Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

The Salt Street Journal nr. 153



Nr. 153 / 27 Februarie 2003, Iasi - Romania

“Pocaitul si cultura!”

Introducere

Suntem inculti si departe de germinatia culturala? Suntem prost crescuti si ne civilizati? Nu dam raspunsuri tari la provocarile tari ale lumii? Va intrebati, unde e Patapievici in ipostaza evanghelica? Vorbim, scriem si gandim cu dificultate? Suntem frustrati fata de colegii nostrii pentru gusturile lor artistice si libertatile lor culturale? Nu participam la concursuri si nu sponsorizam tinerii talentati? Daca da, sau daca nu, merita citit acest numar.

Daca sunteti pe baricada numita "procultura" sau pe avanpostul numit "anticultura", daca sunteti aprigi si ascutiti la minte, asteptam reactii la tema acestui numar (un text care sa nu depaseasca un ecran si jumatate). Tema urmatorului numar este: "Pocaiti si politica". Asteptam vreme de doua saptamani mesajele dumneavoastra, pe una din cele doua teme, suntem aici!


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Texte scrise de: Ionatan Pirosca, Daniel Bud, Alin Cristea, Catalin Lata, Sabina Dodan si Eduard Orasanu

Ionatan Pirosca



Problema radacinilor

Nu cred despre mine ca as fi un "om de cultura". Imi stiu limitele si mi le stie si Dumnezeu. O anumita pricepere speciala, abilitatea de a ma juca intre si cu vorbe, da, mi-a dat. Nu vreau si nu pot sa ascund darul acesta. Care, inaintea Lui, devine o mare raspundere. Puterea de a evalua situatiile, de a vedea just, o au multi. Mai putin dorinta de schimba ceva. Mai ales cand intr-o stare veche de lucruri se afla infipte radacinile existentei lor. A o darama inseamna, pentru cei mai multi, a-si anula propriile radacini. Dar numai cerul lui Dumnezeu nu se schimba...

Din ce in ce mai des, in ultima vreme, mai ales in umbra aparent inofensiva a Internetului, se fac auzite voci care cer o schimbare. Voci care vin dinspre pocaiti si se adreseaza acestora. Nu substanta existentei evanghelice ii deranjeaza, ci formele invechite, devenite anacronice. Revista SSJ, grupul "Cuvinte la schimb", revistele lui Alin Cristea, gazduiesc in mod programatic "esente" de modernism evanghelic. Intotdeauna si peste tot se duce o lupta surda intre vechi si nou si regula e ca noul sa invinga. Cum spuneam insa, si el, la randul lui, va fi inlocuit candva, daca si-a pus radacinile in lumea aceasta. Daca nu si le-a ancorat in cer.

Dupa '89 intre evanghelicii din Romania a inceput sa se simta mucegaiul. Igrasia culturala era la un nivel periculos de ridicat. S-a simtit imediat cum s-au deschis usile bisericilor. Si asa cum valul de aer curat patrunde in mod treptat intr-o incinta, la amvoane a ajuns tarziu, daca a ajuns. Dar se pare ca deocamdata e la nivelul randurilor din spate si pe la balcoane, pe unde se inghesuie tinerii si nou venitii. Si smeritii. Cei care nu cauta locurile dintai in sinagogi. Adica cei care, cel mai adesea, ar avea un cuvant greu de spus spre bunul mers al bisericilor.

Liderii s-au polarizat: unii incearca sa se adapteze imbratisand in mare parte noua deschidere culturala. Acestia sunt cei mai putini, sunt tineri, sunt inteligenti si sinceri. Altii au incercat si incearca sa deturneze in interesul lor noua stare de lucruri, neputandu-se adapta, datorita diferitelor limite, de cele mai multe ori nerecunoscute si neasumate. Ei lupta cu disperare pentru a-si pastra statutul de mici dictatori locali luminati si vizionari. Pentru acestia e mult mai important sa construiasca biserici imense si costisitoare, de o violenta si inutila ostentatie, decat sa editeze o revista crestina sau sa sponsorizeze o manifestare culturala care sa nu le implice importantul nume. Tot felul de oameni le fac tot felul de rugaciuni prin piete si tare le place. De ce sa se schimbe locul radacinilor lor?

Nu mai vorbesc de "Ne(e)ro"-ii plini de talente si de bani, care nu scapa niciodata ocazia sa-si promoveze cartile (penibile), intotdeauna cand predica in locuri noi. Oare de ce nu spun unor astfel de lansari mascate altfel decat "serviciu divin"? Fiindca toti, si cei sinceri, amintiti mai sus, si ceilti, pretind ca vorbesc in Numele Domnului, ca fac voia Domnului... Pe cine sa credem?

Cred ca e bine sa cautam radacinile. "Dupa faptele lor ii veti cunoaste". Dupa faptele culturale le vom cunoaste cultura. Dupa atmosfera culturala din biserica stim care e nivelul de cultura al liderului.

