O variantă a acestui articol a fost publicată în Revista 22
Acum mai bine de doi ani președintele României Klaus Iohannis se întâlnea pentru prima dată la Casa Albă, cu noul (pe atunci) președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Anterior acestei vizite, Iohannis s-a întâlnit în 2015, în timpul sesiunii adunării generale a ONU, cu președintele Barack Obama. Prima vizită a președintelui român la Casa Albă a rămas în istorie pentru că a permis președintelui Trump să reînnoiască angajamentul SUA față de NATO. Anterior întâlnirii din iunie 2017, Donald Trump a participase la Bruxelles la prima sa întâlnire cu liderii alianței nordatlantice, cu ocazia inaugurării noului sediu admnistrativ al NATO, un eveniment unanim caracterizat ca fiind un eșec diplomatic de proporții. A fost atunci o premieră diplomatică, un președinte român întâlnindu-se cu omologul său american la doar câteva luni de la preluare, de către acesta din urmă, a mandatului.
Contextul politic internațional în care se va desfășura întâlnirea dintre cei doi președinți este cu totul diferit față de cel din 2017 și mult mai periculos. Tratatul INF a fost denunțat de SUA pentru o serie încălcări ale Rusiei, iar în august 2019, acordul bilateral a devenit caduc, ambele state optând să dezvolte sisteme balistice cu rază scurtă, medie și intermediară. În prezent, din cadrul politico-diplomatic de după Războiul Rece nu a mai rămas mare, în afară de Actele de la Helsinki. Rusia și-a consolidat prezența în Marea Neagră și a reușit să manipuleze în favoarea sa conflictele diplomatice. Echilibrul strategic din regiune, din păcate, favorizează Moscova.
Relațiile americane cu Uniunea Europeană sunt foarte tensionate. Sprijinul american pentru Brexit, mai ales pentru o ieșire dezordonată a Marii Britanii din uniune, retorica agresivă a președintelui Trump la adresa statelor europene – Germania este „favorita” locatarului de la Casa Albă, precum și sprijinul american pentru mișcările eurosceptice și de extremă dreaptă au creat percepția pe continent că SUA subminează proiectul european, deoarece îl consideră un bloc economic și un model politic rival. Iar acest lucru nu ar trebui să mire, președintele american caracterizând UE într-un interviu în 2018 pentru CBS, cu ocazia vizitei sale în Regatul Unit, ca fiind un adversar („foe”) – declarația care a înghețat sângele în venele diplomaților din toate cancelariile europene. Și nu e de mirare, Administrația Trump a impus tarife asupra importurilor de oțel și aluminiu și amenință în mod constant UE cu o serie întreagă de tarife, simultan cu negocierea unui acord de liber schimb.
Washington-ul și cancelariile Europene nu împărtășesc aceeași viziune asupra dosarului nuclear iranian sau asupra activităților ilicite ale Chinei, ilustrate de afacerea Huawei. Gazoductul Nordstream II, care ar spori dependența energetică a Germania de Rusia, este un diferend diplomatic care a sporit foarte tensiunile dintre Washington și Berlin . SUA este simultan în război comercial cu R. P. Chineză și cu aliații săi europeni, iar Coreea de Nord se încăpățânează să-și păstreze armele nucleare în ciuda diplomației spectacol practicate de Trump. Iar președintele Americii contemplă achiziționarea de către SUA a Groenlandei de la Danemarca. Pe scurt, politica externă americană e în derivă, iar Trump e incapabil să gestioneze dosarel sensibile ale diplomației americane.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat presei pe 13 august o listă de generoasă de teme și subiecte pentru întâlnirea cu omologul său american. Aceasta variază de la apărare, la teme economice și mereu presanta temă a ridicării vizelor. În mod normal această listă ar fi putut fi acoperită fără probleme în cadrul întâlnirilor între cei doi lideri și a echipelor lor. Numai că Donald Trump este un partener de discuții haotic, care nu-și citește materialele pregătite de echipa sa și care suferă de un deficit de atenție. Este un președinte american atipic și cel mai slab pregătit președinte pe teme de politică externă.
