2014, 23 iulie, Amsterdam
Am sa iti scriu in acest ciclu de scrisori despre atitudinea mea despre Romania
Mai intai cateva explicatii:
Raportarea la Divinitate ca si scop final al fiecarei existente si ca si menire naturala a fiintei umane este singura raportare fireasca, singurul model imuabil.
Am separat Romania de romani ptr ca asta e natura conceptiei mele, asa cum am separat Europa de europeni si mai ales Europa, in intregul ei fata de restul lumii.
Ce anume vreau sa spun este faptul ca, iar asta este un principiu esential, o matrice prin care trec fiecare subiect in parte este una de ordin istoric : in istorie nu exista adevaruri totale sau intransigente, asta ar fi una si in istorie nu exista criteriul autoritatii. Istoricul nu poate fi o « autoritate » in materie, cum poate fi un chimist sau in fizician eminent, datorita materialului relativ sau interpretabil, cu care lucreaza. Exista nume sonore in istoriografia romaneasca, de exemplu, care au fost, ori s-au lasat influentati cu buna-stiinta sau nu de prioritatile politico-sociale ale momentului in care au trait si s-au manifestat si(sau)de propriile pasiuni. De aici felul in care au interpretat istoria, de multe ori defectuos sau inexact. Ei nu trebuie « pusi la zid » sau repudiati ptr asta, dar trebuie sa le privesti opera, fie ea de o clasa exceptionala, cu un ochi critic si,pe cat se poate, obiectiv. Cand spun asta ma gandesc la nume sonore, cum ar fi Iorga si Hasdeu sau Kogalniceanu si Balcescu. O sa-mi spui, probabil, « dar cum iti permiti tu sa critici un istoric de talia lui Nicoale Iorga ?, spre exemplu ». Cand am sa ajung acolo am sa-ti explic si sper sa intelegi corect.Din fericire istoria critica ca si gen de specialitate a existat si inca exista in Romania. Un exemplu ca si miscare este Junimea, ei au fost primii care au asezat acest curent in cultura romana, un exemplu ca si personalitate a fost Vasile Parvan, care, din fericire ptr el, fiind si istoric eminent dar si un arheolog de marca, a reusit in buna masura sa « iasa » din epoca in care a trait si care a incercat sa gandeasca si sa scrie despre istorie, atat cat poate un specialist sa fie obiectiv si anume intr-un procentaj nu foarte aproape de 100%, dar cat se poate de echilibrat. Un alt exemplu este unul foarte actual. Este vorba de Lucian Boia si o intreaga pleiada de tineri istorici de la catedra de istorie a universitatii din Bucuresti si Cluj, care deopotriva s-au manifestat, de pe pozitii « critice » si lipsite de emotional desuet sau de nationalism desantat, in ultimii 15 ani. Din pacate ptr societatea romaneasca, in general, s-au gasit multe voci, venite ,din pacate, din sanul academiei romane, sau din sanul senatului Romaniei, care au pus la zid lucrarile acestor oameni, pe alocuri fiind chiar atacate ca si anti-nationale, pro-maghiare sau sioniste ( !?!)...
Ce anume vreau sa mai spun si asta este destul de important si decurge din realitatile istorice ce au creat la randul lor mentalitati, traditie, si pana la urma evo(invo)lutie, este faptul ca romanii, tiganii, nemtii, americanii sau aborigenii deopotriva, sunt rezultatul, atat la nivel de grup cat si la nivel individual unor traditii, a unei culturi sau a unei civilizatii care decurge, in primul rand din aceste realitati istorice, pe care, mai intai trebuie sa le privim « la rece » si cat mai obiectiv, iar apoi, daca se poate cu aceiasi « masura », cat mai responsabila, sa incercam sa ii asezam cat mai aproape de adevar si nu acela pe care ni-l dicteaza propria experienta de viata ci acela care reiese din studiul aprofundat al unor izvoare istorice reale si a unei conceptii aplicate, deasemenea corecte si mai ales obiective.
Cam asa vad eu lucrurile si nu numai eu si anume ca adevarul istoric este ambiguu si interpretabil, de aici decurgand, mituri, personalitati, evenimente, mentalitati si atitudini sociale sau individuale care in nici un caz nu sunt doar negative si pozitive, nu sunt in nici un caz doar rele sau bune, astfel incat intre a-i face « statuie » sau « a pune la stalpul infamiei » vreunul din exemplele de mai sus sunt o serie intreaga de nuante foarte dificil si pana la urma fatalmente inevitabil subiectiv, de ales si mai ales de cantarit(judecat).
Iti dau cateva exemple la indemana cum ar fi problema miturilor istorice romanesti.