Lucrand in grupul de discutii despre literatura crestina, am fost uimit sa constat ca sunt straini mai motivati sa ajute la emanciparea culturii evanghelice romanesti, decat pastorii romani, care ori n-au bani, ori au lucruri mai importante de facut cu ei (A se vedea cele doua categorii de mai sus!). E simplu: unii nu pot accepta sa investeasca in lucruri pe care nu le pot controla, evalua, asuma. Iti trebuie credinta pentru asta. Iti trebuie radacini in cer.

M-am legat de pastori, pentru ca de acolo cred eu ca vine problema. "Oile" pasc ce li se ofera. Daca nu inteleg azi, vor intelege maine. Daca nu inteleg ei, vor intelege copii lor... Dar un "om al lui Dumnezeu" va sti intotdeauna care e limba lui Dumnezeu. Problema e ca toti isi spun asa, dar multi isi tin radacinile in fabricute personale si finantari externe. Si (inca) le merge!

Pocaitii si care cultura? Ca tare-i bine sa pluteasca intelesul termenului asta undeva unde sa nu ajunga nimeni... In fond, chiar se intrevede o incompatibilitate, intre a fi pocait si a fi preocupat de cultura. Asa cum fiinta lui Dumnezeu parea ca e incompatibila cu existenta umana plina de pacat. Pana la intruparea Sa. Pocaitul sincer si adevarat va face cultura sincera si adevarata. Va face arta pe care Dumnnezeu o va putea folosi. Numai sa ne fie radacinile in El. Aici cred eu ca e problema.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura")

Daniel Bud



Cristos si cultura: cinci tipuri de relatii

Subiect pe cit de interesant pe atit de inedit. Chestiunea propusa trimite fara echivoc la modelul sociologic propus initial de Ernst Troeltsch si dezvoltat apoi de R. Niebuhr in celebra sa carte, “Christ and Culture” [Cristos si cultura]. Modelul poate fi folosit ca punct de pornire in discutia cu privire la relatia dintre “protestant si cultura.”

In definitia lui Niebuhr, Cristos reprezinta comunitatea crestina, poporul lui Dumnezeu care recunoaste domnia lui asupra vietii umane. Cultura este definita ca tot ceea ce produce fiinta umana in sfera limbii, a organizarii sociale, a realizarilor umane, a valorilor.

Relatia Cristos-cultura este privita prin prisma a cinci tipuri majore.

1) Cristos impotriva culturii.
2) Cristosul culturii.
3) Cristos superior culturii.
4) Cristos si cultura in paradox.
5) Cristos transformatorul culturii.

Sa le luam pe rind:

1. Cristos impotriva culturii.

Opozitia impusa de acest tip de relatie ofera o solutie necesara si pe undeva inconvenienta, in care organizarea civilizatiei umane este privita ca organizare a coruptiei si devastarii produse de pacatul lui Adam si Eva. Modelul este oglindit in biserica primara in relatia acesteia cu Roma, gindire prezenta la Tertulian, Tolstoi, in gindirea menonita si anabaptista, cit si in pozitia lui Yoder, The Politics of Jesus [Politica lui Isus]. E o pozitie pacifista, antiguvernamentala, eclesiastic antiinstitutionala, interzicind seviciul militar. Amintesc citeva din problemele majore ale acestui tip: legalismul, intelegerea incompleta a harului, si accentuarea exacerbata a pacatului la nivel cultural in detrimentul pacatului prezent la nivel individual.

2. Cristosul culturii.

Tipul culturalismului protestant intilnit la ginditori de renume ca J. Locke, E. Kant, Leibnitz, F. Schleiermacher . Cristos este acomodat culturii, proces infaptuit initial de gnostici si reliefat in incercarea lui Abelard de a-l creiona pe Cristos ca un simplu invatator, punct in care filozofia si crestinismul cinta aceeasi simfonie. Normele culturale ale momentului impun directia interpretarii lui Cristos. Crestinismul devine o pozitie intelectuala respectabila vis-à-vis de detractorii intelectuali. Pericolul acestei pozitii consta in diluarea doctrinelor esentiale ale crestinismului si crearea unei credintei culturale. Cristosul Noului Testament este distorsionat si doctrinele sunt deduse rational.

3. Cristos superior culturii.

Cultura si Cristos se afla in acelasi ton, insa crestinismul este zidit pe temelia naturii. Proiect intilnit la T. Aquinas, ginditor care ingemineaza filozofia cu teologia, insa revelatia ramine superioara. Modelul este intilnit in gindirea Bisericii Catolice, si pe linga Aquinas trebuie amintit Papa Leo al XIII-lea. In acest tip, puterea politica este subordonata guvernarii spirituale. Desi la conducerea politica se poate afla monarhul, este nevoie si de capul spiritual, pentru ca, aminteste Lordul Acton, “Puterea corupe. Puterea absoluta corupe absolut.” Problemele majore ale acestui tip: institutionalizarea lui Cristos si a evanghliei, temporalizarea eternului si unanizarea divinului, ignorarea efectului noetic produs de pacat in structura creatiei si a culturii.

