Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Două povești nefericite de viață, contopite într-o iubire târzie

Sunt doi copaci rătăcitori în prag de toamnă care-și unesc crengile pentru adăpost și își împreunează mâinile pentru rugă. Anii le-au picat frunze-frunze dureros și aparent fără rost, fiindcă au pierdut totul. Speranțele li s-au uscat încă neînflorite în grădina târzie a sufletului, când au îndrăznit ele să apară, a picat bruma și le-a carbonizat. Și dacă stau unul lângă celălalt este pentru că gândesc că în doi sunt mai puternici, deși li s-au retezat demult rădăcinile și te miri ce-i  mai ține în viață pe pământ...
Bătrâna în jurul căreia cei doi și-au găsit iubirea tîrzie îi strigă pe rând:
-Unde-i Tomiță să mă ridice? Unde s-a dus Mihaela să mă pună pe „scaunul de domnie”?
O hrănesc, o ridică, o spală si o șterg după ce-și face necesitățile, dar lucrul care-i îngrijorează cel mai mult, în momentele lor rare de luciditate, este faptul că moartea ei va însemna dărâmarea acoperișului de deasupra capului și sfârșitul iubirii lor târzii. Prin ea capătă ei pâinea cea de toate zilele, au primit azil ca să o aibă-n grijă sub supravegherea unei persoane de-a casei.
El era copil când și-a văzut mama ucigându-și copilul fiindcă nu i-a dat vânzătorul băutură pe datorie. În fratele lui mama a înfipt cuțitul până i s-au umplut mâinile de sânge, iar sufletul acela cald de copil s-a zbătutu ca un pui de găină căruia i se taie gâtul și a zburat la cer. O clipă de nebunie poate cufunda o familie în doliu etern și o poate arunca în brațele diavolului. O poftă nebună de țuică puturoasă i-a răspândit în cele patru puncte cardinale, deși nu le dăduseră încă aripile să poată zbura singuri.
 Scena atroce l-a marcat pentru toată viața. Uneori are coșmaruri noaptea, deși criminala familiei a murit, dar le-a mai făcut un bine: binele etern dinaintea morții: le-a vândut casa părintească în care ar fi meritat și el patru pereți fiindcă traumele lăsate de ea i-au compromis definitiv viața. Nu le-a lăsat decât doliul, teroarea, stigmatul unei mame criminale și a unei familii de nimic!
După ce a ieșit de la închisoare, s-a măritat cu altul, nu s-a interesat de copiii crescuți pe la orfelinatele din țară, în schimb le-a vândut casa părintească.
Tatăl, om slab și lipsit de experiența vieții a vrut să ia crima asupra lui ca ea „să aibă grijă de copii”. Era și persoana potrivită după tot ceea ce făcuse!!! Anchetatorii au descoperit trucul, așa că văzându-se singur cu patru copii (făcuți din întâmplare, la beție) s-a aruncat înaintea trenului să scape de tot. Atâta a putut să facă. Pe doi dintre frați, Tomiță nu i-a văzut de la tragica întâmplare când au fost luați pe rând. Fratele care-i era apropiat a murit acum două veri înecat după ce se dusese la scăldat. Moartea i-a dat târcoale de mic luându-i când pe unul, când pe altul și fâlfâindu-i pe la nas aripile negre, hidoase.
În ciuda dramelor din viața sa, nu l-am auzit niciodată blestemându-și zilele sau apostrofându-l pe Dumnezeu pentru destinul lui. Acum a albit și a rămas complet fără dinți, dar este fericit că a găsit-o pe Mihaela. Banii puțini pe care-i capătă îi împart cinstit, iar din ei își întrețin bucuriile nevinovate ale vieții: pufuleți, semințe, o bere băută pasager sau un pahar din cea mai ieftină sticlă de suc si o pungă de cafea pentru o lună (ea face o infuzie de cafea, dar el îi spune: „Sărut mâna” după ce o bea insistând că a băut cea mai bună cafea din lume) și pachetul de țigări pentru ea. Dacă le analizezi existențele înveți de la ei că dacă nu emiți pretenții mari de la viață, mulțumirea se întreține cu resurse minime.
Când el o prinde de mână înfloresc toporașii pe câmpul privirii sale, când ea îl vede spărgând semințe în gingii și mâncând pufuleți lângă soba de teracotă simte tihna căminului conjugal.
Uneori ea face crize de gelozie când el pleacă departe cu mașina cu stăpâna.
-N-ai bărbat? Ce tot îl iei după tine? Ai umplut tot satul că ne cununi, toți știu că suntem împreună, dar numai cu el ieși în lume!
Dacă stăpâna îl pune la altă treabă pe Tomiță, Mihaela îi ia rapid apărarea:
-El este angajat aici să aibă grijă de mamaia, nu să-ți crape ție lemne să-l doară mijlocul toată noaptea, să se îmbolnăvească și să ajungă la spital! Lasă omul să aibă putere să nu scape bătrâna jos când trebuie să o ridice!
Poate că în chipul îmbătrânit în durere își vede propriul copil: un băiat de 19 ani care s-a spânzurat, dar despre incident refuză să vorbească. Se plânge doar că nimeni nu vrea să o ducă la mormânt că ar vrea să se tăvălească pe pământul care o desparte pentru totdeauna de fiul ei și să-i simtă prezența.
Și-a pierdut mințile și a reînviat cu greu din noaptea minții în clipa în care a pierdut totul: soțul a părăsit-o și a luat-o pe cea mai bună prietenă, copilul i s-a spânzurat,casa a fost vândută, iar banii de la partaj au dispărut...
Avea și ea o cameră la casa părintească, iar acum este ocupată de nepoată care are deja un copil: copil cu copil.
Mihaela si Tomită sunt oamenii fără de casă în țara asta plină de case părăsite...Dar și dacă s-ar găsi cineva să le pună în palme cheia căminului unde să-și trăiască iubirea târzie, cine știe dacă s-ar descurca să se hrănească și să aibă tot ceea ce le trebuie.
-Mâine aș lua-o de nevastă, dar unde să o duc? O iubesc și nu mănâncă fără mine. Când sunt plecat rabdă până mă întorc, spune Tomiță cu duioșie. Știți ce mă neliniștește cel mai mult? Unde se duce ea după ce moare mamaie? Eu găsesc, dar ea?
Pe oamenii care nu reușesc să se cunune în fața unui preot sau în față lui Dumnezeu îi cunună pasiunile comune, destinul nefericit, lupta pentru o idee măreață.




This post first appeared on Blog Comercial, please read the originial post: here

Share the post

Două povești nefericite de viață, contopite într-o iubire târzie

×

Subscribe to Blog Comercial

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×