Biserica Catolica in 1536. In acelasi an tinarul de nici treizeci de ani, John Calvin, tiparea prima versiune a “Institutelor Religiei Crestine,” lucrare capitala reprezentativa pentru gindirea reformata.
La scurt timp Reforma a patruns in Transilvania pe doua linii etnice, adica intre saxonii si maghiarii catolici. Prin cartile aduse in Transilvania de catre negustorii veniti de la tirgul de carte de la Frankfurt, in 1520, Saxonii au fost expusi ideilor lui Luther. Prin urmare, saxonii catolici din Transilvania au devenit luterani. Maghiarii ajung sub influenta ideilor calvine, si astfel au devenit reformati.
Romanii ordodoxi din Transilvania au reprezentat tinta eforturilor misionare luterane si reformate cel putin 150 de ani, pina spre sfirsitul secolului al XVII-lea, timp in care pentru prima data a fost tradus Noul Testament in limba romana, iar preotii romani au fost sprijiniti in organizarea Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania. Dupa toti acesti ani de eforturi misionare, nu a ramas, si cred ca de fapt nici nu a fost infiintata, nici macar o biserica reformata sau luterana romanesca. Romanii convertiti la protestantism s-au integrat din punct de vedere cultural, lingvistic si social printre maghiari sau saxoni.
In anul 1856, daca bine imi amintesc, a fost infiintata prima biserica baptista de limba germana din Bucuresti. La scurt timp doctrinele baptiste s-au raspindit in Transilvania si intre romani, iar la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX au fost infiintate si solidificate cultele protestante romanesti. De data aceasta, contextul in care a luat fiinta protestantismul romanesc a fost definit de Biserica Ordoxa Romana, biserica fortificata in Transilvania de catre protestantii Reformei.
In perioada Reformei ideile protestante au fost raspindite atit cu ajutorul “cartilor de invataturi”, adica a catechismelor, cit si cu ajutorul “marturisirilor de credinta.” Aceste carti si marturisiri nu au fost folosite de catre protestantismul romanesc tirziu.
Protestantismul romanesc din prima parte a secolului XX a fost puternic influentat de ideile liberalismului german. Noua generatie de protestanti contemporani sunt, deocamdata, sub influenta nord-americana a fundametalismului si a evanghelicalismului. Astazi, la fel ca peste tot pe mapamond, bisericile penticostale au o crestere dubla fata de celelalte culte protestante.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?")
Adrian Plamada
Un om
Dragul meu prieten,
M-ai intrebat ce este un pocait. Ei bine, cred ca este greu de enuntat o fraza care sa defineasca intr-un mod exaustiv acest termen. Dar cred ca pot sa-ti spun ce nu este un pocait.
In primul rand, un pocait nu este un SUPRA OM. El nu este un om desavarsit, care a atins perfectiunea si care nu mai are nimic de invatat. Din contra, pocaitul este un om invatabil, un om intr-un proces de desavarsire. El este angajat in drumul dinspre coruptibilitatea umana spre desavarsirea divina. Nu este drumul cel mai usor de parcurs, ci este cel mai anevoios. Nu exista o stare de perfectiune pe acest pamant, ci perfectiunea va fi experimentata doar in veacul ce va sa vina. Daca te astepti de la un pocait sa fie desavarsit, te inseli. Poti insa sa te astepti sa-l vezi angajat pe drumul desavarsirii.
In al doilea rand, un pocait nu este un SUPER OM. Nu este un om care experimenteaza doar realizari pe toate planurile vietii, ci poti intalni pocaiti care au esuat la un examen, care nu au un serviciu bine platit, care isi petrec o gramada de timp pe paturile unui spital sau care nu au un acoperis sub care sa se odihneasca. Cu toate acestea, pocaitul poate experimenta bucurie si satisfactie in orice situatie se afla. Realizarea lui cea mare este insusi faptul ca este pocait, ca este un om care a realizat cel mai nobil lucru care poate fi realizat: este mantuit.
In al treilea rand, un pocait nu este un SUB OM, o persoana neajutorata care avea nevoie de o religie pentru a se descurca in viata. Nu este un om care si-a pierdut mintile si a devenit membru al unei caste inferioare a oamenilor limitati, care nu mai cunosc gustul bucuriei si al fericirii si care se comporta de parca ar fi tot timpul frustrati. El nu si-a pierdut demnitatea umana, ci o experimenteaza in modul in care Dumnezeu a proiectat-o. Nu este un om cu care sa-ti fie rusine sa te insotesti, ci prezenta lui te provoaca. El se bucura de o viata noua, de o noua perspectiva asupra valorilor umane si de un viitor nou.
De aceea, draga prietene, vreau sa te asigur ca un pocait este un OM. Nu te astepta sa vezi mai mult decat atat, dar asteapta-te sa fii provocat sa fii si tu OM.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?")
Catalin Lata
Ce (nu) sunt pocaitii - (studiu auto-critic)
(Toata actiunea se petrece intr-un gand)
"Cum adica: "ce sunt pocaitii?"?! Uneori?! Sau intotdeauna?!"
Fantoma lui Mircea Vulcanescu:
"In tot de-a una"...
"Ce?!..."
"..."
"Sunt?!..."
"..."
"Pocaitii?!..." (fragmentul preluat dintr-o convorbire telefonica)
(...)
(Punctele de mai sus apar pentru ca s-a descarcat, ca un fulger, trazni-l-ar... (Doamne, iarta-ma!) ...celularul.)
