In România, regulile se respecta foarte greu

OPINIA: I-ati numit pe consilierii si purtatorii de cuvint ai oamenilor politici „vocile puterii”. Nu credeti insa ca puterea este transferata de fapt in miinile lor atita timp cit ei sint cei care le creeaza imaginea?

ADRIANA SAFTOIU: Cred ca o parte din putere este transferata si in miinile lor si tocmai de aceea este foarte important modul in care iti alegi purtatorul de cuvint, cel care te reprezinta de fapt in fata opiniei publice, in relatia cu presa.

O.: Sint eficienti datorita faptului ca ei cunosc foarte bine mentalitatea celui pe care il reprezinta?

A. S.: In cartea mea spun la un moment dat ca un purtator de cuvint nu poate fi mai bun decit e lasat sa fie. In sensul ca, dincolo de greselile pe care si le poate asuma el, sint greseli generate de lipsa de comunicare chiar cu persoana pe care o reprezinta, de faptul ca nu are un acces nemijlocit, as putea spune, la informatie. Si desigur ca prestatia lui lasa mult de dorit, pentru ca atunci cind un purtator de cuvint se rezuma doar la a prezenta niste mesaje, uneori si ele foarte incriptate, si nu raspunde la acele intrebari de detaliu, lasa loc la foarte multe speculatii. Si cel mai grav e cind lasi speculatiile sa existe; si ele, in general, exista pentru ca cel care ar trebui sa gestioneze aceasta relatie publica, repet, nu are suficiente informatii. Pentru ca, sigur, pe ziarist, pe cetatean ii intereseaza cum s-a ajuns si ce anume urmaresti prin acea decizie. Nu ajunge sa spui „am hotarit”. Trebuie sa spui si pe ce te-ai bazat cind ai hotarit si unde vrei sa ajungi cu acea hotarire.

O.: Ce ar putea determina lipsa de comunicare dintre politician si purtatorul de cuvint?

A. S.: Nu cred ca ei fac acest lucru foarte constient, ci dintr-o suficienta pe care o au. Am auzit adeseori politicieni care spun „oricum pe ziaristi nu-i poti multumi”. Chiar daca lucrurile ar sta asa, nu este o scuza pentru a nu oferi suficiente informatii. Eu spun la un moment dat in carte ca un purtator de cuvint trebuie sa fie transparent atit cit ii permite functia. Sint si lucruri care intr-adevar nu pot fi spuse intotdeauna sau nu in momentul in care ar vrea jurnalistul. Dar cred ca se face un exces prea mare din secretizarea unor evenimente. As da un exemplu minor: ziaristii afla ca doi oameni politici s-au intilnit. Si faptul ca nu se confirma acea intilnire, se dau citeva detalii, ii face pe ziaristi sa-si imagineze nu stiu ce monstri pina la urma.

Nu de putine ori asistam la crize de comunicare. Aceste crize de comunicare sint urmarea faptului ca nu sint gestionate in timp util evenimente sau lucruri. Si putem lua de la banalul caz cu presedintele in momentul in care a avut hernia de disc. Ei bine, faptul ca nu s-a comunicat eficient in primele 24 de ore despre starea presedintelui, despre situatia lui despre de ce trebuie sa se opereze aici sau de ce nu trebuie sa se opereze aici, a facut ca in 24 de ore piata sa fie plina de foarte multe speculatii. Si atunci efortul de a gestiona o asemenea situatie este dublu.

O.: Cui ii apartine greseala de a nu se fi comunicat la timp acele informatii?