Mai intai mitul latinitatii poporului roman. Prima oara s-a vorbit si s-a scris despre asta de abia la inceputul secolului XIX. O serie de intelectuali, proveniti din familii de mici boieri romani au avut posibilitatea sa se scoleasca la Viena sau Budapesta, dupa care s-au intors acasa si au format un grup si mai tarziu o organizatie culturala care si-a propus, emanciparea populatiei romanesti din imperiul austro-ungar. Aceasta organizatie a fost cunoscuta in istorie ca si scoala ardeleana. La vremea respectiva emanciparea si manifestarea pe criterii nationale era la moda, odata cu revolutia franceza de la 1789, ulterior decurgand curentul iluminismului francez si a vestitului « Contract social » al lui J.J. Rousseau. Asta a fost scanteia care a stat la baza tuturor revolutiilor secolului 19 si a intregului proces de emancipare nationala si ptr prima oara s-a vorbit despre conceptul de natiune. Asta a stat la baza schimbarilor profunde din Romania (neexistand la vremea respectiva conceptul de « Romania »), asta a generat ideea de natiune romana si legitimitate teritoriala. Si cum cel mai elocvent criteriu de identitate nationala este limba, s-a readus pe tapet latinitatea limbii romane si baza latina a formarii poporului roman, odata cu colonizarea romana a Daciei incepand cu 105-106 d.Ch. In realitatea istorica de tip critic romanizarea spatiului dacic a fost destul de restransa in plan temporal, romanii au stat pe la noi vreo suta si ceva de ani doar. Ba mai mult spatiul teritorial a fost si el restrans la Oltenia, Banat si o parte a Ardealului de astazi. De aici rezulta precaritatea motivatiei latinitatii poporului roman dpdv spatio-temporal. Un exemplu, in antiteza ar putea sa fie spatiul evreiesc, unde romanii au stat mai bine de 500 de ani si nu au afectat cu nimic , nici limba si nici tradiitiile atat de specifice si decupabile ale poporului evreu. Asta nu inseamna ca vreau sa spun ca romanii nu ar fi latini prin descendenta si nu ar apartine familiei popoarelor de sorginte latina. Lingvistica limbii romane ne dovedeste asta. Dar ceea ce mai dovedeste limba romana este deasemenea, pe langa ponderea majoritara de cuvinte cu origine latina fie directa fie indirecta prin italiana sau franceza cu precadere, este multitudinea de influente, fie slava, fie cumana sau turca. Nu trebuie scoasa din joc nici influenta, pe alocuri foarte exagerata sau chiar exacerbata in discursul diversilor istorici in decursul diverselor epoci istorice fiecare cu interesele si imaginea lor, a influentelor de tip dacic. Concluzia decurge logic si clar : romanii sunt o natie formata din influente multiple, preponderent insa de origine latina, in general si nu romana in special, care au reusit ca si forta vitala prioritara sa pastreze sa conserve si sa continue o limba si o cultura unitara in ciuda multiplelor si diverselor piedici si incercari de tot felul venite din exterior fie prin prisma derularii faptelor istorice, fie prin prisma deficientelor proprii din interior prin inexistenta scrierilor, prin inexistenta unitatii sau prin lipsa de interes in ceea ce priveste evolutia si dezvoltarea, in general. De aici si o serie de lipsuri in constiinta si mentalitatea comuna, de aici si o serie de lipsuri constatate si repetate ciclic de-a lungul istoriei legate de trasaturi organice cum ar fi seriozitatea, harnicia, corectitudinea sau smerenia.
2014, 17 august, Koblenz
Iti spuneam in prima scrisoare din acest ciclu despre multitudinea influentelor aflate la originea formarii poporului roman. Fie ca au fost dacii, sau romanii sau cumanii sau slavii, aceste influente au lasat urme atat in limba cat si in civilizatie. Asta ar fi o prima concluzie care nu cred ca iti este straina. Mai departe insa lucrurile se pierd intr-o « ceata » in care fiecare intelege ce vrea si cand spun fiecare ma refer la istorici. Oameni cu o statura intelectuala diferita, cu interese sociale de moment diferite cu capacitati de intelegere si de transmitere diferite. Acesti istorici, de la Iorga la Parvan sau de la Hasdeu la Giurescu sau mai aproape de noi Berindei sau Boia, ceea ce am observat si nu numai eu, este faptul ca propun interpretari si analize diferite, uneori foarte diferite. Pe de-o parte. Pe de alta parte in istorie, in mod particular nu exista, sau cel putin eu ader la aceasta teorie, notiunea de autoritate in materie datorita deseori a precaritatii izvoarelor fie istorice, arheologice sau lingvistice fie datorita faptului ca un istoric oricat de obiectiv ar fi nu are cum sa fie asa pana la capat, pe de-o parte si pe de alta parte nu e capabil, general uman vorbind, sa isi depaseasca timpul in care traieste. Avand in vedere aceste situatii ar fi lesne de concluzionat ca ,practic, istoria este o poveste pe care fiecare o spune diferit si in total ar trebui sa nu ne incredem in nici un tip de discurs ptr ca el este oarecum evaziv si cu siguranta incomplet si deci, departe de adevar. Asa ar parea sa stea lucrurile, insa incercand, totusi sa aprofundam, vom constata ca exista si in istoriografia romaneasca un curent care, dupa o incercare cat mai atenta de a elimina « istoriile » despre istorie ne indreptam spre ceea ce credem noi, nu ca este adevarul pur, caci asa ceva nu poate fi cunoscut de om, dar incercam sa aderam la un punct de vedere cat mai echilibrat si mai ales lipsit de sentimente fie ele nationale, fie ele patriotice si mai ales incercam sa « dezbracam » adevarul istoric de influente politice, sociale, economice sau pur si simplu de simpatii sau antipatii personale. Asta ar fi un prim pas. Un al doilea pas ar fi sa repunem in drepturi punctele de vedere legate de patriotism, nationalism si influente sociale sau economice precum si interesele politice ale momentului sau personalitatii