(Uf! E bine ca am dus pana la capat propozitia, desi unele propozitii spun totul doar cand sunt citite pe jumatate.)
Partea urmatoare (continuare):
Auzi Edi, pentru ca veni vorba de "pocaiti", mi se face dor de zoologia nevertebratelor nevesti-mii. Stii, desigur: euglenele, fluturii, racii, molustele, viermii, meduzele, tantarii... animale foarte dragute de altfel (uneori cu mult mai dragute!) care, asa, lipsite de coloana vertebrala cum sunt, teribil ce se bucura de fiecare zi. (De unde o stiu?! Hai, nu fi ridicol!)
Pe urma... tot pentru ca veni vorba de "pocaiti" sa luam geografia scumpei noastre tari, de pilda: cat relief, ce de forme! Te inalti, te adancesti, tatonezi hotarele pregatit pentru inconjurul lumii , si, intr-un final, iesi in afara, in imponderabilul unei alte guri de rai si... Apropo, e adevarat ca sufletele pe la voi, prin Moldova, umbla asa, hai-hui, de se vad cu ochiul liber, nu alta, ca in palma?! Ca pe aici, pe la...
(...)
(Na ca mi s-a taiat curentul. Din senin. Ca o ploaie. Ca o maioneza. Poate e un accident, poate un drept al omului... (Ia te uite! Talpa iadului…) Cum "intunericul nu va stapani de-a pururi", sper sa (nu) fi cotrobait prin locuri din acelea pe unde "mana omului nu a pus inca piciorul" si asta numai pentru ca veni vorba de "pocaiti". Crezi ca am calcat pe spatiile verzi? Poate chiar pe “un picior de plai”, ce zici?! Diseara imi tratez bataturile ca, stii, si eu strig la mine cateodata cu:- “Opac-ule!”)
Sa (ne) revenim:
"Pocaitii", prin urmare, sunt oameni de mirare care pe masura ce isi desavarsesc mantuirea ar trebui sa nu piarda din vedere Frumusetea care i-a vrajit! Au inceput printr-un fenomen supranatural in miezul caruia li s-au desteptat spiritele?! Foarte bine! Sa continue insa prinzandu-se tot mai strans in legaturile iubirii. Pentru ca s-au aruncat in valtoarea vietii.
Si totusi... uneori, “pocaitii” nu sunt "in-tot-de-a-una", nu-i asa?!
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?")
Sabina Dodan
"A fi pocait este cel mai normal lucru"
Traiesc fraza aceasta de ceva vreme, aveam nevoie de ea, n-am constientizat-o insa pana n-am auzit-o sambata la un recital Liviu Bocaniala. Cand abia te intorci la Domnul ti se pare ca esti ciudat, fatalist, nebun, te-ntrebi daca n-ai gresit, daca n-ai luat-o razna, cel rau vine si te-ntreaba "esti sigur?" Eu stau la panda si-o sa ai de furca cu mine... Sa fii pocait e cel mai normal lucru si as adauga eu si cel mai greu.
Si ce este un pocait? Un copil al Lui? Un dor aprins dupa Cuvantul Lui? Un foc care nu se stinge niciodata? O faptura minunata? Un om nou? Fosnetul paginilor Scripturii? Sangele varsat? Sudoarea fruntii Lui? Vesmantul ingeresc? Stelele ceresti? Un prigonit? Un vesnic izvor? Sa fie un pocait un om care se intoarce zilnic cu pocainta la Hristos? Sa fie mai mult de-atat, sa fie mai putin?
Spuneam ca pocainta e cel mai natural si normal lucru care ti se poate intampla, spuneam ca pocainta e cea mai grea cale de urmat. Nimeni nu contesta faptul ca viata unui pocait e plina de suisuri si coborasuri, plina de izbande si compromisuri, poate ca si acestea definesc pocainta, doar ca tot acest drum de piatra si gropi duce la cruce. Ea sta acolo in picioare, pe ea sta rastignit Isus care-a murit pentru noi - atata timp cat toate acestea duc la El, pocainta-i adevarata. Daca insa uitam de cruce si mergem pe un drum betonat de noi, lin si fara gropi iar la final pe cruce nu-i Isus, n-am fost pocaiti niciodata.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?")
Ionatan Pirosca
Peisaj cu sperietoare de ciori
Biserica este in lume. Pocaitii sunt in lume. Raul si binele sunt amestecate. Graul cu neghina cresc impreuna. E vina graului? E vina Semanatorului?
Cioara urii si-a lasat samintele peste tot. Ce sa facem, daca si astea rasar si se ingrasa sub aceleasi ploi ca si graul? De ce sa calcam in picioare si sa distrugem lanul, numai fiindca nu vedem exact acum care-i grau si care-i neghina?
Ce unii numesc "politica eclesiala" poate fi dragoste de frati. "Fund raising" - unduirea sub bataia vantului. Sponsorul din America - sperietoare de ciori.
Da, nu toate lucrurile sunt frumoase. O sperietoare de ciori nu e frumoasa. Dar e utila. Ce treaba are graul, decat sa rodeasca? Ca si neghina, de altfel. "Dupa faptele lor ii veti cunoaste."
Nu m-am simtit niciodata tolerat in biserica mea, chiar daca pot fi caracterizat ca "ciudat", dimpotriva, ma simt dorit si fericit sa fiu acolo, fiindca nu ma duc acolo ca sa vad oameni. Daca m-as duce sa vad oameni, barna din ochiul meu ar creste pana m-ar acoperi. Iar eu as crede ca sunt paiele din ochii fratilor mei. Acolo ne gasim cel maai bine, eu si cu Domnul meu. Si cand ma gasesc cu El, sorb ploaia dragostei si ma satur. Sunt in lan si sunt in siguranta. Siguratatea de fir rebel, amenintarea frangerii sub un vant mai puternic, m-au obosit.
