In urma cu trei ani de zile nu mai credea nimeni ca Rafinaria Din Darmanesti o sa-si mai deschida portile vreodata. Datoriile catre stat si conflictul cu SNP Petrom au facut incredibila orice actiune de redeschidere a intreprinderii de care depinde si astazi existenta unui oras intreg. Cei mai multi dintre angajati pot spune ca nu stiu cine anume a facut posibila revenirea lor inauntrul uzinelor, dar spera ca n-o sa mai traiasca niciodata umilinta de a sta pe drumuri. Pe opt noiembrie anul acesta, Expanet Trading S.R.L a incheiat procesul de revizie a rafinariei, iar lucrurile au intrat pe fagasul normal. Si chiar daca nu mai planeaza asupra lor amenintarea de a fi dati afara, muncitorii refuza sa spuna prea multe despre mecanismele societatii.
Daca se afla ca au vorbit ce nu trebuia? Cum ar mai putea supravietui daca ar fi dati inca o data afara? Astfel de repercusiuni le au mereu in vedere, ca pe o boala care recidiveaza.
„Nu e nimic de vazut aici”, isi impune Vasile Grigoras punctul de vedere. Rafinaria functioneaza, e adevarat, unii dintre lucratori sint cei de dinainte de faliment, altii sint adusi de la RAFO. Intre ei si Vasilica, fiul, reangajat dupa o serie de probe si examene promovate la Onesti. Dar revenind, e o adevarata pierdere de timp sa afli informatii de la oamenii locului, pe motiv ca nimeni nu ar vrea sa spuna mai multe. De ce anume se tem nu se stie, iar Vasile Grigoras se ascunde tot mai mult in spatele portii demonstrind astfel ca ar vrea cu tot inadinsul sa pastreze secretul.
„Exodul” la RAFO
De o parte si de alta a drumului ce duce spre intreprinderea Din Darmanesti, numita astazi S.C. Petrochemical Trading S.R.L. sint casele tuturor celor care au cunoscut declinul afacerii si, prin urmare, au fost obligati sa-si gaseasca noi locuri de munca la firme particulare. Eugenia M. accepta sa vorbeasca, dar in schimbul promisiunii ca n-o sa se afle prea multe din declaratia ei. „Cu o luna in urma au scos posturile la concurs, au pus afise, iar de pe opt (n.r. 8 noiembrie a.c.) au inceput sa aduca materie prima de la Onesti. Revizia a inceput insa de anul trecut”, cind sotul ei, Mircea M. a fost rechemat la vechiul post, de maistru la AMC (Aparate, Masura si Control), sectia de cocsare. Isi aduce aminte ca Rafinaria s-a inchis de mai multe ori, iar doamna Eugenia numara rapid anii in care au supravietuit numai cu ajutorul de somaj. O data a fost in ’97, „si al doilea faliment a venit in 2004. Atunci au fost detasate la Onesti un numar de 500 de persoane. Au lucrat acolo vreo sase luni, dupa care i-au dat afara si de la RAFO”. Mircea M. a reusit sa se angajeze la S.C. Metal Invest Group S.R.L., ca muncitor calificat la intretinerea pompelor PECO ale firmei, atit din judetul Bacau, cit si in alte orase unde existau filiale ale societatii. In cele din urma si-a parasit si al doilea post in ideea ca o sa-si recapete vechiul loc de munca.
„Lucram si asta e bine”
Eugenia M. nu si-ar putea inchipui Darmanestiul in lipsa uzinei. „Toata partea economica sta in fabrica, datorita ei merge si comertul si totul”. E fara indoiala tot ce mai tine localitatea in picioare, cindva recunoscuta in tara pentru productia de cocs si de titei. De aceea nici nu vrea sa se gindeasca la posibilitatea ca rafinaria sa intre iar in lichidare, preferind in schimb sa creada ca de data asta o sa functioneze asa cum trebuie. „Cei care au lucrat acolo, fostii sefi de cadre, domnul Miu, Vasile Mazilu, Boisteanu au luat si ei initiativa redeschiderii ca interprinderea sa nu fie vinduta la fier vechi, iar oamenii lasati pe drumuri”. Lucrurile par sa fi luat o turnura favorabila, dupa cum constata ceva mai tirziu, sotul femeii. Cu o vechime de peste treizeci de ani la Rafinaria din Darmanesti, Mircea M. crede ca in sfirsit „uzina merge din plin, s-au facut revizii, iar oamenii si-au primit vechile posturi”. Nu stie cine anume e in spatele afacerii, nimeni de fapt nu e in masura sa spuna, dar important e ca si-au reluat vechea activitate. La fel de rezervat cind vine vorba sa descrie conditiile de munca actuale e si Sandu Balanuca, lacatus la instalatia de cocsare la Rafinarie. Isi aduce aminte ca dupa ce a intrat in somaj acum trei ani si-a gasit un loc de munca la Mecano-electric Service S.R.L. in Darmanesti. Si-a abandonat postul cind a vazut ca e posibil sa se intoarca in intreprindere, a dat examen si a fost reprimit. Acum poate sa spuna ca totul e bine, chiar daca tatal sau l-ar contrazice oricind: „Am vrea sa primim si noi banii de pe orele suplimentare. Am iesit la pensie si banii tot nu ne-au dat. Nici macar nu stim cu cine ne judecam”.