A. S.: In Romania de obicei regulile se respecta foarte greu. Oamenii vor foarte usor si foarte repede sa-si faca imagine pe seama chiar si a unei boli, de exemplu. Si atunci s-a dorit concentrarea in mina unor oameni a acestei informatii, ea n-a putut fi gestionata de administratia prezidentiala de unde presa astepta sa primeasca informatii. Si pur si simplu trebuie sa recunosc ca a fost o lipsa de comunicare intre noi si medici si care au generat in lant o groaza de speculatii dupa care a trebuit sa muncim putin sa oprim tavalugul, cind toate lucrurile astea nu s-ar fi intimplat daca, nu-i asa, am fi avut cu totii acces, in egala masura, la informatii, am fi stabilit cine comunica, cui, ce comunica, cum comunica. Sint citeva reguli foarte simple pe care, daca le respecti, lucrurile se pot simplifica.

O.: De ce acest interes continuu pentru viata personala a presedintelui?

A. S.: E normal pe de o parte sa fie asa pentru ca si in alte tari atentia presei, a opiniei publice fata de presedinte sau de un prim ministru este la fel de mare. Doar ca din nou exista reguli pe care in le incalca si unii si altii si dupa aceea, pentru toate crizele care se creeaza, se arunca vina dintr-o parte in alta. Asta e, in mod evident functia de presedinte te obliga la niste incorsetari. Nu poti fi acelasi om liber, nu poti sa ai pretentia sa fii un cetatean normal pentru ca nu mai esti, nimeni nu te mai trateaza ca pe un cetatean normal, ci ca pe un presedinte si, la rindul lor, jurnalistii trebuie sa inteleaga ca sint niste limite, niste bariere chiar si atunci cind e vorba de viata privata a unui om politic, chiar presedinte fiind.

Politicienii s-au jucat foarte tare cu propriul lor electorat

O.: Ati observat o serie de greseli tactice in deciziile politice ale presedintelui din ultima perioada. La ce anume va refereati?

A. S.: Nu as vrea sa vorbesc despre ele.

O.: Care credeti ca vor fi atunci noile strategii de imagine pentru Traian Basescu?

A. S.: Eu nu sint o adepta a acestor antepronuntari, ca sa spun asa. Stiu doar ca e nevoie de intrarea Romaniei in reguli, in norme. E obligatoriu sa le stabilim, e obligatoriu sa stim ca institutiile functioneaza si ca inclusiv cei din institutii se supun acelor norme si ca le respecta si ca e totusi cazul sa trecem de la acest discurs politic care se reflecta deja si in modul in care stabilim relatii interumane, de la aceasta polarizare si conflictualizare, cred ca trebuie sa ne deschidem si mintile si sufletul, sa incepem sa auzim. Pentru ca nu e de ajuns sa ai doar urechea deschisa, trebuie sa ai si mintea si sufletul, iar din pacate am senzatia ca sintem in situatia de a nu mai auzi ce se spune, ci numai cine spune. Avem prea multe convingeri si certitudini, acceptam prea greu argumentele si contraargumentele.

O.: Alegerile se fac asadar in functie de simpatii si antipatii?

A. S.: Nu, de raul mare si raul mic. Sint oameni care spun „mie nu-mi place politicianul X, dar ma enerveaza celalalt, si daca ala ma enerveaza, voi vota cu asta”. Din pacate, partidele politice s-au jucat foarte tare cu propriul lor electorat, au ametit pur si simplu ideologiile, programele. Sigur, exista un set de teme de interes national, pentru ca, daca sintem atenti, vom vedea ca toate partidele de la dreapta la stinga vorbesc despre nevoia reformei in educatie, in sanatate, de o agricultura moderna. Toata lumea cade de acord asupra acestor principii, si cu toate acestea, nu se intimpla nimic. Desigur ca sint teme de interes national unde e nevoie de acest consens al partidelor politice, dar diferentele le fac de obicei ideologiile, platformele. Noi nu sintem constienti de platforme, de ideologii. Noi selectam citiva oameni pe care fiecare ii transforma intr-un „tatuc” si spune „acela poate sa-mi rezolve mie problema”. Dar noi va trebui sa invatam ca cei care ne rezolva problemele, degringolada noastra, acest vacarm, sint efectiv regulile, normele. Pentru ca e foarte interesant ca noi aplicam in familiile noastre un anumit tip de rigoare. Ii cerem copilului sa se duca in mod cuviincios la scoala. Interesant este ca la nivelul societatii nu cerem aceeasi cuviinta de la noi si apoi de la ceilalti. Asteptam mai mult de la ceilalti si mai putin de la noi.

