Nu cu mulţi ani în urmă am început să cânt la violoncel.
Cei mai mulţi oameni ar fi spus: „Am început să învăţ să cânt la violoncel” , dar această exprimare presupune ideea bizară că ar exista două procese diferite: 1) învăţatul să cânţi la violoncel; şi 2) cântatul propriu-zis la violoncel.
Cum s-ar spune, eu trebuie să fac prima acţiune până când o termin, iar apoi pot trece la cea de-a doua. Cu alte cuvinte, va trebui să „învăţ să cânt” până când voi termina cu învăţatul, după care voi putea să încep să cânt efectiv. De bună seamă, este o prostie să gândeşti astfel. Nu există două procese, ci unul singur. Noi învăţăm întotdeauna să facem ceva făcând lucrul respectiv. Nu există altă modalitate.
Violoncel
John Holt
extras din cartea „Supă de pui pentru suflet„, Jack Canfield şi Mark Victor Hansen
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Postat în:Diverse, O povestioară Tagged: cânt la violoncel, cum să înveţi, Despre a învăţa optim, despre violoncel, Jack Canfield, Jack Canfield şi Mark Victor Hansen, Mark Victor Hansen, Noi învăţăm făcând, Supa de pui pentru suflet
This post first appeared on Zâmbetul Soarelui | Un Zbor Frumos Până La Soar, please read the originial post: here