Secretomania unui director
Cine ii este superior direct nu pare sa stie foarte bine nici directorul Petrochemical Trading, Ovidiu Musat: „Nu stiu cine-i patron. Eu discut doar cu administratorul care e Miroslav Dermengiev, atit”. Despre intreprindere poate sa spuna ca a intrat in revizie inca de anul trecut, ca instalatiile prelucreaza fara sincope, rafinaria fiind aprovizionata de la RAFO Onesti, in cadrul unui „regim integrat de lucru”. Cele peste o mie de tone de titei prelucrate in Rafinaria din Darmanesti reprezinta de fapt excedentul de pacura din instalatiile de la Onesti, la rindul lor puse in functiune de curind.
Concernul care a pus in miscare intreaga afacere pare sa fie insa un mister pentru Ovidiu Musat. „Sint aici din 19 aprilie 2006, de cind a inceput revizia. Ce a fost inainte nu cunosc”. In luna iunie a aceluiasi an firma S.C. Expanet Trading S.R.L. a facut public planul de repornire a uzinei falimentare.
In autobuzul de Bacau-Darmanesti care ii duce pe angajatii intreprinderii la lucru doar trei barbati mai asteapta, infrigurati si plini de noroi, sa ajunga la statia potrivita. Coboara inainte sa ajunga la furnale si-apoi se pierd pe drumurile sinuoase ce duc la uzina. „Doamne fereste sa se inchida iar rafinaria, ca centrala din Comanesti au dat-o deja la fier vechi” au mai avut timp sa spuna, la capat de drum.
„Nu e nimic de vazut aici”, isi impune Vasile Grigoras punctul de vedere. Rafinaria functioneaza, e adevarat, unii dintre lucratori sint cei de dinainte de faliment, altii sint adusi de la RAFO. Intre ei si Vasilica, fiul, reangajat dupa o serie de probe si examene promovate la Onesti. Dar revenind, e o adevarata pierdere de timp sa afli informatii de la oamenii locului, pe motiv ca nimeni nu ar vrea sa spuna mai multe. De ce anume se tem nu se stie, iar Vasile Grigoras se ascunde tot mai mult in spatele portii demonstrind astfel ca ar vrea cu tot inadinsul sa pastreze secretul.
„Exodul” la RAFO
De o parte si de alta a drumului ce duce spre intreprinderea Din Darmanesti, numita astazi S.C. Petrochemical Trading S.R.L. sint casele tuturor celor care au cunoscut declinul afacerii si, prin urmare, au fost obligati sa-si gaseasca noi locuri de munca la firme particulare. Eugenia M. accepta sa vorbeasca, dar in schimbul promisiunii ca n-o sa se afle prea multe din declaratia ei. „Cu o luna in urma au scos posturile la concurs, au pus afise, iar de pe opt (n.r. 8 noiembrie a.c.) au inceput sa aduca materie prima de la Onesti. Revizia a inceput insa de anul trecut”, cind sotul ei, Mircea M. a fost rechemat la vechiul post, de maistru la AMC (Aparate, Masura si Control), sectia de cocsare. Isi aduce aminte ca Rafinaria s-a inchis de mai multe ori, iar doamna Eugenia numara rapid anii in care au supravietuit numai cu ajutorul de somaj. O data a fost in ’97, „si al doilea faliment a venit in 2004. Atunci au fost detasate la Onesti un numar de 500 de persoane. Au lucrat acolo vreo sase luni, dupa care i-au dat afara si de la RAFO”. Mircea M. a reusit sa se angajeze la S.C. Metal Invest Group S.R.L., ca muncitor calificat la intretinerea pompelor PECO ale firmei, atit din judetul Bacau, cit si in alte orase unde existau filiale ale societatii. In cele din urma si-a parasit si al doilea post in ideea ca o sa-si recapete vechiul loc de munca.
„Lucram si asta e bine”
Eugenia M. nu si-ar putea inchipui Darmanestiul in lipsa uzinei. „Toata partea economica sta in fabrica, datorita ei merge si comertul si totul”. E fara indoiala tot ce mai tine localitatea in picioare, cindva recunoscuta in tara pentru productia de cocs si de titei. De aceea nici nu vrea sa se gindeasca la posibilitatea ca rafinaria sa intre iar in lichidare, preferind in schimb sa creada ca de data asta o sa functioneze asa cum trebuie. „Cei care au lucrat acolo, fostii sefi de cadre, domnul Miu, Vasile Mazilu, Boisteanu au luat si ei initiativa redeschiderii ca interprinderea sa nu fie vinduta la fier vechi, iar oamenii lasati pe drumuri”. Lucrurile par sa fi luat o turnura favorabila, dupa cum constata ceva mai tirziu, sotul femeii. Cu o vechime de peste treizeci de ani la Rafinaria din Darmanesti, Mircea M. crede ca in sfirsit „uzina merge din plin, s-au facut revizii, iar oamenii si-au primit vechile posturi”. Nu stie cine anume e in spatele afacerii, nimeni de fapt nu e in masura sa spuna, dar important e ca si-au reluat vechea activitate. La fel de rezervat cind vine vorba sa descrie conditiile de munca actuale e si Sandu Balanuca, lacatus la instalatia de cocsare la Rafinarie. Isi aduce aminte ca dupa ce a intrat in somaj acum trei ani si-a gasit un loc de munca la Mecano-electric Service S.R.L. in Darmanesti. Si-a abandonat postul cind a vazut ca e posibil sa se intoarca in intreprindere, a dat examen si a fost reprimit. Acum poate sa spuna ca totul e bine, chiar daca tatal sau l-ar contrazice oricind: „Am vrea sa primim si noi banii de pe orele suplimentare. Am iesit la pensie si banii tot nu ne-au dat. Nici macar nu stim cu cine ne judecam”.
