Puține lucruri apăreau mai aberante în anii ’90 precum „corectitudinea politică”. Nu treceau niciodată multe săptămâni fără să o vezi ridiculizată în săptămânale precum vechiul 22 sau vechea Dilemă. Și de ce nu. Jemanfișismul balcanic, anomia post-comunistă și neîncrederea în stat își dădeau mâna să ne facă să râdem. Era ca în vechile bancuri, doar că stânga americană vorbea serios, ceea ce făcea ca totul să fie cu atât mai amuzant.

Corectitudinea politică este, în esență, o formă de etichetă. Asta nu spun prea des promotorii săi, care cred că ei au inventat miezul din dodoașcă. Ca orice formă de etichetă, este predispusă la ridicol, forme fără fond și subminarea adevăratei politeți, cea care funcționează pe baza respectului real și nu formal.

În ultimii ani, însă, poziția mea s-a zgâlțâit un pic. În anii ’90 incorectitudinea politică era promovată de niște domni. În zilele noastre, ea este promovată de tot felul de oameni, printre care destule loaze. Desigur, există în continuare cei ce cred în mod filosofic în libertatea cuvântului. Există și cei care s-ar enerva dacă ar trebui să se controleze mereu în public. Dar există și cei care vor libertatea cuvântului doar pentru ei, care vor să nu se controleze niciodată, pe scurt, cei care vor să fie măgari. Și aceștia sunt cei mai vocali.

Nu că ar fi ilegal să fii măgar în România. Cel mult, pentru măgării extrem de publice și specifice riști să fii amendat de CNCD. Dar nu asta îi roade pe promotorii noii incorectitudini politice. Problema lor este mai simplă: ei suferă deoarece societatea nu îi iubește suficient. Ei vor să fie măgari, dar să nu li se spună măgari, să teoretizeze conspirații, dar să nu li se spună ca sunt iraționali, să deducă premisele din concluzii, dar lumea să creadă că sunt intelectuali.

Într-o lume în care PC se intersectează din ce în ce mai mult cu politețea comună, nu statul prea asertiv îi mai deranjează, ci societatea însăși.

Consecința interesantă este că noua incorectitudine politică este de fapt… tot o corectitudine politică. Așa cum în corectitudinea politică standard nu mai spui țări înapoiate ci „în curs de dezvoltare”, așa au apărut categorii de oameni cărora nu mai poți să le spui proști ci trebuie să le spui „incorecți politic” sau chiar „intelectuali de dreapta”. Evident, se ajunge la demonetizarea ideilor de libertate a cuvântului sau intelectual de dreapta dar… ce le pasă lor.

Lucrurile nu au devenit intolerabile și ușor opresive până la criza refugiaților și valul de atentate. Astăzi, dacă încerci să fii un om prudent, care spune „nu știu” sau „situația este complexă și informațiile puține”, imediat te admonestează cineva ca ești prea corect politic. Nu corect politic ci, prea corect politic. Mă leși?!? Eu eram incorect politic când unii din voi mai colecționați figurine de plastic. Dar incorectitudinea politică nu trebuie să fie incorectitudine logică.

Și mai bizar este că noii incorecți politic nu știu prea clar ce vor. Ei ne spun „soluția la problemele teroriste este să semănați mai mult cu noi și să abandonați nenorocita corectitudine politică”. OK, și pe urmă?!? Adică până la un punct îmi este clar: nu mai criticăm poliția când folosește forța, scoatem influențele cosmopolite din manuale și introducem cântarea Europei și a SUA, poate revizuim istoria colonialismului. Dar apoi?!?

Dar pe ei nu îi bântuie asemenea probleme. Ei cred în magie și în zâne. Magia, după cum se știe, este influențarea unui obiect prin ceva similar obiectului. Înțepi păpușa Vodoo și îl doare pe om. La fel și cu problema teroristă; îi spui pe nume și dispare.

În acest sens, noua incorectitudine politică este chiar mai ridicolă decât obsesia unor stângiști cu „relațiile de putere”. Măcar aceia știau să extragă propuneri reale de acțiune din ideile lor.

Așa că opțiunile mele sunt azi destul de simple. Noua incorectitudine politică seamănă puțin cu Donald Trump: trăiește din cuvinte, are răspunsuri al orice și nu întotdeauna coerenta.

Corectitudine politică seamănă puțin cu Hillary Clinton. Nici ea nu este întotdeauna coerentă, este plicticoasă și parcă nu poți stăpâni sentimentul că te exploatează.

Dar cu Hilary totul va fi mai mult sau mai puțina ca și până acum. Trump nu se știe unde duce.