Plouă interminabil, plouă bacovian de parcă norii aruncă tone de apă pe pământ să spele podelele lumii de păcate. Sunt răcită de o săptămână și în timp ce cobor din mașină și văd cortina de apă grea și rece prin care trebuie să trec, mă înfior.

O fețită, un copil providențial, educat să fie înger pe pământ, vine către mine râzând, cu o umbrelă deschisă:

-Sărut mână! Vă rog să îmi spuneți unde să vă duc, să nu vă mai plouă!

Zâmbește cu toată ființa și i se citește o bucurie fără de hotar că poate să facă un bine cuiva.

-Știți, eu sunt sora lui Ionuț Rătescu, ne-a ars casa și acum stăm cu chirie într-o casă din oraș, casă pe care ne-a găsit-o preotul Tănase.

O privesc ca pe o revelație. Acesta este copilul binecuvântare care va ști să întindă o mână omului căzut, să ajute o bătrână să urce în autobuz sau să traverseze o stradă. Ploaia rece mă face să simt inima fetiței care îmi ține umbrela caldă ca o flacără.

Nu îi spun fetiței, dar o altă veste minunată alungă norii din jurul meu. Un preot ortodox a ajutat o familie de adventiști și gestul lui este de o frumusețe fără egal!

Plec departe cu căruciorul de cumpărături în mână și mulțumesc cerului că îmi demonstrează că oamenii providențiali, cu suflet de tuberoză înflorită, există și ne fericesc zilele!