pe care o studiem. Dar trebuie sa punem in balanta atitudinea si profilul evenimentului sau a personalitatii si nu a parerii noastre despre aceasta, pe cat posibil si mai ales cu buna-credinta si dorinta sincera de adevar, fie si unul neplacut sau in neconcordanta cu interesele sau cu ceea ce ne-ar placea noua sa descoperim. Adica cu alte cuvinte sa fim doar un observator cat se poate de echilibrat. Curentul istoriografic care se apropie cel mai mult de acest tip de atitudine fata de istorie este asa numitul criticism istoric, adica istoria critica cum au numit-o cei care au inceput sa priveasca si sa scrie din aceasta perspectiva si anume junimistii. La Junimea acest curent a aparut ca un raspuns la atitudinea mult prea romantica si mult prea patriotica ce venea de la scoala ardeleana, care, ca sa iti faci o imagine, propavaduia nu numai ca noi suntem urmasii Romei dar ca insusi Roma vorbea o limba nascuta printre traci, respectiv geto-daci, pornind de la afirmatii de genul celor spuse de imparatul Traian, iberic fiind si spunand ca « s-a intors acasa » referindu-se la incursiunea militara din Dacia. Junimistii au fost cei care, ptr prima oara au spus adevaruri « potrivnice » ideilor de patriotism sau nationalism si de aici, daca vrei, departarea si poate ruptura intre Junimea si Eminescu, de exemplu, cel care a avut chiar o atitudine de exaltare in fata eroilor neamului si de exagerare,pana la urma, a unor insusiri ale neamului romanesc.Din acest motiv a fost indelung si profund preluat de propaganda legionara si mai apoi de propaganda comunist-nationalista. Acest curent propagat de Junimea si adanc combatut de-a lungul istoriei de nume grele, cum ar fi Iorga sau Giurescu, de exemplu si-a gasit reverberatia in prezent in cadrul catedrei de istorie de la universitatea din Bucuresti si Cluj prin intermediul unor istorici precum Lucian Boia, de exemplu, dar si altii, care vadit impotriva curentului oficial provenit de la sectia de istorie a academiei romane ocupata in mare parte de academicieni, carora nu le critic competenta ci mentalitatea, crescuti, totusi, in perioada comunista. Cam asta este atmosfera generala pe care eu am constatat-o si ti-am spus-o doar in cateva cuvinte si mi s-a parut foarte important sa scriu despre asta ptr ca mai intai, noi ca persoane, spirite, ce am fi fara trecut ? O natiune sau rasa in ansamblul ei ce ar fi fara trecut ? Fara cunoasterea lui ? Si pana la urma cine hotaraste cum a fost trecutul ? Specialistul, cel care se apleaca catre eveniment sau personalitate, cu bagajul sau de cunostiinte, cu uneltele lui specifice, cu atitudinea lui despre lume, cu prejudecatile lui si nu in ultimul rand cu interesele lui. Din aceasta cauza mi s-a parut important sa relevez acest aspect. Ba mai mult decat atat. Sigur ca am aderat la acest punct de vedere ptr ca mie mi s-a parut cel mai elocvent, dar nu absolv nici macar acest punct de vedere de tarele lui fie observate fie neobservate de mine. Astfel incat ma pronunt cu rezerva dar si cu smerenie fata de un subiect sau altul, neocolind insa situatii in care, cu toata rezerva si smerenia cred cu tarie in ceea ce spun chiar daca stiu din capul locului ca nu poate fi adevarat in mod complet. De aici pornesc cu conceptia si cu atitudinea fata de subiectul Romania si poporul roman in contex european si mondial, raportat la existenta si divinitate. Daca ar fi sa ma intrebi care ar fi primul cuvant pe care l-as rosti referitor la poporul roman ar fi rural. Emil Cioran se intreba : « unde am fost o mie de ani ?». Sursele de informatie sunt extrem de putine. Izvoarele istoriografice, arheologice si lingvistice deasemenea. Prima oara s-a vorbit despre natiune, in limba romana la inceputul secolului al XIX-lea, adica destul de tarziu. Romania in sine, a existat dupa 1881, adica dupa declararea independentei, recunoasterea ei si declararea regatului. Adica cu mai putin de doua decenii inainte de secolul 20. Foarte tarziu, mi-as permite sa spun. Primul document scris in limba romana apare de abia in secolul 16, daca nu ma insel. Pana in secolul 19 biserica ortodoxa romana scria in slavona. Cel mai bun exemplu, care poate servi ca si comparatie mi se pare situatia din cadrul diferendului istoric romano-maghiar asupra Transilvaniei. Romanii isi revendica drepturile istorice asupra acestui teritoriu prin argumentele leaganului istoric de formare al poporului roman, prin majoritatea populatiei de-a lungul vremurilor pe acest teritoriu, prin existenta unor state, zica-se conduse de romanii Gelu, Glad si Menumorut. In schimb ungurii vin cu documente, mai intai cu caracter religios, scrise evident in limba latina si apoi si cu statalitatea de tip medieval, mult mai rapid asimilata de maghiari in primul rand datorita statutului unitar al credintei crestin-catolice. Ce argumente sunt mai credibile in fata unui istoric sa zicem islandez, care nu are nici o legatura si nici un interes legat de acest teritoriu. Eu cred ca cu siguranta sunt mai credibile argumentele maghiare. Asta insa nu a facut ca Transilvania sa apartina Ungariei in ultima suta de ani, ptr ca ruleta istoriei, cel putin in ultimile doua runde a dat izbanda de partea romanilor. Prima oara in 1919 cand Ungaria tocmai era o tara invinsa, fiind parte a defunctului dualism si a doua oara in 1945 cand atat Romania cat si Ungaria au fost « oferite » imperiului sovietic nou infiintat unde « imparatul » Stalin a hotarat sa dea Transilvania romanilor pe de-o parte sa-i pedepseasca pe unguri ptr orientarea lor din timpul razboiului si pe de alta parte sa recompenseze pe singurul om caruia ii facuse cadou 9 luni de razboi mai putin. Si aici ma refer la regele Mihai, decorat cu titlul de erou al Uniunii Sovietice. Istoria este un organism viu.