Dumnezeu mi-a dat raspunderea firului de grau: sa incoltesc, sa cresc, uneori cu neghina alaturi, sa ma sprijin de celelalte fire cand bate vantul (ce daca sunt si de neghina, important e sa raman in picioare!) si sa fac rod. Si neghina face rod. Pana la seceris.
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?")
Cristina Olariu
Mesajul ghiocelului
Cine s-ar fi asteptat ca micutul si plapandul mugur de floare sa razbeasca prin greul zapezii... Daca ghiocelul ar fi inflorit in miezul verii, l-ar mai fi observat careva?
Mesajul ghiocelului este simplu si clar. Ma indentific, eu pocaitul de azi cu mesajul sau.
Nu are nimic din robustetea trandafirului, din impozanta crinului si totusi are indrazneala de a inflori iarna, in mijlocul zapezii. Fara sa fie arogant, fara sa aiba stralucire si culoare, discret si fragil, tremurand in vant, sfidand parerile celorlati despre vulnerabilitatea lui, traieste ca sa comunice un adevar simplu: primavara va veni! Oricat de mult ar ninge, oricat ar bate vantul de tare, in iarna singuratatii si tristetii acestei lumi, nu se poate ca primavara sa nu vina!
Te mai poti gandi la lipsa de creativitate a ghioceilor? La platitudinea albului lor, ii mai poti acuza ca nu au macar un dram de imaginatie si personalitate? De ce nu contrasteaza mai puternic cu zapada, macar in felul acesta sa se faca remarcati?!
Mesajul ghiocelului... E mesajul pocaitilor de astazi. Frumusetea lor consta in mesajul pe care il aduc. Comoara mare din vasul de lut. Chiar daca sunt vulnerabli si fragili, exista in ei puterea care germineaza viata, care dicteaza inflorescentei sa se aprinda, in conditii absolut imposibile de inflorit. Sunt oamenii care vad soarele in spatele norilor si pulseaza viata, cand nu-i mai arde nimanui de trait si inflorit.
Imi ticaie inima mocnit in mine... pocaitul anului 2003, mai poti vorbi de frumusete, de sensibilitate, de ghiocei cand lumea din jurul tau e pragmatica, moare de foame, are nevoie de parghii pentru a supravietui?
Dar si ghioceii infloresc iarna... Chiar in fata mea, sfrijite si tremurande imi zambesc cateva fire. Le zambesc si eu. Sunt ca si voi, dragelor!
(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?")
Concluzie
Dragii nostrii, daca credeti ca sunt inca multe ganduri neresostite, ca o scaldam, ca nu punem cutitul in rana si punctul pe i, va rugam s-o faceti. Iata, dupa cum veti vedea numarul trecut n-a ramas fara reactii, publicam mai jos, la "rubrica cititorului", textele primite. In doua saptamani asteptam atat reactiile dumneavoastra cat si gandurii asupra temei “Pocaitul si cultura” pe adresa: iapostu@....
Rubrica cititorului
Adi Roman
Indraznesc sa intreb cine e de vina, oare, pentru "adolescentul mileniului III". El, pentru ca nu da importanta lucrurilor cu adevarat importante? Societatea, pentru ca tolereaza toate aceste manifestari ale desfraului, si mai mult, le si mediatizeaza? Parintii, pentru ca nu au stiut sa imprime o educatie "corespunzatoare" propriului fiu? Biserica, pentru ca nu stie cum sa se implice si sa-si faca publicitate buna? Toate la un loc?
Se poate considera ca tinerii de astazi nu mai au nimic sfant? Oare tinerii din alte vremuri aveau asa ceva pentru ca era meritul lor? Este asta o chestie rea? Se poate considera doar o etapa din viata unui om? Este (in cazul in care o consideram o chestie rea) iremediabila aceasta situatie? Este dreptul nostru sa (ne) punem intrebari si sa cautam raspunsuri?
...
Daniel Boca
Pajiste, pian, copii în haine albe
Acum cativa ani pe postul national de televiziune se difuza un spot publicitar la un produs igienic in care cativa copii imbracati in haine albe alergau pe o pajiste inflorita spre un copac la umbra caruia un domn in haine albe desigur canta mirific la un pian alb. Pentru mine atunci si acolo acest spot reprezenta ceva din viata pocaitilor. Sa fie oare din cauza unei Evanghelii false pe care o auzisem? Isus te iubeste si... atat, o fi creionat in mintea mea o imagine falsa legata de viata de crestin?
Dupa un timp am intalnit un om care s-a oferit sa culega ceea ce eu risipisem din plin in viata mea si m-a chemat sa il urmez in faptele pregatite inainte de intemeierea lumii (pentru a umbla in ele) dar omul acesta pentru ca era si dumnezeu a fost extrem de sincer cu mine si m-a anuntat ca o data cu dragostea Lui va tebui sa primesc si prigoana din partea lumii in care traiesc. Dar de ce aceasta prigoana?... de ce atata respingere in momentul cand eu devin mai bun si nu mai rau?...
