Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Lupii justiţiari

Oamenii care se cred sfătoşi s-au învăţat să spună că trebuie “să faci ce spune popa nu ce face popa” şi tocmai printre aceştia sunt şanse mari să descoperim cei mai mulţi lupi moralişti.

Întro măsură mai mare sau mai mică unora le place să ne dea lecţii şi să ne predice. Însă nu ţin seama că oamenii nu învaţă din ce li se spune, ci din ceea ce văd cu proprii ochi. Iată de ce puterea exemplului este cea mai eficientă şi durabilă formă de convingere în comparaţie cu constrângerea.

Am prins ziua când lupul moralist nu mai este chiar lupul moralist pe care îl cunoşteam din fabulă. Ei bine, ca aspect fizic, maniere şi modă, lupul moralist s-a schimbat fundamental, putând fi astăzi o blondă cu pletele în vînt, cu haine mulate pe corp şi pantofi cu tocuri tip piroane care te trimite cu gândul la genul de femeie ce socoteşte şi afirmă cu neruşinare "ce face o femeie cu curul nu fac o sută de bărbaţi cu capul". Şi fiindcă "cine se aseamănă se adună" lupoaica este susţinută în manifestări de către lupul de mare ajuns împărat, cel mai tare moralist, ba chiar justiţiar. Precum spuneam lupul moralist şi-a schimbat fundamental înfăţişarea, dar, în ceea ce priveşte năravul, ba!

O întrebare va rămâne chiar dacă lupul justiţiar va primi imunitate pe viaţă la viruşi: totuşi unde a dispărut flota României, vaporaş cu vapor, bucăţică cu bucată? Nici măcar atât nu se poate afla.

În zilele care urmează se va decide moralitatea politicienilor
în faţa milioanelor de participanţi la referendum şi de alegători care i-au adus la putere, al căror reprezentant conduce un guvern şi are încheiat un pact cu diavolul. El consideră că nu mai are aceeasi responsabilitate faţă de aceştia, nu. Acum responsabilitatea lui este ţara spre a face pe plac străinilor care-l susţin pe lupul justiţiar. Ţara nu mai sunt aceia care au contribuit decisiv să ajungă şef al guvernului ci este doar el şi ăla cu care a încheiat pactul diabolic şi o guvernează împreună: guvernatorul numit de înalta poartă şi el, cea mai rămas din el. Cel puţin aşa reiese din atitudinile şi afirmaţiile lor. Adevăratul scop al trocului se va vedea şi simţi în timp aşa cum alte aranjamente politice şi-au arătat desuurile ciclic. 

Majoritatea oamenilor uită uşor. S-ar putea ca de această dată să nu mai fie aşa dacă vor constata că li s-a dat o mare ţeapă. De fapt ţeapa a fost evidentă mai devreme, cu ocazia referendumului. Cine a vrut s-o vadă a văzut-o. Lupul moralist şi justiţiar, miştocar şi şmecher ne-a tras pe toţi în ţepe aşa cum a promis cândva.

Dar stop, căci rândurile încep să se transforme în predică. Nu numai că predica e în zadar, dar ruşinea va fi pe măsură, dar nu ruşinea mea sau a ta cititorule.


This post first appeared on ETEROGEN, please read the originial post: here

Share the post

Lupii justiţiari

×

Subscribe to Eterogen

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×