2014, 5 septembrie, Koblenz
Trebuie sa iti scriu acum despre modurile la care diverse generatii au fost nevoite sa invete si sa inteleaga, vei vedea ca este trist de gresit, istoria Romaniei. O iau de la coada la cap. In perioada de dupa evenimentele din 1989 au existat doua momente de viziune diferita a istoriei. Primul moment, pana undeva in preajma aderarii la uniunea europeana, atunci cand istoria invatata de acei copii vreme de mai bine de 15 ani nu era cu mult diferita fata de istoria invatata pe vremea comunista, se scosesera minciunile grosolane, in rest, perioada comunista era « mangaiata pe crestet », iar despre perioada contemporana a istoriei romanesti se scria destul de putin, ca dealtfel si despre perioada comunista. Dupa aderare si inclusiv pana la acest moment s-au acceptat criteriile europene cu manualele alternative, dar schimbarea a fost una de forma si mai putin de fond, despre comunism se vorbeste destul de putin si oricum destul de vag, tema nationalista avandu-l pe maresalul Antonescu in centrul atentiei, e ceva mai estompata decat inainte, astfel incat putem trage destul de lesne concluzia ca generatiile din ultimii 25 de ani chiar daca n-au invatat enormitatile istoriei predate in timpul comunismului au invatat o istorie vaga si foarte vaga in ceea ce priveste istoria moderna si contemporana, iar in ceea ce priveste vechimea, cu exceptia relevarii catorva elemente noi descoperite de arheologie sau documentaristica in ultima perioada in rest este aceiasi nota nationalista si patriotica ca si inainte de 1989. Un prim motiv este ca mai toata sectia de istorie de la academia romana este imbatranita, iar domnii academicieni, ca le place sau nu, au fost crescuti la « focul » luptei de clasa din epoca de aur. De aici retineri in a recunoaste niste situatii absolut evidente, de aici evitari de tot felul de subiecte si oricum conservarea unui traditionalism istoric cu care sigur isi vor pastra scaunele academice pana cand vor trece in partea cealalta. Cu alte cuvinte, multa « ceata » in istoriile alternative aprobate de academia romana si de parlament. Din fericire, exista o pleiada de tineri si mai putin tineri istorici, care isi fac auzit glasul intr-o multime de feluri, care adopta atitudinea critica asupra istoriei si nu il mai considera pe Mihai viteazul,de exemplu, un unificator de tara ci un domnitor in primul rand vasal imparatului Austriei, caruia ii si daruieste coroana Transilvaniei smulsa de la regii Ungariei si coroana Moldovei smulsa si ea de la regele Poloniei. De asemenea nou sfintitul domnitor Stefan cel mare nu stiu cat de mare si cat de sfant a fost atunci cand la solicitarea turcilor la atacat pe la spate pe varul sau Vlad tepes, domnitorul muntean obligat astfel sa fuga si el la regele Ungariei al carui vasal era. Astfel cam dispare patriotismul si simtul natiunii celor doi domnitori, atat de apreciate in epoca de aur atat in carti cat si in filme de mare succes si in ziua de astazi si in locul lor, cum e firesc si normal regasim in sfarsit niste domnitori medievali fara simtul natiunii dar cu simtul adanc al relatiilor de tip feudal si carora faptul ca oamenii vorbesc cam aceiasi limba prin imprejurimi nu le creeaza prea multi fiori patriotici. Iar astea sunt doar doua exemple. In spatele acestor 25 de ani de post-comunism avem cei 45 de ani de comunism propriu zis si ei impartiti in doua mari epoci. Epoca de aur dominata aproape in intregime de politica nationalist-comunista si mai inainte de perioada « muncitoreasca » dominata de politica cominternist-comunista. Epoca de aur a fost caracterizata de un profund caracter nationalist si comunist asa cum am mai spus, dar nu de dragul unor principii specific nationaliste cum a fost in cazul legionarilor, spre exemplu ci doar datorita setei de putere si a poftei nemasurate a lui Ceausescu de a deveni cel mai mare fauritor de tara din istoria Romaniei. Dealtfel tot aparatul de propaganda s-a pus servil la dispozitia acestei dorinte, nemanifestata si disimulata dar extrem de prezenta. Era ca si cum « nu eu vreau sa fiu un soi de demiurg al Romaniei ci ei, oamenii de pe langa mine m-au decretat si asezat astfel », oameni care erau alesi « pe spranceana » dintre cei care erau dispusi sa-l aduleze fara conditii si care erau dispusi sa ii spuna in fiecare zi, intr-un fel sau altul cat de mare si cat de neasemuit este. Astfel s-a creat falsa propaganda a delimitarii de Moscova. In mod normal ai intelege o atitudine de independenta si democratie(dealtfel asta a si fost pacaleala pe care Ceausescu a tras-o occidentului vreo 15 ani) cand de fapt vaga, pana la urma, delimitare de Moscova nu avea ca scop decat cultul personalitatii.
Astfel s-a creat falsa propaganda a eroilor neamului ptr ca Ceausescu avea nevoie de personaje cu care sa se asemuie si carora sa le urmeze opera. Astfel incat si Mihai viteazul si Stefan cel mare si Mircea, caruia din motiv ca Ceausescu avea deja o varsta s-a renuntat dupa cateva sute de ani sa i se mai spuna cel batran. Astfel s-a creat falsa propaganda a luptei poporului unit in jurul ideilor progresiste si egalitariste care a dus rand pe rand la « alungarea » trupelor germane, la « independenta » fata de turci sau rusi, la faptul ca « poporul » a facut diversele revolutii si mai ales la falsul mit al continuitatii statale constiente a poporului roman inca de pe vremea lui Burebista cu celebra sintagma « suntem aici de 2050 de ani ». Astfel, pe vremea aceea istoria era un umil servil al masinii de propaganda ceausiste, care nici macar comunista numai era, fiind doar in vorbe, in realitate era un soi de republica ceausescu romania. Inaintea lui Ceausescu, mai ales in anii de inceput, cu precadere intre 1948 si 1961, adica de la inscaunarea oficiala a comunismului in Romania si anume la 11 iunie 1948 odata cu nationalizarea si pana in 1961 cand printr-o minune greu explicabila pana si in ziua de astazi, aceea prin care Gheorghiu-Dej a reusit sa-l convinga pe Hrusciov