Lumina care acuza deranjeaza si atunci ai un singur gand sa o stingi cat mai repede pentru ca este atat de puternica incat simpla inchidere a ochilor nu rezolva mai nimic. Da, cred ca pocaitul este sau cel putin trebuie sa fie lumina care sa deranjeze intunericul. Pocaitul trebuie sa fie constient ca intunericul deranjat va reactiona si atunci trebuie sa-l deranjeze si mai tare ... raspunzand cu dragoste.
In atata suferinta... unde este pajistea inflorita? Unde sunt copii in alb? Unde este domnul cu pianul lui alb? De ce nu se mai aud acordurile acelea divine?... Chiar daca nu sunt toate acestea acum si aici, vor fi atunci si acolo si nu uita ca prin suferinta ta formezi o nota unica pe partitura unei cantari noi si vesnice.
...
Maria Schafer
In primul rind ma bucur cu si pentru tine, Sabina, ca in ciuda stingaciei noastre a pocaitilor in legatura cu cei "din afara" ai gasit Calea, Adevarul si Viata. Te imbratisez sora, din departare.
Termenul de "pocait" ca stampila a grupului de neoprotestanti il cunosc numai in Romania. De-a lungul istoriei s-au dat multe denumiri urmasilor lui Christos. De multe ori veneau aceste mai mult sau mai putin porecle din afara si caracterizau poate o trasatura exagerata a gruparilor, ori erau deduse pur si simplu din numele liderilor grupurilor. Unii si-au facut din porecla o virtute sau chiar un credo, deviind de la esential. Nu doresc sa ma ocup de istorie. Exista experti in aceasta directie.
Cumnatul meu era proaspat venit la credinta. Lui i-a placut foarte mult aceasta denumire a romanilor. Asa ca la o vizita in Romania, inca pe vremea dictaturii, in timp ce-si prezenta pasaportul ofiterului la granita, a aratat cu degetul spre sine spunind unul din putinele cuvinte romanesti care le-a invatat: "pocait, pocait". Nu i s-a intimplat nimic. Si-or fi zis: "la neamt ii lipseste o doaga".
Pocaitul este cineva care a trecut prin procesul pocaintei. Ioan Botezatorul chema la botezul pocaintei, si el a descris-o ca o regretare adinca a pacatelor, a vietii anterioare in fata lui Dumnezeu, pecetluita cu un simbol vizibil, botezul, urmata de o schimbare radicala a comportarii.
Exista putine persoane care pot sa-si schimbe radical viata printr-un act de vointa sau in urma unui soc adinc. Aceasta insa nu este pocainta.
Pocainta este un pas important pe calea mintuirii. Curios ca este folosita ca porecla de crestinii bisericilor traditionale, desi este un element binecunoscut si necesar si in doctrina lor. Si un crestin ortodox poate sa se pocaiasca. Acest lucru este parte a spovedaniei. Si aici se regreta pacatul in fata lui Dumnezeu si se ia hotarirea de a nu repeta. Daca acest regret vine din toata inima, si acest crestin ortodox ajunge sa recunoasca faptul ca are nevoie de Isus Christos ca Domn si Mintuitor, il invita ca atare in inima sa, si il proclama ca Domn si Dumnezeu asupra vietii sale, ferice de acest om! Poate sa rasufle usurat. In Christos gaseste plinatatea si eliberarea de tote corvoadele si poverile de origine animista ce s-au strecurat de-a lungul veacurilor in traditia bisericeasca.
Unii crestini neoprotestanti, produsi in societatea de consum din vest, amintesc pocainta marginal, punind accentul pe primirea lui Christos ca Mintuitor. Pastorul se retrage cu cel interesat, atins emotional de predica, intr-o camaruta. Ii explica din Biblie "calea romana", si daca a inteles despre ce este vorba se roaga cu el o rugaciune stereotipa (de gasit si pe net sau pe tractate) in care e drept, se afla si urmartoarea propozitie: imi pare rau cit posibil de viata mea pacatoasa. Si apoi se invita Christos ca Mintuitor in inima. Daca vine intr-adevar acest lucru din inima, a avut loc o nastere dein nou. Cel ce s-a rugat sincer din convingere a devenit un copil al lui Dumnezeu. Dar ce daca rugaciunea a fost interpretata ca un fel de formula magica? Ia te uita, din nou animismul... In acest caz intilnim un crestin care sade mai departe la cirma vietii sale. Pe Christos l-a asezat alaturea. Nu prea are voie sa spuna ceva, ca sa nu deranjeze la conducere. De asemenea prin concentrarea tuturor eforturilor de a-si maiestri pe mai departe singur viata, "crestinul" nu are timp sa-si cunoasca pasagerul de alaturea. In vesnicie, daca ajunge si nu s-a amagit, da de un necunoscut. Christos ii spune: "mai baiete, lasa-ma sa conduc eu, ruta ta o cunosc cu exactitate".
Crestinul nostru spune: "Nu, Isuse, daca vrei iti fac un alt favor, le povestesc tuturor ca te-am primit si esti garantul meu pentru viata vesnica". Si intr-adevar zis si facut. Lumea asculta si se minuneaza: "Asta il are pe Christos? Unde l-a ascuns? O fi drept ce povesteste el despre viata vesnica?"
Exista din nou altii care scriu pocainta cu litere mari, si uita sa-l primeasca pe Christos in inima. Uita sa-l proclame ca Domn si Dumnezeu asupra vietii lor.Se straduiesc o viata intreaga prin legalism accentuat sa-i fie pe plac lui Dumnezeu si sa-l imbuneze (ia te uita, iara animism) si se simt impovarati si chinuiti. Pe deasupra si Dumnezeu zice: "Pfui!" Pai, doar nu va fi asa de nedrept? El este Drept si Sfint. Si noi cu staduintele noastre de plins. De ce? Nu putem sa-I fim pe plac decit numai prin si in Fiul Sau. Numai in Christos si prin Christos putem sa-i fim pe plac lui Dumnezeu.
