Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

DE BINE, DESPRE RĂU

Eu ca eu, dar fostul meu cititor fidel, care se cam familiarizase cu preferinţele mele în materie de Formula 1, sigur nu s-ar fi aşteptat să vină şi ziua în care să vorbesc aproape de bine despre Vettel!

Dacă nu mi-ar fi fost pur şi simplu lene, aş fi făcut-o încă după etapa din Singapore, când mai toată lumea l-a socotit responsabil pentru accidentul de la start, soldat cu abandonul său, al lui Verstappen şi al lui Raikkonen, deşi, în opinia mea, ceilalţi doi au fost cam la fel de (ne)vinovaţi, primul pentru că a schimbat direcţia (brusc) spre finlandez încă înainte ca nemţul să înceapă să-i închidă, cum se spune, uşa (manevră clasică în debutul curselor şi relativ legală), în timp ce Kimi – care, ce-i drept, aparent şi-a văzut doar de trasa proprie, rectilinie, după un demaraj excelent – ar fi trebuit, poate, să nu fie chiar atât de optimist, ci mai prudent, măcar pentru a-şi proteja coechipierul, al cărui “locotenent” desemnat este. Una peste alta, verdictul dat de către FIA, “incident de cursă”, mi se pare cel mai potrivit, lui Vettel neputându-i-se reproşa mai mult decât o eroare tactică, fiindcă, la fel ca (de fapt mai mult decât) Raikkonen, ar fi trebuit să se gândească la lupta pentru titlu, nu doar la cea pentru o primă poziţie într-o cursă lungă şi desfăşurată în condiţii atmosferice schimbătoare.

Pentru a încheia însă cu elogierea unui pilot care continuă să-mi fie profund antipatic, fie şi din simplul motiv că are o educaţie mult mai precar-ciobănească decât a favoritului meu, Hamilton, despre care nici măcar vreunul din nenumăraţii săi detractori lipsiţi de orice urmă de bun-simţ şi obiectivitate nu poate spune că l-a auzit vreodată înjurând într-o comunicare radio (chiar şi atunci când mai bate câmpii, cum a fost cazul parcă tot la Singapore, unde s-a arătat nedumerit şi revoltat de pătrunderea maşinii de siguranţă, deşi abia trecuse pe lângă un monopost care se răsucise şi aproape că obturase complet pista), în timp ce mai toate ale nemţului abundă în bipuri, trebuie să recunosc că duminică, la Sepang, a făcut o cursă (de recuperare) impresionantă, demonstrând, printre altele, în sfârşit, că e în stare să şi depăşească (mai cu seamă monoposturile net inferioare!), şi, după ce a plecat ultimul din grilă, ar fi meritat şansa de a se lupta în final chiar pentru un loc pe podium cu Ricciardo, de care, dacă n-ar fi avut, se pare, mici probleme cu maşina, fiind îndemnat de cei de la boxe să o lase mai moale, probabil că ar fi şi trecut, în ciuda faptului că, la un moment dat, a fost şicanat destul de mârlăneşte de către Alonso, prins de ambii cu un tur din urmă, şi care, în paranteză fie spus, de rănit în orgoliu ce se tot dă el şi mare gură ce face din pricina jalnicului (ce-i drept) motor Honda, care îl împiedică, vezi Doamne, să rupă norii şi gura târgului cu McLaren, tocmai a fost întrecut în clasamentul general de mult mai tânărul, tăcutul şi modestul său coechipier Vandorne. Cam penibil pentru fostul dublu campion mondial şi aproape câştigător al Indy 500 de anul acesta! În schimb, revenind la Vettel, nu sunt foarte convins că în bizarul incident cu Lance Stroll de DUPĂ cursă, în urma căruia se prea poate (şi mărturisesc că, în mod cam nesportiv, îmi doresc!) să se aleagă cu o retrogradare pe grilă pentru schimbarea cutiei de viteze afectată de puternicul impact, vina îi aparţine exclusiv (prea) tânărului canadian; reluările nu au fost concludente.