tarul rosu de la Moscova sa retraga trupele sovietice din Romania, ocazie de la care, se pare ca i s-a tras si moartea de mai tarziu, istoria Romaniei a avut un puternic caracter cominternist. Dar ce era cominternul ? Cominternul era o structura economica, militara, de informatii si de propaganda creata la Moscova de catre Stalin, care inca din anii 20’ ai secolului trecut si-a propus internationalizarea comunismului de tip bolsevic in lume. Pe de-o parte. Pe de alta parte, in tanara organizare a propagandei comuniste din Romania erau implicati in primul rand consilieri sovietici, care practic faceau legea, activisti de partid si oameni provenind dintre specialisti, de obicei fara o istorie profesionala, dar care faceau orice sa parvina. Unul dintre ei a fost asa-zisul istoric Mihai Roller, care de fapt era un evreu din Basarabia si care a fost pus in varful procesului de aservire a istoriei Romaniei in sensul propagandei Uniunii Sovietice in Romania. Daca in epoca de aur aveam mari figuri istorice care erau constienti de romanitatea spatiului carpato-danubiano-pontic, de data aceasta, brusc, au disparut aceste personalitati, in locul lor fiind puse si promovate doar acele figuri istorice care avusesera ceva relatii cu Rusia si carora li s-a asezat pe cap nu numai sintagme de genul « lumina vine de la rasarit » sau « Stalin si poporul rus libertate ne-au adus » dar si relatii profunde si constient recunoscatoare cu mai marii diverselor perioade istorice ale Rusiei. Astfel a fost la vremea respectiva promovate imaginile lui Ioan voda care nu mai era « cel cumplit » datorita descendentei lui slave, a lui Dimitrie Cantemir care la avut ca mare prieten pe tarul Petru (amandoi dealtfel masoni) sau a lui Tudor Vladimirescu datorita relatiei lui cu Eteria, organizatie paramilitara impotriva turcilor si sustinuta financiar din Rusia, uitandu-se ca pana la urma tot Eteria l-a executat pe Vladimirescu, nu in ultimul rand propaganda exacerbata facuta in jurul lui Vasile Roaita, lucrator la atelierele ceferiste de la Grivita, unde datorita lui s-au declansat evenimentele din 1933 si unde iarasi s-a uitat cu buna stiinta faptul ca Vasile Roaita nu a sunat ptr a aduna muncitorii ci ptr a anunta politia el fiind un informator al politiei cunoscut in acea perioada. Daca ar fi sa mai adaugam si perioada intre 1914 si 1947, ani de mari incercari ptr Romania, in care cu adevarat marii istorici ai tarii nu au reusit sa vorbeasca la unison si ptr faptul ca istoria nu presupune unanimitate, constatam ca si concluzie un adevar destul de trist : vreme de 100 de ani, adica vreo 6-7 generatii, la noi nu s-a invatat istoria Romaniei ci variante cosmetizate si slutite ale istoriei Romaniei dupa bunul plac al unor conducatori sau altii. Foarte putini romani isi cunosc istoria. De aici mari probleme de identitate. De aici mari probleme de raportare la trecut.
2014, 01 octombrie, Viena
Am scris in scrisorile precedente despre romani din diverse perspective. Dar haide sa socotim corect diferentele dintre romani si europeni sau americani sau extrem- orientali, care sunt cauzele si efectele acestor diferente. Mi-as permite sa mai fac o delimitare. Intre europeni si restul lumii. Iar de la inceput o previziune. In era ce va sa vina schimbarea ca si impuls se pare ca va veni din Rusia. Din pacate, Europa este consumata, iar locul in care se va dezvolta schimbarea si se va raspandi este America. Aceasta previziune se bazeaza si pe niste observatii absolut evidente. Mai intai de ce ar putea veni impulsul din Rusia ? Pai un motiv cred ca suficient de important este faptul ca Siberia este leaganul samanismului mondial, prima religie a omului, locul in care aceasta a inceput sa se manifeste, iar daca constatam ca acest samanism a fost religia de baza a lui homo-sapiens vreme de 30 si ceva de mii de ani, inainte de potop, inainte de istoria consemnata, atunci putem trage concluzia ca e firesc ca totul sa poata incepe de acolo. Din pacate, asa cum spuneam Europa si-a atins pragul de sus al valorii. Ca si populatie este intr-un proces evident de imbatranire si de crestere a degenerarii. Ca si civilizatie si cultura, fara sa pun la indoiala aportul de o importanta fundamentala, timpul la care se vorbeste este timpul trecut. Progresul cultural si de civilizatie nu-si mai are capitala in Europa de vreo suta de ani incoace. Europa este ca o femeie frumoasa, foarte eleganta si foarte cultivata dar care a imbatranit si este foarte posibil ca in decursul anilor sa aiba nevoie de scaunul cu rotile. Ambientul potrivit ptr o schimbare de mari proportii cum este cea preconizata este cel american. O populatie dinamica, deschisa la minte si in inima, cu resurse spirituale si materiale si cu vigoare in adn, ca sa zic asa. In afara de asta motorul tehnologiei de varf este tot America. S-a dovedit nu odata in ultimii 70 de ani ca americanii au fost intotdeauna inaintea tuturor datorita, in primul rand, nivelului de investitie spre tehnologie de varf, spre neconventional si spre cercetari de frontiera. Si nu in ultimul rand « ora exacta » se da la Washington dpdv politic si strategic, iar marea majoritate a resurselor energetice si financiare ale lumii sunt sub control american. Asia, India si civilizatiile extrem-orientale au imbratisat de mult stilul de viata american si cu toate eforturile orgolioase ale Chinei de a deveni lider mondial se dovedeste pe zi ce trece ca americanii stiu sa faca diferenta si ca pana la urma stiu sa nu piarda acest « razboi » chiar daca la prima vedere mai pierd niste « batalii » pe ici pe colo. In rest, America de sud, Africa raman doar la nivelul de resurse umane, iar Australia este ca intotdeauna un soi de spectator care reuseste prin aceleasi mijloace ca si americanii sa tina pasul cu esalonul primilor 10 performanti ai lumii. Dar sa revin la chestiune. Ce poate fi Romania in acest context ? Ce reprezinta romanii in acest spectacol ? Pai stii si tu raspunsul. Mai nimic. Americanii ne-au