4. Cristos si cultura in paradox.

O forma de dualism, acest tip detroneaza omul care se afla pe tronul lui Dumnezeu. Crestinul este omul culturii, insa el exista intr-un paradox intre lege si har, minie si mila. Legea divina in mina omului devine un instrument al pacatului, insa in slujba lui Dumnezeu devine un instrument al milei. Modelul afirma separarea bisericii de stat. Luther accentua faptul ca imparatia lui Dumnezeu a fost lansata de intruparea lui Cristos, dar nu a fost implinita inca in dimensiunea escatologica. S. Kierkegaard propune izolarea individuala. Modelul contine tendinte ale conservatorismului si izolationismului cultural, diminuarea importantei supunerii fata de lege si accentuarea relatiei spirituale subiective cu Dumnezeu.

5. Cristos transformatorul culturii.

Acest tip dezvoltat de Augustin si de Jean Calvin face distinctia intre guvernul spiritual si autoritatile politice. Domnia lui Cristos se manifestata in Imparatia sa universala, umbrela care include tot ceea ce exista. Guvernantii sunt agenti lucrativi ai Imparatiei chiar si in domeniul spiritual, pentru ca scopul puterii guvernamentale este educatia cetatenilor si dezvoltarea responzabilitatilor corespunzatoare. Guvernul civil are responsabilitatea de a aplica continutul ambelor table ale legii. Prin urmare, guvernul supravegheaza inchinarea la adevaratul Dumnezeu, corecta relatie cu semenul si familia, si are grija de pedepsirea ereticilor. Organizarea civilizatiei umane este o ordine corupta de pacat, pozitie in contrast cu primul tip, in care organizarea civilizatiei era vazuta ca ordine a coruptiei cauzate de pacat. Intruparea este elementul teologic suprem, cheia prin care Cuvintul a venit ca sa transforme cultura umana in care a locuit. Cultura trebuie readusa la conditia edenica initiala prin repunerea societatii sub domnia lui Cristos. Acesta este un ideal rivnit insa nerealizat perfect pina la final. Modelul este preferat de Niebuhr, insa nu este prezentat ca fiind singurul tip corect.

6. Discutiile recente au propus un al saselea model, Cristos rascumparatorul culturii. Accentul cade pe rascumpararea ordinii din cadrul civilizatiei si a societatii umane ravasite prin caderea omului in pacat. Este o pozitie care nuanteaza ultimul model.

Paul Negrut in lucrarea “Biserica si Statul” analizeaza modelul “simfoniei” bizantine prezent in relatia Bisericii Ortodoxe Romane cu statul, ateu chiar. Care ar fi pozitia protestantismul romanesc? Parerile vor fi impartite in functie de directiile luate de diferiti lideri, scoli, etc. Cred ca ne-ar fi mult mai usor daca Alianta Evanghelica sau congresele diferitelor culte protestante ar fi oferit un raspuns formulat in consens la o astfel de intrebare.

SSJ-ul merita apreciat pentru alegerea unei teme cruciale.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura")

Alin Cristea



Cultura ca arta de a trai alaturi de ceilalti

Intr-un articol recent - "Viata si cultura patronilor" (22, nr. 675, 11-17 februarie 2003) - Traian Ungureanu elogiaza stilul de viata al lui Giovanni Agnelli, patronul uzinelor Fiat si presedintele clubului Juventus, protector al artelor, "contemporanul in care generatiile italiene de dupa razboi si-au plasat idealul de civilizatie". Pe plan autohton aprecierile erau inversate: "Chestiunea pregatirii lui Becali si Dragomir, redusa la un anume profesionalism violent si conspirativ ii priveste. Pe noi ne priveste insa altceva: efectul inculturii lor fundamentale. Nu e vorba de carti, ci de arta de a trai alaturi de ceilalti."

Atunci cand auzim cuvintul magic - cultura, sa nu ne amagim: nu e vorba doar de capodoperele lui Shakespeare, Dostoievski, Goethe - acele carti pe care cei mai multi oameni ar vrea sa le fi citit, dar prea putini o fac. Nici doar de partiturile lui Bach, Haydn, Paganini - creatii de exceptii pe care cei mai multi oameni ar vrea sa le fi ascultat macar o data in viata, dar pe care prea putini fac efortul de a le lua in considerare (vezi articolul "Absenta lui Bach" din Romania literara, nr. 6 din 12-18 februarie 2003). Iar filmele lui Tarkovski, Fellini, Antonioni, care pretind efort pentru a le viziona si interpreta, au mai multi spectatori snobi decat cinefili fideli. Nu, cultura nu are de a face doar cu capodopere. Este interesanta, in acest sens, umatoarea remarca: "Literatura - sau cultura, in general - nu e un casetofon din care, daca ai scos niste piese, nu mai functioneaza. Functioneaza foarte bine cu ce are." Sunt destui pocaiti care incearca sa faca un curs rapid de culturalizare, fara a tine cont de felul cum functioneaza cultura, de ritmul ei natural. Se parasuteaza pe cele mai inalte culmi si apoi coboara rapid cu parapanta, dezamagiti ca nu inteleg complicatele idei ale marilor creatori sau, in cel mai bun caz, rusinati de fudulia lor, conform careia a citi o carte cu 10 capitole e acelasi lucru cu o cateheza in 10 puncte.

