Figură ilustră a anitichităţii, Irod I cel Mare separă biserica de stat şi exclude preoţii de la decizia politică, conferindu-le exclusiv un rol spiritual, dublat de unele atribuţii judiciare, cu strictă referire la încălcarea imperativelor şi regulilor religioase. Construieşte numeroase edificii şi fortăreţe (printre care celebra Massada), reconstruieşte Templul din Ierusalim, înfiinţează şi modernizează o serie de oraşe de importanţă strategică şi comercială. Lui Irod îi aparţine construcţia giganticului port din Cezarea, una dintre cele mai remarcabile opere de inginerie din antichitate. Într-un acces de nebunie temporară declanşată pe fondul geloziei, ordonă uciderea singurei soţii pe care a iubit-o, Mariamne, împreună cu copiii acesteia. Urcat pe tronul Iudeei în anul -37, Irod cel Mare moare în anul… -4. Cu 4 ani înainte de naşterea oficială a lui Isus din Nazareth, născut la... Bethleem.
Cum se explică demonizarea lui Irod de către pseudo-istoria creştină, pe care teologii încearcă s-o impună în dispreţul incontestabilelor dovezi arheologice? Cât de credibilă este versiunea creştină asupra evenimentelor când, din peste 70 de evanghelii, au fost selectate arbitrar doar 4? Şi cum se explică supărătoarele şi penibilele contradicţii dintre evangheliile recunoscute ca fiind canonice?
Cum se explică demonizarea lui Irod de către pseudo-istoria creştină, pe care teologii încearcă s-o impună în dispreţul incontestabilelor dovezi arheologice? Cât de credibilă este versiunea creştină asupra evenimentelor când, din peste 70 de evanghelii, au fost selectate arbitrar doar 4? Şi cum se explică supărătoarele şi penibilele contradicţii dintre evangheliile recunoscute ca fiind canonice?
Matei, 2, 1: “După ce s-a născut Isus in Bethleem, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim.”
Chiar dacă ar fi să luăm în calcul concesia teologilor asupra posibilităţii ca Isus să se fi născut în anul -3, tot rămâne o notabilă diferenţă de 1 an, întrucât moartea Lui Irod s-a produs fără umbre de îndoială în anul -4. Cu certitudine, existenţa celor două personaje, Irod şi Isus, nu a avut cum să se suprapună.
Luca, 2, 1-3: „În acea vreme a venit porunca de la Augustus Caesar să se înscrie toată lumea. Înscrierea (recensământul atât de mult invocat de teologi) s-a făcut pe când Quirinius era guvernator în Siria.”
Evanghelia lui Luca notează anterior că toate aceste evenimente s-au produs în timpul domniei lui Irod. Dar Quirinius a fost numit guvernator în anul +6, când a efectuat şi recensământul populaţiei, adica la 10 ani după moartea lui Irod... În plus, Galilea nu era provincie romană, ci regat vasal, astfel încât Quirinius nu putea să ordone recensământul care avea ca scop introducerea censului pe întinderea acestui regat, cu atât mai mult cu cât o tentativă similară dusese la revolte şi la ruperea de imperiu a unor vaste teritorii aparţinând Germaniei de astăzi. Cât despre oraşul Nazareth, el este "descoperit" (a se citi înfiinţat) de Elena, mama împăratului Constantin, în sec. al III-lea, pe vestigiile unei străvechi localităţi arabe, nicidecum iudaice, atestată sub numele En-Nashra/En-Nasira. Inventarea oraşului se datorează similitudinii dintre numele aşezării arabe şi o proastă traducere a termenului "nazarean" (nu "nazarinean", cum apare în versiunile târzii) din scrierile evanghelice, termen care nu înseamnă "locuitor al Nazarethului", ci are sensul religios de persoană care urmează calea legământului, a adevărului, în sensul predicat de Moise.
.
Mutilarea istoriei merge şi mai departe, Irod fiind acuzat de masacrarea tuturor pruncilor care nu împliniseră vârsta de doi ani, acţiune denumită "masacrul inocenţilor". Sursa acestei ridicole fabulaţii se regăseşte lesne în propaganda difamantă a adversarilor, care considerau că familia dinastică a lui Irod a uzurpat tronul regelui David. Evenimentul care, dacă ar fi fost real, ar fi oripilat şi ar fi făcut ca scribii să umple stive de papirusuri, nu este consemnat de nicio sursă, fie ea evreiască sau păgână. Doar o evanghelie (nulă sub aspect istoric şi grav compromisă prin intervenţiile celui mai abject falsificator creştin, episcopul Eusebiu din Cezarea, aflat în slujba împăratului Constantin) îl acreditează ca fiind real: cea a lui Matei. Şi ticăloşiile nu se opresc aici, ci sunt doar la început.