aruncat un oscior de securitate si integrare doar datorita pozitiei noastre strategice ptr interesele lor fata de lumea araba si Rusia, ne-au impus prin « recomandari » europenilor care s-au executat cu foarte putina placere si tragere de inima si astfel au mutat nefiresc granita civilizatiei occidentale la marea Neagra. Prin acest proces romanii au trecut de mai multe ori. Ori am fost la granita imperiului otoman, ori am fost « no man’s land » si teatru de razboi fie ptr popoarele migratoare, fie ptr ambitiile teritoriale habsburgico-taristo-otomane, fie am fost teren de experimentare a unor incercari de evolutie a acestui capitalism care se dovedeste falimentar ptr societate in ultima suta de ani printr-o alta experienta utopica si falimentara numita comunism si asa iata cum au trecut cateva bune sute de ani in care poporul roman, daca exista asa ceva si spun asta ptr ca sunt cateva argumente destul de solide care dovedesc de fapt ca suntem rezultatul unei sinteze tocmai al acestui amalgam de influente si de fapt n-am avea un profil corect de popor unitar, s-a dezvoltat haotic (cu o singura mare exceptie, insa, care dealtfel face si diferenta si vine sa si contrazica aceste argumente), a fost ca un martor neputincios la propria evolutie, a preluat din mers si in graba, incomplet si pe alocuri foarte bizar niste paterne existentiale fie de la turci, fie de la rusi, fie de la austrieci sau mai nou de la francezi sau americani, dar care, dupa parerea mea are un singur avantaj si o singura calitate si anume pastrarea limbii, iar asta mie, in acest context haotic si dramatic pana la urma, avand ca si constante saracia, mana intinsa si lipsa de educatie, mi se pare o performanta absolut de neinteles ptr ca in mod normal intr-un astfel de context care se intinde pe o perioada destul de lunga ar fi trebuit pur si simplu sa disparem ca natie. Din fericire si din pacate, deopotriva, acest lucru s-a intamplat chiar datorita acelui mileniu in care Cioran, de exemplu se intreba retoric « unde am fost ?». Spun din fericire ptr ca tot ce a venit si a trecut, popoare migratoare, stapanirea slava, otomana, rusa, maghiaro-austrica, sovietica samd nu a reusit sa destrame baza poporului roman care este civilizatia rurala. Peste capul romanului, nestiutor de carte si total dezinteresat de progres au venit si au incercat sa impuna multi tot felul de lucruri insa el a stiut un singur lucru. Sa traiasca, sa munceasca, sa vorbeasca, sa pastreze traditiile lasate oral de tatal, bunicul, strabunicul si stra-strabunicul sau. Asa vad eu ca s-a pastrat fiinta poporului roman. Acolo, in vatra satului. Dar...spun si din pacate si poate mai ales, din pacate ptr ca astfel aceasta indaratnicie de a pastra aceste valori l-au facut surd si mut la implementarea statului ca si forma de organizare si la dezvoltarea urbana pe care generatia pasoptistilor si regele Carol intai au incercat sa le faca. Intotdeauna statul si reprezentantii lui erau « ceilalti » ptr roman, erau cei care veneau sa ii ia ceva si cei carora nu le vedea rostul. Intotdeauna orasul si orasenii erau iarasi « ceilalti », cei care « nu fac nimic », cei « neseriosi » adica strainii. Asta are si o acoperire istorica. In secolul 19 majoritatea populatiei urbane a Romaniei era formata in cea mai mare parte din evrei, greci sau turci (spre exemplu la recensamantul din 1860 din Iasi, 70% din populatie era de origine evreiasca, marea majoritate venita din Basarabia si Rusia tarista din motive economice). Romanul nu a simtit nevoia sa invete carte, in marea majoritate a situatiilor. Alfabetizarea s-a facut fortat in era comunismului de tip sovietic. Deci tot “ceilalti” au venit pe capul lui si l-au obligat sa isi duca copii la scoala si nu la munca campului cum stia el ca au facut ai lui. Romanul nu a imbratisat nici mecanizarea si nici tehnologizarea muncii lui ca pe o bucurie ci ca pe inca o obligatie venita de la altii. « Strainatatea » ptr el a avut doua faze : cea de inceput de respingere totala ca pe ceva inutil si de neinteles si cea actuala care s-a asezat intr-un mod bizar pe prima si in care viseaza la prosperitatea strainului si in anumite cazuri si la evolutia lui dar e privita tot de pe pozitii adverse in care demersul este mai degraba acela de a « fura » si mult mai putin de a « implementa »(insusi cuvantul este neserios si de neluat in seama ptr roman) si de a privi cu ura si pofta. Din acest punct de vedere in ultimii 200 de ani asistam la existenta a doua Romanii. Una este aceiasi si este majoritara si este cea descrisa mai sus. Iar cealalta, in marea ei majoritate desprinsa geografic de spatiul actual al tarii, Romania din strainatate a romanilor care au ales sa creada ca pot fi altceva decat romani si traiesc printre altii, unii suficient de inconstienti sa isi inchipuie asta ,iar altii ducand aceasta povara constient din ratiuni economice sau sociale. Romanul este dramatic si prost in egala masura. Indaratnic si smecher in a spune ca « lasa ca merge si asa » si « lasa ca va mai pacalim noi, ca de obicei ». Prin ruralitatea lui, romanul a reusit sa isi pastreze fiinta dar totodata a lasat « mioritic » timpul sa treaca pe langa el, iar odata cu acest timp si toate celelalte legate de civilizatie, cultura, progres si slefuire. In tot acest timp in care el romanul isi lucra pamantul, facea copii, se imbata si isi batea nevasta si se nastea si murea la fel de senin, europenii construiau catedrale si universitati, faceau razboaie si pradau in numele lui Iisus, imbogatindu-se, construiau orase si capacitati de productie, gandeau, inventau si scriau carti, creau arta si raspandeau toate acestea prin lume mai degraba cu sabia si deveneau astfel din ce in ce mai puternici si mai evoluati. Au creat o civilizatie si o cultura, continuand civilizatia greco-latina din perioada antica. Au construit mai mult sau mai putin constient ceea ce numim acum civilizatia occidentala cea care practic, de ceva vreme incoace este predominanta in lume.