Fiintele umane nu numai ca produc cultura, dar traiesc in cultura, respira cultura, in incercarea de a gasi semnificatie existentei. Ginditorii germani ne invata de multa vreme ca rasa umana are o inclinatie "hermeneutica" naturala, noteaza Kolakowski (in "Horror Metaphysicus") si continua: "Stim din experienta ca dragostea inseamna mai mult decat instinctul de reproducere si ideea de camin are o semnificatie care nu tine de simpla notiune de 'adapost'. […] Consideram ca persoana umana este pretioasa in sine, si nu doar ca agent angajat de Natura sa produca sperma sau embrionii necesari pentru continuitatea speciei. […] Simtim ca limbajul nostru este mult mai mult decat o colectie de semnale pe care le schimbam intre noi in scopuri practice, ca este o forma de viata spirituala." Omul este inzestrat cu sensibilitati multiple, complexe, ale caror exprimari concrete au de a face cu ceea ce numim cultura, respectiv subcultura si incultura.

Cultura se construieste cu ajutorul unor mijloace stilistice, caracteristice epocilor si spatiilor concrete in care comunitatile umane isi traiesc viata. Ea poarta cu sine metafore si referinte culturale, mai mult sau mai putin complexe, dar absolut necesare "respiratiei" culturale/spirituale a fiintei umane. Astfel, se poate spune ca Ion Creanga este un Homer al literaturii romane. Cel ce nu stie cine a fost Homer nu va intelege nici legatura creata cu Creanga si nici in ce sens a fost amintit aici Homer (nu ca om, cetatean cu o anumita apartenenta sociala, politica sau religioasa, ci ca povestitor de prim rang). Mai mult, nu o sa priceapa nici de ce mai sunt unii interesati de scrierile unui moldovean de acum 100 si ceva de ani, cand se publica atatea carti ale autorilor in viata.

"Omul e singurul animal care se hraneste cu povesti." Oriunde te duci pe planeta aceasta, oamenii sunt definiti de anumite povesti fondatoare, continuate de alte si alte istorii impletite si despletite, de mituri, mai vechi sau mai noi, precum cel al lui Agnelli, sau Pele, sau Marilyn Monroe. Este evidenta prapastia culturala care desparte un pocait de vecinii lui care asculta Eminem, Britney Spears sau Holograf. Din cate inteleg eu, separarea ar trebui sa fie de alta natura, care sa exprime credinta in veacul ce va sa vie, interesul pentru cele ce nu se vad, sensibilitatea umana pentru semeni. Nu spun neaparat ca ar trebui sa ne innoim colectia de casete/CD-uri. Spun doar ca cei ce suntem numiti sau ne numim pocaiti riscam sa ne definim prin negatie si nu prin afirmatie, riscam sa fim agresivi si conspirativi, cu exponenti precum Becali si Dragomir. Cu alte cuvinte, riscam sa ratam arta de a trai alaturi de altii.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura")

Catalin Lata



Poftim cultura!

Intr-alte vremuri, nu intr-ale noastre, Biserica era un generator de civilizatie, era un cuib in care se nasteau esente luminoase de adevar. "Un adevar, adica un spor de cunoastere." (Andrei Plesu, "Minima moralia", pag. 79) Intr-alte vremuri, nu intr-ale noastre, Biserica, prin lucrarile ei duhovnicesti, insufletea spatiul intregii materii, facand sa palpite de viata pana si muribunzii. Intr-alte vremuri, nu intr-ale noastre, in afara Adunarii fiilor lui Dumnezeu nu ti se putea intampla decat o "dasartaciune a dasartaciunilor" deplina, o imprastiere, cum ar veni, de fiu risipitor.

De exemplu:
Intr-o adunare generala, un membru ordinar indrazneste: "De la cap se impute pestele."
Fata bisericeasca (incoltita probabil) contreaza:
"Frateee..."
("E"-ul din coada tine de artificialitatea dialogului, ca "E"-urile din majoritatea conservelor ceea ce nu inseamna ca "mai marii nostri" "nu vor vedea putrezirea". Vocea ii e taraganata de parca ar fi o nota incoronata desi ma tem ca "regele e gol")
"...frateee, va rog sa vorbim mai cu respect: capul Bisericii e Cristos."

Poftim cultura! Nu vi se pare ca ar fi trebuit sa isi asume injuria si sa Il crute pe Cristos de rusinea unor vorbe care, in definitiv, nici macar nu Ii fusesera adresate?!

Eu zic ca unui om nu-i sta bine sa fie rata. Nici capra. Cu atat mai putin magar. (Scuzati-mi ragetul!) Catar doar daca e adevarat ca acestia nu mai au putere de reproducere. Cel mult miel si acela pe cat posibil fara cusur pentru a se incerca, cu el, o jertfa de bun miros printr-o ardere de tot.

"Frateee... vad ca impartasim viziuni diferite.
Dumnezeu nu ne forteaza sa mergem impreuna. Uite: Pavel si Barnaba, daca nu s-au putut pune de acord au lucrat pe taramul Evangheliei, fiecare in ogorul lui."