Pastorul bisericii copilariei mele amintea mereu de o pocainta superficiala si de una veritabila. A durat destul de mult pina am inteles la ce se referea. Aceasta este concluzia la care am ajuns si as dori sa v-o impartasesc. Este ca in medicina. Daca se trateaza simptomele, se ajunge la o anumita alinare dar nu insanatosire. Tratamentul eficace este acela care se ocupa de cauza bolii.
Deci, pocainta superficiala arata cam in felul urmator: Imi pare rau de asta, asta s.a.m.d., o intreaga lista de pacate. Cer iertare. Data viitoare din nou. La nesfirsit. Pocainta veritabila, este o capitulare. Fiinta mea este pacatoasa. Pacatele sint simptomele, cauza bolii este despartirea de Dumnezeu. Recunosc ca fara El sint o existenta fara sens adevarat. Aceasta capitulare nu este nici o problema pentru cineva care e "spalat cu toate apele". Mai greu o sa-i cada cuiva care are o parere prea buna despre sine insusi.
Concluziile acestea le-am tras din experienta proprie. Nu pot sa afirm ca am ajuns la o cunoastere perfecta. Ne aflam intr-un proces de crestere. Sa ne ajute Dumnezeu sa-I cunoastem intentiile Sale cu noi.
(recomandam a se vedea: “Maria Schafer – Galeriile “germane” ale SSJ-ului”)
...
Lidia Crisan
Dragi prieteni, va felicit sincer pentru acest ultim numar. Se vede ca intr-adevar va framanta problema cum de biserica a ajuns sa-si piarda calificarea pentru care a fost instituita. Este bine ca puneti intrebari pertinente, la care nu aveti raspunsuri deocamdata.
Exista o solutie? Cred ca da. Biserica are in ea ceva divin, Capul ei este Domnul Isus. Biserica adevarata nu a falimentat deloc. Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui. Multi chemati, dar putini alesi. Dar cei alesi, sunt "fara pata si fara zbarcitura".
Nu pretind ca am o solutie la iesirea din starea jalnica in care bisericile au ajuns. Poate este vina liderilor, poate este vina apartinatorilor, din pricina ca vor sa slujeasca doi stapini in acelasi timp, adica sa fie si cu Dumnezeu si cu lumea. Aceasta este cea mai subtila si groaznica autoinselare. Dar stiu ca cei ce "nu sunt nici reci nici in clocot" vor fi vomitati din gura Domnului Isus (Apoc.3:16).
Numai cei ce se intorc la dragostea dintai prin pocainta, raman in biserica (Ekklesia) Domnului Isus. Pocainta a ajuns "out of fashion" (in afara modei) si aceasta este una din cauzele falimentului Bisericilor. Deci raspunsul la intrebarea pentru numarul urmator, ce este un pocait, pot spune ca este "omul care stie sa se pocaiasca", care renunta la pacat, oricit l-ar costa, si care calca pe urmele Domnului Isus, cu lepadare de sine si purtarea crucii.
Am ajuns sa ma conving, mai ales aici in lumea libera si poate ca acum chiar si in Romania, lucrurile ieftine nu sunt ieftine degeaba. Ne dam seama imediat ce am ajuns in posesia lor. Este o mare diferenta intre ceea ce ne ofera lumea, totul ieftin uneori si gratis, si ceea ce ne ofera Dumnezeu, si care implica jertfa, suferinta, umilinta. Maleahi spune de altfel lucrul acesta cu multe mii de ani in urma:"Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-i slujeste". (3:18)
Este o zi, in viitorul, cred, foarte apropiat cand se va vedea deosebirea intre fals si adevarat, dar va fi prea tarziu de reparat ceva.
Ce redeti voi ca este de facut? Aveti in minte vreo iluminare venita de sus? Nu ar fi bine ca toti cititorii sa fie chemati la o zi de pocainta, cu post si rugaciune? Este o metoda invechita, dar inca efiecienta.
Ma rog ca Dumnezeu sa va foloseasca la trezirea de constiinte si sa aveti un impact asupra generatiei in care traiti. Incercati voi insiva sa va ridicati la standardul lui Dumnezeu si cu siguranta veti fi instrumentali in reintoarcerea la crestinismul adevarat, cel intentionat din vesnicii de Dumnezeu si care este doar o avampremiera a ceea ce va fi in Imparatia lui Dumnezeu pe care o asteptam (mai mult sau mai putin) sa vina. Dumnezeu sa va binecuvinteze dragi tineri, frati si surori
...
Ioan Ciobota
Ce-i aia "serica"?
Dar bi-serica?
"Serica" se refera la ser, ser fiziologic, ser imunologic, etc.
Iar bi-serica inseamna doua seruri. Sau 2 surse, 2 izvoare. Care pot fi antagoniste uneori.
Pe cand "BISERICA" inseamna un singur trup. Al lui Cristos !!
Doua izvoare ?!????
Cum ar zice Ap. Iacov:
"Cu ea (limba) binecuvantam pe Domnul si Tatal nostru, si tot cu ea blestemam pe oameni, care sunt facuti dupa asemanarea lui Dumnezeu. Din aceeasi gura iese si binecuvantarea si blestemul! Nu trebuie sa fie asa fratii mei! Oare din aceeasi vana a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?"