Noi pretindem ca apartinem fundamental, ca si altii din zona noastra, unei asa numite civilizatii bizantine, nestiind foarte exact la ce ne raportam pe de-o parte datorita disolutiei prea indepartate in timp a acestei civilizatii care a sucombat datorita propriilor neputinte mai degraba si mai putin datorita ocuparii militare si economice de catre un popor ce nu a avut suficiente argumente sa se ridice deasupra mostenitorilor Romei (si aici ma refer la lipsa unei integrari reale sociale si de civilizatie otomane, turcii ca si imperiu neavand niciodata in istoria lor forta altor imperii in ceea ce priveste dominatia de civilizatie, ei restrangandu-se doar la ocupatia militara si la acapararea resurselor in cea mai mare parte), iar mai apoi ca o « creanga in vant » la false pana la urma influente franceze si mai nou americane. Sigur ca exista elemente suficient de serioase de bizantinism in civilizatia romaneasca, sigur ca exista elemente de cultura franceza si mai nou de mod de viata american in structura poporului roman, dar dupa parerea mea sunt insuficiente ptr a fi putut crea acea mutatie genetica aproape astfel incat sa ne contopim, in timp ca si apartinatori de civilizatie apuseana. Astfel incat si de aici drama, suntem « pe nicaieri ». Cate putin din fiecare, neglijabil pe alocuri, romanul este o sinteza ruralo-bizantino-balcanico-europeana purtator de guma de mestecat si blugi americani facuti in Turcia sau in China la care a prevalat grija stomacului in dauna creierului ca o condamnare continua si a carui ocupatie cotidiana este aceea de « a se descurca », iar ca distractie la fel de cotidiana fiind singura inventie unica pe planeta pe care romanul a facut-o si anume caterinca. Caterinca nu este nici umor, nici satira, nici comedie si nici cimilitura populara. Nu seamana cu nimic si este extrem de personala. Este o combinatie de smecherie, prostie, incultura, umor sec si atitudine revansarda inexistenta nicaieri in lume. Prototipul de succes in societate ptr majoritatea romanilor este aceasta triada care ne-a dus acolo unde suntem si ne va mai tine inca maximum 200 de ani pana cand, din alte motive, vom disparea ca popor. Triada este : « te-ai descurcat », l-ai « facut » pe celalalt si esti « de comitet » adica performant in caterinca. Aceasta triada este rezultatul unei istorii de doua milenii si din acest motiv marea majoritate a romanilor stiu cel mai bine sa faca aceste trei lucruri. Restul sunt amanunte trecatoare si fara prea multe vibratii in adancul adn-ului social romanesc. Iar amanuntele acestea trecatoare se numesc : Mircea cel batran, Alexandru cel bun, generatia pasoptistilor, Nicolae Titulescu, Constantin Brancusi, Ion Luca Caragiale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Lucian Blaga, Petre Tutea, Nicolae Steinhardt, Constantin Galeriu, Arsenie Boca, Constantin Noica, Andrei Plesu, Andrei Serban sau Lucian Pintilie. Mai sunt si altii. Nu intamplator i-am mentionat pe cei mai echilibrati, in opinia mea. Oricati au fost (din pacate si aici vorbim tot la timpul trecut) ei nu au fost suficienti ptr a face cu adevarat diferenta. Drama este ca maximum 5% din populatia Romaniei vibreaza la aceste « amanunte » mentionate mai sus. Asa incat romanii atat cat sunt de popor si de homo-sapiens se vor auto-pacali in triada lor si de fapt vor fi ca de obicei nu dusi ci aruncati de altii in tot felul de directii, ramanand ceea ce au fost dintotdeauna. Spectatori neputinciosi la evolutia lor si a lumii.
2014 , 22 octombrie, Novi Sad
Concluzia acestui ciclu. De unde au pornit impulsurile? Unul a pornit din mai vechea noastra confruntare legata de romani. Pentru ca noi, de fapt ne intelegem la subiectul central, respectiv precaritatea educatiei, bunului simt si respectului la romani, in general dar nu ne intelegem sau ne intelegem mai putin atunci cand vine vorba de cauze si mai ales comparatia cu altii. Celalalt impuls a venit de la cartea profesorului Boia despre mituri in constiinta istorica romaneasca. Iata deci concluziile cat de cat argumentate :
1. Poporul roman este un popor profund rural cu tot ce inseamna acest « bagaj » in traditii, obiceiuri, mistica, religie, educatie, comportament. Taranul roman de la sat sau de la oras a trecut prin mai multe stadii. Mai intai a fost dus de nas si pacalit. De preot, de boier, de notar sau de invatator. Pe vremea aceea avea inca valorile cele vechi. Poruncile cele mari erau pastrate si urmate cu sfintenie. Apoi a fost pervertit. I s-a spus de cateva milioane de ori timp de vreo 50 de ani ca este « forta conducatoare a societatii ». Pe aceasta pozitie au ajuns « drojdiile » satelor ptr ca fruntasii si gospodarii in marea lor majoritate au fost condamnati ca fiind dusmani de clasa. Si iata cum « s-a urcat scroafa in copac ». De acolo, din copac, a invatat sa fure si sa spuna ca completeaza. A invatat sa minta si sa declare acea minciuna ca adevar de partid si de stat. A invatat sa ucida si sa se razbune pe cei care odinioara au pacalit-o spunand ca astfel apara poporul de banditi. Si nu in ultimul rand dupa ce a fost pacalit si pervertit a fost lasat de izbeliste. Exilat la oras, sau plutind la sat cu un petec de pamant primit in baza drepturilor omului, pe care nu prea le intelege, taranul roman a fost lasat de izbeliste si s-a comportat in ultimii 25 de ani ca un animal scos din cusca si lasat absolut liber, pe strada, printre oameni. Pacalit, pervertit si lasat de izbeliste s-a comportat ca atare. Scuipa pe jos, urla si injura oriunde, confunda politetea cu prostia, nu vede sensul citirii unei carti si ridica smecheria si caterinca la rang de valori nationale. Mai ales ca au doua « mari » exemple. Primul sunt tiganii si modul lor de viata care vine dintr-o alta lume si dintr-o alta traditie, iar mai apoi este clasa politica ptr care munca, patriotismul si spiritul de sacrificiu sunt motive de bancuri in pauza de masa. Mecanismul si dezvoltarea algoritmica a mediei indoita de ignoranta si superficialitate a generat un « monstru » caracterizat prin subcultura, lipsa smereniei si o adevarata explozie a « raului » in mai toate fatetele lui.