Poftim cultura! Ei bine, la un asa argument pe mine unul parca m-ar musca un caine turbat. In locul vorbelor de duh mi se servesc gogosi. Pai, se poate!? Ce e cu logica asta avramesca?! De cand e "biblic" sa nu se inteleaga slujitorii lui Dumnezeu intre ei si mai ales sa se desparta unii de altii?! Ce, nu ne mai incape locul?! (Genesa 13:6)

Misionarii au ajuns sa se imparta in grupuri de cate doi, dar, haideti s-o recunoastem, nu la porunca dulce a Mantuitorului, ci datorita "ranchiunilor care ii macina pe dinauntru" caci important le e nu "sa fie una" ci "sa se duca in toata lumea".
Sa se mai duca?!
"Ce ne pasa?!" mi-ati putea spune cu gandul la cuvintele lui Pavel din Filipeni 1 sugerand nevoia unei oarecare detasari si a unei indiferente, vezi Doamne!, binecuvantate. "Va rog", vi-as raspunde cu gandul la cuvintele aceluiasi Pavel, "nu adaugati un necaz lanturilor mele."

Eh, dar s-a facut tarziu. Poate ca n-ar strica sa ne despartim, ce ziceti?!


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura")

Sabina Dodan



"Toate lucrurile ne sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos" 1 Corint. 10:23

"Cultura" mea cea mai noua si incomparabila cu mii de biblioteci este BIBLIA. Gasesc in ea toate literaturile la un loc si toti scriitorii, toti muzicienii. Are proza si are poezie, are drama si are comedie, e plina de invataturi pe care nu le-am gasit in ani in nici o alta carte. Asa mai avem tendinta de-a ne face zei din carti si autori si sa ignoram ce ne-ar fi de fosos cu adevarat. "Autorul meu preferat..", "Cartea mea de capatai..", "ai auzit tu de un Voiculescu?" - ma duce el la cer?

Imi place mult sa citesc si sunt genul care noteaza totul si cate un an tot ma ghidam dupa un anumit citat care asa imi mai gadilase urechea, dar cu greu am ajuns sa recuperez tot ce-am pierdut in copilarie. Tin minte cata bataie mancam de la sora mea ca sa citesc colectia "aurita" de Dumas, imprumutata cu greu si cum ma prindea ca eu citeam Povesti Nemuritoare... vai, vai ce carti in cap mai luam! Si-acum recuperez citind Jules Verne, dar diferenta dintr! e noi s-a vazut pana in liceu. Abia atunci din cauza presiunii comentariilor, bune mai erau, a inceput sa-mi placa sa citesc. Plangeam citind Ionel Teodoreanu si visam la Eminescu, aveam ganduri sinucigase citind Cioran si ma distram teribil cu Georgeta Mircea Cancicov - "Amurg", cititi va rog cartea aceasta!

Mai tarziu am scris si poezii, inainte de asta iubeam rock-ul, acum ascult Maria Tanase. Fiecare varsta isi are izvoarele culturii extrase tocmai din ceea ce era actual si la moda atunci, ca nu toate ne-au facut bine, e altceva, de invatat tot am invatat si mai avem inca tare multe.

Acum eu cred ca in cea mai mare parte cultura inseamna educatie, se leaga, incepe si se formeaza in anii obligatorii de scoala. Fara educatie nu ne putem insusi o anumita cultura, nu ne putem forma, devenim "aculturali", adica imprumutam anumite conduite si valori de la ceilalti, ne "contaminam cultural" de la cei din grupul nostru si lucrul acesta este foarte frecvent in ! lumea protestanta unde anumite grupuri folosesc acelasi limbaj, dau aceleasi exemple sau citeaza aceiasi autori. Un alt fenomen frecvent in lumea protestanta este cel de "enculturatie" prin care copiii incorporeaza de la descendenti elementele specifice integrari lor in viata culturala, fenomen spontan si aproape incostient, ei imita modelul parental, si-as mai adauga eu aici imitarea modelului pastorului care conduce o biserica.

Nu pot sa uit o ora de Tineret la care Edi vorbea despre 10 carti fundamentale pe care orice om ar trebui sa le citeasca in general, crestinii in particular, si cum in spate eram stupefiata de un tanar care afirma ca el citeste doar ce-i spune pastorul sa citeasca. M-am gandit atunci ca n-as putea sa fiu ca el si ce lipsa de personalitate ar trebui sa am ca sa ma supun unei astfel de reguli cand stiam ca poate acasa ma astepta Marquez sau Hesse - "oare sa am voie?"

Va las cu un citat din Paulo Coelho, un prozator brazilian foarte ! la moda acum: "Omul se naste pentru a-si trada destinul. Dumnezeu ne picura in suflete doar visuri imposibile." Nu-i asa ca-i gadilitor urechilor? Dar sa nu uitam ca nu toate ne sunt de folos...


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura")

Eduard Orasanu



Pocaitul de mine

Nici acum nu port ceas, nu sunt sigur daca e pacat sau nu. Nici cu cravata nu ma impac prea bine, daca o port voi mai ajunge in cer? Eram destul de cenusiu, dar am hotarat sa ascult Beatles, si nu peste multa vreme am aflat ca ei sunt parte cu Satana. Peste ani mi s-a propus Vali Pentea, dar nu stiu de ce am ramas cu Paul Mc Cartney.

