Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Se deschid portile cerului spre o alta lume

În vechile texte celte, moartea este o trecere spre altă lume. Mai mult, celții erau convinși că în anumite perioade ale anului pot trece într-o altă dimensiune, în care porţile temporale se deschid.

Ei se refereau la nopțile dintre 31 octombrie si 1 noiembrie și 31 aprilie spre 1 mai. Această lumea paralelă era numita Sidh, o lume a păcii și a liniștii.

În cele două nopți, celții treceau într-o lume mirifică preț de câteva minute. Ei descriau această lume ca fiind diferită din punct de vedere a curgerii timpului.

Teoria conform căreia în momentul producerii Big Bang-ului să se fi produs un al doilea univers are susținători și în rândul oamenilor de știință.

Hugh Everett este unul dintre aceștia. El susținea că măsurătorile care se fac în Univers sunt diferite pentru că există mai multe realități. Universul are mai multe copii care nu se intersectează.

Irina Țareva este fizician și în una dintre lucrările sale susține existența lumilor paralele. Trecerea dintr-o lume in alta se poate face prin intermediul unor fenomene, cum ar fi fulgerul, care au o energie deosebită. Ea a povestit o întâmplare care s-a petrecut în apropierea orașului Saint Petersburg. Trei bărbați se aflau într-o mașină care a fost lovită de un fulger. Mașina a intrat într-un șanț unde a lovit un copac.

Cele trei persoane au povestit că s-au trezit lângă casa unei bătrâne care i-a invitat în casă, unde au mâncat și s-au odihnit. A doua zi, cei trei s-au trezit pe un câmp unde nu exista nicio casă. Timp de câteva ore, cei trei făcuseră o călătorie într-o lume paralelă.

Alături de celți, toltecii, o populație care a populat Mexicul, erau convinși că există lumi paralele, iar trecerea dintr-o lume în alta o făceau cu ajutorul unor incantații, în anumite perioade ale anului. Ei povesteau că porțile cerului se deschideau și pătrundeau într-o altă lume.

În ceea ce privește România, un caz care a depășit normalitatea s-a petrecut în anul 1980, în Munții Buzăului, lângă lacul Gotes. Cercetătorii efectuaseră măsurători și au constatat existența unor vortexuri deosebit de puternice.

S-a hotărât realizarea unui experiment care a avut ca subiect un soldat. În zonă, în urma măsurătorilor s-a constatat că radiația luminoasă atinge valoarea de 300000 grade Kelvin. Soldatul a fost plasat în centrul vortexului și timp de câteva ore a dispărut. A fost descoperit la o distanță de un kilometru, în stare de inconștiență.

Când și-a revenit acesta a povestit că a fost aspirat de un tunel turbionar și a ajuns într-o lume în care oameni ciudați rătăceau pierduţi în timp și spațiu. Din motive lesne de înțeles, experimentele au fost stopate.

Localnicii susțin că un caz similar s-a petrecut cu un cioban care a dispărut timp de câteva minute și a fost găsit la o distanță de câțiva kilometri în stare de inconștiență.


Acesta a povestit despre un turbion cu o putere extraordinară care l-a aspirat și l-a dus într-o lume plină cu creaturi ciudate.


This post first appeared on Pelecanul Gustos, please read the originial post: here

Share the post

Se deschid portile cerului spre o alta lume

×

Subscribe to Pelecanul Gustos

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×