4 iulie 1776 – adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite, prin care 13 colonii îşi proclamă secesiunea de Imperiul britanic. Suflul iluminismului francez de sorginte masonică şi al ideilor lui John Locke se regăseşte în fiecare frază cu valoare de sentinţă. Dreptul la revoltă este argumentat prin abuzurile parlamentului englez, care votase creşterea taxelor şi impozitelor în colonii, la sugestia regelui George al III-lea, un visător şi un om al artelor. La vremea desprinderii irevocabile a coloniilor americane de imperiu, regele era nebun irecuperabil. Textul, care proclamă naşterea unei noi naţiuni, declanşează furia violentă a regelui şi indignarea parlamentului britanic. Războiul, început ca o campanie de pedepsire a statelor rebele, se încheie cu eşecul usturător al trupelor engleze, nevoite să renunţe la un teritoriu vast şi bogat, care aducea venituri însemnate în trezoreria imperiului.
Deşi s-a spus la vremea respectivă că a fost opera colectivă a reprezentanţilor desemnaţi de statele participante la congresul de la Philadelphia, cercetările demonstrează că redactarea aparţine lui Thomas Jefferson, un tânăr avocat de 33 de ani, plantator bogat şi proprietar de sclavi din Virginia. Ideea centrală a Declaraţiei este cea a libertăţii care, alături de cea a egalităţii, nu a fost pusă în practică, ci noul stat federal a menţinut sistemul sclavagist, iar populaţia băştinaşă a suferit în continuare masacre şi exproprieri.