Nici acum nu stiu sa cant la chitara, nu sunt sigur daca e pacat sau nu. Nici cu mandolina nu ma descurc prea bine, daca fratele din prima banca se impiedica de mine?

Am purtat o vreme basca, purtam Biblia sub brat si veneam in Adunare la ora 9:00. Stiam versetul de aur, ma ridicam la studiile Biblice si ramaneam la fiecare lunga si nesfarsita adunare generala. Votam deschis si anonim despre cazanul Bisericii...

Nici acum nu port o meserie, nu stiu sigur daca tamplar, sofer sau lacatus. Nici cu studiile superioare nu ma impac prea bine, daca port blugi si invat de zece voi mai putea predica in biserica? Cum voi mai putea privi comunitatea mea in ochii cand eu ma "desfat" cu Horia - Roman Patapievici sau Andrei Plesu? Peste ani mi s-au propus editurile crestine, dar nu stiu de ce am ramas cu Librariile HUMANITAS.

Daca noi nu avem, ei au, uite asa-mi spuneam, si mai trageam o "betie" cu ortodoxul de Dostoievski, cu ortodoxul de Steinhardt, cu scepticul de Liiceanu. Daca noi nu avem, ei au, uite asa-mi spuneam, si mai trageam un "bairam" cu Andries, cu Phoenix, cu Ada Milea. Apoi veneam pocait in biserica, nu imi gaseam basca si "matricola", poate de aceea eram privit urat...

Nici acum nu port instrumentele numite discernamant, discurs coerent, luciditate, nu sunt sigur daca ale avea e pacat sau nu. Nici cu bunul simt nu ma impac prea bine, daca, Doamne fereste, fiind prea gingas ma vor "debarca" din comitet? Nu e mai bine cenusiu, putin rotofel, putin plesuv, cu multi copii, si in general cu putine idei?

Da, sa invat engleza era bine! Pai americanii astia trebuie sa fie si ei pacaliti pe limba lor!


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura")

Concluzie

Dragii nostrii, daca credeti ca sunt inca multe ganduri neresostite, ca o scaldam, ca nu punem cutitul in rana si punctul pe i, va rugam s-o faceti. Iata, dupa cum veti vedea numarul trecut n-a ramas fara reactii, publicam mai jos, la "rubrica cititorului", textele primite pe adresa: [email protected]

Rubrica cititorului

Ioan Ciobota



Nebunia lui Pavel?

Am crescut intr-o familie de pocaiti. Tata nu prea stia sa-mi spuna chestii "adanci" despre pocainta, dar stia ca la ora fixa trebuia sa fim cu totii la biserica. Eram frustrat pentru ca lunea la scoala colegii cometau "Laleaua neagra" si eu habar n-aveam ce-i aia. Sau "Linia maritima Onedin" - ce mult imi doream sa vad serialul asta, dar... hai la biserica. A fost bine, a fost rau? Intre timp "Laleaua neagra" s-a vestejit, "Linia maritima Onedin" s-a "scufundat", dar valorile care mi-au fost transmise la biserica, in timp ce desenam pe caietele de la orchestra sau ma harjoneam cu prietenii, se pare ca au incoltit.

Asa incat dupa razvratirea din adolescenta - cum ca tata ii in varsta si habar n-are, sau ca Biblia este o prostie, sau ca la biserica sunt numai inculti – dupa razvratirea asta aproape inerenta adolescentei, am revenit la VALORI.

Am crescut intr-o biserica moderata. In afara de acestea, am vazut biserici si biserici. Am avut si am si eu ideile mele preconcepute. Cand am vazut prima data o caseta a lui Chris, pe care era o piesa cu titlul "TAXI SPRE CER" mi s-a parut o aiureala atat de mare incat nici n-am catadicsit sa o ascult. Pana cand am auzit la cineva niste casete cu Chris si am fost impresionat de profunzimea versurilor. Mi-am dat seama ca am fost cam habotnic in judecata mea cand am auzit piesa "Mi-e dor Isus sa te-ntalnesc, mi-e dor de Tine..." scrisa de Chris. Niste versuri extrem de profunde...

Si "Imagine" este deosebita sau "Streets of Philadelphia", "Brothers in Arms" sau "Miss Sarajewo", dar cred ca fiecare simte ca exista un DUH in spatele muzicii. Iar duhul din spatele unui AC/DC, Iron Maiden, Ozzie Osborne, Deep Purple, Slayer, Antrax sau Metallica este complet diferit de DUHUL din spatele unei bucati clasice de genul "Daca esti purtat de valul furios".

MUZICA NU ESTE UN CEVA CE ASCULTI SI ITI INTRA PE O URECHE SI ITI IESE PE CEALALTA ! MUZICA ESTE CEVA SPRIRITUAL.

Acum ascult cu placere Born Again, Fratii Groza, Chris, Vali Pentea, Contrast, Ovidiu Liteanu, 321, Inchinare, Petra, Delirious, etc. Cred ca din toata muzica ascultata vreodata, versurile cele mai profunde mi s-au parut: "Ce dragoste de Dumnezeu... Sa moara-un REGE-n locul meu..."