In strainatate, nimeni nu vede schimbarea echipelor ca pe o pierdere totala

O.: Plecarea dumneavoastra de linga presedinte a facut subiectul speculatiilor in presa. Cum comentati ceea ce s-a spus atunci?

A. S.: Am descoperit, dupa cei zece ani de stat in structurile puterii, ca uneori cel mai greu lucru era sa-i conving pe ziaristi de lucrurile simple. In spatele lucrurilor simple ei vedeau niste strategii machiavellice. O gafa incercau sa spuna ca n-a fost o gafa, ci a fost pusa la cale ca sa socheze. Asa e si cu mine. Imi dau seama ca realitatea in momentul de fata e una, iar adevarul meu e altceva. Va trebui sa am rabdare ca timpul sa confirme ce si cum.

O.: Ce ar putea insemna lungul sir de demisii din functia de consilier al presedintelui Traian Basescu?

A. S.: E o institutie grea. Poate ca unii dintre cei care au demisionat mai repede, mai tirziu, probabil ca n-au evaluat exact ce inseamna aceasta institutie. Si cred ca facem prea mult caz de acest tip de demisii sau de plecari pentru simplul motiv ca in alte tari, in asemenea institutii, echipele se schimba odata la un an, la doi ani si nimeni nu le vede ca pe o Apocalipsa, ca pe o pierdere totala.

O.: Pina la ce punct putem vorbi de autoritatea unui consilier de imagine, avind in vedere ca exista oameni politici care prefera sa ia deciziile fara o consultare prealabila. Ma refer aici la episodul gratierii lui Miron Cozma de catre Ion Iliescu.

A. S.: Exista o influenta in mod inevitabil, dar sa nu uitam un lucru, consilierul e facut sa ajute, nu sa detina locul respectivului politician. Pina la urma, acest politician a fost votat, el da socoteala public de greselile pe care le-a facut, el aduna punctele pentru succesele lui. Pina la urma el decide cit si cum se lasa influentat, dar de aceea ai o echipa de consilieri, ca sa fii sigur, ca sfatuindu-te cu ei, sa iei o decizie.

O.: Dar cind hotarasc sa actioneze pe cont propriu?

A. S.: E treaba lor. Politicianul e cel care iti cere votul, pe el il votezi, si isi asuma gesturile.

O.: Cum ar trebui sa privim cartea „Vocile puterii”? Este un manual pentru cei interesati de PR politic? Sau mai mult decit atit, rezolva dileme din spatele deciziilor politice ale timpurilor?

A. S.: E o carte care combina sa spunem cel putin doua lucruri: o data partea de comunicare, cu experienta celor saisprezece purtatori de cuvint, de unde cel putin cei care sint pasionati si interesati de domeniu pot afla ce greseli si ce lucruri bune s-au facut, si pe de alta parte mai exista si celalalt element in care unii dintre ei vorbesc si despre culisele unor decizii, despre evenimente petrecute si pe care unii le-au uitat, nuante pe care nu le cunosteam atunci. In plus, ei au un avantaj de a fi credibili, fiecare dintre ei se afla la un interval destul de mare de momentul incheierii mandatului, adica au avut posibilitatea sa se sedimenteze lucrurile si sa fie oarecum obiectivi, detasati de evenimente. Din punctul asta de vedere, am selectat purtatori de cuvint cu misiune incheiata si nu in timpul misiunii, pentru ca mie nu mi-e foarte usor sa vorbesc despre perioada in care am lucrat cu presedintele Basescu, atita timp cit este supusa unui subiectivism, cu bune si cu rele.