Mai mult, echipa originală de miniștri, responsabili și consilieri pe probleme de politică externă și apărare a președintelui american nu mai este identică cu cea cu care a pornit la drum și nici cu cea care a facilitat prima întâlnire cu președintele Iohannis. Persoane cheie precum Jim Mattis (Pentagon), Rex Tillerson (Departamentul de Stat), H. R. McMaster (consilier pe probleme de securitate națională) nu mai fac parte din echipa lui Trump. Iar aceștia trei erau persoanele care cunoșteau cel mai bine importanța aliaților europeni pentru politica externă americană și mai atenuau impulsurile agresive și izolaționiste ale președintelui american. De asemenea, din echipa americană lipsește cel mai important „avocat” al Europei Centrale și de Est din Administrația Trump, Wess Mitchell, fostul adjunct al secretarului de stat responsabil cu afaceri europene și eurasiatice. Acesta și-a dat demisia în februarie 2019 din „motive personale”, iar postul său a rămas vacant.
Prestanța diplomației americane s-a înrăutățit în mod constant de la preluarea mandatului prezidențial de către Trump, Departamentul de Stat fiind vizat în mod special de ofensiva împotriva „statului administrativ” propovăduită de „eminența cenușie” a campaniei Trump, Steven Bannon. De fapt, o evaluare publicată recent de către Office of the Inspector General al Departamentului de Stat demonstreacă că înghețearea posturile, o măsură impusă de către fostul secretar Rex Tillerson a afectat negativ capacitatea instituție de a-și duce misiunea la capăt. Cu alte cuvinte, România, prin președintele său, riscă să găsească puțină înțelegere și expertiză la Washington, vizavi de problemele specifice ale regiunii Mării Negre și ale flancului estic. Iar peste toate acesta se găsește o personalitate motivată de frustrare și mânie în raport cu aliații europeni, pe care îi acuză că profită de pe urma Statelor Unite.
Subiectele politice ale întâlnirii vor fi dificil de abordat. Trump nu apreciază relația transatlantică, pe care o consideră dezechilibrată în favoarea europenilor, iar administrația sa sprijină un Brexit dur, o temă pe care România are o poziție diametral opusă. Eterna problemă a vizelor nici nu se poate pune, deoarece România este o țără sursă de imigrație, iar președintele american detestă imigranții, vrând să ridice un zid la granița cu Mexicul. De curând FBI și DIICOT au destructurat o rețea de traficanți de persoane și de clonat carduri bancare, condusă de un român, care acționa pe teritoriul mexican, iar cel mai tânăr imigrant reținut de autoritățile americane la granița cu Mexicul este un sugar român.
Mai mult succes președintele Iohannis s-ar putea să-l aibă pe teme militare și strategice. România dorește să aibă o prezență militară americană permanentă pe teritoriul său, dincolo de baza de la Deveselui și de trupele americane desfășurate pe bază rotațională în prezent. Bucureștiul se confruntă în acest caz nu numai cu reticența lui Trump de a desfășura trupe în Europa, cât și cu o competiție serioasă din partea Varșoviei, care a obținut deja sporirea prezenței americane pe teritoriul său cu 1.000 de militari. Va fi dificil dar nu imposibil. Pe tema achizițiilor militare, România alocă într-adevăr 2% din PIB, dar se chinuie să-i cheltuiască, după cum o demonstrează lunga listă de programe de înzestrare blocate în diferite stadii ale proceselor de achiziție. Numai programele Foreign Military Sales ale SUA sunt în prezent în grafic (Patriot, HIMARS).
Temele economice ale întâlnirii cu Donald Trump vor fi aproape imposibil de abordat. În primul rând din cauză că viziunea economică a lui Trump este limitată și mercantilistă – acesta nu poate accepta că există acorduri comerciale de pe urma cărora ambii parteneri au de câștigat. El preferă aranjamentele de sumă nulă și are un comportament economic prădător. România ar dori încheierea unui acord de liber schimb între UE și SUA, dar perspectivele în acest sens nu sunt deloc încurajatoare. Problema gazelor din Marea Neagră este de factură guvernamentală, cel puțin din perspectivă românească, iar guvernele care s-au perindat la putere în ultimii ani nu au fost în stare să articuleze o politică coerentă și consensuală în acest sens, preferând abordarea „ciupelii” în raport cu investitorii.
La Washington, pe președintele Iohannis îl așteaptă o misiune dificilă. Contextul misiunii sale diplomatice este extrem de dificil, iar șansele de a-și pune în aplicare agenda ambițioasă sunt foarte mici. Președintele român este în căutarea unui succes diplomatic după eșecul suferit de statul român în Moldova, dar vizita la Washingtont s-ar putea să fie un pod prea îndepărtat.
George VIŞAN