Intelepciunea lumii? Aristotel, Origen, Meister Eckhardt, Steinhardt sau chiar "oamenii recenti" risca sa devina "0" fara EL. Unii au si devenit. (Cioran? Doamne apara...)

Esenta crestinismului este "de a lua o hotarare" (J.Stott). Hotararea de a-i permite lui Cristos sa locuiasca in mine, de a avea o relatie personala cu Dumnezeu Tatal si de a-l accepta pe Cristos ca prieten, mantuitor si stapan. Stapan? Dar in cultura europeana post-crestina, post-socialista, post-comunista, post...scriptum - adica in plus - chestia cu "STAPANUL" suna ca...dracu....sa ma scuze...ateii.

Concluzie. Pocaitii sunt acei oameni care au fost nascuti din nou (Ev. Ioan 3), care au o relatie personala cu Dumnezeu, prin singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni - omul Isus Cristos. Si care apoi transforma Etica, Muzica, Arta, Cultura, Stiinta, sufletele oamenilor. Prin puterea LUI. Nevoia de schimbare exista de cand lumea. De la Burebista, care distrugea culturile de vita de vie ca dragutii de daci sa nu devina d... dupa o "betoaca" zdravana, pana la Marx si Engels, care predicau omul nou in felul lor, ceva de tipul piticilor de pe creierele lor.

Pavel spune "lucrurile care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos. Pentru El am pierdut toate si LE SOCOTESC CA UN GUNOI, ca sa castig pe Cristos."

Mie nu mi se par retrograzi sau ingusti nici cei care-si spala picioarele unii altora, ca un gest suprem de umilinta, nici cele care poarta batic pe cap in toiul verii. Fiecare cauta sa placa "Celui ce l-a scris la oaste". (Cazul fariseilor nu intra indiscutia asta).

DOAR Evanghelia schimba omul intr-adevar. Pentru ca esenta Evangheliei este transformarea.

Cine L-a intalnit pe Cristos in mod personal, este imposibil sa nu se transforme RADICAL! Un pocait este un transformat radical, care transforma si societatea si cultura in mod radical. In bine, desigur, dupa etalonul lui Dumnezeu. Daca intalnesti pe cineva care nu este transformat RADICAL, dar care totusi isi spune "pocait" - este un mincinos si adevarul nu este in el. Un pocait este un IMBRACAT CU CRISTOS, vorba lui Pavel.


(recomandam a se vedea: “Ioan Ciobota – Galeriile banatene ale SSJ-ului”)



Hyde Park

Roxana Gacea - Cervantes
Alin Cristea - Un secol de cinema

Roxana Gacea



Cervantes (VIII)

Un fenomen controversat in istoria Spaniei, in mod special legat de istoria Bisericii (daca tot suntem la capitolul asta) este Inchizitia. In mod ciudat, datele precizeaza ca in Peninsula Iberica aceasta isi desfasoara activitatea ceva mai tarziu, adica incepand cu sfarsitul intunecatului Ev Mediu pana in secolul al XIX-lea (1478-1813). Dar, mai intai, sa concretizam notiunea de “Inchizitie”, care provine din latinescul “inquisitio” si se refera la un procedeu penal caracterizat prin formularea unei acuzatii din initiativa directa a autoritatilor, fara a mai avea nevoie de martori.

El Tribunal Del Santo Oficio se formeaza in Spania in secolul al XIII-lea, in urma unei dispozitii date de Papa Gregorio IX, ca organism ecleziastic, incredintat ordinului domonican la inceput, mai tarziu si celui franciscan. Totusi, el nu depindea direct de Biserica Catolica hispanica, ci era numai sub autoritatea Papei. Se vorbeste despre doua etape ale Inchizitiei spaniole: papala (medievala) si regala (moderna).

In prima perioada, Sfantul Oficiu s-a stabilit in Aragón (1232), luptand impotriva ereziei catare. Cauzalitatea celei de-a doua perioade se regaseste in structura etnica a societatii spaniole de la jumatatea secolului al XV-lea: hispanici, mauri si evrei. Evreii, in mod deosebit, reprezentau o problema, intrucat detineau monopolul comercial. Motivele religioase erau folosite doar ca pretext, pentru ca nici macar convertirea minoritatilor la catolicism nu a inlaturat presiunile exercitate asupra lor. Mai mult, Inchizitia, aflata intr-o stare de “inactivitate” dupa eliminarea catarilor, isi indreapta atentia asupra acelor “cristianos nuevos”. Astfel, din 1478, Sfantul Oficiu incepe sa actioneze si in Castilla. Numai ca acum nu Papa, ci Regii Catolici au autoritate asupra sa. Ia nastere Inchizitia Regala Castillana, care devine in scurt timp o putere politica in Spania, un instrument al Monarhiei. Printre cei mai cunoscuti inchizitori se numara, bineinteles, Tomás de Torquemada si Fernando de Valdés. Mai tarziu, actiunile Inchizitiei se vor indrepta si impotriva protestantilor.