Cred ca dintotdeauna BISERICA s-a confruntat cu aceasta problema: dualismul. (Doamne ce ti-i mai incondeia Domnul Isus pe farisei in talk-show-urile de pe dealurile Galileii.)
Bine, bine, dar noi nu blestemam pe nimeni !
Oare?
"Oricine uraste pe fratele sau, este un UCIGAS!" (I Ioan 3:15)
Asta ar fi un aspect. Alt aspect ar fi BANUL.
Da, ati citit bine - BANUL !!
In atat de multe biserici banul indica sfintenia. Sunt unii care cred ca daca dau "un leu pentru Ateneu" L-au cumparat pe Domnul. Ce NEBUNIE ! Sa crezi ca poti, cu "ochiul dracului", sa-l cumperi pe Domnul, care este SFANT, SFANT, SFANT. Facem afaceri murdare, dam apoi cativa gologani la biserica, si dintr-o data suntem mai sfinti ca papa.
Dar nebunia cea mai mare este a celor ar trebui sa vegheze la viata de sfintenie a bisericii, si care accepta tot felul de compromisuri, doar ca sa "puna un acoperis nou la biserica", sau ca sa faianteze toaleta pe banii fratelui cutarica...
(Am participat odata, intr-o biserica, la o sedinta in care se incerca numirea in comitet a unui membru al bisericii, businessman plin de succes, iar respectivul NU VROIA ! Nu vroia sa fie facut "baiat de comitet" cu forta, sau datorita banilor lui)
Apoi.
Spunea odata un pastor "respectabil" (datorita numarului de ani si faptului ca n-are absolut nici un ucenic la amvon, semn ca a tinut bine "fraiele" zeci de ani, ca "One man show") ca dumnealui sta cu bata la usa bisericii, ca sa nu intre lupii in biserica. Sau mai rau, ca sa nu intre LUMEA in biserica.
Da, da, dar ce te faci cu MISIUNEA bisericii, aceea de a merge ca niste oi in mijlocul lupilor? Sarea pamantului si lumina lumii...puse sub obroc, intre zidurile frumoase ale bisericii.
In plus, degeaba stai cu bata la usa bisericii sa nu-i lasi pe "spurcati" sa intre, ca "oile" tale vor merge acasa si vor fi ispitite sa se uite la mult prea multele fuste mult prea scurte de pe strada, sau la mult prea multele filme sexi/porno de la TV? Sau sa insele in afaceri, sa minta, sa dea mita, sa corupa?
Pentru o gandire de genul acesta singura sansa ar fi un program de biserica de 24 de ore din 24. Sa fii sigur ca "oile" sunt la adapost.
O, dar aici am deschis alta cutie a Pandorei, am amintit cuvantul "program". "Doamne binecuvanteaza programul de astazi!..."
In plus nici chiar in biserica "oaia" nu este in siguranta, cand se uita mai lung la ea vreun "berbec" mai acatarii...
Dar am auzit in ultima vreme niste lucruri deosebite, care se petrec "underground" in unele biserici. Cum ca unii tineri nu mai suporta fariseismul si ipocrizia cu iz de naftalina, si s-au pus pe rugaciune pentru o trezire spirituala. Chiar auzeam despre doua surori din Arad care au inceput un post de 40 de zile, (consuma doar apa si lichide) pentru trezirea bisericilor. (Apropo, cine se inscrie in continuare pe aceasta lista?...)
Care este de fapt datoria unui membru intr-o biserica, oricare ar fi aceasta?
Sa fie sfant, spre Gloria si Slava lui Dumnezeu Tatal, prin Isus Cristos, Domnul nostru si prin puterea Duhului Sfant.
Si "Oldies but goldies" sloganul slagarelor anilor '60 ascultate in veacul urmator, nu este neaparat aplicabil si in biserici.
Exista tineri cu adevarat curati, care doresc sa traiasca sfinti si se lupta din greu cu ispitele anilor 2000 si ceva.
Are Dali o pictura celebra, un fel de "Sf. Ioan fata cu reactiunea", cred ca se numeste "Ispitirea Sf. Ioan". (Nu-l apreciez pe Dali ca om, dar unele lucrari ale sale sunt deosebite). Ispitele sunt reprezentate prin niste elefanti uriasi, care vin spre sf. Ioan. Acesta pune crucea intre el si ispite, dar secretul picturii, - si aici Dali a intuit perfect, (cu toate ca Salvador era inclinat spre "pacatul manastiresc") - secretul picturii este ca aceste ispite, sub forma unor elefanti, au picioare de ... paianjen.
Si acesti tineri deosebiti, care se roaga in multe biserici din Romania pentru o trezire spirituala, au inteles ca ispitele se inving pe genunchi si doar cu ajutorul LUI.
Dar "Ce-i de facut?".
Pai ce-a facut si Noe.
Pe corabia plina cu animale, va dati seama cam ce mirosuri erau dupa mai multe zile "impreuna". Gaini, iepuri, gaste, elefanti, dromaderi si cameleoni (sa fi luat oare Noe din greseala mai mult de o pereche de cameleoni, care-si schimba pielea doar duminica, iar de luni pana sambata...).
Dar, saracul Noe n-avea incotro. Trebuia sa stea pe corabie.
Era ce era inauntru, dar afara era...potopul...
Senzatia este ca starea multor biserici seamana cu cea descrisa in Apocalipsa 3:17:
"Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic", si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol... Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna dar, si pocaieste-te!" spune Domnul Isus Cristos.