Apropo de Honda şi McLaren: cu toate că şi eu – ca unul care, spre deosebire de mulţi “specialişti”, m-am arătat de la bun început sceptic în privinţa acestei colaborări dintre echipa mea favorită şi un motorist care nu mi-a spus niciodată mare lucru în afara competiţiilor pe DOUĂ roţi – mă bucur că McLaren trece în oricare altă tabără, fie şi Renault, nu pot fi la fel de optimist pentru sezoanele viitoare precum cei care dau drept exemplu rezultatele bune al francezilor cu Red Bull (sau invers). Acolo, din punctul meu de vedere, lucrează un geniu al proiectării, Adrian Newey, astfel încât n-am nicio îndoială că monoposturile austrice s-ar descurca binişor şi cu un motor de Tico, Trabant sau motocoasă Stihl, în timp ce, din păcate, încă dinainte de Honda, McLaren n-a prea (mai) făcut, cel puţin de la o vreme (mai ales după plecarea lui Hamilton) cine ştie ce brânză nici cu propulsoare Mercedes (oricum cotate drept cele mai bune, în timp ce Renault ar fi cam pe locul trei din vreo patru!), aşa cum nu face acum, de-o altă pildă, nici Williams, la care, în altă paranteză fie spus, mi-ar fi plăcut să-l văd eşuat, aşa cum au existat zvonuri, pe Alonso, ca să se bată/să fie bătut (şi) cu/de micul Stroll. Asta ca să nu mai spun că deja parcă îmi sună aievea în urechi comentarii de genul “răzbunarea Honda”, când McLaren-urile-Renault o să fie învinse de Toro Rosso-urile unde vor ajunge la anul japonezii, care şi aşa, parcă de-ai dracului, tocmai au început să livreze nişte echipamente măcar mai fiabile, capabile să ajungă la linia de sosire a unei curse (din cinci-şase)! Sper să NU am gura aurită, dar om trăi şi om vedea!

Şi pentru că dau dintr-una într-alta, odată ajuns la capitolul “fiabilitate”, simt nevoia să-mi exprim şi eu profunda nemulţumire în legătură cu stupidele prevederi de regulament care penalizează cu retrogradarea pe grilă depăşirea unui anumit număr de motoare utilizate într-un sezon sau schimbrea cutiei de viteze. Nu doar că scopul lor declarat, acela de “a limita costurile”, nu e nici pe departe atins, câtă vreme echipele oricum aduc componentele respective, cheltuind sumele aferente, dar cei penalizaţi cu adevărat sunt de fapt piloţii, care nu au nicio vină şi ale căror rezultate ajung în acest fel să depindă încă şi mai mult decât deja o fac (şi decât ar fi cazul) de “materialul de concurs”. Cu alte cuvinte, şi fu…raţi şi cu banii luaţi, o dublă pedeapsă care, fireşte, afectează mai tare tot echipele mici, lovite nu doar în buget, ci şi în clasament, unde sunt private de nişte puncte (virtuale) din cele şi-aşa (prea) puţine agonisite de-a lungul sezonului.

În privinţa favoritului meu, Hamilton, la care nu aveam cum să n-ajung, trebuie să spun că am început deja să-i contabilizez punctele irosite în lupta pentru titlul mondial cu Vettel: pe lângă cele trei cedate “cavalereşte” coechipierului Bottas, deşi – după cum scriam la vremea respectivă – poate n-ar fi fost cazul, pentru că şi în cadrul echipelor mai mici, care se chinuie pentru câte un punctişor în plus, nu pentru ditamai trofeul suprem, atunci când, într-o cursă, unul dintre piloţi este în mod vădit mai rapid decât celălalt, având şansa de a depăşi nişte (adevăraţi) adversari, intervin “ordinele”, mai sunt şi cele şapte pentru care NU s-a bătut cu Verstappen în Malaezia, mulţumindu-se cu poziţia secundă. Singura lui aproape scuză ar fi că nici Bottas nu s-a bătut pentru locul… patru (ce o fi cu el, că de la o vreme termină cu poziţii bune în urma lui Hamilton, atât în calificări cât şi în curse?), în condiţiile în care, spre deosebire de britanic, chiar nu avea nimic de pierdut, ceea ce poate fi, totuşi, un semn că ambele monoposturi Mercedes au avut oarece dificultăţi. Lucru îngrijorător în perspectiva finalului de sezon.


This post first appeared on E-Xtrema, please read the originial post: here

Share the post

DE BINE, DESPRE RĂU

×

Subscribe to E-xtrema

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×