2. Europenii, adica populatia actuala a spatiului dintre Islanda, la vest, cercul polar la nord, Rusia la est (in opinia mea si nu numai a mea, rusii nu fac parte din civilizatia europeana respectiv occidentala) si marea Neagra, arcul muntilor Carpati la sud est si marea Mediterana, fara peninsula balcanica, dar cu includerea Greciei si Israelului la sud se deosebesc fundamental de romani datorita unor repere istorice importante :
- vreme de 1000 de ani romanii nici nu stiau ca se numesc asa, nu scriau, nu construiau, nu isi conservau identitatea pentru ca nu aveau habar de asa ceva. Intre timp, in aceiasi vreme, europenii isi asezau religia si statalitatea, relatiile sociale si economice, construiau universitati si catedrale, scriau si comunicau statuindu-si limba si civilizatia.
- mai apoi, vreme de inca 1000 de ani romanii deja mult prea simpli, saraci in marea lor majoritate si la cap si in stomac sau buzunar, cum era si firesc au depins de altii. De popoarele migratoare, de slavi, de turci, de rusi, polonezi, unguri, austrieci care au manevrat, exploatat toata aceasta zona balcanica dupa bunul plac. Romanului i-a intrat in adn sa fie umil dar si smecher, sa fie supus dar si tradator, sa fie inventiv dar si lenes. A facut insa un singur lucru bun. Si-a pastrat limba, iar asta mie mi se pare si extraordinar si inexplicabil in aceste conditii. Intre timp, in aceiasi vreme, europenii generau cultura pe care se aseaza umanitatea in ultimile veacuri, isi extind influenta in toata lumea, se imbogatesc, devin puternici, bisericile, armatele, culturile lor devin preponderente, schimba lumea in tot si toate.
- ce se intampla acum dupa doua milenii ? Europa ca si identitate politica, militara, economica si culturala si-a atins pragul de competenta, iar din 1990, mai ales, a inceput sa decada, a predat la mai toate capitolele sefia progresului, a puterii, a evolutiei culturale. Raman insa un fanion. De cultura, de mediu social corect conceput, de atitudine de calitate.
Romania si romanii, ca dealtfel intreg spatiul balcanic, cu niste exceptii insa, daca ne referim la turci si greci, este ca dintotdeauna in ultimile doua milenii la mana, sub influenta, depinzand de mai marii lumii, de interesele lor si de modul lor de a ne privi si de a actiona in ceea ce ne priveste, de aici toate tarele dinspre exterior si mai ales din interior. Romanii au fiintat prea mult la stapan pentru a putea avea idee despre ce inseamna unitate, patriotism, seriozitate, constructie si dorinta lucrului bine facut, in prea marea lor majoritate.
Nu poti sa iti cultivi aceste principii daca timp de doua milenii ai fost si de fapt ai ramas o sluga, necizelata, cu dorinte marunte traind in general « pe genunchi », de pe o zi pe alta, in marea noastra majoritate.
Am scris despre romani versus europeni. Dar din 1776 incoace s-a nascut un alt centru de putere si anume Statele Unite. Acolo s-a mutat in primul rand forta financiara, care a determinat forta militara si economica. Acolo se fac cele mai mari investii in tehnologie, stiinta, cultura si divertisment. Datorita acestui fapt mai marii lumii din aceste domenii, in ultimii 25 de ani isi dau intalnire in marea majoritate a situatiilor, acolo.
3. Sigur ca in marea majoritate a informatiilor si comentariilor din acest ciclu nu ti-am spus prea multe noutati. Cele mai multe le stiai deja. Am vrut insa sa le sintetizez. Si ceea ce mi-am dorit este sa iti transmit un anumit echilibru in a judeca lucrurile. Nu e vina romanului x pentru aceasta trista istorie a poporului roman. Faptul ca el alege astazi mai degraba sa fie nesimtit decat smerit, mai degraba smecher decat muncitor si mai degraba prost decat politicos se datoreaza in primul rand acestui parcurs mult prea lung. Multi au fugit de asta prin alte tari, dar acolo si-au pierdut identitatea si au cumparat cu acest pret care mie mi se pare foarte mare o farama din felul de viata al celor de acolo, nefiind insa acceptati de cei de acolo ci doar tolerati. Mi se pare un pic cam mult sa imi pierd identitatea si sa fiu vesnic tolerat, dar mai ales sa dau spre mostenire copiilor mei acest lucru. Sigur ca nici reversul, de a ramane in tara si de ati condamna mostenitorii la o suferinta, iarasi vesnica, datorata unui spatiu toxic nu este o solutie. Intre aceste doua singure variante ramane un spatiu dramatic pe care il traim deopotriva, toti romanii. Oriunde am fi alegand sau fiind nevoiti sa alegem unul dintre aceste doua rele, crezand ca l-am ales pe cel mai mic.
Asta este parerea mea despre romani si oameni in general. Ne-am impartit de la Babel incoace si va fii drumul greu, inapoi spre casa, dar va fii. Atunci nu vom mai fii nici romani, tigani, elvetieni sau americani ci doar ce ne-a lasat Dumnezeu initial. Doar oameni, ceva mai evoluati, chiar daca procesul de evolutie presupune obligatoriu si involutie. Dar asta e un alt subiect.
(foto: scrisoarea lui Neacsu din Campulung - 1521 - cel mai vechi document scris in limba romana)