(recomandam a se vedea: "Roxana Gacea - Galeriile 'spaniole' ale SSJ-ului")

Alin Cristea



Un secol de cinema

Rusii si americanii

Serghei Eisenstein (1898-1948)

"Un Leonardo da Vinci al celei de a saptea arte", " parintele filmului politic", "autorul unui cinematograf ce imbina poemul cu discursul politic, realismul naturalist cu expresionismul baroc, esentializarea didacticista cu meditatia filosofica asupra conditiei umane" (Dictionar de cinema, 1997), Eisenstein realizeaza doar 6 filme in peste 25 ani de activitate, insa a oferit operei cinematografice calitatea de arta sintetica.

Crucisatorul Potemkin (1925)

"Reconstituirea revoltei de pe crucisatorul 'Potemkin', in rada portului Odessa, este rezultatul final al unui proiect cinematografic foarte vast al lui Eisenstein, prin care urma sa celebreze a 20-a aniversare a Revolutiei din 1905. 'Potemkin nu e un episod oarecare al Revolutiei, ci unul care reflecta maretia intregului' (S. Eisenstein). […] Conceput ca un film epic, in care maretia subiectuluii contrasteaza cu simplitatea conflictului, Potemkin este aplicarea principiilor teoretizate ulterior de Eisenstein, care prin a face cinema intelege 'a realiza o serie de imagini compuse in asa fel, incit sa provoace o miscare afectiva si sa suscite la o serie de idei. Miscarea merge de la imagine la sentiment si de la sentiment la teza'. Rigoarea compozitiei, forta de sugestie a detaliului semnificativ (folosit uneori ca sinecdota), maiestria montajului care sta la baza unor momente antologice (secventa scarilor, metafora leilor) fac din Crucisatorul Potemkin una dintre capodoperele artei filmului." (Cinema… un secol si ceva, 2002)
"La 1 august 1926, revista bucuresteana 'Cinema' vorbea despre succesul mondial al lui Potemkin, iar la 15 octombrie, la Hollywood, un tanar referent, David O. Selznick (producatorul de mai tarziu al lui Pe aripile vintului), raporta superiorilor sai de la MGM ca 'e indiscutabil unul dintre cele mai mari filme facute vreodata'. Fenomenul dovedeste ca nu trebuia sa fii neaparat comunist sau anarhist, ca sa admiri filmul lui Eisenstein, era suficient simtul perfectiunii artistice." (Dictionar universal de filme, 2002)

"Crucisatorul Potemkin" este singurul film prezent in toate cele sase editii ale celebrului Top Ten al revistei britanice Sight and Sound, realizat din 10 in 10 ani -prima in 1952, ultima in 2002, la care participa 100 de critici din Marea Britanie si din alte tari. E o dovada semnificativa si categorica a marelui cinema mut, care constituie o zestre artistica de prim rang a umanitatii.

Charles Chaplin (1889-1977)

Primul cineast total, "singurul geniu pe care l-a dat cinematografia" - in opinia lui G.B. Shaw, nemuritor prin Charlot - "Printul Tacerii", care "a luat o panza ieftina si cu gesturi nervoase a poftit secolul XX inauntru" (Marin Sorescu), "acest Moliere al cinematografului e o rezultanta a timpurilor noastre" (Camil Petrescu). "Comediile lui Chaplin, impotrivindu-se degradarii subiectului in obiect, au contribuit la progresul umanitatii mai mult decat multe tratate pretentioase de etica si pedagogie." (Henri Wald) Statisticienii spun ca fiecare film din cele 80 ale lui Chaplin a fost vizionat, in medie, de trei sute de milioane de spectatori. A primit Oscarul special la prima editie din 1929 "pentru geniul si multilateralitatea sa (scenarist, actor, regizor si producator)" concretizate in Circul (1928) si Oscarul onorific in 1971 "pentru inestimabila contributie la transformarea cinematografului in arta acestui secol". In 1975 a fost innobilat de regina Marii Britanii.

Goana dupa aur (1925)

" Una din operele cele mai complete ale lui Chaplin, cea in care se exprima cel mai bine grandoarea tragica a lui Charlot, dar si una dintre cele mai putin accesibile si mai dificile din pricina finetii psihologice [ …] …opera in care impresia de grandoare e comparabila cu cea pe care o lasa o tragedie clasica. " (Pierre Leprohon)
"Prin aventurile cautatorului de aur solitar de la sfirsitul veacului trecut, Chaplin aduce ironic in discutie motive si mituri tipic americane: implantarea civilizatiei in salbaticie, posibilitatea imbogatirii rapide, obsesia banului si a succesului. Amestecul de tragic, burlesc si lirism caracterizeaza numeroase secvente antologice: halucinatiile celor doi infometati, izolati in desertul de zapada, cabana suspendata pe marginea prapastiei, mincatul bocancului, baletul painisoarelor. Filmul s-a impus ca unul dintre cele mai mari succese financiare ale epocii si ca un triumf al artei chapliniene." (Cinema… un secol si ceva, 2002)


(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)



Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: [email protected]
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 750 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS


This post first appeared on SSJ, please read the originial post: here

Share the post

The Salt Street Journal nr. 153

×

Subscribe to Ssj

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×