O posibila concluzie.
Scopul bisericii este largirea Imparatiei Celui Prea Inalt, "precum in cer, asa si pe pamant".
Cum si-ar putea duce biserica mandatul la indeplinire?
Matei 28 "Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit."
DUCETI-VA, nu asteptati sa vina ei la voi, faceti ucenici ai lui Cristos, nu ai vostri, apoi nu uitati sa-i botezati si sa-i invatati.
Si aici este vorba despre FIECARE membru al biserici. Despre absolut FIECARE membru. Sarcina aceasta nu trebuie sa o duca doar pastorul, ci fiecare membru este responsabil de castigarea sufletelor.
Ar mai fi ceva. In Europa Occidentala, bisericile (cladirile acestora) sunt goale, catedralele pustii, pietre moarte, lipite cu smoala.
O, dar Europa Occidentala a trecut prin 3 revolutii absolut anticrestine si ateiste (franceza, nazista si comunista).
In plus cancerul darwinismului L-a decimat pe Dumnezeu din sufletul oamenilor. In tari protestante ca Anglia, Danemarca, Olanda, Norvegia, crestinismul nu mai inseamna acum aproape nimic.
In Suedia de exemplu, cineva si-a pus pe piept o pancarta cu un verset din Biblie impotriva homosexualilor. Ce i-au facut? L-au arestat, bineinteles. "Au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu, si au slujit si s-au inchinat fapturii, in locul Facatorului". Umanismul si iluminismul si-au desavarsit opera...
Octavian Andronic-Ando, intr-un editorial despre noua emisiune a lui Florin Calinescu: "Alo, Florin?", il caracteriza pe Calinescu in noua lui aparitie ca un pinguin singuratic, pe o bucata de gheata, plutind in deriva in mijlocul unui ocean inghetat.
Cu siguranta Ando nu se gandea la cele sfinte, dar parca imaginea seamana perfect cu o parte din ceea ce este biserica lui Cristos.
Si acum...Quo vadis, Domini? Mergi sa mori din nou?
Sau Quo vadis, biserica?
Cei din biserica, care si-au spalat hainele, merg spre intalnirea cu EL. Cu Domnul nostru Isus Cristos, Cel care va veni, sa judece vii si mortii.
Ceilalti...."in focul cel vesnic, pregatit Diavolului si ingerilor lui".
Suna dur, nu? Si cam anacronic pentru o LUME RELATIVISTA "pana-n prasele", si FARA NICI UN ABSOLUT. Dar sunt cuvinte din care "nici o iota nu va trece" !!
Sa ne vedem cu bine...dincolo...la masa cu Avram, Isac si Iacov...si cu Domnul bineinteles...
(recomandam a se vedea: “Ioan Ciobota – Galeriile banatene ale SSJ-ului”)
...
Ada Cioroianu
Am citit cu multa atentie numarul trecut si mi-au starnit interesul pentru ca dezbat probleme cat se poate de actuale. Intr-adevar biserica nu mai este ceea ce a fost sau ceea ce am dori noi sa fie. Dumnezeu a lasat biserica pentru ca noi oamenii, copii Lui sa fim mai aproape de El.
Eu sunt ortodoxa - sper ca totusi asta nu ma impiedica sa imi exprim parerea despre acest subiect - dar cred ca subiectul este valabil pentru oricine, indiferent de religie. Eu, cel putin, nu fac discriminari.
In legatura cu subiectul “Ce este un pocait?” voi incerca sa dau o definitie. Multi spun, atunci cand aud acest cuvant, ca este vorba despre persoane fanatice, chiar nebune, care probabil nu sunt intelese de cei din jur si se "refugiaza" in Dumnezeu. Eu cred ca este vorba despre credinciosi adevarati, care nu se ascund dupa aparente si nu le este rusine de ceea ce sunt. Eu am toata admiratia pentru aceste persoane si cred ca toti ceilalti ar trebui macar sa incerce sa le urmeze exemplul. Toti ar trebui sa cautam alinare in biserica si nu numai: ar trebui sa facem din acest lucru modul nostru de viata pentru ca Dumnezeu este viata!
Hyde Park
Alin Cristea
Un secol de cinema
Anii '20: Marele cinema mut
Expresionismul cinematografic preia temele si stilurile expresionismului literar: eul, dimensiunea interioritatii, abstractia, magia, legendele cu personaje malefice (vrajitori, magicieni, savanti ai raului, hipnotizatori), fantasticul si imaginarul demoniac, absolutul. Filmele sunt turnate exclusiv in studiouri, unde natura este stilizata, expresie a unor stari psihice specifice: teama, suspiciunea, amenintarea permanenta. Atitudinile actorilor sunt sculpturale (pe plan interpretativ, expresionismul inseamna un regres), fetele devin masti incremenite, inexpresive si doar simbolice. Expresia plastica, cultul exclusiv al imaginii domina aceste productii. In acest sens, de altfel, isi va exercita influenta expresionismul german si asupra filmului american si celui rusesc.
