Nu, nu voi vorbi despre asta, ce naiba! E Doar o parte substanțială dintr-o zi interesantă. Adică a Fost.
Ieri a fost ziua mea. A fost și nu am murit nici până atunci și nici între timp. Iar prietenii ăștia ai mei, despre care am vorbit acum două postări, mi-au fost alături. Și s-au înțeles între ei, dar asta e destul de irelevant acum, ceea ce contează e cum m-am simțit eu. A fost ca un gangbang. Nu că aș fi fost centrul atenției, ci pentru că cu toți mă simțeam așa confortabil. Și era ca și cum plăcerea mea de a conversa ciudățenii cu o singură persoană s-a înmulțit și a fost ok.
Totuși, nu am făcut nimic special.
Momente de detoxificare.
Ce spuneam? Nimic relevant. Doar unele momente atât de benefice în care totul pare firesc fără să fie firesc, în care e noapte și te simți liber fără să fi liber, tot grăbindu-te să ajungi acasă că te așteaptă ai tăi. Sunt doar senzațiile acelea din aer și senzațiile din capul tău și senzațiile pentru care nimic nu e bine și nici o să fie bine.
Și mi-e lene să gândesc și am senzația că e mai bine așa, fără să trebuiască să mă stresez, dar apoi, vezi tu, uneori, doar uneori, când mă uit la felinarele care se oglindesc în apă, care se văd ca niște beculețe dintr-un brad de Crăciun, atunci nu mai știu ce vreau și nu mai știu ce știu. Și mă simt goală, fără nimic, fără nici măcar puțin, dar chiar și așa, nu am fost singură. Are sens? Cui îi pasă?! Chestia e că [...]
hai pa, m-am plictisit, mă simt nașpa, ești nașpa.
hai să ne mai plângem vreo doi ani până realizăm că nu rezolvăm nimic cu asta și că e doar stupid și patetic și fără sens și penibil și că nu trebuie și nu vrei să o faci și trebuie să încetezi s-o faci.
Hei, moșule. De Crăciun, vreau un singur cadou: un om. Adu-mi omul și ai scăpat de mine ceva vreme.
Crăciun fericit!