Așa cum binele și frumosul au nuanțe și răul se poate interpreta. Răutatea gratuită se descompune în: egoism feroce, vanitate dusă la extrem, violență fizică sau verbală exercitată asupra celui mai slab, minciuna, însușirea bunurilor și meritelor altuia, înjosirea fără motiv a persoanelor aflate la îndemână.
Răul iese triumfător când se înmulțește și când aduce de partea sa oamenii buni. Nicio victorie nu este mai mare, decât ca generosul să devină egoist sau zgârcit, persoana echilibrată să se transforme într-un monstru violent, un caracter frumos să se degradeze.
Rezistența omului adevărat la „contaminarea cu răul” este adevărata măsură a tăriei sale de caracter! Să fii bun cu cei politicoși, generoși, nobili este ușor. Cel mai greu este să te afli în miljocul oamenilor răi și să nu le împrumuți deprinderile.
Se spune că oamenii răi, exigenți până la absurd au o viață mult mai ușoară decât cei buni, dar numai ei știu cât chin spiritual pot îndura, încât se transformă în adevărate fiare care atacă din senin...
Este adevărat că „prost de bun” este o nuanță peiorativă a bunătății, dar este preferabilă, decât să determini semenii să dorească să  pună între tine și ei o distanță de ani lumină fiindcă se tem de prezența ta!
Mi se pare patologică dorința unora de a semăna teroare, ură și multă învrăjbire în jur.
Bunătatea adevărată (nu cea afișată ostentativ) este ea însăși antidotul contaminării cu răutate!