Epoca expresionismului german incepe cu Cabinetul doctorului Caligari (1920), realizat intr-o perioada de experimentari, de explozie a filmelor abstracte. Este o poveste fantastic-tenebroasa, descinzand direct din marea traditie romantica germana si din legendele medievale. Caligarismul impune temele psihiatrice, cea a dedublarii eului sau tema fantasticului transpus in lumea psihica. Gustul pentru oniric, magic, demoniac, al curentului expresionist face din arta filmului expresia subiectivitatii emotionale, haotice, dominata de grotesc si irational. Ultimul titlu de referinta al curentului este Metropolis (1927), "o stralucita capodopera de baroc decorativ si de fantasmagorie futurista". Kammerspiel-ul, "expresionismul realist", cauta sa exprime psihologia individuala intr-o maniera simbolica: omul care cauta si altceva decat mediocrul sau destin nu gaseste altceva decat dezastru, asasinat si dezolare (Jean Mitry). Capodopera kammerspiel-ului este Ultimul dintre oamenii (1924).
Impresionismul promovat de autori francezi cam in aceeasi perioada, "prima avangarda" franceza (1918-1925), este influentat de cinematograful american, suedez si de kammerspiel. Interesat de viata oamenilor simpli, de realitati concrete pe care le observa cu finete, impresionismul francez propune un program estetic menit sa restituie cinematografului puritatea lui ca arta vizuala. Louis Delluc ramane cunoscut ca "parintele criticii cinematografice", cel care a aprofundat conceptul de "fotogenie" si a definit acceptia moderna a notiunilor de "cineast" si "cinefil". In 1926, la doi ani de la moartea sa, se fondeaza "Asociatia cinecluburilor din Franta", reunind aproape 20 de "grupari de spectatori luminati si iluminati, care vizioneaza noile filme in sedinte private si le discuta cu pasiune" (Georges Sadoul).
Suprarealismul este marcat de experienta freudista si dadaista, de investigare a subconstientului si totodata de transcriere vizuala a manifestarilor intamplatoare, incontrolabile, nesupuse ratiunii, ale acestuia. Violenta, oribilul, erotismul, prefacatoria sociala, perversitatea, fragilitatea morala sunt aspecte pe care se intemeiaza filmele suprarelistilor. Principalul reprezentant al curentului, spaniolul Luis Bunuel, "un Goya al celei de a saptea arte", va dezvolta aceste motive tematice in filmele sale. Ciinele andaluz (1928) este "o suita elaborata de imagini socante, de cosmar, inlantuite conform poeticii suprarealiste: un ochi retezat cu o lama de brici, o mana invadata de furnici prinsa intr-o usa, un pian in care se afla lesuri de magar etc., totul avand ca acompaniament muzica de Wagner si fragmente dintr-un tangou argentinian" (Cinema… un secol si ceva, 2002)
Scoala suedeza ajunge in anii '20 la apogeu prin Victor Sjostrom: Trasura-fantoma (1921), Vantul (1928) - realizat in SUA, si Maurice Stiller, care, in Zarul ursitei (1923) "trece, cu o rara arta a tranzitiilor, de la realism la misticism poetic, cei doi poli ai cinematografului suedez" (Georges Sadoul). Numele lui Stiller ramane in istoria cinematografului si ca descoperitor al actritei Greta Garbo. Cinematograful suedez va intra insa intr-un somn de aproape 15 ani dupa plecarea lui Sjostrom, Stiller, Garbo la Hollywood, noua capitala a cinematografului mondial.
Patimile Ioanei d'Arc (1928)
"S-a spus ca Pasiunea Ioanei d'Arc reprezinta culmea filmului mut si ca dupa opera lui Dreyer nu mai ramanea nimic de gasit decat filmul sonor." (Ion Barna, Lumea filmului) In celebrul Top Ten al revistei britanice Sight and Sound, realizat din 10 in 10 ani, Patimile Ioanei d'Arc, filmul regizorului danez Carl Th. Dreyer, a fost clasat pe locul 9 in 1952, locul 7 in 1972, locul 7 in 1992. "Filmul, devenit un maiestuos monument clasic al celei de-a saptea arte, e un oratoriu, in care 'aparitia unor miscari bruste si dezordonate (judecatorii care se ridica, gurile care urla, roti de tortura care se invirtesc, multime in delir) imprima interogatoriilor, doar aparent lente si statice, o pulsatie aspra si necautata' (Philippe Parrain)." (Cinema… un secol si ceva, 2002)
"Ideea geniala a autorului este de a-si fi conceput drama constient de handicapul major al mijlocului sau de expresie, cinematograful mut, si de a fi vrut in mod deliberat sa filmeze cuvantul in actiune numai prin imagine. Pentru aceasta, el a condensat admirabil textul si a scandat filmul printr-o alternanta de planuri ale fetelor, gurilor, privirilor, gesturilor, mimicilor si scurtelor inserturi pe care spectatorul le citeste cateva secunde dupa ce cuvintele au fost rostite de catre personaje. Pentru prima oara Dreyer face sa se vada cuvantul." (Marcel Martin) Cinema… un secol si ceva, 2002)
(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)
Posta redactiei
Chris (Oradea): Vreau sa te felicit, Sabina pentru articolele tale din ultima vreme, care tradeaza o superba maturitate spirituala!!!!! O stire de ultima ora pentru SSJ: QUO VADIS se va muta la Bucuresti incepand cu acest an!!! Iar in perioada 28-30 mai , tot la Bucuresti va fi o mare manifestare muzicala, la care vor participa in jur de 20 de nume sonore ale muzicii crestine din Romania. Va voi tine la curent!
Nota redactiei: Deci pana la urma lucrurile incep sa mearga. Iti multumim pentru inima ta batand inspre Moldova… Asteptam alte vesti despre festival. Cu bine dragul nostru prieten.
Informatii subscribe/unsubscribe
Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste
The Salt Street Journal - adica:
Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 750 de adrese
"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski
...iar frumusetea este
HRISTOS