Secretomania unui director
Cine ii este superior direct nu pare sa stie foarte bine nici directorul Petrochemical Trading, Ovidiu Musat: „Nu stiu cine-i patron. Eu discut doar cu administratorul care e Miroslav Dermengiev, atit”. Despre intreprindere poate sa spuna ca a intrat in revizie inca de anul trecut, ca instalatiile prelucreaza fara sincope, rafinaria fiind aprovizionata de la RAFO Onesti, in cadrul unui „regim integrat de lucru”. Cele peste o mie de tone de titei prelucrate in Rafinaria din Darmanesti reprezinta de fapt excedentul de pacura din instalatiile de la Onesti, la rindul lor puse in functiune de curind.
Concernul care a pus in miscare intreaga afacere pare sa fie insa un mister pentru Ovidiu Musat. „Sint aici din 19 aprilie 2006, de cind a inceput revizia. Ce a fost inainte nu cunosc”. In luna iunie a aceluiasi an firma S.C. Expanet Trading S.R.L. a facut public planul de repornire a uzinei falimentare.
***
In autobuzul de Bacau-Darmanesti care ii duce pe angajatii intreprinderii la lucru doar trei barbati mai asteapta, infrigurati si plini de noroi, sa ajunga la statia potrivita. Coboara inainte sa ajunga la furnale si-apoi se pierd pe drumurile sinuoase ce duc la uzina. „Doamne fereste sa se inchida iar rafinaria, ca centrala din Comanesti au dat-o deja la fier vechi” au mai avut timp sa spuna, la capat de drum.
| Ianuarie 2004: judecatorii de la Tribunalul Bacau au declansat procedura de lichidare a Rafinariei din Darmanesti, uzina radiata din Registrul Comertului la initiativa administratorului judiciar din acea perioada, avocatul onestean Alexandru Tabarcea. Tribunalul a dat curs cererii de lichidare, hotarind de asemenea ca planurile de reorganizare a Adunarii Generale a Actionarilor nu sint viabile. Tabarcea a declarat ca eforturile de restructurare nu pot fi puse in practica deoarece nu exista tehnologia necesara pentru a procesa produsele petroliere in conformitate cu cerintele actuale ale pietei. In timp ce actionarii propuneau ca SNP Petrom sa preia pe actiuni rafinaria, lichidatorul intreprinderii considera acest lucru imposibil, cita vreme activele societatii erau in totalitate ipotecate, iar SNP Petrom nu livra petrol la pret impus. La bunurile gajate ale rafinariei se adaugau datoriile la stat, o alta cauza pentru care nu se putea vorbi de o repornire a intregii afaceri. Tot in aceeasi luna, Alexandru Tabarcea a intocmit un raport suplimentar in care numea drept principal raspunzator pentru starea rafinariei pe SNP Petrom care livra petrol in perioada 2000-2002, cu mult peste pretul pietii mondiale. Atunci Rafinaria Darmanesti a acumulat cele mai multe pierderi, de peste 500 de miliarde de lei. In plus, in raportul incheiat s-a mai aratat ca Petrom platea 21 de dolari pe tona, in vreme ce costul de productie era de 36 de dolari pe tona. In replica, avocatii SNP Petrom au aratat ca la data privatizarii intreprinderea avea deja datorii mari catre societatea lor, si in plus, rafinaria ar fi vindut 275.000 de tone de petrol apartinind SNP Petrom. Doi ani mai tirziu, in 2006, Rafinaria din Darmanesti a fost preluata de catre S.C. Expanet Trading S.R.L Bucuresti, firma care face parte din concernul austriac Vienna Capital Partners. Expanet Trading s-a implicat intr-un proces de retehnologizare, moderni-zari ce au avut in vedere conductele de gaze, instalatiile tehnologice si refacerea caii ferate pentru descarcarea vagoanelor cisterna. In luna noiembrie a.c. o parte din salariatii vechii rafinarii au ocupat prin concurs locuri de munca in societatea Petrochemical Trading S.R.L., care insumeaza astazi 250 de angajati. Relansarea afacerii a insemnat nu doar refacerea bugetului local, grav afectat in urma lichidarii intreprinderii, ci a impiedicat in aceeasi masura ca un intreg oras sa dispara |
